Connect with us

POLITICĂ

Parlamentul României avertizează Rusia: Orice ameninţare cu implicare militară în sprijinul regimului ilegitim din Belarus contravine dreptului internaţional

Published

on

© Parlamentul României - Camera Deputaților/ Facebook

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, o Declaraţie referitoare la încălcarea drepturilor fundamentale ale omului în Republica Belarus, document care a fost adoptat anterior și de Senatul României, și care avertizează indirect Rusia să se abțină de la o implicare militară în sprijinirea “regimului ilegitim” de la Minsk.

Prin această declarație, Parlamentul României îşi manifestă solidaritatea cu poporul belarus, solicită oprirea violenţei împotriva protestelor paşnice din Belarus şi consideră necesară “o reacţie mai articulată” din partea comunităţii internaţionale în eventualitatea în care situaţia nu va cunoaşte o ameliorare de urgenţă, informează Agerpres, potrivit Știrile Pro TV.

“Camera Deputaţilor îşi manifestă solidaritatea cu poporul belarus şi cu aspiraţiile acestuia spre libertate, democraţie şi stat de drept, împărtăşind punctele de vedere ale UE şi ale aliaţilor tradiţionali ai României cu privire la evoluţia îngrijorătoare din Republica Belarus. Condamnă folosirea violenţei împotriva protestelor paşnice din Republica Belarus şi solicită oprirea de urgenţă a acestora, exprimă îngrijorare şi dezaprobare faţă de situaţia creată ca urmare a suspiciunilor privind caracterul incorect al alegerilor din Republica Belarus. Solicită autorităţilor din Republica Belarus să respecte dreptul cetăţenilor de a participa la adunări publice, să se abţină de la folosirea ilegală sau excesivă a forţei, să îi elibereze pe cei reţinuţi pe nedrept şi să iniţieze în cel mai scurt timp un dialog politic autentic şi substanţial cu societatea civilă şi opoziţia în vederea detensionării situaţiei”, se arată în declaraţie.

Camera Deputaţilor solicită “o reacţie rapidă promptă, unită şi neechivocă din partea comunităţii internaţionale cu privire la dezescaladarea de urgenţă a situaţiei din Belarus şi pentru organizarea unor alegeri libere sub supraveghere internaţională al căror rezultat să nu fie pus sub semnul îndoielii”.

“Camera Deputaţilor consideră că, în eventualitatea în care situaţia nu va cunoaşte o ameliorare de urgenţă, o reacţie mai articulată din partea comunităţii internaţionale şi a organizaţiilor internaţionale este obligatorie şi nu suportă amânare. Solicităm Guvernului României şi preşedintelui României să continue să sprijine iniţiativele în vederea protejării drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor din Belarus”, se mai menţionează în declaraţie.

“Consideră că orice încercare de imixtiune sau ameninţare cu implicare militară sau de altă natură în sprijinul actualului regim ilegitim de la Minsk contravine dreptului internaţional, prevederilor acordurilor internaţionale care protejează drepturile fundamentale ale omului şi relaţiile paşnice dintre ţări”, se arată în textul adoptat.

Amintim că preşedintele rus Vladimir Putin s-a declarat pregătit să desfăşoare, în cadrul acordurilor de apărare şi de securitate existente, forţe în apropierea ţării vecine Belarus dacă mişcarea de contestare postelectorală de acolo ar urma să degenereze. La aceste afirmații au reacționat dezaprobator atât Uniunea Europeană, cât și NATO.

La finele lunii august, miniștrii de externe din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene au ajuns la un acord cu privire la instituirea de sancțiuni împotriva unui număr de oficiali apropiați liderului Belarusului Aleksandr LukashenkoUlterior, țările baltice au luat o decizie coordonată și l-au declarat pe Aleksandr Lukashenko “persona non-grata” pe teritoriile Estoniei, Letoniei și Lituaniei.

În ce privește România, ministrul Bogdan Aurescu a arătat, la Berlin, că România susține o listă cuprinzătoare de sancțiuni împotriva Belarusului și a anunțat un sprijin de 100.000 de euro pentru susținerea jurnalismului independent și a societății civile din această țară.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și doctorand în domeniul reasigurării strategice a NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

POLITICĂ

Alegeri parlamentare 2020. Ce obiective au partidele pentru politica externă a României: De la Parteneriatul Strategic cu SUA la creșterea influenței în NATO și UE

Published

on

Parteneriatul Strategic cu Statele Unite ale Americii, creșterea rolului României în Uniunea Europeană și în cadrul NATO, reprezintă reperele la unison ale formațiunilor politice care concurează pentru obținerea majorității la alegerile parlamentare din 6 decembrie și pentru conturarea unei coaliții de guvernare până în 2024, relevă programele politice ale PNL, PSD, USR PLUS, PMP și Pro România și analizate de CaleaEuropeană.ro.

PNL își propune să aducă România în primul rând al statelor din Uniunea Europeană pentru influențarea deciziilor europene în beneficiul tuturor românilor

Partidul Național Liberal, aflat la guvernare și membru al Partidului Popular European, cea mai mare familie politică europeană, dorește continuarea demersurilor pentru aderarea României la spațiul Schengen și pentru aderarea la Zona Euro. În ceea ce privește Parteneriatul Strategic cu SUA, partidul și-a propus consolidarea și extinderea acestuia în domeniul apărării, energetic și de comunicații.

„Concret, în mediul extern, România își va atinge obiectivele pe baza triadei esențiale a politicii sale externe: creșterea rolului și influenței țării noastre în UE și, respectiv, Alianța Nord-Atlantică (NATO) și dezvoltarea și aprofundarea Parteneriatului Strategic cu Statele Unite ale Americii, concomitent cu susținerea și promovarea valorilor democratice, stabilității și securității atât în regiune, cât și la nivel global, cu promovarea și respectarea strictă a dreptului internațional, susținerea multilateralismului și corelarea politicii externe în materie de obiective și priorități cu politica de securitate și apărare, care vor rămâne elemente esențiale”, susține programul de guvernare PNL.

De asemenea, printre obiectivele prioritare se regăsește continuarea implicării active în procesul decizional la nivelul UE, prin menținerea racordării la nucleul statelor care promoveză consolidarea UE, în paralel cu menținerea dialogului cu toate statele membre pe ansamblul agendei europene.

În ceea ce privește Politica de Securitate și Apărare Comună (PSAC), principalele direcții de acțiune vor urmări continuarea implicării active în implementarea măsurilor de consolidare a rolului UE în domeniul securității și apărării, atât pe line militară, în cooperare cu MApN, cât și civilă. MAE va urmări menținerea nivelului de angajament în cadrul inițiativelor dezvoltate sub egida PSAC, precum și în cadrul angajamentelor operaționale derulate de UE în domeniul managementului crizelor.

Programul de guvernare al PNL este disponibil aici.

Cum vede PSD politica externă a țării

Partidul Social-Democrat, care a guvernat România între 2012-2015 și 2017-2019 și membru al Partidului Socialiștilor Europeni dorește să extindă Parteneriatul Strategic bilateral cu SUA prin permanentizarea relațiilor între cele două Parlamente și Guverne, după modelul adoptat în Polonia, cât și prin eliminarea vizelor pentru cetățenii români. De asemenea, PSD promite ca până în 2022 România să adere la OCDE (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică).

La fel ca si Partidul Național Liberal, printre obiectivele fundamentale întâlnim aderarea la Zona Euro, precum și aderarea la Spațiul Schengen. Un alt obiectiv este reprezentat de consolidarea securității României prin NATO, dar și prin girarea progresului European în domeniul apărării.

Potrivit programului de guvernare PSD, „România trebuie să investească strategic în prieteniile globale și să regândească serios imaginea ei europeană și globală. E necesară creșterea profilului României în interiorul UE și a rețelelor de prietenie în Uniune, în regiune, precum și în țările și continentele care țintesc o relație privilegiată cu UE.”

Partidul își propune o implicare puternică în întărirea permanentă a capacităților de apărare ale Alianței NATO, a mobilității militare și a infrastructurii strategice europene, într-o logică de reziliență și sustenabilitate, cât și susținerea unei  mai bune cooperări între UE și NATO în domeniu securitar – cyber, dezinformare, reziliență.

În ceea ce privește securitatea, PSD promite programe de înzestrare care să consolideze o structură de forțe armate moderne, capabile să facă față amenințărilor, inclusiv celor impredictibile, pentru a respinge orice tip de agresiune la adresa României și să constituie garantul suveranității și independenței naționale; să contribuie la menținerea credibilității sistemului de apărare colectivă al NATO, precum și la securitatea regională și internațională.

Programul de guvernare al PSD este disponibil aici.

USR-PLUS își dorește ca România să fie un stat membru activ, implicat în toate deciziile UE

Alianța USR–PLUS, formațiune fondatoare a grupului Renew Europe din Parlamentul European condus de Dacian Cioloș își propune să integreze real România în Uniunea Europeană, în special prin accederea la formele de integrare cele mai evoulate, precum Schengen și Zona Euro, prioritatea partidului fiind implementarea extensivă a Parteneriatului Strategic pentru secolul XXI cu SUA.

Un alt obiectiv întâlnit în planul de guvernare este creșterea capacității României de a atrage și a investi în mod eficient fondurile disponibile prin intermediul Cadrului Financiar Multianual 2021–2027 și prin planul de relansare economică post-COVID–19. 

Conform programului de guvernare, „atât în relația cu statele membre UE, cât și cu ceilalți vecini din regiune ne vom ghida după principiul „zero probleme în relația cu vecinii” iar poziționările României în domeniul politicii externe vor fi dublate de acțiuni concrete, realizate împreună cu vecinii, pentru a conecta infrastructura, pentru a stimula cooperarea economică și în domeniul energiei. Astfel România va putea deveni partenerul de referință în regiune pentru vecini, asigurând promovarea punctelor de interes comune la nivelul UE.”

De asemenea, USR-PLUS își propune să dezvolte industria de apărare prin transformarea acesteia într-un pilon al creșterii economice pe termen mediu și lung, care să răspundă, în același timp, cerințelor exprimate la nivel NATO și parteneri. Partidul vrea să definească și să sprijine domenii punctuale în care România poate performa, prin prisma competențelor de care dispune, în special pe partea de apărare și securitate.

Programul de guvernare al USR-PLUS este disponibil aici.

Obiectivele PMP pentru politica externă a României

Partidul Mișcarea Populară, creat la inițiativa fostului președinte al statului, Traian Băsescu, condus de Eugen Tomac își propune ca politica externă a României să valorifice apartenenţa la UE şi NATO, să confere substanţa suplimentară reţelei de parteneriate și să fie articulată la nivelul intereselor de securitate şi economice. PMP își propune să consolideze Parteneriatului Strategic pentru Secolul XXI cu SUA, considerând că acest parteneriat trebuie să intre într-o nouă fază, în care excelenta cooperare în domeniul politico-militar şi de securitate trebuie să fie completată cu o dinamică pozitivă a domeniilor de cooperare economică, la nivel social, cultural şi interuman.

De asemenea, se dorește și consolidarea parteneriatelor strategice cu Marea Britanie şi Polonia, cât și aderarea României la spaţiul Schengen pe baza îndeplinirii standardelor acquis-ului Schengen, fără condiționalități politice. Partidul îşi reafirmă angajamentul față de proiectul european, fiind ferm convins de superioritatea modelului politic, economic şi de securitate al UE.  În ceea ce privește parteneriatul cu Turcia, PMP  pune accentul pe maximizarea intereselor comune în cadrul NATO, a necesităţii transformării regiunii Mării Negre într-un spaţiu de securitate, prosperitate democratică şi stabilitate. Cooperare trilaterală informală iniţiată de România, împreună cu Polonia şi Turcia, în anul 2012, se vrea intensificată şi extinsă la nivelele superioare de decizie.

Programul de guvernare al PMP este disponibil aici.

Partidul PRO ROMÂNIA își propune să îi aducă României un rol activ și determinant în relațiile cu Uniunea Europeană

Partidul PRO ROMÂNIA, membru observator al Partidului Democrat European, condus de fostul prim-ministru Victor Ponta are ca obiectiv principal constituirea unui grup de lucru european, organism consultativ constituit din experți non afiliați politic, în subordinea Parlamentului, cât și acordul asupra „liniilor directoare de mandat” între reprezentanții României în instituțiile europene. De asemenea, partidul promite asumarea, de către reprezentanții României a unui rol mult mai activ – și, în unele cazuri, determinant – în relațiile Uniunii Europene cu state sau entități terțe. Potrivit programului de guvernare, „dincolo de opțiunile politice este necesară stabilirea unui consens pe interesul general al României pe parcursul unui mandat european. Acest acord trebuie avizat de CSAT (Consiliul Suprem de Apărare a Țării).”

PRO România consideră că asigurarea siguranței cetățenilor se poate face prin întărirea capabilităților naționale, printr-o consolidare a poziției României în NATO și prin întărirea parteneriatelor strategice în domeniul militar. Se dorește continuarea programelor de înzestrare ale armatei conform cerințelor NATO, cu accent pe dotarea cu tehnologii noi pentru a spori semnificativ capacitatea de apărare a țării, cât și participarea României la programele europene de apărare și securitate.

Programul de guvernare al Pro România este disponibil aici.


Pentru politica externă a României, partidele și-au propus să atingă diverse obiective, fiecare dorind să promoveze cooperarea internațională, să consolideze securitatea și să integreze România cât mai bine în Uniunea Europeană. Printre obiectivele principale ale fiecărui partid regăsim întărirea Parteneriatului Strategic cu SUA, cât și aderarea la Zona Euro și Spațiul Schengen. Creșterea rolului României în Uniunea Europeană și în NATO, precum extinderea Parteneriatului Strategic cu SUA rămân elemente esențiale ale politicii externe a României.

Material realizat de Andreea Radu, stagiar CaleaEuropeană.ro.

Continue Reading

POLITICĂ

Ziua Națională a României. Premierul Ludovic Orban: Un bun prilej să reflectăm asupra exemplelor de unitate din istoria noastră

Published

on

© Guvernul României/ Facebook

Premierul Ludovic Orban afirmă că, anul acesta, din cauza pandemiei, când românii sunt nevoiţi să marcheze Ziua Naţională fără parade, defilări şi alte evenimente intrate în tradiţie, este un bun prilej de reflecţie asupra exemplelor de unitate din istoria noastră, adăugând că prin “coeziune şi unitate” putem depăşi acest moment, care poate fi privit ca “unul crucial al destinului nostru”.

“Ziua Naţională a României, chiar dacă o sărbătorim atipic anul acesta din cauza restricţiilor impuse de pandemie, rămâne la fel de importantă pentru noi, prin rolul pe care Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 l-a avut pentru desăvârşirea statului naţional. Au trecut 102 ani de atunci, timp în care au fost şi perioade de grea încercare, pe care românii le-au depăşit uniţi în atingerea unor idealuri sau depăşirea unor situaţii de criză. Astăzi, când ne vedem nevoiţi, din cauza pandemiei, să marcăm Ziua Naţională fără parade, defilări şi alte evenimente intrate în tradiţie, este un bun prilej să reflectăm, poate mai mult decât am făcut-o în anii trecuţi, asupra exemplelor de unitate din istoria noastră”, afirmă Ludovic Orban în mesajul său remis de Guvern.

Premierul adaugă că actualul context poate fi privit ca “un nou moment crucial al destinului nostru”, care poate fi depăşit cu bine dând dovadă de “coeziune şi maturitate socială”.

“Ne emoţionează semnificaţia acestei zile, în care sunt adunate toate sacrificiile românilor pentru afirmarea naţională şi stăruinţa unui popor de a deveni o naţiune de sine stătătoare, independentă, aducând toate teritoriile româneşti în interiorul aceloraşi graniţe. Să privim, însă, acest context ca pe un nou moment crucial al destinului nostru, pe care îl putem depăşi cu bine dând dovadă de coeziune şi maturitate socială. Doar prin eforturile noastre unite putem salva vieţi şi învinge virusul, doar prin convergenţa tuturor energiilor din societate putem reveni cât mai curând la normalitate, pentru ca apoi să deschidem o nouă cale către modernizarea României”, subliniază Orban.

Şeful Executivului îşi încheie mesajul cu credinţa că următoarea Zi Naţională a României îi va găsi pe români cu bine.

“La mulţi ani, România! La mulţi ani, dragi români, iar următoarea Zi Naţională a României să ne găsească pe toţi cu bine şi să o sărbătorim din nou aşa cum se cuvine!”, conchide Orban.

Ziua Naţională a României și marcarea celor 102 ani de la Marea Unire va fi sărbătorită marţi în ceremonii restrânse, fără public, din cauza măsurilor restrictive impuse de pandemia de coronavirus, în unele cazuri evenimentele desfăşurându-se exclusiv online. Parada militară tradiţională de 1 Decembrie de la Arcul de Triumf nu va mai avea loc iar ceremonia va fi restrânsă, fiind invitaţi ambasadori străini, medici şi personal medical. Aproximativ 150 de militari din Ministerul Apărării Naţionale vor participa, începând cu ora 11:00, la ceremonia oficială în format restrâns, organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României în Piaţa Arcul de Triumf.

Potrivit MApN, pe timpul ceremoniei se va ţine un moment de reculegere în memoria eroilor români căzuţi pe câmpurile de bătălie pentru reîntregirea neamului românesc şi a victimelor virusului SARS-CoV-2, vor fi trase 21 de salve de tun, iar preşedintele Klaus Iohannis va depune o coroană de flori şi va susţine o alocuţiune.

Evenimentul, care nu va fi deschis publicului, se va desfăşura cu respectarea strictă a prevederilor legale referitoare la prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Ulterior, de la ora 18:00, președintele Klaus Iohannis va găzdui, la Palatul Cotroceni, o ceremonie de decorare a unor personalități civile din domeniul medical care au contribuit la gestionarea epidemiei de COVID-19, cu prilejul Zilei Naţionale a României.

Continue Reading

POLITICĂ

Ziua Națională a României. Ministrul Nicolae Ciucă: Mesajul Armatei Române este “depășim împreună orice obstacol! România, fii puternică!

Published

on

© Nicolae Ciuca/ Facebook

Ministrul apărării naționale, Nicolae Ciucă, a afirmat marți, cu ocazia unui mesaj transmis de Ziua Națională, că “1 Decembrie ne aduce aminte de istoria noastră zbuciumată, de modul în care am știut să ne păstrăm ființa națională chiar şi în cele mai dificile momente”.

Într-un mesaj video postat pe pagina sa de Facebook, Ciucă subliniază că “1 Decembrie este şi un moment de bilanț, un moment în care ne gândim la viitor, la viitorul României, la ceea ce vrem pentru copiii şi tinerii noștri”.

“Rememorarea datei de 1 Decembrie 1918 ne obligă pe toți sa privim responsabil la ceea ce facem pentru România. Gândurile mele se îndreaptă spre memoria acestor suflete care au crezut în România Mare și au considerat că nimic nu este puțin pentru a reda libertatea românilor în a-și hotărî propriul Destin. Destin care astăzi ne arată că România este pe drumul cel bun. Prin și cu Oamenii ei”, a scris Ciucă.

Ministrul apărării a avut un mesaj special și pentru corpul Armatei Române.

“Dragi militari, sunt mândru de întregul corp al Armatei, de militarii care se află în teatrele de operații, de militarii care participă la misiuni pe teritoriul național, de medicii militari și civili care au dovedit încă o dată că sunt elită, de studenții și liceenii militari care s-au implicat în acțiuni de voluntariat, de veteranii de război care au spus celor mai tineri poveștile de pe front. Un gând bun și de recunoștință pentru familiile militarilor, cărora le transmit să rămână unite ca până acum”, a spus Ciucă.

“Dragi români, vă mulțumesc că sunteți responsabili. Mesajul pe care Armata României îl transmite astăzi este unul puternic: ne îndeplinim misiunile asumate, depășim împreună orice obstacol! România, fii puternică!”, a conchis el.

Ziua Naţională a României și marcarea celor 102 ani de la Marea Unire va fi sărbătorită marţi în ceremonii restrânse, fără public, din cauza măsurilor restrictive impuse de pandemia de coronavirus, în unele cazuri evenimentele desfăşurându-se exclusiv online. Parada militară tradiţională de 1 Decembrie de la Arcul de Triumf nu va mai avea loc iar ceremonia va fi restrânsă, fiind invitaţi ambasadori străini, medici şi personal medical. Aproximativ 150 de militari din Ministerul Apărării Naţionale vor participa, începând cu ora 11:00, la ceremonia oficială în format restrâns, organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României în Piaţa Arcul de Triumf.

Potrivit MApN, pe timpul ceremoniei se va ţine un moment de reculegere în memoria eroilor români căzuţi pe câmpurile de bătălie pentru reîntregirea neamului românesc şi a victimelor virusului SARS-CoV-2, vor fi trase 21 de salve de tun, iar preşedintele Klaus Iohannis va depune o coroană de flori şi va susţine o alocuţiune.

Evenimentul, care nu va fi deschis publicului, se va desfăşura cu respectarea strictă a prevederilor legale referitoare la prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Ulterior, de la ora 18:00, președintele Klaus Iohannis va găzdui, la Palatul Cotroceni, o ceremonie de decorare a unor personalități civile din domeniul medical care au contribuit la gestionarea epidemiei de COVID-19, cu prilejul Zilei Naţionale a României.

Continue Reading

Facebook

ROMÂNIA9 mins ago

Ministerul Educației și Cercetării, acord de colaborare cu LSRS pentru promovarea imaginii României și a identității românești în rândul studenților  români din străinătate

Daniel Buda19 mins ago

Daniel Buda, vicepreședintele Comisiei pentru agricultură din PE: Legislația din România privind transportul animalelor vii, exemplu de bune practici la nivel european

INTERNAȚIONAL24 mins ago

OSCE își alege viitorul secretar general, poziție pentru care se duelează Cristian Diaconescu și Helga Maria Schmid. O decizie va fi luată joi și vineri de miniștrii de externe din țările participante

Corina Crețu47 mins ago

Corina Crețu: UE va deveni mai puternică dacă va aduce fondurile europene mai aproape de nevoile reale ale oamenilor

U.E.1 hour ago

Franța: A murit fostul președinte Valéry Giscard d’Estaing, sub auspiciile căruia au fost create G7 și Consiliul European și cel care a prezidat Convenția Europeană pentru Tratatul Constituțional

U.E.13 hours ago

Comisia Europeană solicită ca Parchetul European condus de Laura Codruța Kövesi să fie operațional la 1 martie 2021

NATO13 hours ago

Jens Stoltenberg, despre creșterea prezenței NATO pe flancul estic și la Marea Neagră: Plănuiesc să prezint recomandări strategice pentru liderii aliați la summitul de anul viitor

NATO14 hours ago

Jens Stoltenberg, despre intenția României de a înființa un Centru euro-atlantic pentru reziliență: NATO trebuie să evalueze consecințele investițiilor Chinei în infrastructura noastră critică

COMISIA EUROPEANA15 hours ago

COVID-19: Comisia Europeană a prezent strategia privind rămânerea în siguranță în cursul iernii: În acest an, salvarea de vieți omenești trebuie să aibă prioritate față de sărbătoriri

Cristian Bușoi17 hours ago

Cristian Bușoi, raportorul PE pentru Programul EU4Health: În PNRR trebuie incluse proiecte de sănătate competitive și care pot fi implementate în patru ani pentru a primi finanțare de la UE

Cristian Bușoi17 hours ago

Cristian Bușoi, raportorul PE pentru Programul EU4Health: În PNRR trebuie incluse proiecte de sănătate competitive și care pot fi implementate în patru ani pentru a primi finanțare de la UE

ROMÂNIA5 days ago

Premierul Ludovic Orban: Finalizarea gazoductului BRUA, o investiţie extrem de importantă pentru România şi pentru Europa, permiţând diversificarea surselor de aprovizionare cu gaz natural ale UE

ROMÂNIA5 days ago

Faza I a gazoductului BRUA, finalizată. Președintele Klaus Iohannis: O etapă esențială a întăririi securității energetice atât a țării noastre, cât și a Uniunii Europene

ROMÂNIA7 days ago

Premierul Ludovic Orban: În următoarea perioadă, România va beneficia de finanțări extrem de importante de la nivel european

EVENIMENTE1 week ago

Coaliția “Votez pentru Sănătate” organizează dezbaterea “De ce avem nevoie de un parteneriat strategic pentru sănătate?” (LIVE, 26 noiembrie, ora 11:00)

Dacian Cioloș1 week ago

Dacian Cioloș: Europa este ținută ostatică de două țări, iar Bruxelles-ul trebuie să arate că știe să ia decizii ferme pentru a apăra libertatea și democrația

U.E.2 weeks ago

Președinția Germaniei la Consiliul UE patronează proiectul fotografic ”Faces of Europe”, un tablou despre toleranță și conviețuirea în pace

Marian-Jean Marinescu2 weeks ago

Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu: Bugetul politicii de transport nu a fost mărit de Parlamentul European, ceea ce este în detrimentul țărilor din Est

ROMÂNIA2 weeks ago

Președintele Klaus Iohannis: Voi sprijini solicitările pentru fonduri europene pentru a începe reconstrucția Institutului Clinic Fundeni

Marian-Jean Marinescu2 weeks ago

Marian-Jean Marinescu: Parlamentul European cere o foaie de parcurs privind trecerea de la motoare cu combustie la cele bazate pe resurse nepoluante pentru a proteja producătorii și consumatorii

Advertisement
Advertisement

Trending