Connect with us

NEWS

Parlamentul European solicita Comisiei sa negocieze cu SUA scutirea de vize pentru romani

Published

on

În contextul summit-ului UE-SUA din 20 noiembrie de la Lisabona, Membrii Parlamentului European au adoptat joi recomandările adresate Consiliului, axându-se pe cooperarea economică transatlantică, protecția datelor cu caracter personal, eliminarea vizelor, introducerea unei taxe de călătorie și apariția în presă a documentelor militare clasificate din Irak.

Relațiile comerciale cu Statele Unite în contextul actualei crize economice reprezintă aspectul principal abordat de către deputați. Parlamentul reiterează sprijinul pentru realizarea pieței transatlantice până în 2015, dar se arată preocupați privire la alimentele noi, produse modificate genetic precum și utilizarea clonării în creșterea animalelor sau acceptarea de către partea americană a etichetării exclusive în sistem metric a produselor UE.
Dezvoltarea unei strategii comune de acțiune UE-SUA de asigurare a respectării drepturilor de proprietate intelectuală în vederea combaterii comerțului mondial cu produse falsificate și piratate, inclusiv negocierile actuale pentru concluderea Acordului comercial împotriva contrafacerilor, sunt puncte importante ale relației transatlantice.

Eliminarea vizelor pentru SUA

Parlamentul European “solicită în mod insistent Uniunii Europene să negocieze de pe poziția de entitate unică în ceea ce privește programul SUA de scutire de vize, astfel încât cele patru state membre – Bulgaria, Ciprul, Polonia și România – care nu au fost incluse în programul de scutire de vize să nu încheie acorduri bilaterale cu SUA pentru a obține statutul de țară scutită de vize.”

“Comisia trebuie să continue să abordeze, în cadrul dialogului cu SUA la nivel politic și tehnic, importanța acordată de UE admiterii cât mai rapide în programul de scutire de vize a celor patru state membre ale UE care continuă să fie excluse”, se mai arată în rezoluția adoptată de către Parlamentul European.

Tortura în Irak

Divulgarea de către Wikileaks a unor informații militare din SUA privind presupuse practici de tortură folosite în Irak au provocat reacții vehemente în cadrul dezbaterii de miercuri.

“Deși divulgarea de documente militare clasificate prezintă riscul de a pune în pericol personalul militar, deputații își “exprimă profunda îngrijorare cu privire la acuzațiile grave, formulate recent, potrivit cărora tortura a fost tolerată în Irak, solicitând abordarea acestei chestiuni în cadrul summit-ului UE-SUA în vederea desfășurării unei anchete transatlantice independente.”

Taxa de călătorie

Deputații își exprimă profunda preocupare cu privire la Legea privind promovarea călătoriilor (Travel Promotion Act) și efectul său discriminatoriu prin faptul că se aplică doar călătorilor care beneficiază de programul SUA de scutire de vize și  faptul că plata acestei taxe poate fi efectuată doar cu una dintre principalele patru cărți de credit, care sunt gestionate exclusiv de societăți care își au sediul pe teritoriul SUA. Începând din ianuarie 2010, resortisanții UE din Statele Membre care fac parte din programul SUA de scutire de vize sunt obligați să plătească 14 USD pentru a putea călători în SUA.

La capitolul relații internaționale, deputații salută noua abordare de către Guvernul SUA a relațiilor cu Israelul și solicită revigorarea parteneriatului dintre UE și SUA în ceea ce privește conflictul israeliano-palestinian. Deputații reiterează că sunt necesare noi negocieri care vor conduce, într-un termen convenit, la o soluție bazată pe existența a două state, și anume statul Israel și un stat palestinian independent, democratic și viabil, care să coexiste în pace și securitate. În final, guvernului israelian i se solicită reînnoirea moratoriului asupra construirii de colonii.

Analizarea alternativelor mai puțin invazive decât colectarea informațiilor PNR

Protecția datelor personal cu caracter personal reprezintă un subiect dificil în relațiile UE-SUA în ultima perioadă, după cum a arătat și cazul acordului privind transferul de date bancare (raportul Swift). În prezent se află în discuție un nou acord de protecție a datelor personale, încheiat între UE și SUA, împreună cu un nou acord privind transferul de date ale pasagerilor (PNR). Parlamentul va asupra ambelor acordul dreptul de veto.

Într-o rezoluție separată, depusă de grupurile politice PPE, S&D, ALDE, grupul Verzilor/ALE, ECR și GUE/NGL, Parlamentul European reamintește că “în nicio circumstanță datele PNR nu pot fi folosite în scopul extragerii de date și a realizării de profiluri psihologice.”

Deputații reiterează solicitarea adresată Comisiei “de a furniza dovezi faptice potrivit cărora colectarea, depozitarea și procesarea datelor din PNR sunt necesare pentru fiecare dintre scopurile declarate și de a analiza și alternative mai puțin invazive.”

INTERNAȚIONAL

Președintele american Donald Trump a devenit bunic pentru a zecea oară

Published

on

Președintele american Donald Trump a devenit bunic pentru a zecea oară, a anunțat luni seara unul dintre fiii președintelui american, Eric Trump, a cărui soție a născut o fetiță, anunță AFP, citat de Agerpres.

”Eu şi soţia mea, Lara Trump, suntem încântaţi să o primim în această lume pe Carolina Dorothy Trump. Te iubim deja!”, a declarat prin intermediul unui mesaj publicat pe Twitter Eric Trump, al doilea fiu al liderului de la Casa Albă.


Bebeluşul este cel de-al zecelea nepot al preşedintelui american, în vârstă de 73 de ani, care are cinci copii cu trei soţii diferite.

Primii doi copii din prima sa căsătorie, Donald Junior şi Ivanka, au deja cinci respectiv trei copii, iar Eric şi Lara au la rândul lor încă un fiu.

Eric Trump conduce, alături de fratele său mai mare, Donald Junior, Trump Organization, societatea care administrează investiţiile familiei Trump în Statele Unite şi în străinătate, în al cărei portofoliu se află bunuri imobiliare, hoteluri şi cluburi de golf.

Continue Reading

NEWS

Premierul italian, Giuseppe Conte, și-a anunțat demisia: “Acest guvern se termină aici”

Published

on

Premierul Italiei Giuseppe Conte și-a anunțat astăzi demisia: “Acest guvern se termină aici”, realtează Politico.

În mod normal, senatul italian, reunit în formulă completă, trebuia să stabilească astăzi data la care se poate vota asupra moțiunii de cenzură împotriva guvernului său, după ce liderii politici nu au reușit să convină în unanimitate cu privire la un program, relatează POLITICO și The Guardian

Partidul de extremă dreaptă Liga, al vicepremierului și ministrului de interne, Matteo Salvini, a lansat o moțiune împotriva premierului Giuseppe Conte săptămâna trecută, după ce și-a retras sprijinul pentru coaliția guvernamentală cu Mișcarea Cinci Stele (M5S),  și a cerut organizarea de alegeri anticipate. Salvini,  a amenințat, de asemenea, să-și retragă cei șapte miniștri pentru a răsturna o administrație despre care spune că nu mai este viabilă.

Înainte de a-și anunța demisia, Giuseppe Conte a spus că decizia lui Mateo Salvini “are consecințe majore asupra țării și economiei”.

Demisia premierului nu va declanșa automat alte alegeri. Președintele Italiei Sergio Mattarella va decide în privința aceasta.  Mateo Salvini solicită noi alegeri, această cerință fiind susținută și de partidul Forza Italia, condus de Silvio Berlusconi și de partidul de extremă dreaptă – Frații din Italia.

Între timp, este cunoscut faptul că cei din Mișcarea Cinci Stele – actualii parteneri de coaliție ai Ligii – discută cu Partidul Democrat de centru-stânga pentru a forma un nou guvern. O astfel de legătură ar elimina partidul Salvini de la guvernare. 

Dacă o majoritate parlamentară alternativă devine o posibilitate, președintele Sergio Mattarella ar putea decide să instaleze un nou guvern fără alegeri noi.

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Gest lipsit de protocol la prima vizită a unui premier israelian în Ucraina după 20 de ani. Soția lui Benjamin Netanyahu a aruncat bucata de pâine cu care a fost întâmpinată la sosirea pe aeroportul din Kiev

Published

on

Sara Netanyahu, soția premierului israelian Benjamin Netanyahu, a aruncat bucățica de pâine din colacul cu care au fost întâmpinați, ea și soțul său, la sosirea pe aeroportul din Kiev, chiar în fața celor care au primit cuplul israelian, informează Agerpres, care citează Ukrainska Pravda.

Soţii Netanyahu au început luni o vizită de o zi în Ucraina, sosind încă de duminică seara la Kiev. Ei au fost întâmpinaţi, conform obiceiului, cu pâine şi sare.


Premierul israelian a gustat o bucăţică din colac şi i-a întins o feliuţă şi soţiei sale, care însă, în văzul tuturor, a aruncat pâinea.

Confrom analiștilor, această vizită în Ucraina, prima a unui prim-ministru israelian în ultimii 20 de ani, are o importanță strategică pentru Benjamin Netanyahu, care se va afla în fața unui test electoral la 17 septembrie, în contextul în care numeroși cetățeni israelieni provin din Ucraina.

”Putem cuceri viitorul separat, dar o putem face mai bine împreună”, a declarat Netanyahu în cursul întrevederii cu noul preşedinte ucrainean Volodimir Zelenski, potrivit AFP.

Şeful guvernului israelian l-a felicitat personal cu această ocazie pe Zelenski pentru alegerea în funcţia de preşedinte în luna martie şi l-a invitat într-o vizită în Israel.

Președintele ucrainean, el însuși evereu, a cărui țară este afectată de un conflict cu rebelii separatiști proruși, care a intrat deja în cel de-al cincelea an și care s-a soldat până în prezent cu peste 13.000 de morți, a precizat că Ucraina ”poate să înveţe de la Israel, în special, în domeniile securităţii şi apărării”.

Cei doi s-au recules apoi la memorialul Babi Iar din Kiev, locul celui mai important masacru prin împuşcare produs în perioada Holocaustului.

Peste 33.00 de evrei ucraineni au fost executaţi acolo în aprilie 1941.

Continue Reading

Cum pot vota românii din diaspora la alegerile prezidențiale

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending