Connect with us

PARLAMENTUL EUROPEAN

Parlamentul European: Liderii grupurilor politice au aprobat declarația de lansare a Conferinței privind viitorul Europei, cu ambiția de a construi “o Uniune Cetățenească”

Published

on

© David Sassoli/ Twitter

Conferința președinților din Parlamentul European, care reunește liderii tuturor grupurilor politice, a aprobat joi declarația comună privind lansarea Conferinței privind viitorul Europei (CoFoE), la o zi distanță după ce ambasadorii statelor membre ale UE au dat undă verde aceluiași document.

După aprobarea declarației comune, Conferința președinților a emis o declarație în care a subliniat că “Parlamentul European susține declarația comună pentru că dorim ca Conferința privind viitorul Europei să își înceapă activitatea cât mai curând posibil”.

“Conferința va contribui semnificativ la construirea unei Uniuni Cetățenești”, au transmis președintele Sassoli și liderii grupurilor politice.

În calitate de reprezentanți direcți ai cetățenilor europeni, așa cum se menționează în Tratatul UE, Parlamentul European va deține un rol de lider în cadrul Conferinței.

“În calitate de lideri de grup care reprezintă marea diversitate a cetățenilor UE, avem încredere că rolul proeminent al Parlamentului European se va reflecta în activitatea și în organizarea practică a Conferinței în sine”, mai arată declarația menționată și semnată, între alții, de Manfred Weber (PPE), Iratxe Garcia (S&D) și Dacian Cioloș (Renew Europe).

Ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene au dat miercuri undă verde unei declarații comune care lansează Conferința privind viitorul Europei, arată un document consultat de CaleaEuropeană.ro, un proiect pe care președinția portugheză a Consiliului își dorește să o lanseze pe 9 mai, de Ziua Europei.

Textul adoptat de statele membre setează structura, sfera și calendarul conferinței, având în vedere că, până acum, instituțiile UE au fost blocate într-o dezbatere despre cine ar trebui să conducă conferința, menită să implice cetățenii UE în procesul de elaborare a politicilor.

Potrivit unor surse europene, declarația comună oferă viziunea unei implicări a cetățenilor într-o dezbatere democratică pentru “construirea unei Europe mai reziliente” având bază valorile istorice promovate prin Declarația Schuman și cel mai recent exemplu de implicare europeană, participarea record a cetățenilor UE la alegerile europene din 2019. 

Declarația andosată de statele membre este semnată de președinții Parlamentului European, Comisiei Europene și președinției Consiliului UE și are în vedere organizarea de “evenimente în parteneriat cu societatea civilă și părțile interesată la nivel local, regional, național și european” prin participarea parlamentelor naționale și regionale, a Comitetului European al Regiunilor, a Comitetului Economic și Social European, a partenerilor sociali și a mediului academic.

Conferințe europene și naționale până în primăvara lui 2022

“Vom invita Conferința să ajungă la un set de concluzii până în primăvara anului 2022 pentru a oferi îndrumări privind viitorul Europei”, se arată declarația amintită, conform surselor citate.

Declarația subliniază că această Conferință privind viitorul Europei este “concentrată pe cetățeni” cu “o abordare de la bază la vârf” prin care europenii să își poată spună opinia despre viitorul UE.

La nivel european, instituțiile UE vor organiza “paneluri ale cetățenilor europeni”, în timp ce la nivel național, statele membre vor putea organiza evenimente care să vizeze “specificitățile lor naționale și instituționale” sub forma unor “paneluri ale cetățenilor naționali”.

O “președinție comună”. Cine va conduce Conferința? 

Conform documentului menționat, Conferința va fi condusă de liderii principalelor instituții ale Uniunii Europene, astfel președinții Parlamentului European, Consiliului și Comisiei Europene urmând să acționeze ca “președinție comună”.

O structură de guvernanță reprezentată de membri ai celor trei instituții va fi înființată pe criterii de reprezentare egală și de egalitate de gen. De asemenea, în cadrul Conferinței vor activa și un consiliu executiv, un secretariat și o plenară a Conferinței.

Plenara Conferinței se va asigura că recomandările venite din partea cetățenilor europeni și naționali vor fi dezbătute. Plenara se va reuni cel puțin o dată la șase luni și va fi alcătuită din reprezentanți ai Parlamentului European, Consiliului și Comisiei Europene, precum și din reprezentanți ai parlamentelor naționale, ai Comitetului European al Regiunilor, Comitetului Economic și Social, societății civile și partenerilor sociali. De asemenea, va fi asigurată și o reprezentare din partea Înaltului Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politică de securitate atunci când discuțiile vor viza rolul internațional al UE.

Agenda Conferinței: de la sănătate și schimbări climatice la transformare digitală, rolul UE în lume și valori democratice

De asemenea, Conferința privind viitorul Europei se va baza pe Agenda Strategică a Consiliului European pregătită la summitul de la Sibiu din 9 mai 2019, primul și singurul din istoria UE organizat chiar de Ziua Europei, orientările politice ale Comisiei Europene 2019-2024 și provocările determinate de pandemia de COVID-19.

Subiectele ce vor fi abordate în cadrul Conferinței vizează “construirea unui continent sănătos, lupta împotriva schimbărilor climatice și a provocărilor generate de mediu, o economie care funcționează pentru cetățeni, echitate socială, egalitate și solidaritate inter-generațională, transformarea digitală a Europei, drepturile și valorile europene inclusiv statul de drept, migrația, securitatea, rolul UE în lume, fundamentele democratice ale Uniunii Europene și consolidarea procesului democratic în UE”.

Conferința privind viitorul Europei va fi organizată de către Parlament, Consiliu și Comisie și trebuia să înceapă în mai 2020 și să se desfășoare pe o perioadă de doi ani, iar obiectivul inițial anunțat de Parlamentul European a fost ca această Conferință să determină un angajament concis al celor trei instituții principale ale UE de lansare a unor reforme profunde în concordanță cu preocupările cetățenilor, ce pot include o revizuire a tratatelor Uniunii Europene

În schimb, statele membre ale UE au exclus subiectul schimbării Tratatelor UE din cadrul dezbaterilor aferente Conferinței privind viitorul Europei.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Dragoș Pîslaru

Dragoș Pîslaru, co-negociator al PE pentru Mecanismul de Redresare și Reziliență: Sprijinirea ecosistemelor industriale este esențială pentru redresarea post-pandemie

Published

on

© Photo Collage (Image source: European Parliament & Renew Europe)

Sprijinirea ecosistemelor industriale este esențială pentru redresarea post-pandemie, iar statele membre se pot ghida după Strategia Industrială a UE privind măsurile pe care le pot include în planurile naționale de redresare și reziliență (PNRR), a declarat eurodeputatul Dragoș Pîslaru (PLUS, Renew Europe), co-negociator privind Mecanismul de Redresare și Reziliență și membru în echipa de supraveghere a Parlamentului European privind implementarea acestui instrument.

Pandemia ne-a afectat pe toți la nivel personal, dar și profesional. Unele domenii de activitate au fost complet…

Posted by Dragoș Pîslaru on Tuesday, 20 April 2021

 

„Pandemia ne-a afectat pe toți la nivel personal, dar și profesional. Unele domenii de activitate au fost complet blocate, iar oamenii și-au pierdut sursele de venit. Pentru ei, în special, și pentru toți cetățenii României și ai celorlalte state membre UE, implementarea Mecanismului de Redresare și Reziliență (MRR) devine un element cheie în perioada următoare, planurile naționale PNRR fiind cele care susțin scoaterea țărilor din căderea economică în care se află pe fondul pandemiei. În cadrul negocierilor pentru MRR, am explicat încă de la început că nu putem vorbi de redresare dacă nu ne gândim la moduri concrete de a ajuta ecosistemele industriale. Și putem face asta identificând cât mai corect nevoile apărute pe fondul pandemiei”, a spus Dragoș Pîslaru, într-un mesaj pe Facebook.

În context, eurodeputatul, membru în Comisia pentru industrie, transport, cercetare și energie (ITRE), a împărtășit câteva idei care merită reținute în urma analizării studiului privind impactul pandemiei asupra economiei statelor membre, realizat de Departamentul tematic al Parlamentului European pentru politici economice, științifice și privind calitatea vieții, după cum urmează:

▪️ sectoarele industriale au fost afectate diferit: dacă digitalizarea a fost chiar favorizată de contextul epidemiologic actual, iar educația și mediul de afaceri au îmbrățișat-o cât de repede a fost posibil în funcție de stat, industriile care se bazau pe contactul cu oamenii au suferit acut în urma restricțiilor de mobilitate impuse.
▪️  mediul cultural, de exemplu, va avea nevoie de mult timp și multă susținere financiară pentru a se recupera după acest șoc.
▪️  anumite industrii, precum cea alimentară sau cea chimică, vor cunoaște o redresare în V, adică rapidă și într-un timp scurt.
▪️ în țările europene s-a observat o tendință clară de investiții și reorientare către o economie verde; industria constructoare de mașini, de pildă, nu a fost atât de grav afectată de pandemie tocmai pentru că mașinile electrice au fost pe un trend ascendent.

Astfel, Dragoș Pîslaru subliniază că în cazul PNRR-urilor „nu există o rețetă care să fie valabilă pentru toată lumea, ci fiecare stat trebuie să vină cu propuneri adaptate la realitățile cu care se confruntă”, însă Strategia Industrială a Uniunii Europene este punctul comun de plecare, documentul explicând în detaliu „cum ne putem transforma economia în a deveni mai competitivă dacă investim în 14 ecosisteme”.

Continue Reading

PARLAMENTUL EUROPEAN

Liderii politici din PE, mesaj de solidaritate pentru Cehia: Un atac cu implicarea agenților secreți ruși este un act de ostilitate inacceptabil 

Published

on

© European Union 2019 - Source : EP

La inițiativa Renew Europe, liderii grupurilor politice din Parlamentul European fac apel la solidaritate în urma rapoartelor recente care arată că au fost implicate servicii de informații rusești GRU în explozia din 2014 din Cehia, unde doi cetățeni cehi și-au pierdut viața, se arată în comunicatul oficial.

„Suntem șocați de rapoartele recente privind implicarea serviciilor de informații rusești GRU în explozia din 2014 a unui depozit de arme din Republica Cehă, în care au fost uciși doi cetățeni cehi. Aceiași agenți GRU sunt legați de otrăvirea lui Serghei și Iulia Skripal în Regatul Unit în 2018. Acesta este un alt atac comis de persoane afiliate statului rus pe un teritoriu suveran din Uniunea Europeană. Acesta demonstrează limitele îngrijorătoare pe care Rusia le va atinge pentru a submina Europa și reconfirmă comportamentul periculos și răuvoitor al guvernului rus”, au transmis liderii.

De asemenea, cei cinci lideri subliniază că un atac cu implicarea serviciilor de informații rusești GRU asupra cetățenilor europeni din oricare dintre statele membre ale UE trebuie privit ca un atac grav asupra întregii Uniunii: Acesta este un act de ostilitate inacceptabil. Astăzi, suntem pe deplin solidari cu Republica Cehă și facem apel la toate statele membre și la Consiliul European să își arate, de asemenea, solidaritatea prin adoptarea unor măsuri ferme, comune și concrete față de Rusia ca răspuns la acest atac.”

Semnatarii inițiativei sunt: Manfred Weber, președintele Grupului PPE, Iratxe García-Perez, președinta Grupului S&D, Dacian Cioloș, președintele Grupului Renew Europe, Philippe Lamberts și Ska Keller, copreședinți Grupul Verzilor/ALE și Ryszard Legutko și Raffaele Fitto, copreședinți Grupul ECR. 

Republica Cehă a anunțat sâmbătă că expulzează 18 membri ai Ambasadei Rusiei la Praga, anunțul fiind cu atât mai suprinzător cu cât este motivat de o suspiciune că serviciile secrete ruse au fost implicate în explozia de la un depozit de muniţii, eveniment petrecut în urmă cu șapte ani.

Gravitatea anunțului a fost subliniată de faptul că însuși premierul Andrej Babis a ieșit alături de ministrul de externe Jan Hamacek, într-o scurtă intervenție televizată, pentru a da vestea, mai precizează sursa menționată, citând Deutsche Welle.

“Există o bănuială bine întemeiată cu privire la implicarea unor ofiţeri ai serviciului de informaţii rus GRU, unitatea 29155, în explozia depozitului de muniţii din zona Vrbetice”, (localitate aflată la circa 300 de kilometri sud-est de Praga), a declarat premierul Babis.

Continue Reading

Dacian Cioloș

Dacian Cioloș salută un “acord istoric” privind legea europeană a climei: Va consacra angajamentul UE de a atinge neutralitatea climatică până în 2050

Published

on

© European Union 2020 - Source : EP

Liderul grupului Renew Europe din Parlamentul European, Dacian Cioloș, a salutat miercuri acordul istoric privind legea climatică la care au ajuns negociatorii Parlamentului European și cei ai Consiliului Uniunii Europene.

“Acordul istoric asupra legii climatice va consacra angajamentul UE de a atinge neutralitatea climatică până în 2050. Un moment semnificativ de ambiție, solidaritate și speranță”, a scris Cioloș, pe Twitter.

Parlamentul European şi statele membre ale UE au ajuns miercuri la un acord politic pentru adoptarea obiectivului de reducere netă cu cel puţin 55% a emisiilor de gaze cu efect de seră în UE până în 2030, comparativ cu nivelul din 1990, a anunțat Consiliul UE într-un comunicat, urmat de un mesaj al Comisiei Europene, care a aclamat un “moment istoric”.

Citiți și “Moment istoric”: Acord politic între Parlamentul European și statele UE privind reducerea cu 55% a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2030

Acordul asupra obiectivului UE, care va fi integrat oficial într-o lege privind clima aflată în pregătire, survine cu o zi înaintea unui summit virtual despre climă iniţiat de preşedintele american Joe Biden, în cursul căruia Washingtonul ar urma să îşi dezvăluie propriul obiectiv revizuit pentru 2030.

Ținta a făcut obiectul unor negocieri intense între liderii Celor 27, care s-au înţeles în noiembrie asupra unei reduceri de 55%, şi Parlamentul European, care cerea o reducere de cel puţin 60%.

Potrivit Consiliului UE, elementele acordului provizoriu includ și înființarea unui Comitet consultativ științific european privind schimbările climatice, compus din 15 experți științifici de diferite naționalități, cu cel mult 2 membri care dețin cetățenia aceluiași stat membru pentru un mandat de patru ani. 

Acest Comitet independent va avea sarcina, printre altele, de a furniza consultanță științifică și de a raporta cu privire la măsurile UE, obiectivele climatice și bugetele orientative pentru gazele cu efect de seră, precum și coerența acestora cu legislația europeană în domeniul climei și cu angajamentele internaționale ale UE asumate în temeiul Acordului de la Paris.

Acordul politic provizoriu este supus aprobării de către Consiliu și Parlament, înainte de a parcurge etapele formale ale procedurii de adoptare. Acordul provizoriu a fost încheiat de președinția portugheză a Consiliului și de reprezentanții Parlamentului European, pe baza mandatelor instituțiilor respective.

Anul trecut, în decembrie, cei 27 de șefi de state sau de guverne din Uniunea Europeană au ajuns  la un acord privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 55% până în anul 2030, unanimitatea fiind întrunită și într-un moment simbolic, la un an de la lansarea de către Comisia Europeană a Pactului Verde European, considerat drept “momentul omului pe Lună” pentru Europa. 

Continue Reading

Facebook

Team2Share

COMISIA EUROPEANA1 hour ago

NextGenerationEU: Comisia Europeană salută decizia Curții Constituționale din Germania de a da undă verde planului de redresare în valoare de 750 mld. euro

U.E.2 hours ago

Sondaj: Tinerii europeni sunt mai îngrijorați de schimbările climatice decât de pandemia de COVID-19

POLITICĂ2 hours ago

Senat: Florian Bodog (PSD) a rămas fără imunitate parlamentară. Marcel Ciolacu anunțase că senatorii social-democrații vor vota pentru ridicarea imunității

Dragoș Pîslaru2 hours ago

Dragoș Pîslaru, co-negociator al PE pentru Mecanismul de Redresare și Reziliență: Sprijinirea ecosistemelor industriale este esențială pentru redresarea post-pandemie

PARLAMENTUL EUROPEAN2 hours ago

Liderii politici din PE, mesaj de solidaritate pentru Cehia: Un atac cu implicarea agenților secreți ruși este un act de ostilitate inacceptabil 

NATO2 hours ago

Bogdan Aurescu găzduiește trilaterala de securitate a miniștrilor de externe din România, Polonia, Turcia. În premieră, vor participa și șefii diplomațiilor din Georgia și Ucraina pe tema tensiunilor din Est

Dacian Cioloș2 hours ago

Dacian Cioloș salută un “acord istoric” privind legea europeană a climei: Va consacra angajamentul UE de a atinge neutralitatea climatică până în 2050

COMISIA EUROPEANA3 hours ago

Comisarul european Adina Vălean: Certificatul verde digital, un facilitator al călătoriilor, nu o condiție prealabilă pentru libera circulație în UE

ROMÂNIA DIGITALĂ3 hours ago

Ministrul cercetării și digitalizării: Portalul ”gov.uk”, un foarte bun exemplu de urmat pentru portalul guvernamental românesc

U.E.3 hours ago

Comisarul european pentru piața internă: Cel puțin 12 țări UE au încredere că pot vaccina 70% din populația adultă împotriva COVID-19 până la jumătatea lunii iulie

PARLAMENTUL EUROPEAN5 days ago

Ratificarea acordului comercial între UE și Regatul Unit de către Parlamentul European, tot mai aproape. Comisiile AFET și INTA din PE recomandă aprobarea acestui tratat

COMISIA EUROPEANA1 week ago

Comisia Europeană preconizează că adeverința electronică verde va intra în vigoare la sfârșitul lunii iunie

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI1 week ago

Marian-Jean Marinescu, în dialog cu tânăra generație: Reducerea emisiilor de carbon trebuie făcută într-un mod realist, ținând cont de competitivitatea economică, de locurile de muncă

COMISIA EUROPEANA2 weeks ago

Charles Michel explică lipsa sa de reacție cu privire la gafa de protocol din Turcia la adresa șefei Comisiei Europene: Am decis să nu facem o scenă, ci să ne concentrăm pe esența discuțiilor politice

INTERNAȚIONAL2 weeks ago

Președintele american, Joe Biden, cere Congresului să adopte planul de investiții: Este absolut necesar ca SUA să rămână ”prima putere mondială”

ROMÂNIA2 weeks ago

Guvernul mandatează Ministerul Investițiilor să negocieze Planul Național de Redresare și Reziliență la nivelul Comisiei Europene

INTERNAȚIONAL2 weeks ago

UE și Turcia sunt pregătite să-și revitalizeze relațiile în mod constructiv: Cooperarea economică, migrația și mobilitatea, pilonii unei agende „concrete și pozitive”

ROMÂNIA2 weeks ago

Premierul Florin Cîțu: În lunile aprilie și mai vor ajunge în România 8,3 milioane de doze de vaccin anti-COVID-19

ROMÂNIA3 weeks ago

Nicolae Ciucă: Institutul ”Cantacuzino” din Capitală va fi relansat cu bani din procentul anual de 2% de la Apărare

ROMÂNIA3 weeks ago

Premierul Florin Cîțu: Institutul ”Cantacuzino” va pune în valoare capacitatea și expertiza pe care le are în cadrul mecanismului european de creștere a capacității de producție a vaccinului anti-COVID-19

Advertisement
Advertisement

Trending