Pas spre integrarea democrației participative în procesul de elaborare a legislației UE. Ursula von der Leyen va anunța în discursul privind Starea Uniunii primul set de propuneri bazat pe rezultatele CoFoE

Comisia Europeană  prezintă o analiză a propunerilor care decurg din Conferința privind viitorul Europei, reprezentând astfel primul pas prin care instituția va da curs acestora.

După un an de dezbateri, conferința s-a încheiat la 9 mai 2022. În cadrul ceremoniei de închidere de la Strasbourg, președinții Parlamentului European, Comisiei și Consiliului au primit un raport final din partea participanților la conferință, care conține 49 de propuneri cuprinzătoare, ambițioase și orientate spre viitor și 326 de măsuri individuale.

Citiți și:
Conferința privind viitorul Europei s-a încheiat cu peste 300 de propuneri cetățenești. PE va încerca să inițieze în mod oficial modificarea tratatelor

Aceste propuneri, care acoperă nouă teme cuprinzătoare, s-au bazat pe recomandările făcute de cetățeni în cadrul grupurilor de dezbatere ale cetățenilor europeni și al grupurilor naționale de dezbatere ale cetățenilor, care și-au prezentat ideile prin intermediul Platformei digitale multilingve.

Conferința a dat rezultate atât în ceea ce privește cantitatea, cât și calitatea propunerilor, însă succesul său va depinde, în cele din urmă, de schimbarea pe care o poate aduce.

În acest spirit, Comisia Europeană, Parlamentul European și Consiliul s-au angajat prin Declarația comună din martie 2021 să dea curs propunerilor – fiecare în cadrul competențelor sale și în conformitate cu tratatele. Președinta von der Leyen a reiterat acest angajament în cadrul ceremoniei de închidere a conferinței.

Potrivit unui comunicat al instituției europene, comunicarea dată publicității vineri oferă o evaluare a ceea ce este necesar pentru a da curs propunerilor conferinței, prezintă o imagine de ansamblu a etapelor următoare și cele mai bune modalități de a trage învățăminte din conferință și de a integra democrația participativă în procesul de elaborare a politicilor și a legislației UE.

De exemplu, ținând cont de succesul grupurilor de dezbatere ale cetățenilor europeni în cadrul conferinței, Comisia va permite acestor grupuri să dezbată și să facă recomandări pe marginea anumitor propuneri importante, ca parte a procesului mai larg de elaborare a politicilor și în conformitate cu principiile privind o mai bună legiferare.

”Cetățenii europeni ne-au oferit o serie de idei excelente și variate pentru a îmbunătăți Uniunea: 49 de propuneri detaliate și peste 300 de măsuri pentru a ne îmbunătăți viața de zi cu zi și pentru a construi un viitor mai bun. Le-am promis că vom transpune aceste idei în practică. Comunicarea de astăzi reprezintă un prim pas în acest sens. Voi fi întotdeauna alături de cei care doresc să reformeze Uniunea pentru a-i îmbunătăți funcționarea”, a transmis președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Analiza propunerilor și etapele următoare

Comisia consideră că, pentru ca evaluarea propunerilor să fie credibilă, este esențial să se respecte spiritul și litera propunerilor, fără nicio reinterpretare sau selecție. Acest lucru este prezentat în anexa la comunicare. Cele 49 de propuneri sunt împărțite conform acelorași domenii tematice alese în cadrul conferinței, evaluarea Comisiei fiind stabilită pentru fiecare domeniu.

Anexa stabilește patru categorii de răspunsuri: inițiativele existente care abordează propunerile (de exemplu, Legea europeană a climei); cele deja propuse de Comisie, cu privire la care Parlamentul European și Consiliul sunt invitate să adopte acte legislative (de exemplu, noul Pact privind migrația); acțiuni planificate care vor pune în practică ideile prezentate, pe baza unor noi reflecții din cadrul conferinței (de exemplu, Legea privind libertatea mass-mediei); și noi inițiative sau domenii de activitate inspirate de propuneri, care intră în sfera de competență a Comisiei (de exemplu, aspecte legate de sănătatea mintală).

Primul set de noi propuneri va fi anunțat în discursul președintei von der Leyen privind starea Uniunii în septembrie 2022, precum și în scrisoarea de intenție care îl însoțește.

Aceste propuneri vor face parte din propunerile care vor fi incluse în programul de lucru al Comisiei pentru 2023 și pentru anii următori. În cadrul acestui proces, Comisia se va asigura că noile reforme și politici și discuțiile privind necesitatea modificării tratatelor nu se exclud reciproc, concentrându-se asupra valorificării la maximum a posibilităților actuale și în același timp rămânând deschisă la modificarea tratatelor acolo unde va fi necesar.

Pentru a informa în continuare cetățenii care au participat la conferință și pentru a menține această dinamică, în toamna anului 2022 va fi organizat un eveniment în cadrul căruia vor fi împărtășite observațiile cu privire la conferință.

Acest eveniment ar fi o ocazie de a comunica și de a explica modul în care cele trei instituții ale UE dau curs propunerilor și analizează progresele înregistrate în această etapă a procesului.

În orientările sale politice din iulie 2019, președinta von der Leyen a solicitat organizarea unei conferințe privind viitorul Europei, ca parte a unei viziuni privind un nou elan pentru democrația europeană – și s-a angajat să dea curs rezultatelor acesteia.

Conferința privind viitorul Europei, care a fost lansată cu ocazia Zilei Europei în 2021, s-a desfășurat timp de un an. A fost un exercițiu paneuropean de democrație deliberativă fără precedent – cel mai mare și mai larg de acest tip. Conferința a reunit persoane de toate vârstele, din toate țările și mediile, iar multe dintre acestea nu au mai colaborat niciodată cu privire la Europa sau nu erau familiarizate cu structura instituțională a Uniunii Europene. Toate aceste persoane au contribuit cu poveștile, perspectivele, limbile și identitățile lor diferite, și-au exprimat așteptările cu privire la Europa și au creat împreună o viziune asupra viitorului său.

Propunerile efectuate în cadrul conferinței includ 326 de măsuri pe care instituțiile UE și statele membre ar urma să le transpună în practică în cadrul a nouă domenii: schimbările climatice și mediul; sănătatea; o economie mai puternică, justiție socială și locuri de muncă; UE în lume; valori și drepturi, statul de drept, securitate; transformarea digitală; democrația europeană; migrația; educația, cultura, tineretul și sportul.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare