Connect with us

PARLAMENTUL EUROPEAN

Parlamentul European va solicita din nou, săptămâna viitoare, aderarea României și Bulgariei la Spațiul Schengen. Decizia trebuie luată de Consiliul UE care va fi prezidat de România de la 1 ianuarie 2019

Published

on

Parlamentul European va supune la vot săptămâna viitoare o nouă rezoluţie în care solicită admiterea României şi a Bulgariei în spaţiul Schengen, relatează novinite.com, potrivit Agerpres.

Rezoluţia, redactată pe baza unui raport elaborat de eurodeputatul socialist bulgar Serghei Stanişev, fost premier al țării și actual președinte al Partidului Socialiștilor Europeni, este una non-legislativă şi cere Consiliului Uniunii Europene să ia o decizie rapidă şi pozitivă asupra aderării celor două ţări în spaţiul european de liberă circulaţie.

FOTO: European Parliament

Eurodeputaţii şi-au exprimat în iunie 2011 susţinerea pentru admiterea României şi Bulgariei în Schengen, poziţie confirmată de mai multe ori ulterior.

Co-legislativul european notează că cele două ţări deja aplică parţial regulile Schengen.

Decizia finală în acest dosar trebuie să fie luată cu unanimitate de către Consiliul UE, instituţie care de la 1 ianuarie va fi prezidată, pentru şase luni, de către România.

De altfel, în urma unei întrevederi între Colegiul Comisiei Europene și Guvernul României, președintele Jean-Claude Juncker și-a exprimat convingerea că ”înainte de sfârșitul mandatului acestei Comisii vom fi primit România ca nou membru al Spațiului Schengen”. Mai mult, în cadrul dezbaterii privind viitorul Europei între președintele Klaus Iohannis și membrii Parlamentului European, liderul grupului PPE și candidatul PPE la șefia Comisiei Europene, Manfred Weber, a apreciat că România ar trebui să adere cel puțin cu aeroporturile în spațiul Schengen înainte de alegerile europene din mai 2019.

România și Bulgaria au parcurs și anul acesta pași importanți în vederea aderării lor la spațiul de liberă circulație, devenind la 1 august 2018 parte a Sistemului de Informații Schengen, fapt ce a contribuit la creșterea nivelului de securitate în spațiul Schengen și la eficientizarea luptei împotriva criminalității grave și a terorismului.

.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și doctorand în domeniul reasigurării strategice a NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community în cadrul World Economic Forum și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute.

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

PARLAMENTUL EUROPEAN

Eșec al lui Nigel Farage în Parlamentul European: Grupul său politic va fi desființat după ce Partidul Brexit și Mișcarea 5 Stele nu au întrunit condițiile de constituire

Published

on

Grupul politic al partidelor de extremă-dreapta din Parlamentul European din care făcea parte Partidul Brexit condus de Nigel Farage și alte formațiuni de aceeași inspirație ideologică nu au întrunit condițiile de constituire și au ratat termenul limită de formare, fiind astfel desființat cu puțin timp înainte ca noul Parlament European să își înceapă activitatea, la 2 iulie. 

Potrivit Politico Europe, grupul „Europa Libertății și a Democrației Directe” din care făceau parte în principal partidul Brexit și Mișcarea 5 Stele din Italia a ratat termenul inițial de constituire politică, ceea ce înseamnă că eurodeputații afiliați anterior acestei grupuri vor primi mai puțină finanțare și mai puțin timp de vorbire în sesiunile plenare.

Cu toate acestea, partidul lui Nigel Farage și ceilalți extremiști vor putea să formeze un grup politic oricând pe parcursul legislaturii, cu condiția respectării criteriilor de constituire: minim 25 de membri din cel puțin șapte state membre ale Uniunii Europene.

Mai mult, dacă aceste formațiuni nu vor reuși formarea unui grup politic în sesiunile plenare ale Parlamentului European, ele nu vor putea să își negocieze poziții importante în cadrul comisiilor parlamentare, mai notează sursa citată.

Într-o postare pe Facebook, vicepreședintele grupului PPE în Parlamentul European, Siegfried Mureșan, a spus că desființarea grupului lui Nigel Farage ”este o veste bună pentru Europa, este o veste bună pentru toți cei care dorim o Uniune Europeană puternică și o veste proastă pentru toți cei care și-au dorit slăbirea Uniunii Europene”.

Potrivit rezultatelor alegerilor din 23-26 mai, un număr de 43 de eurodeputați ar fi urmat să se afilieze grupului EFDD, însă aceștia proveneau doar din Marea Britanie (29 de membri din partea partidului Brexit) și Italia (14 membri din partea Mișcării Cinci Stele).

Continue Reading

Corina Crețu

Final emoționant de mandat pentru Corina Crețu: Comisarul european a primit cadou un moment muzical din partea echipei DG Regio

Published

on

©️ Corina Crețu/ Facebook

Comisarul european Corina Crețu a avut parte miercuri de un moment emoționant înainte de a pleca din funcție și de a prelua, 2 iulie, mandatul de europarlamentar. Aceasta a primit din partea echipei din cadrul Direcției Generale REGIO o un mesaj muzical și o poezie în care au fost reliefate realizările sale din ultimii cinci ani în calitate de comisar responsabil pentru politica regională a Uniunii Europene.

Moment emoționant la ultima întâlnire pe care am avut-o azi în calitate de comisar european pentru Politica Regională cu echipa DG REGIO și cu Cabinetul meu”, a scris Crețu, într-un mesaj pe Facebook acompaniat de un video cu un mesaj muzical din partea echipei DG REGIO.

 

”Le mulțumesc tuturor pentru eforturile, devotamentul și prietenia lor, precum și pentru toate momentele pe care le-am împărtășit în ultimii cinci ani, chiar dacă nu a fost întotdeauna ușor”, a mai spus aceasta.

 

Corina Crețu este unul dintre cei mai experimentați oameni politici români la nivel european. Membru al Parlamentului European în perioada 2007-2014, încă de la aderarea României la Uniunea Europeană, Corina Crețu a devenit vicepreședinte al legislativului european.

De la 1 noiembrie 2014 este comisar european pentru politică regională în cadrul Comisiei conduse de Jean-Claude Juncker și se va retrage din această funcție la 1 iulie, urmând a-și prelua mandatul de eurodeputat.

Continue Reading

Rovana Plumb

Rovana Plumb, vicepreședintele grupului S&D din Parlamentul European, salută noul guvern social-democrat din Danemarca: Forțele de centru stânga, inclusiv guvernul din România, ”pot oferi soluții pentru o Europă socială, echitabilă și justă”

Published

on

Vicepreședintele grupului S&D din Parlamentul European, Rovana Plumb, a salutat miercuri formarea unei coaliții guvernamentale de centru de stânga în Danemarca, un ”moment politic” care întărește poziția social-democrației europene și care arată că forțele de centru stânga, inclusiv guvernul din România, ”pot oferi soluții pentru o Europă socială, echitabilă și justă”.

”Salut formarea unei coaliții de centru stânga în Danemarca condusă de cel mai tânăr prim-ministru din istoria țării, doamna Mette Frederiksen, după victoria social-democraților la alegerile din 5 iunie 2019. Este un moment politic care întărește poziția social-democrației europene. Acestuia i se alătură și alte momente precum reconfirmarea guvernului social-democrat din Suediei la începutul acestui an sau, recent, instalarea unui executiv de centru stânga în Finlanda, stat membru căruia România îi predă ștafeta după o președinție de succes a Consiliului UE gestionată tot de un guvern social-democrat. În acest moment, pe harta politică europeană și în nordul și în sudul Uniunii, prin guvernele social-democrate din Spania și Portugalia, precum și la noi în România, forțele de centru stânga arată că putem oferi soluții pentru o Europă socială, echitabilă și justă”, a declarat Plumb pentru CaleaEuropeană.ro.

Danemarca a devenit miercuri a treia țară nordică, după Suedia și Finlanda, care va fi condusă de social-democrații, după ce la Stockholm social-democrații premierului Stefan Lofven au rămas la putere, iar la Helsinki puterea a fost preluată de la liberali de către socialiștii conduși de noul premier Antti Rinne.

Rovana Plumb a fost aleasă săptămâna trecută vicepreședinte al grupului S&D din Parlamentul European, al doilea ca mărime din hemiciclul democrației europene. 

Rovana Plumb a fost pe primul loc pe lista candidaţilor PSD la alegerile europarlamentare. Ea a mai fost membru al Parlamentului European în perioada 2007-2012.

Continue Reading

Summitul pentru simplificarea accesării fondurilor structurale

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending