Parlamentul European susține crearea unei platforme digitale (EU Talent Pool) pentru recrutarea forței de muncă din afara UE

Comisia pentru Libertăți Civile a Parlamentului European a aprobat crearea EU Talent Pool, o platformă digitală destinată să faciliteze recrutarea lucrătorilor din afara UE în domenii unde există deficit de forță de muncă, potrivit unui comunicat.

Platforma va permite corelarea ofertelor de muncă din statele membre cu solicitanți de locuri de muncă din afara Uniunii. Participarea la acest program va fi opțională pentru țările UE, fără a le afecta dreptul de a decide câți lucrători din state terțe acceptă pe teritoriul lor.

Un pas spre soluționarea deficitului de forță de muncă

Raportorul Abir Al-Sahlani (Renew, Suedia) a subliniat că Uniunea Europeană pierde teren în fața competitorilor globali din cauza deficitului de forță de muncă.

„Migrația economică este o soluție pentru a ne consolida competitivitatea. EU Talent Pool este un instrument care va pune în contact angajatorii europeni cu muncitorii din afara UE, oferind în același timp căi sigure și legale de acces în Uniune. Platforma va fi ușor de utilizat, cu verificări necesare pentru solicitanți și măsuri de protecție împotriva exploatării”, a declarat europarlamentarul.

Recrutare echitabilă și protecție împotriva discriminării

Eurodeputații au introdus amendamente pentru ca platforma să respecte standardele internaționale de recrutare echitabilă, conform principiilor Organizației Internaționale a Muncii. Totodată, aceasta va fi deschisă pentru solicitanți de toate nivelurile de calificare și va fi gratuită pentru utilizatori, evitând orice practici discriminatorii.

Transparență pentru angajatori și candidați

Companiile participante vor trebui să ofere detalii despre persoana responsabilă de recrutare, numărul de înregistrare al firmei și o scurtă descriere a activității lor. Anunțurile de angajare trebuie să includă descrierea postului, locația, programul de lucru, salariul și concediul plătit. În plus, solicitanții de locuri de muncă vor putea menționa țara UE preferată și disponibilitatea lor pentru angajare, având posibilitatea să își certifice competențele prin EU Talent Partnerships sau alte acorduri bilaterale.

Campanii de informare pentru angajatori și muncitori

Eurodeputații propun ca Comisia Europeană și delegațiile UE în statele terțe să desfășoare campanii de informare online și offline pentru promovarea platformei, cu un accent special pe IMM-uri.

Proiectul de lege a fost aprobat cu 46 de voturi pentru, 25 împotrivă și 2 abțineri. Dacă raportul va fi adoptat de Parlamentul European în sesiunea plenară din aprilie, vor începe negocierile cu statele membre pentru forma finală a actului normativ.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Alexandra Loy
Alexandra Loy
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Articole Populare