Connect with us

POLITICĂ

Parlamentul României, îngrijorat de evoluțiile din regiune: ”Parlamentarii români militează pentru reconfigurarea Politicii Europene de Vecinătate”

Published

on

Comisiie reunite pentru afaceri europene și politică externă din Camera Deputaților și Senat au organizat, miercuri, 10 iunie, o întrevedere cu domnul Simon Mordue, director pentru Strategia de Extindere şi Turcia, Direcţia Generală Vecinătate şi Negocieri privind Extinderea (DG NEAR), din cadrul Comisiei Europene, se arată într-un comunicat oficial remis CaleaEuropeana.ro. Principalele teme discutate cu ocazia reuniunii au fost extinderea UE în contextul recentului summit al Parteneriatului Estic desfășurat la Riga și revizuirea Politicii de Vecinătate a UE.

Birchall - Boagiu

Ana Birchall, președintele Comisiei pentru Afaceri Europene din Camera Deputaților, a arătat că Uniunea Europeană trebuie să se raporteze în primul rând la concluziile favorabile rezultate în urma reuniunii de la Riga. “Summit-ul Parteneriatului Estic a avut loc în condiții dificile. Totuși, trebuie să subliniem aspectele pozitive rezultate în urma reuniunii de la Riga. Cred că reiterarea mesajului privind importanța acordată Parteneriatului Estic precum și aprofundarea cooperării cu cele șase state componente sunt ideile cheie pe care Uniunea Europeană trebuie să le susțină în continuare, dar consider că ar fi fost necesară o abordare mai curajoasă în privința perspectivei europene pentru cele trei state care și-au exprimat opțiunea în acest sens”, a susținut Ana Birchall.

Anca Boagiu, președintele Comisiei pentru Afaceri Europene a Senatului, a remarcat că obiectivele strategice ale Politicii Europene de Vecinătate (PEV) nu au fost atinse integral, ci trebuie reconfigurate după un ciclu de 12 ani de la momentul lansării acestui program. “În contextul multiplelor evoluţii care au loc astăzi în regiune, constatăm în multe cazuri mai puţină stabilitate la frontierele Uniunii Europene. Chiar dacă pentru unii dintre vecini reformă și progres înseamnă Acorduri de Asociere, acestea nu par a avea ca destinaţie finală integrarea în Uniunea Europeană, fiind nevoie de un pas înainte pe calea aderării. Climatul de securitate la graniţele de sud şi de est s-a schimbat pentru că există interese diferite, fiind necesară o reconfigurare între flancul sudic şi flancul estic”, a declarat Anca Boagiu.

Anca Boagiu a subliniat că “parlamentarii români solicită și militează pentru o reconfigurare a Politicii de Vecinătate, cu precădere pe dimensiunea estică, care trebuie considerată o prioritate de vârf nu numai de către România, ci de către toate statele membre şi Uniunea Europeană”. Preşedintele Comisiei pentru afaceri europene din Senat a arătat că, mai mult ca oricând, unitatea la nivelul Uniunii Europene este la acest moment esenţială. De asemenea, Anca Boagiu a reiterat susținerea Românieipentru progresul european al Serbiei, “cu condiția menținerii liniei unor reforme clare și a respectării statului de drept”.

Referitor la situația Republicii Moldova, senatorul Titus Corlățean, membru al Comisiei pentru politică externă din Senat, și-a exprimat susținerea față de procesul de atingere a obiectivelor europene și a implementării agendei de asociere politică și integrare economică la Chișinău. În același sens, Ana Birchall a pledat pentru consolidarea rolului României de exportator de bune practici și expertiză pentru statele din regiune cu aspirații europene.

În ceea ce privește revizuirea Politicii de Vecinătate a UE, Ana Birchall a pledat pentru o abordare echilibrată pe ambele dimensiuni regionale – estică și sudică. “Avem nevoie de o abordare mai ambițioasă și mai pragmatică în ceea ce privește Politica de Vecinătate. O implicare mai profundă în vecinătatea estică este importantă, având în vedere impactul evoluțiilor actuale asupra arhitecturii de securitate europeană”, a declarat Ana Birchall în cadrul întrevederii cu Simon Mordue. De asemenea, Ana Birchall a exprimat susținerea pe care România o manifestă cu privire la perspectiva europeană a Turciei, evidențiind “rolul important pe care Turcia îl joacă ca actor regional”.

Nu în ultimul rând, Ana Birchall a declarat că este adepta conceptului “security trusts” (centuri de securitate). “Susțin pe deplin conceptul centurilor de securitate lansat de ministrul român al Afacerilor Externe, ca o platformă de dialog și cooperare adresată statelor care împărtăşesc viziunea unei Uniuni Europene pacifiste”, a mai arătat Ana Birchall.

La rândul său, Simon Mordue a susținut necesitatea continuării reformelor precum și adoptarea unei viziuni actualizate cu privire la criteriile de extindere ale Uniunii Europene, adăugând că “trebuie folosită experiența europeană a statelor deja membre UE, România fiind un exemplu pozitiv în regiune”.

Reprezentantul Comisiei Europene a subliniat succesul Politicii de Vecinătate în privinţa Republicii Moldova, a Georgiei și a Ucrainei, menționând însă că este nevoie de mai multă flexibilitate în viitoarele abordări la nivelul Politicii de Vecinătate.

.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

POLITICĂ

Nicolae Ciucă, după discuția cu Ursula von der Leyen: Propunerile PNL au fost acceptate de Comisia Europeană. Cota unică rămâne în vigoare și în 2025

Published

on

© PNL

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat joi că propunerile formaţiunii liberale pentru susţinerea clasei de mijloc au fost acceptate de Comisia Europeană, susţinând că va fi menţinută cota unică de impozitare şi în anul 2025, aşa cum a propus PNL, şi nu va fi impozit progresiv, cum doreşte PSD.

“Propunerile PNL pentru susţinerea clasei de mijloc au fost acceptate de Comisia Europeană. Cota unică, cea mai bună pentru România, rămâne în vigoare şi în anul 2025, aşa cum a susţinut Partidul Naţional Liberal, nu va fi impozit progresiv, aşa cum îşi doresc Marcel Ciolacu şi Partidul Social Democrat. O altă propunere liberală: creşterea cotei de contributivitate eşalonat de la 4,75% la 6% la Pilonul 2 de Pensii a primit girul Comisiei. Am început creşterea cotei de contribuţie în mandatul meu de premier şi continuăm. Partidul Naţional Liberal rămâne garantul Pilonului 2 pentru ca românii să aibă mai mulţi bani la pensie”, a precizat Nicolae Ciucă într-o postare video pe Facebook.

Potrivit lui Ciucă, Comisia Europeană susţine şi demersul liberal de creştere a bonificaţiei pentru buni platnici de la 3% la 5%.

“Sunt 560.000 de firme în România care îşi plătesc taxele la timp. Este vremea să arătăm respect pentru antreprenori. PNL rămâne principalul aliat al clasei de mijloc, al românilor care muncesc şi au iniţiativă”, a transmis Nicolae Ciucă.

Președintele PNL a făcut acest anunț la o zi după ce a avut o discuție despre prioritățile României cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pe aeroportul din Chișinău. Ciucă s-a aflat miercuri în Republica Moldova pentru întrevederi cu președinta Maia Sandu, cu premierul Dorin Recean și cu președintele Parlamentului Igor Grosu, iar von der Leyen a venit joi în Republica Moldova, unde a anunțat un plan de creștere și reforme de 1,8 miliarde de euro pentru această țară candidată la UE.

Continue Reading

POLITICĂ

Nicolae Ciucă s-a întâlnit cu Maia Sandu la Chișinău: România va rămâne alături de R. Moldova, susținând cu tărie viitorul european al fraților de peste Prut

Published

on

© Nicolae Ciucă/ Facebook

Președintele Partidului Național Liberal, Nicolae Ciucă, a salutat miercuri, de la Chișinău, rezoluția adoptată de Parlamentul European, prin care eurodeputații transmit un avertisment puternic împotriva încercărilor constante ale Rusiei de a deraia traiectoria europeană a Republicii Moldova, poziția politică a eurodeputaților fiind adoptată cu mai puțin de două săptămâni înainte de alegerile prezidențiale și a referendumului constituțional din Republica Moldova

Votul din Parlamentul European, care sprijină ferm parcursul european al Republicii Moldova, reprezintă un pas esențial pentru viitorul european al fraților noștri de peste Prut. România va rămâne alături de Republica Moldova, susținând cu tărie integrarea sa în Uniunea Europeană“, a scris Ciucă, pe pagina sa de Facebook, aflat în vizită la Chișinău

În acest context, el a arătat că “întâlnirea cu Maia Sandu, președintele Republicii Moldova, a fost o oportunitate de a reafirma sprijinul meu deplin pentru reformele curajoase inițiate în Moldova”.

Voi consolida parteneriatul nostru și voi susține toate eforturile menite să aducă Moldova mai aproape de familia europeană“, a promis Ciucă.

Parlamentul European a adoptat miercuri, cu o largă majoritate, o rezoluție prin care transmit un avertisment puternic împotriva încercărilor constante ale Rusiei de a deraia traiectoria europeană a Republicii Moldova, poziția politică a eurodeputaților fiind adoptată cu mai puțin de două săptămâni înainte de alegerile prezidențiale și a referendumului constituțional din Republica Moldova.

Rezoluția, adoptată cu 508 voturi pentru, 53 împotrivă și 104 abțineri, condamnă cu vehemență tentativele de ingerință și operațiunile hibride ale Rusiei, ce au devenit mai agresive în ajunul alegerilor prezidențiale și a referendumului constituțional din Republica Moldova, scrutine electorale ce vor avea loc pe 20 octombrie. Eurodeputații au scos în evidență rolul actorilor pro-ruși, inclusiv oligarhii moldoveni și grupul de presă Russia Today – companie finanțată de statul rus, în desfășurarea unor scheme de fraudare a voturilor, acțiuni cibernetice și război informațional. Aceștia solicită statelor membre să se asigure că Republica Moldova beneficiază de toată asistența necesară pentru consolidarea instituțiilor, astfel încât țara să facă față amenințărilor hibride.

Parlamentul își reafirmă sprijinul pentru parcursul european al Republicii Moldova și solicită Comisiei Europene să includă țara în Instrumentul de Asistență pentru Pre-Aderare (IPA III) și să prioritizeze finanțarea pentru țările candidate la UE în următorul Cadru Financiar Multianual (MFF) pentru perioada 2028-2034. Având în vedere că negocierile de aderare cu Republica Moldova au început deja, deputații europeni solicită accelerarea procesului de evaluare și organizarea în timp util a următoarelor conferințe interguvernamentale.

Pentru a spori reziliența Republicii Moldova împotriva amenințărilor hibride, Parlamentul îndeamnă UE să continue cooperarea în domenii precum comunicarea strategică, sprijinul pentru jurnaliști și societatea civilă , dar și promovarea conținutului media independent în limba rusă.

Continue Reading

POLITICĂ

Klaus Iohannis, de Ziua Națională a Victimelor Holocaustului: Generațiile de astăzi trebuie să stopeze discursul instigator de ură care capătă din nou amploare

Published

on

© Administrația Prezidențială

Cu ocazia Zilei Naționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului, președintele Klaus Iohannis a adus un omagiu victimelor Holocaustului și a subliniat importanța asumării trecutului de către România și responsabilitatea generațiilor de astăzi să stopeze ura, violența și discursul instigator la ură. Într-un mesaj adresat de către consilierul Cătălina Galer la evenimentul organizat la Memorialul Holocaustului din București, șeful statului a recunoscut suferințele evreilor români deportați în condiții inumane și a elogiat curajul celor care i-au salvat pe cei persecutați.

“Memoria victimelor, poveștile supraviețuitorilor și ale urmașilor acestora ne ajută să cunoaștem consecințele antisemitismului și ale urii și să transmitem adevărul istoric mai departe, împreună cu convingerea că astfel de atrocități nu trebuie să mai fie permise și că întotdeauna vor exista persoane care vor refuza să pactizeze cu răul și vor lupta cu toate forțele pentru ca viața, demnitatea și integritatea să primeze”, a declarat Iohannis, evidențiind eforturile României în adoptarea unui cadru legislativ care să prevină și să combată antisemitismul și alte forme de discriminare.

“Rememorarea acelei negre perioade și a cumplitelor tragedii prin care au trecut sute de mii de evrei români care au cunoscut deportarea, foametea, condițiile inumane din lagăre, boala și frigul, suferințele agonizante reprezintă o probă a asumării trecutului și un îndemn de a nu uita istoria. În același timp, în această zi reafirm angajamentul statului român față de valorile democratice și față de prețuirea demnității umane. (…) Din păcate, terorismul, ura, violența, dezinformarea și discursul instigator la ură capătă din nou amploare și este responsabilitatea generațiilor de astăzi să le stopeze”, a adăugat el.

Președintele a subliniat rolul esențial al educației în promovarea adevărului istoric, menționând inițiative precum introducerea materiei “Istoria Evreilor. Holocaustul” și construirea Muzeului Național de Istorie a Evreilor și a Holocaustului din România.

De asemenea, Iohannis a accentuat necesitatea unui parteneriat solid între autorități și societatea civilă pentru a menține vie memoria Holocaustului și a preveni reapariția urii și intoleranței.

“Solidaritatea, toleranța și respectul pentru drepturile fundamentale sunt temelia oricărei democrații”, a adăugat el, reiterând importanța acestor valori în prevenirea discriminării.

În încheiere, președintele a exprimat dorința ca amintirea victimelor Holocaustului să rămână vie, constituind o lecție de empatie și vigilență pentru viitor: „Fie ca memoria victimelor să rămână veșnic în inimile noastre!”.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

INTERNAȚIONAL5 hours ago

SUA impun sancțiuni petroliere Iranului: Reducem sursele de venit ale Iranului pentru ”activitățile sale malefice”

INTERNAȚIONAL5 hours ago

Zelenski, vizită la Berlin. Olaf Scholz anunță un ajutor militar de 1.4 miliarde de euro pentru Ucraina

COMISIA EUROPEANA9 hours ago

Comisia Europeană solicită platformei chinezești Temu să furnizeze informații cu privire la comercianții care vând produse ilegale pe platformă

REPUBLICA MOLDOVA11 hours ago

România nu acceptă “lecții de istorie” de la Rusia privind R. Moldova: Avem încredere în maturitatea și discernământul cetățenilor R. Moldova

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI11 hours ago

Eurodeputatul Dan Motreanu solicită Comisiei Europene prelungirea termenului de absorbție din PNRR dincolo de anul 2026: România este la doar 30%

INTERNAȚIONAL12 hours ago

Ministrul german de externe, critici la adresa lui Putin: Refuză să accepte o pace justă pentru Ucraina și trimite în fiecare zi un nou semnal în favoarea războiului și a distrugerii

ROMÂNIA13 hours ago

De Ziua Spaniei, premierul Marcel Ciolacu își exprimă speranța ca acordul bilateral privind dubla cetățenie să fie semnat cât mai curând

CONSILIUL UE14 hours ago

Regulamentul privind reziliența cibernetică: Consiliul UE adoptă o nouă lege privind cerințele de securitate pentru produsele digitale

REPUBLICA MOLDOVA14 hours ago

Președintele Comisiei pentru relații externe a Senatului SUA cere șefilor Facebook și Google să combată ”dezinformarea și informațiile false” înainte de referendumul privind aderarea R. Moldova la UE

ROMÂNIA14 hours ago

ARMO: Comerțul electronic din România ocupă locul 3 în Europa Centrală și de Est, cu perspective solide de creștere

INTERNAȚIONAL15 hours ago

Organizația japoneză Nihon Hidankyo, distinsă cu Premiul Nobel pentru Pace în 2024 pentru eforturile în direcția dezarmării nucleare

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI3 days ago

De la pupitrul democrației europene, vicepreședintele PE Victor Negrescu îi îndeamnă pe cetățenii R. Moldova să voteze la referendumul privind aderarea la UE pentru a acorda parcursului caracter ireversibil

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI3 days ago

Siegfried Mureșan cere ca UE să fie dotată cu un buget ambițios în domeniul securității și apărării pentru a răspunde priorităților cetățenilor: Vor siguranță în Europa și doresc prosperitate

REPUBLICA MOLDOVA1 week ago

Marcel Ciolacu i-a subliniat omologului moldovean că securitatea și dezvoltarea R. Moldova depind de integrarea europeană: România trebuie să fie podul către UE

ROMÂNIA1 week ago

Ambasadorul Germaniei: O Românie “de încredere, pro-occidentală și pro-atlantică” este “moștenirea lui Klaus Iohannis”. Rezultatele alegerilor nu vor schimba cursul de acțiune al României

ENGLISH1 week ago

INTERVIEW | Ambassador Peer Gebauer on German Unity Day: We will remain a pillar of stability in Europe. Energy and defense, major pillars of growth in German-Romanian cooperation

INTERVIURI1 week ago

INTERVIU | Ambasadorul Peer Gebauer, de Ziua Unității Germane: Vom rămâne un pilon de stabilitate în Europa. Energia și apărarea, pilonii majori de creștere a cooperării româno-germane

CHINA1 week ago

Noul secretar general NATO: Interesele și reputația Chinei vor fi afectate de faptul că alimentează “cel mai mare conflict din Europa de la al Doilea Război Mondial”

NATO1 week ago

Noul secretar general NATO îl avertizează pe Putin că Alianța “nu va ceda” în susținerea Ucrainei și diminuează temerile legate de Trump

ROMÂNIA2 weeks ago

Forumul de Securitate de la Varșovia. Ministrul Energiei, intervenție francă: Piața energiei ar trebui să fie o piață unică. Nu trebuie să fii un geniu ca să vezi unde se termină prețurile mici și unde încep cele mari

Trending