Eurodeputații cer menținerea angajamentului Uniunii Europene față de Belarus, denunțând abuzurile asupra drepturilor omului și subliniind amenințarea reprezentată de influența Rusiei, se arată în comunicatul oficial.
Într-o rezoluție adoptată miercuri, Parlamentul European condamnă ferm represiunea din Belarus și își exprimă solidaritatea cu opozanții regimului Lukașenko. Eurodeputații solicită eliberarea imediată a tuturor prizonierilor politici, acordarea de despăgubiri și restabilirea drepturilor acestora. De asemenea, ei condamnă abuzul autorităților în folosirea sistemului judiciar și a forțelor de ordine pentru încălcarea drepturilor omului.
Parlamentul European nu îl recunoaște pe Aleksandr Lukașenko,Aleksandr Lukașenko, președintele Belarusului, drept lider legitim al țării, iar eurodeputații își reafirmă sprijinul pentru forțele democratice belaruse conduse de Svetlana Tihanovskaia. Există dovezi ample și numeroase mărturii care indică faptul că aceasta a fost adevărata câștigătoare a alegerilor prezidențiale din 2020, în timp ce regimul Lukașenko s-a menținut în mod ilegal la putere, afirmă eurodeputații.
Aceștia solicită Uniunii Europene să asigure sprijin politic, financiar și de securitate pentru opoziție și să colaboreze cu alte state în vederea aderării la politica de nerecunoaștere. Eurodeputații cer ca UE și organizațiile internaționale să oficializeze reprezentarea forțelor democratice belaruse în foruri internaționale, precum adunările parlamentare ale Consiliului Europei, OSCE și NATO.
Eurodeputații solicită organizarea unor alegeri noi, libere și corecte, sub supraveghere internațională, subliniind că niciun scrutin desfășurat în condiții de represiune nu poate respecta standardele democratice.
Aceștia avertizează asupra încercării lui Aleksandr Lukașenko de a folosi prizonierii politici ca mijloc de presiune în negocierile cu Occidentul, remarcând totodată că, de fiecare dată când unii prizonieri au fost eliberați, alții au fost ulterior arestați.
Sprijin pentru societatea civilă din Belarus și investigarea abuzurilor asupra drepturilor omului
Eurodeputații susțin sprijinirea societății civile belaruse, a presei independente, a studenților și a profesioniștilor aflați în exil prin acordarea de vize, burse, granturi și măsuri de protecție. Ei condamnă atacurile împotriva presei independente, restricționarea accesului la internet și arestarea jurnaliștilor. Uniunea Europeană ar trebui să ofere presei independente un sprijin sistemic și multianual, inclusiv prin finanțare, adaugă aceștia.
Rezoluția solicită adoptarea de măsuri urgente pentru combaterea represiunii transnaționale exercitate de regimul belarus, inclusiv utilizarea abuzivă a Interpolului, precum și protecția belarușilor aflați în exil. Uniunea Europeană și statele membre ar trebui să continue investigarea abuzurilor asupra drepturilor omului și a crimelor împotriva umanității comise în Belarus și să susțină măsuri pentru tragerea la răspundere a făptașilor, inclusiv prin intermediul instanțelor internaționale.
Implicarea în războiul Rusiei împotriva Ucrainei
Eurodeputații condamnă cu fermitate implicarea regimului Lukașenko în războiul Rusiei împotriva Ucrainei și își exprimă îngrijorarea față de extinderea prezenței militare ruse în Belarus, avertizând că desfășurarea de sisteme cu capacitate nucleară subminează securitatea europeană. Ei solicită Uniunii Europene să consolideze sancțiunile care vizează persoanele responsabile de represiune, de complicitate la război și de eludarea sancțiunilor existente.
Parlamentul European cere efectuarea unor anchete amănunțite și desființarea rețelelor de spionaj belaruse și ruse din interiorul Uniunii Europene și al țărilor candidate, subliniind necesitatea impunerii de restricții asupra diplomaților ruși și belaruși din spațiul Schengen.
Rezoluția a fost adoptată cu 458 de voturi pentru, 18 împotrivă și 84 de abțineri.





