Connect with us

U.E.

Partidul lui Matteo Slavini, afectat de scandaluri grave de corupție. După ancheta privind finanțarea ilegală din bani rusești, partidul este obligat să inapoieze statului 49 de milioane de euro

Published

on

©Matteo Salvini/ Facebook

Curtea de Casație din Italia a publicat o hotărâre prin care obligă partidul de extremă-dreapta Liga la plata a 49 de milioane de euro după scandalul de corupție care durează de 10 ani și în care a fost implicată vechea conducere a formațiunii, potrivit Reuters și La Repubblica

Într-o hotărâre de marți, Curtea de Casație a recomandat punerea sechestrului pe fondurile din conturile bancare, depozitele și alte active ale partidului pe fondul cazului de fraudă deschis împotriva fondatorului Liga, Umberto Bossi, a fiul său Renzo și ex-trezorierului Francesco Belsito. Cei trei au fost condamnați în iulie 2017 pentru delapidarea a sute de mii de euro din fonduri publice în perioada 2008-10, iar partidului i s-a cerut prin hotărâre judecătorească rambursarea a aproape 49 de milioane de euro din finanțarea electorală de la stat pe care a primit-o în acea perioadă, relatează Reuters. 

De atunci, 1,5 milioane de euro din activele Ligii au fost înghețate, însă partidul a reușit să blocheze un ordin al unei instanțe inferioare de confiscare a restului sumei. Respectivul apel a fost anulat de instanța supremă din Italia, însă, după ce anchetatorii au găsit puțini bani în conturile Ligii, aceștia au început să suspecteze că o parte din sumă ar putea fi mutată în străinătate pentru a scăpa de sechestru, banii urmând un traseu Italia-Luxemburg-retur, potrivit publicației italiene citate mai sus. 

Liga, aflat acum într-o coaliție de guvernare cu Mișcarea 5 Stele antisistem, a crescut simțitor în sondaje devenind cel mai popular partid al Italiei sub actualul său lider, vicepremierul și ministrul de interne Matteo Salvini.

Matteo Salvini, politicianul care l-a înlocuit pe Bossi în fruntea partidului după scandalul izbucnit în 2012, a catalogat hotărârea instanței supreme drept un „proces politic” și a declarat că partidul său nu dispune de 49 de milioane de euro pentru a fi puse sub sechestru. De altfel, potrivit presei italiene, Salvini a mențiunt mereu distanța față de acest scandal, susținând, fără a da explicații detaliate, că nu știe nimic în afara faptului că banii „au fost cheltuiți în zece ani”.

Liga, afectat de scandaluri grave

Scandalul de corupție la vârf nu este singurul incident nefast în care este implicat partidul Liga. Juniorul din coaliția de guvernare face din iulie obiectul unei investigații a poliției milaneze care suspectează că formațiunea politică a primit finanțare din Rusia în schimbul încheierii unei afaceri avantajoase cu petrol. 

Ancheta a fost începută în urma unor relatări în mass-media cu privire la o întâlnire care se presupune că a avut loc între oficiali ruși și unul dintre asistenții apropiați ai lui Salvini, tema de discuție fiind încheierea unei afaceri cu petrol. 

Citiți și Anchetă a Poliției italiene privind finanțarea de către Rusia a partidului de extremă dreapta al vicepremierului italian Matteo Salvini

Săptămânalul italian L’Espresso a raportat în februarie că fostul purtător de cuvant al vicepremierului Matteo Salvini, Gianluca Savoini, s-a întâlnit în octombrie 2018 cu un om de afaceri rus cu privire la o eventuală tranzacție cu petrol, care i-ar fi putut aduce resurse financiare formațiunii Liga. Informațiile apărute în presă la acea vreme au provocat revoltă în Italia, foștii prim-miniștri Matteo Renzi și Paolo Gentiloni solicitându-i lui Salvini să clarifice problema în Parlament.

Ulterior, site-ul american BuzzFeed a raportat pe 10 iulie că a primit o înregistrare audio a întâlnirii de la Moscova și a publicat o transcriere în care Savoini poate fi auzit discutând respectiva tranzacție la care făcea referire în februarie ziarul italian. Cu toate acestea, BuzzFeed a recunoscut că nu există dovezi că o astfel de tranzacție ar fi avut loc în cele din urmă.

Salvini se afla la Moscova în momentul în care ar fi avut loc întâlnirea, dar nu există niciun indiciu care să arate că ,,Trump european”, cum este numit de ruși în înregistrare, a luat parte la întrevedere. De altfel,  Salvini s-a distanțat de Savoini, care prezidează o asociație care promovează legăturile dintre Rusia și regiunea Lombardia de Nord a Italiei și care, de multe ori, s-a poziționat ca ambasador al lui Salvini în cercurile rusești.

Amintim faptul că, în urmă cu două săptămâni, pe 24 iulie, premierul Giuseppe Conte s-a prezentat în fața Parlamentului italian pentru a răspunde acuzațiilor care sunt aduse împotriva partidului Liga. Cu acest prilej, Conte a negat că guvernul său a fost vreodată influențat de Rusia:

 ,,În ceea ce privește Rusia, „poziția noastră a fost coerentă, rezonabilă și niciodată condiționată în mod nejustificat de factori tulburători care ar fi putut duce la o deviere de la interesele noastre naționale”, a declarat prim-ministrul Italiei în fața demnitarilor, potrivit Radio Europa Liberă.

 

Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

U.E.

Mesajul eurodeputatului Eugen Tomac în amintirea victimelor Holocaustului: Este crucial ca această tragedie să nu se mai repete

Published

on

Cu ocazia Zilei Internaţionale de Comemorare a Holocaustului, eurodeputatul Eugen Tomac (PMP, PPE) transmite un mesaj prin care subliniază că este ”crucial” ca această tragedie să nu se mai repete.


”Este crucial să ne asigurăm că această tragedie de proporţii în istoria modernă a umanităţii nu va fi uitată, nu va fi negată şi, mai presus de toate, nu se va mai repeta” – Eugen Tomac


Președintele PMP reiterează importanța de a înțelege ”cât de importantă este valoarea chiar şi a unei singure vieţi.”

Mesajul meu este, aşa cum bine spune cea mai cunoscută rugăciune mozaică: „Să ne amintim!”, a mai scris Eugen Tomac în mesajul său.

Reamintim că Parlamentul European va organiza miercuri, 29 ianuarie, o ceremonie în amintirea victimelor Holocaustului, potrivit unui comunicat al Legislativului european. 

Evenimentul comemorativ este dedicat împlinirii a 75 de ani de la eliberarea lagărului nazist de concentrare şi exterminare Auschwitz-Birkenau din Polonia de către trupele sovietice, în după-amiaza zilei de 27 ianuarie 1945, dată care marchează și sfârșitul Holocaustului în care 6 milioane de evrei, romi și alte persoane aparținând unor grupuri persectutate au fost ucise de către regimul nazist, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Continue Reading

U.E.

Grecia încearcă o revenire completă pe piețele financiare internaționale prin emiterea de euroobligațiuni cu scadența în 2035

Published

on

Grecia intenționează să împrumute între 2 şi 2,5 miliarde de euro la o dobândă de 2% prin emiterea de euroobligaţiuni cu scadenţa în 2035, valorificând astfel condițiil prielnice de pe piețele internaționale după actualizarea pozitivă a ratingului suveran al țării, relatează The New York Times și Agerpres.

Agenția de gestionare a datoriilor publice a numit, într-un comunicat, cinci bănci care să se ocupe de intermedierea împrumutului. Barclays, BNP Paribas, BofA (Bank of America Securities), Goldman Sachs International Bank, HSBC şi JP Morgan sunt băncile care vor fi implicate în această tranzacție de așteptat să aibă loc chiar marți. 

La sfârșitul zilei de vineri, agenția de rating Fitch a apreciat ratingul suveran al Greciei de la „BB minus” la „BB” cu o perspectivă pozitivă, pe fondul îmbunătățirii sustenabilității datoriei  și a stabilității politice. 

Grecia a încheiat cel de-al treilea program internațional de rederesare financiară în 2018 și încearcă să facă o revenire completă pe piețe, profitând de ratele mici ale dobânzilor pentru a încerca să-și îmbunătățească profilul datoriilor pe termen lung.

După un deceniu de criză şi mai multe planuri de asistenţă internaţională, economia Greciei s-a îmbunătăţit în ultimii ani, iar ţara a revenit pe pieţele financiare în luna ianuarie 2019 printr-o emisiune de obligaţiuni pe cinci ani, pentru ca în luna martie să lanseze un al doilea împrumut pe zece ani. În luna octombrie 2019, Grecia a emis obligaţiuni pe trei luni la o dobândă negativă, ceea ce înseamnă că creditorii au fost dispuşi să piardă bani pentru a împrumuta Grecia, informează Agerpres. 

Se estimează că datoria națională va scădea treptat în raport cu produsul intern brut, după ce a atins un pic peste 180% din PIB în 2018.

Randamentul obligațiunilor pe 10 ani ale Greciei a scăzut sub 2% în august anul trecut și este în prezent în jurul valorii de 1,16%.

Continue Reading

U.E.

Comisia von der Leyen organizează prima conferință consultativă la nivel înalt cu privire la Legea europeană a climei

Published

on

© European Union, 2019

Comisia Europeană organizează marți, la Bruxelles, prima conferință de tip consultativ la nivel înalt, din acest mandat, cu privire la Legea europeană a climei, înainte de înaintarea propunerilor pe această temă, în luna februarie, informează un comunicat. 

Comisia s-a angajat în Orientările politice ale președintelui von der Leyen să adopte o lege europeană a climei în termen de 100 de zile de la preluarea noului mandat.

Legea europeană a climei va transpune în legislație angajamentul UE privind atingerea neutralității climatice până în 2050 și va stabili direcția pentru acțiunile climatice ale UE, oferind astfel predictibilitate investitorilor și asigurându-se că transformarea este ireversibilă.

Conferința va reuni o gamă largă de părți interesate, inclusiv din mediul de afaceri, cercetare și societatea civilă.

Găzduită de vicepreședintele executiv Frans Timmermans, conferința va reuni o gamă largă de părți interesate, inclusiv din mediul de afaceri, cercetare și societatea civilă. Discuțiile și sugestiile din cadrul evenimentului vor contribui la deliberările Comisiei privind înaintarea proiectului legislativ în domeniul climei.

În cadrul Conferinței vor avea intervenții vicepreședinții executivi ai Comisiei Europene, Frans Timmermans și Valdis Dombrovskis, precum și miniștri din statele membre, europarlamentari, experți și reprezentanți ai societății civile.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending