Connect with us

PARLAMENTUL EUROPEAN

Parlamentul European: Revizuirea Tratatelor UE este necesară pentru implementarea propunerilor Conferinței privind Viitorul Europei

Published

on

© European Union 2019- Source : EP

Revizuirea Tratatelor este necesară pentru implementarea propunerilor Conferinței privind Viitorul Europei, susține Parlamentul European, care sprijină propunerile ambițioase, conduse de către cetățeni, pentru reformarea profundă a UE.

Miercuri, Parlamentul a adoptat o rezoluție referitoare la acțiunile întreprinse în urma concluziilor Conferinței privind viitorul Europei.

Parlamentul recunoaște că „propunerile ambițioase și constructive” care au rezultat în urma conferinței necesită modificări ale Tratatelor, de exemplu în ceea ce privește o Uniune mai simplă, mai transparentă, mai responsabilă și mai democratică. În acest scop, plenul Parlamentului solicită Comisiei pentru afaceri constituționale să pregătească propuneri de reformare a Tratatelor UE, care ar avea loc prin intermediul unei convenții în conformitate cu articolul 48 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În acest proces, UE ar trebui să se îndrepte către un model de creștere durabilă, favorabilă incluziunii și rezilientă, acordând o atenție deosebită IMM-urilor, declară eurodeputații, solicitând punerea deplină în aplicare a Pilonului european al drepturilor sociale. De asemenea, aceștia solicită UE să joace un rol de lider în combaterea schimbărilor climatice, protejarea biodiversității și promovarea sustenabilității la nivel mondial. Eurodeputații subliniază, de asemenea, că o integrare politică mai profundă și o democrație veritabilă pot fi realizate prin acordarea dreptului de inițiativă legislativă Parlamentului European și prin abolirea unanimității în cadrul Consiliului.

Un exercițiu fără precedent în democrația participativă

În cursul dezbaterii de marți, marea majoritate a eurodeputaților au subliniat că așteptările, prioritățile și preocupările cetățenilor au fost auzite în mod ferm și clar în acest exercițiu fără precedent de democrație participativă și că rezultatul trebuie respectat.

Mulți au subliniat că cetățenii trebuie să fie implicați mai mult, alături de o reprezentare democratică mai puternică la nivelul UE. Alții au atras atenția asupra unor domenii specifice în care propunerile orientate către cetățeni necesită schimbări profunde, inclusiv alegeri cu adevărat europene, precum și noi competențe ale UE în domenii precum sănătatea, energia, migrația și apărarea. Unii vorbitori au criticat conferința, susținând că procesul este defectuos și că propunerile nu reflectă opinia publică.

Cu ocazia Zilei Europei (9 mai), cei trei copreședinți ai Comitetului executiv vor prezenta președinților instituțiilor UE raportul final al conferinței în cadrul unui eveniment de încheiere la Parlamentul European, la Strasbourg.

Plenul conferinței a adoptat cele 49 de propuneri pe 30 aprilie 2022. Acestea includ peste 300 de măsuri în cadrul a nouă teme și s-au bazat pe 178 de recomandări ale grupurilor de dezbatere ale cetățenilor europeni, pe contribuții din partea grupurilor de dezbatere și evenimentelor naționale, pe idei din cadrul Evenimentului tineretului european și pe 43.734 de contribuții privind 16.274 de idei înregistrate pe platforma digitală multilingvă.

Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Cristian Bușoi

Economia transatlantică a ajuns la cote record, evidențiază eurodeputatul Cristian Bușoi: Umăr la umăr, uniți, vom depăși orice criză și vom deveni mai puternici

Published

on

© Cristian Bușoi / Facebook

Eurodeputatul Cristian Bușoi (PNL, PPE), președintele Comisiei pentru industrie, cercetare și energie din Parlamentul European, salută ”îmbunătățirea parteneriatului dintre UE și SUA, care anul acesta a dus la creșteri record în domeniul economic”.

”Parteneriatul dintre UE și SUA se consolidează și se îmbunătățește de la an la an. Salut îmbunătățirea parteneriatului dintre UE și SUA, care anul acesta a dus la creșteri record în domeniul economic. În ciuda crizelor multiple din ultimii ani, astăzi economia transatlantică a ajuns la cote record. Economia europeană și economia americană sunt împreună cea mai mare economie a lumii. Noi reprezentăm jumătate din totalul consumului personal global și aproape o tremie a PIB-ului mondial din punct de vedere al puterii de cumpărare”, a precizat europarlamentarul într-un comunicat de presă, emis la scurtă vreme după vizita sa în Silicon Valley în vederea consolidării legăturilor UE-SUA pe axa inovării și cercetării.

Cristian Bușoi a susținut declarațiile cu cifre:

  • Comerțul cu mărfuri dintre SUA și Europa a atins un maxim istoric de 1,2 trilioane de dolari;
  • Comerțul cu mărfuri SUA-UE a atins un record de 909,5 miliarde USD, mai mult decât mărfurile UE-China și cu 25% mai mare decât comerțul de mărfuri dintre SUA și China;
  • Companiile afiliate din SUA din Europa au câștigat aproximativ 325 de miliarde de dolari, un record deosebit, în timp ce afiliații europeni din SUA au câștigat 151 de miliarde de dolari. Al doilea cel mai înalt nivel vreodată;
  • Exporturile de bunuri din SUA și Europa către lume (excluzând comerțul intra-UE) au reprezentat 20% din exporturile globale în 2021. Dar împreună au reprezentat 66% din stocul de ieșire și 66% din stocul de intrare al ISD la nivel mondial.

”Sunt cifre care vorbesc de la sine și arată încă o dată că Lumea Liberă se poate dezvolta și poate aduce prosperitate, conlucrând și respectându-se reciproc”, a mai spus eurodeputatul.

Acesta a mai punctat că ”economia transatlantică aduce prosperitate cetățenilor săi, locuri de muncă și creează climatul necesar pentru dezvoltarea societăților”.

”SUA a venit alături de Europei și a ajutat la consolidarea independenței energetice, exportând gaze lichefiate, cota de export ajungând la cel mai ridicat nivel din ultimii ani, fapt ce ne-a permis să răspundem eficient la șantajul făcut de Federația Rusă. Umăr la umăr, uniți, vom depăși orice criză și vom deveni mai puternici și mai prosperi”, a conchis Cristian Bușoi.

Continue Reading

PARLAMENTUL EUROPEAN

Subcomisia pentru sănătate publică înființată de Parlamentul European și-a început activitatea. Trei eurodeputați români fac parte din SANT

Published

on

© European Parliament / Twitter

Subcomisia pentru sănătate publică a Parlamentului European (SANT), înființată luna trecută printr-o decizie a plenului legislativului european, și-a început joi activitatea, alegându-și conducerea, iar grupurile politice și-au desemnat coordonatorii.

Luna trecută, deputații europeni au convenit asupra creării unei noi subcomisii permanente pentru probleme de sănătate publică.

Plenul a stabilit responsabilitățile și componența numerică a noii subcomisii pentru sănătate publică, înființată sub egida Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară (ENVI).

Subcomisia este formată din 30 de membri.

Acesta se va ocupa de programe și acțiuni specifice în domeniul sănătății publice, al produselor farmaceutice și cosmetice, al aspectelor de sănătate legate de bioterorism, al Agenției Europene pentru Medicamente și al Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor.

Comisia ENVI rămâne responsabilă pentru examinarea și votarea propunerilor legislative.

Noua subcomisie pentru sănătate publică (SANT) l-a ales pe deputatul european Bartosz Arłukowicz (Polonia, PPE) în calitate de președinte, precum și pe cei patru vicepreședinți, în cadrul reuniunii sale constitutive, informează PE într-un comunicat.

În conducerea subcomisiei au mai fost numiți patru vicepreședinți, în următoarea ordine, în funcție de mărimea grupului politic: Tudor Ciuhodaru (România, S&D), Irena Joveva (Slovenia, Renew Europe), Tilly Metz (Verzi) și Joanna Kopcińska (Polonia, ECR).

De asemenea, potrivit unui comunicat separat, eurodeputatul român Nicu Ștefănuță a fost ales în funcția de coordonator al Grupului Verzilor în Subcomisia pentru Sănătate Publică a Parlamentului European.

Între cei 30 de membri ai SANT se află și eurodeputatul român Cristian Bușoi (PPE), raportorul Parlamentului European pentru programul EU4Health și responsabilul PE pentru relația cu Agenția Europeană pentru Medicamente.

Prima reuniune ordinară este planificată pentru 20 aprilie 2023, la Strasbourg.

În urma alegerii sale, președintele SANT, Bartosz Arłukowicz, a declarat că “înființarea Subcomisiei pentru sănătate publică urmează în mod firesc activității desfășurate de Comitetul special pentru învingerea cancerului (BECA).

“Sunt încântat că vom avea ocazia de a lucra din nou pentru pacienții din întreaga UE. O nouă strategie farmaceutică pentru Europa este una dintre cele mai mari provocări ale noastre pentru lunile următoare. Acest cadru ar trebui să garanteze accesul egal și permanent la medicamente, un element esențial pentru sănătatea cetățenilor din Uniunea Europeană”, a adăugat el.

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

Parlamentul European și alte opt țări membre se alătură Comisiei Europene în acțiunea introdusă la CJUE împotriva Ungariei ca urmare a legii anti-LGBT

Published

on

© European Union, 2022

Parlamentul European și cel puțin opt state membre s-au alăturat acțiunii în justiție demarate de Comisia Europeană împotriva unei legi adoptate în Ungaria, considerată discriminatorie față de persoanele LGBT+, anunță AFP, citând surse europene, conform Agerpres.

Președinta legislativului european, Roberta Metsola ”va urma recomandarea” Comisiei pentru afaceri juridice de a sprijini executivul european în această privință, a declarat miercuri purtătorul său de cuvânt.

Comisia pentru afaceri juridice a Parlamentului European a votat în acest sens marţi, într-un vot cu uşile închise, cu 18 voturi pentru şi 2 împotrivă, a anunţat europarlamentarul francez Pierre Karleskind (Renew Europe).

”Pentru prima dată în istoria sa, Parlamentul European ia o poziţie împotriva unui stat membru în faţa Curţii de Justiţie”, a subliniat europarlamentarul, vicepreşedinte al intergrupului LGBTI.

Într-o decizie rară, cel puțin opt state s-au alăturat demersului: Belgia, Luxemburg, Ţările de Jos, Austria, Irlanda, Malta, Danemarca şi Portugalia.

Amintim că la mijlocul lunii iulie 2022, Comisia Europeană a decis să trimită Ungaria în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene ca urmare a legii care discriminează persoanele pe baza orientării sexuale și a identității de gen.

Instituția a luat această decizie după ce a constatat că legislația încalcă mai multe dispoziții UE și drepturi fundamentale consfințite în Carta drepturilor fundamentale a UE, precum inviolabilitatea demnității umane, dreptul la libertatea de exprimare și de informare, dreptul la viața privată și de familie, precum și dreptul la nediscriminare.

Continue Reading

Facebook

Cristian Bușoi6 mins ago

Economia transatlantică a ajuns la cote record, evidențiază eurodeputatul Cristian Bușoi: Umăr la umăr, uniți, vom depăși orice criză și vom deveni mai puternici

CONSILIUL EUROPEAN25 mins ago

Emmanuel Macron și premierul Italiei eu discutat despre nevoia de a continua eforturile pentru ”suveranitatea europeană” privind politica industrială şi decarbonizarea economiei

COMISIA EUROPEANA50 mins ago

Ursula von der Leyen anunță că va organiza, în parteneriat cu Varșovia și Kiev, o conferință care să ajute la localizarea copiilor ucraineni răpiți de Rusia

CONSILIUL EUROPEAN3 hours ago

La propunerea României, Consiliul European solicită Comisiei Europene să prezinte un nou pachet de sprijin pentru Republica Moldova

CONSILIUL EUROPEAN3 hours ago

Acord istoric al liderilor europeni: UE Va livra urgent Ucrainei muniție de artilerie și, dacă se solicită, rachete, inclusiv prin achiziții comune

MAREA BRITANIE16 hours ago

A fost lansat forumul bilateral româno-britanic: România invită Marea Britanie să se implice în Inițiativa celor Trei Mări

PARLAMENTUL EUROPEAN18 hours ago

Subcomisia pentru sănătate publică înființată de Parlamentul European și-a început activitatea. Trei eurodeputați români fac parte din SANT

REPUBLICA MOLDOVA18 hours ago

Premierul Nicolae Ciucă, întâlnire cu președintele Parlamentului R. Moldova: Împreună putem trece cu bine peste momentele dificile. Dorim să consolidăm punțile dintre noi

ROMÂNIA18 hours ago

Spitalele din România, printre cele care au oferit îngrijire celor 2000 de pacienți ucraineni transferați de la începutul războiului prin Mecanismul de protecție civilă al UE

COMISIA EUROPEANA19 hours ago

Reconstrucția Ucrainei se ridică la 383 de miliarde de euro, arată un raport comun al Guvernului de la Kiev, Comisiei Europene, Băncii Mondiale și ONU

REPUBLICA MOLDOVA20 hours ago

Prioritatea strategică a R. Moldova este de a ”accelera reformele pentru aderarea la UE până în 2030”, subliniază premierul Dorin Recean: Mulțumim României pentru sprijinul ”necondiționat”

REPUBLICA MOLDOVA22 hours ago

Premierul Nicolae Ciucă asigură R. Moldova de sprijin în fructificarea ”capitalului de simpatie fără precedent” pentru a deveni ”stat furnizor de stabilitate în regiune”

CHINA1 day ago

Secretarul de stat al SUA: Rusia și China au intrat “într-o căsătorie de convenienţă, nu din convingere”. Rusia este în mod clar “partenerul junior” în această relaţie

Daniel Buda2 days ago

Daniel Buda, vicepreședintele Comisiei pentru agricultură din PE, cere Comisiei Europene să evalueze corect poziția fermierilor în protejarea mediului: Sunt parte a soluției, nu a problemei

NATO2 days ago

Raport NATO: România a ratat din nou ținta de 2% din PIB pentru apărare, dar găzduiește trei structuri de comandă aliate, un grup de luptă, un sistem antirachetă și misiuni de poliție aeriană

NATO1 week ago

Războiul Rusiei în Ucraina, “semnal de alarmă” pentru industria de armament din Europa. MBDA, grupul care produce sistemul MAMBA amplasat de Franța în România, lansează un apel la cooperare europeană

ROMÂNIA1 week ago

Nicolae Ciucă, la semnarea proiectului privind gazoductul Tuzla-Podişor: Un pas decisiv, penultimul în seria demersurilor pentru exploatarea gazelor de la Marea Neagră în perimetrul Neptun Deep

POLITICĂ1 week ago

Premierul Nicolae Ciucă: Este necesară elaborarea unui plan comun de acțiune în țările francofone contra dezinformărilor Rusiei

MAREA BRITANIE1 week ago

R. Moldova va primi un nou sprijin de 10 milioane de lire sterline pentru modernizare din partea Regatului Unit

ROMÂNIA1 week ago

”România, stat-far al Francofoniei”. Klaus Iohannis: Ne propunem să transformăm România într-un centru regional de formare în limba franceză a diplomaților și funcționarilor publici din țările francofone

Team2Share

Trending