Connect with us

PARLAMENTUL EUROPEAN

Parlamentul European, reunit la Strasbourg în ultima sesiune a anului: Eurodeputații dezbat înființarea unei agenții comune europene a frontierelor

Published

on

european parliamPlanurile de a consolida agenția Uniunii Europene care se ocupă de controlul granițelor externe, Frontex, evoluează prin discuțiile privind înființarea unei agenții comune europene a frontierelor și a coastelor în caz de urgență.

Aceste planuri vor fi prezentate vicepreședintelui Comisiei, Frans Timmermans, și dezbătute de către europarlamentari în sesiunea plenară de la Strasbourg din această săptămână, transmite un comunicat de presă al Parlamentului European.

Planuri privind consolidarea normelor de gestionare a frontierelor externe și resurselor ale UE au fost anunțate încă de pe 13 mai 2015 de către Comisia pentru Agenda Europeană a Migrației.

Anterior, membrii Parlementului European au cerut Consiliului și Comisiei să ia în considerare instituirea unei gărzi de coastă a UE, de exemplu prin rezoluția asupra fuxului migrațional din Marea Mediterană din octombrie 2013. Pe 2 aprilie 2014 PE a stabilit, de asemenea, că „granițele externe ale zonei Schengen ar trebui menținute în viitor cu ajutorul pazei europene de froniteră a căror pregătire include respectarea standardelor drepturilor omului”.

Printr-o rezoluție aprobată pe 2 decembrie 2015, PE i-a cerut Comisiei includerea unor dispoziții privind un mecanism pentru a procesa plângerile individuale cu privire la presupuse încălcări ale drepturilor fundamentale ale migranților și solicitanților de azil în viitoarea revizuire a regulamentului Frontex.

Se așteaptă ca propunerile Comisiei să conțină, printre altele:

  • transformarea Frontex într-o agenție europeană de pază a granițelor și a coastelor;
  • membrii Frontex (aproximativ 1.500-2.000) să nu mai trebuiască să se bazeze pe contribuțiile financiare ale statelor membre;
  • detașarea agenților în situații excepționale chiar și fără acordul statelor în cauză, Comisia Europeană hotărând în privința detașării.

Violeta Dan

 

.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și doctorand în domeniul reasigurării strategice a NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

PARLAMENTUL EUROPEAN

Social-democrații din Parlamentul European: ”Vom continua să lucrăm fără încetare pentru a consolida capacitățile din domeniul sănătății la nivelul UE”

Published

on

© S&D

În urma votului din plen pentru rezoluția privind viitoarea strategie a Uniunii Europene în domeniul sănătății, Grupul S&D își exprimă satisfacția profundă pentru promovarea conceptului de Uniune Europeană a Sănătății, care include multe propuneri concrete de îmbunătățire a răspunsului la nivel european și național la COVID-19, eventualele pandemii viitoare și alte provocări pentru sănătate.

”Suntem mândri că Parlamentul European a susținut ideea noastră de o Uniune Europeană a Sănătății. Pandemia COVID-19 a fost o tragedie pentru toate țările UE și vom continua să lucrăm fără încetare pentru a consolida capacitățile din domeniul sănătății la nivelul Uniunii Europene și  pentru a preveni viitoarele crize și a reacționa împreună într-un mod mai eficient”, a transmis negociatorul S&D și purtătorul de cuvânt al comisiei pentru mediu, Jytte Guteland.

”Acesta este un prim succes și dorim acum să reacționeze Comisia și să aducă la viață Uniunea Europenă a Sănătății”, se mai arată în comunicatul S&D, remis Caleaeuropeana.ro.

Europarlamentarii, reuniți în sesiune plenară, au votat o rezoluție prin care și-au stabilit principiile viitoarei strategii a Uniunii Europene în domeniul sănătății publice după COVID-19, dorind să creeze o ”Uniune Europeană a sănătății”. 

Rezoluția fost adoptată vineri cu 526 voturi pentru, 105 împotrivă și 50 abțineri, potrivit comunicatului Legislativului.

Eurodeputații subliniază necesitatea de a desprinde învățămintele corespunzătoare în urma crizei provocate de COVID-19 și de a se angaja într-o cooperare mult mai solidă în domeniul sănătății pentru a crea o ”Uniune Europeană a Sănătății”.

Continue Reading

Dan Motreanu

Dan Motreanu: Eu, ca deputat în Parlamentul European, voi apăra mereu drepturile lucrătorilor români

Published

on

© European Union 2019 - Source : EP

Europarlamentarul Dan Motreanu (PNL, PPE), membru în cea mai mare familie politică a Parlamentului European, a menționat într-un mesaj scris pe pagina de Facebook că va apăra mereu drepturile lucrătorilor români și transmite că toate statele membre trebuie să aplice normele europene în cazul lucrătorilor sezonieri.

”Toate statele membre trebuie să aplice normele Uniunii Europene. Eu, ca deputat în Parlamentul European, voi apăra mereu drepturile lucrătorilor români. Aceștia trebuie să aibă condiții decente de cazare și muncă, oriunde decid să își desfășoare activitatea”.

Liberalul Dan Motreanu precizează că a primit această garanție din partea  comisarului european pentru locuri de muncă și drepturi sociale, Nicolas Schmit, căruia i-a solicitat condiții decente de cazare și muncă pentru lucrătorii sezonieri.

De asemenea, în scrisoarea trimisă către deputatul român, comisarul european a subliniat că lucrătorii sezonieri au aceleași drepturi pentru a ocupa un loc de muncă ca și lucrătorii naționali, iar odată angajați au dreptul la egalitate de tratament cu aceștia în ceea ce privește condițiile de muncă, inclusiv remunerarea. În plus, au dreptul la a aceleași avantaje sociale și fiscale ca și lucrătorii statului membru gazdă, mai informează Dan Motreanu.

Într-o rezoluție adoptată la sfârșitul lunii iunie, Parlamentul îndeamnă Comisia să evalueze situația generală a ocupării forței de muncă și condițiile de sănătate și de siguranță ale lucrătorilor transfrontalieri și sezonieri, inclusiv rolul agențiilor de muncă temporară, al agențiilor de recrutare, al altor intermediari și al subcontractanților, pentru a identifica lacunele de protecție și eventuala necesitate de a revizui cadrul legislativ existent.

Lucrătorii sezonieri și cei transfrontalieri pot fi angajați în alt stat membru al UE pe baza dreptului lor la liberă circulație pe teritoriul UE. Legislația statelor membre gazdă se aplică în temeiul principiului tratamentului egal. Accesul la ajutorul de șomaj și protecția socială sunt reglementate prin coordonarea sistemelor de securitate socială, în prezent în curs de revizuire.În prezent, 1.3 de milioane de persoane din UE trăiesc într-un stat membru și lucrează în altul.

În 2018, cel mai mare număr de lucrători transfrontalieri a plecat din Polonia pentru a lucra în Germania (125 000 de persoane, dintre care multe lucrează în construcții), din Franța în Luxemburg (88 000), din Germania în Luxemburg (52 000), din Slovacia în Austria (48 000, majoritatea fiind femei care lucrează în sectorul asistenței medicale) și din Franța în Belgia (46 000).

Aproximativ 800 000 până la un milion de lucrători sezonieri sunt angajați în fiecare an în UE, în principal în sectorul agroalimentar: 370 000 în Italia, 300 000 în Germania, 276 000 în Franța și 150 000 în Spania.

Citiți și: Dan Motreanu: Adoptarea de PE a Rezoluției privind drepturile lucrătorilor sezonieri și transfrontalieri obligă practic Comisia Europeană și statele membre să îmbunătățească situația acestora

Continue Reading

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI

Parlamentul European a aprobat finanțări de 585 de milioane de euro pentru srijinul refugiaților sirieni aflați în Turcia, Iordania și Liban

Published

on

© European Union, 2017

Parlamentul European a dat undă verde Uniunii Europene să cheltuie 585 de milioane de euro pentru a continua sprijinul umanitar pentru refugiații din țările din vecinătate. 

Cea mai mare parte a banilor va fi cheltuită în Turcia. Eurodeputaţii au dat undă verde pentru 485 de milioane de euro care să permită continuarea ajutorului umanitar de urgenţă către refugiaţii din Turcia.

Comunitățile gazdă și refugiații sirieni și  palestinieni (tot din Siria)  din Iordania și Liban vor fi sprijiniți cu un total de 100 de milioane euro: ”Acești bani vor fi folosiți pentru finanțarea proiectelor care oferă acces la educație, susțin mijloacele de trai și oferă servicii de sănătate, canalizare, apă și deșeuri, precum și protecție socială”, se arată în comunicatul oficial.

La sfârșitul lunii februarie autoritățile elene s-au confruntat cu un val de refugiație sirieni după ce administrația de la Ankara a anunțat că aceștia nu vor mai fi opriți să ajungă în Europa, în semn de protest fața de uciderea a 33 de soldați turci în Siria.

Reamintim că în luna martie a anului 2016, Uniunea Europeană și Turcia au agreat un acord de limitare a imigrației ilegale, în încercarea de a oferi migranților o alternativă la a-și pune viața în periocol.

Pentru a atinge acest scop, cele două părți au convenit atunci ca toți noii migranți aflați în situație neregulamentară care traversează, începând cu data de 20 martie 2016, frontiera dinspre Turcia către insulele grecești vor fi returnați în Turcia. De asemenea, pentru fiecare sirian care este returnat către Turcia dinspre insulele grecești, un alt sirian va fi relocat dinspre Turcia către UE, ținând seama de criteriile privind vulnerabilitatea ale ONU.

Turcia găzduieşte 3,6 milioane de refugiaţi sirieni.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending