Connect with us

NATO

PatriotFest: Compania Leviatan Design a premiat un proiect de sistem autonom de poziționare și urmărire solară în cadrul singurului concurs național de inovare în materie de apărare

Published

on

© CaleaEuropeană.ro

Compania Leviatan Design, sponsor oficial alături de compania americană Boeing al celei de-a patra ediții a concursului PatriotFest, a acordat miercuri, la Cercul Militar Național, premiul al III-lea în cadrul galei menționate unui proiect inovator de sistem autonom de poziționare și urmărire solară.

PatriotFest este singurul concurs național de inovare, organizat de instituții din domeniul apărării și securității naționale. Concursul urmărește să contribuie la procesul de inovare pentru a crește securitatea României într-o perioadă plină de provocări, când amenințările hibride devin tot mai variate și sofisticate, în special pe fondul pandemiei. La a patra ediție a fost premiată performanța românească în domeniul sistemelor autonome.

Premiul a fost înmânat inițiatorului proiectului, Bogdan Belean, de către directorul tehnic al companiei, Gabriel Marcu, în numele directorului general al Leviatan Design, Cătălin Podaru.

În mesajul transmis, directorul companiei Leviatan Design a subliniat că este o deosebită onoare să ofere unul dintre premiile din cadrul Patriotfest.

Mă bucur să văd cum această inițiativă a crescut de la an la an, iar tematicile de concurs au devenit tot mai interesante și provocatoare din punct de vedere tehnologic. Și fiindcă vorbim de inovare și provocări  într-un mediu de securitate atât de fluid, este evident că una dintre căile prin care putem crește împreună reziliența României este cooperare dintre instituțiile statului, societatea civilă și mediul de afaceri. Iar PatriotFest este oglindirea perfectă a unei asemenea abordări de tip whole government, whole society. Deoarece compania Leviatan pune mult accent pe și tehnologiile inovatoare în activitatea sa de construcție și proiectare, invit membrii comunității PatriotFest să ne viziteze și să găsim, astfel, chiar și eventuale oportunități de colaborare și de susținere a unor proiecte câștigătoare la concursul PatriotFest. Vă urez mult succes și vă asigur de tot sprijinul pentru susținerea inovării românești. Vă mulțumesc!“, se arată în mesajul prezentat de directorul tehnic al companiei.

PatriotFest își propune să unească lumile creatorilor și consumatorilor de inovare pentru un viitor mai sigur și mai integrat tehnologic. Susținerea performanței românești înseamnă nu numai dezvoltarea unei platforme de sprijin și de recompense pentru inovare, dar și o curajoasă încercare de oprire a fenomenului de exod al creierelor.

PatriotFest este inițiat de Asociația New Strategy Center și organizat cu sprijinul mai multor instituții din domeniul securității naționale: Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informații, Serviciul Telecomunicații Speciale și Serviciul de Protecție și Pază.

Compania Leviatan Design s-a clasat în 2021 în top 10 firme de arhitectură și proiectare din România. Cu o echipă formată din aproape 90 de specialiști (arhitecți, proiectanți și personal suport), dar și prin rezultatul investițiilor continue, compania a reușit să crească performanța și să livreze la termen proiecte complexe cu funcțiuni diferite, acoperind astfel 75% din județele României. Compania se diferențiază pe piața locală a construcțiilor prin capacitatea sa de adaptare, susținută ferm de digitalizarea și tehnologizarea proceselor interne și aplicarea standardului BIM (Building Information Modeling).

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

NATO

Surse diplomatice: România și SUA au propus un mecanism de transparență. Rusia poate inspecta sistemul defensiv de la Deveselu doar dacă permite acces similar la sistemele sale

Published

on

© NATO/ Flickr

România și Statele Unite au cuprins un mecanism de transparență bazat pe reciprocitate în documentul cu propuneri de securitate trimis Rusiei de către Washington pentru a identifica potențiale căi care să detensioneze situația din estul Europei și criza de securitate provocată de Rusia prin comasarea de trupe în apropierea Ucrainei.

“România a participat la redactarea propunerilor pentru Rusia cuprinse în documentul trimis Moscovei de Washington. Astfel, partea română și cea americană au inclus prin propuneri, un așa numit Mecanism de Transparență privind locațiile cu sisteme balistice”, au declarat surse diplomatice pentru CaleaEuropeană.ro.

Potrivit surselor citate, acest mecanism prevede reciprocitate de inspecții la sisteme de rachete din Rusia și din România, la Deveselu, și din Polonia.

Statele Unite și NATO au trimis miercuri seară, paralel, două documente cu propuneri Federației Ruse.

Potrivit surselor diplomatice citate, Rusiei i s-a oferit posibilitatea de a face inspecții la scutul de la Deveselu pentru a se convinge “de ceea ce spun de ani de zile Romania si Statele Unite și anume că elementele scutului nu pot fi folosite în scop ofensiv”.

Citiți și Ambasadorul României în SUA a discutat cu oficialul american pentru controlul armamentelor și securitate internațională despre scutul de la Deveselu, ”o contribuție semnificativă pentru apărarea colectivă aliată”

Din punct de vedere tehnic, sursele citate au precizat că elementele sistemului antirachetă de la Deveselu “sunt strict defensive, de protecție în fața unor rachete care ar fi lansate din Orient”.

În acord cu partea americană, România a inclus o condiție ca mecanismul de transparență să fie unui reciproc.

Pentru aceste inspecții rusești la Deveselu și Rusia să permită inspecții în locații unde sunt amplasate rachete rusești“, au transmis sursele citate.

Citiți și Mircea Geoană, după Consiliul NATO-Rusia: Scutul de la Deveselu este pur defensiv și nu poate face parte dintr-un acord cu Rusia privind controlul armamentului

Statele Unite și Alianța Nord-Atlantică au transmis miercuri propunerile de securitate drept răspuns la propunerile Rusiei, asupra cărora Moscova a cerut un răspuns din partea Vestului. Propunerile occidentale, prezentate succint de șeful diplomației SUA, Antony Blinken, și de secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, în conferințe de presă separate, subliniază că nu va exista nicio schimbare în politica uşilor deschise a Alianței, în timp ce aliații fac apel pentru ca Rusia şi NATO să-şi restabilească reciproc misiuni la Bruxelles şi Moscova şi să utilizeze pe deplin canalele militare de comunicare pentru a promova transparenţa şi reducerea riscurilor.

Potrivit lui Jens Stoltenberg, aliații văd trei domenii principale în care există loc de progres: relațiile NATO-Rusia cu accent pe restabilirea canalelor de comunicare diplomatică și militară; securitatea europeană prin respectarea principiilor sale fundamentale, inclusiv situația din Ucraina și din jurul acesteia; și reducerea riscurilor, transparența și controlul armelor.

“Propunem informări reciproce privind exercițiile și politicile nucleare în cadrul Consiliului NATO-Rusia. (…) Trebuie să purtăm o discuție serioasă despre controlul armelor. Inclusiv armele nucleare și rachetele cu rază de acțiune intermediară și scurtă de acțiune cu baza la sol”, a afirmat el.

Una dintre propunerile prezentate Rusiei în răspunsurile scrise transmise miercuri de Statele Unite privind garanţiile de securitate este permiterea inspectării bazelor americane de apărare împotriva rachetelor balistice din Polonia și România, potrivit oficialilor de la Washington, citați de The Wall Street Journal (WSJ).

Kremlinul a transmis joi că Washingtonul nu a luat în considerare cerinţele sale de securitate,  La rândul său, şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov a transmis tot joi că SUA nu au oferit un răspuns pozitiv la principala revendicare a Rusiei, şi anume oprirea extinderii NATO, în special spre Ucraina.

Conform surselor citate, conținutul documentelor trimise de SUA și NATO către Federația Rusă nu a fost dezvăluit deoarece “spre deosebire de Rusia, care și-a prezentat în detaliu condițiile, aliații chiar vor un dialog serios, care nu e posibil în public”.

De altfel, în paragraful 44 al Declarației Finale a Summitului NATO din iunie 2021, liderii aliați au subliniat că sistemul antibalistic al Alianței nu este îndreptat împotriva Rusiei și că acesta are ca scop apărarea împotriva amenințărilor potențiale care provin din afara zonei euro-atlantice.

“Am explicat Rusiei de mai multe ori că sistemul BMD nu este capabil împotriva descurajării nucleare strategice a Rusiei și nu există nicio intenție de a reproiecta acest sistem pentru a avea o astfel de capacitate în viitor. Prin urmare, declarațiile rusești care amenință că vor viza aliații din cauza sistemului BMD al NATO sunt inacceptabile și contraproductive. În cazul în care Rusia este pregătită să discute cu NATO despre BMD și sub rezerva acordului Alianței, NATO rămâne deschisă la discuții”, au transmis liderii NATO.

Continue Reading

CONSILIUL UE

Ministrul francez al apărării, la București: Nu ne vom abandona niciodată aliații. O misiune de experți sosește în România pentru a studia posibila desfășurare militară a Franței sub egida NATO

Published

on

© Captură de ecran/ video MApN

Ministrul Forţelor Armate din Republica Franceză, Florence Parly, care efectuează joi o în vizită oficială la Bucureşti, a dat asigurări că ţara sa nu îşi va abandona niciodată aliaţii şi prietenii şi că se va afla alături de România.

Aflată la prima sa deplasare într-o țară membră a Uniunii Europene de la începutul președinției franceze a Consiliului UE, Parly a anunțat că o misiune de experţi din Ministerul apărării franceze sosește “chiar astăzi în România pentru a studia parametri” unei posibile desfășurări a prezenței militare franceze în România sub egida, după cum a anunțat președintele Emmanuel Macron.

“Situaţia securitară actuală este îngrijorătoare pe flancul est al Europei. În acest context, românii sunt îndreptăţiţi să îşi consolideze propria securitate, având în vedere că tensiunile în Ucraina se agravează de la zi la zi. În calitate de aliat şi europeni, vă înţelegem situaţia şi dorim să vă acordăm sprijinul nostru. Aşa cum a amintit şi Preşedintele Republicii, domnul Macron, săptămâna trecută, am contribuit îndelung la securitatea partenerilor europeni, în cadrul misiunilor NATO în ţările baltice şi vom continua să facem acest lucru pe termen lung în acelaşi spirit. El a indicat şi disponibilitatea noastră de a merge şi mai departe, şi tot în cadrul NATO, să ne angajăm în noi misiuni de tip eFP (Enhanced Forward Presence) – “prezenţă înaintată avansată”, în special în România, dacă aceste misiuni sunt hotărâte de NATO. O misiune de experţi din ministerul meu soseşte chiar astăzi în România pentru a studia parametri acestei posibile desfăşurări”, a spus Parly, într-o conferință comună de presă cu omologul român, Vasile Dîncu, cu care a mai avut o întrevedere bilaterală și la Brest, cu ocazia reuniunii informale a miniștrilor apărării din UE.

Având în vedere că vizita lui Parly la București coincide și cu discuțiile privind contractul dintre compania franceză Naval Group și Ministerul Apărării Naționale pentru construcția de corvete multifuncționale destinate Forțelor Navale Române, ea a subliniat că  “Franţa şi industria sa sunt pe deplin implicate pentru a ajuta forţele armate române ajungă la o nouă etapă din modernizarea lor şi (…) în special în dosarelor corvetelor”.

 

Franța este pregătită să trimită misiuni militare în România, a afirmat ministrul francez al apărării, Florence Parly, pe 20 ianuarie, confirmând anunțul făcut într-un discurs în fața forțelor militare franceze de către președintele Emmanuel Macron privind disponibilitatea de a participa cu o prezență militară avansată a NATO în România. Acest anunț a fost salutat de președintele Klaus Iohannispremierul Nicolae Ciucă și ministrul de externe Bogdan Aurescu. O astfel de decizie ar însemna că Franța ar putea fi națiunea-lider a unui batalion NATO în România, un tip de grup de luptă pe care Alianța le-a instalat doar în Polonia și țările baltice. Însă, pentru o astfel de desfășurare militară sub umbrelă aliată este necesară o decizie oficială la nivelul Alianței Nord-Atlantice. Terenul pentru o astfel de decizie ar putea fi netezit la reuniunea miniștrilor apărării aliați din luna februarie și adoptată oficial la summitul NATO de la Madrid din luna iunie.

Acum, Florence Parly a evocat și cooperarea dintre Franța și România în Sahel, precum și semnalele date de către Paris pentru o implicare în sprijinirea securității României.

“Vom fi în curând vom avea trupe în Sahel care vor lupta împreună împotriva terorismului, dat fiind că Parlamentul dumneavoastră a autorizat desfăşurarea unui contingent român în cadrul Task Force europene Takuba. Este o mândrie pentru mine să ştiu că militarii noştri vor lupta împreună şi profit de această ocazie pentru a vă mulţumi încă o dată pentru angajamentul dumneavoastră preţios alături de noi. (…) Forţele noastre aeriene sunt des desfăşurate, precum şi marina noastră, care execută în mod regulat exerciţii altături de Marina română. A fost cazul şi în decembrie anul trecut – fregata „Auvergne” a patrulat mai multe săptămâni în Marea Neagră şi a făcut escală la Constanţa. Şi va fi, de asemenea, cazul pe viitor, pentru că avem în vedere alte desfăşurări în cursul anului 2022. Adaug, de asemenea, că avem ofiţeri detaşaţi în cadrul Statelor majore NATO, la Bucureşti şi la Sibiu”, a punctat ea.

O fregată multi-rol a Marinei Franceze cu un echipaj de 150 de militari s-a aflat în Portul Constanța la mijlocul lunii decembrie a anului trecut. În cadrul relației militare dintre Franța și România există o notă de apreciere din partea Parisului după ce Bucureștiul a decis că va contribui cu 45 de militari la Takuba Task Force din Mali, un grup operativ al Uniunii Europene condus de Franța cu scopul de a consilia, asista și însoți forțele armate maliene, în coordonare cu partenerii G5-Sahel și cu alți actori internaționali de pe teren.

Potrivit lui Parly, “mâna întinsă de către Preşedintele Republicii Franceze amintește angajamentul nostru pentru securitatea Europei”.

Franța, în calitate de membru fondator al NATO și al UE, are un rol de jucat pentru a reasigura și proteja aliații și partenerii apropiați. (…) Franța se află alături de România. Franța își asumă responsabilitățile, așa cum a făcut întotdeauna. Franța nu îţi va abandona niciodată aliații și prietenii“, a conchis ministrul francez al apărării.

La București, Florence Parly este primită de preşedintele Klaus Iohannis, de premierul Nicolae Ciucă şi de ministrul apărării naţionale Vasile Dîncu.

Solidaritatea Franței față de România va mai cuprinde un moment important în următoarea perioadă după ce ministrul de externe francez Jean-Yves Le Drian a anunţat miercuri că va vizita în viitorul apropiat România pentru a transmite un mesaj de solidaritate acestei ţări, în contextul în care Franţa caută alături de partenerii europeni şi SUA modalităţi pentru detensionarea crizei legate de Ucraina.

Continue Reading

NATO

Securitatea europeană: În propunerile sale, NATO cere Rusiei să își retragă trupele din Republica Moldova, Georgia și Ucraina

Published

on

© NATO/ Flickr

NATO ”întinde din nou mâna” Rusiei pentru un dialog, dar refuză să renunţe la dreptul de aderare a noi membri şi ”se pregăteşte şi pentru ce e mai rău”, a declarat miercuri, la Bruxelles, în cadrul unei conferinţe de presă, secretarul general al NATO Jens Stoltenberg, în care a prezentat propunerile Alianței la cerințele de securitate ale Rusiei și între care se regăsește și solicitarea către Moscova de retragere a trupelor sale din Georgia, Republica Moldova și Ucraina.

Statele Unite și Alianța Nord-Atlantică au transmis miercuri propunerile de securitate drept răspuns la propunerile Rusiei, asupra cărora Moscova a cerut un răspuns din partea Vestului. Propunerile occidentale, prezentate succint de șeful diplomației SUA, Antony Blinken, și de secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, în conferințe de presă separate, subliniază că nu va exista nicio schimbare în politica uşilor deschise a Alianței, în timp ce aliații fac apel pentru ca Rusia şi NATO să-şi restabilească reciproc misiuni la Bruxelles şi Moscova şi să utilizeze pe deplin canalele militare de comunicare pentru a promova transparenţa şi reducerea riscurilor.

Secretarul general a spus că aliații văd trei domenii principale în care există loc de progres: relațiile NATO-Rusia cu accent pe restabilirea canalelor de comunicare diplomatică și militară; securitatea europeană prin respectarea principiilor sale fundamentale, inclusiv situația din Ucraina și din jurul acesteia; și reducerea riscurilor, transparența și controlul armelor.

“În primul rând, relațiile NATO-Rusia. Rusia a tăiat legăturile diplomatice cu NATO, ceea ce face ca dialogul nostru să fie mai dificil. Prin urmare, ar trebui să restabilim birourile noastre respective la Moscova și la Bruxelles. Ar trebui, de asemenea, să folosim la maximum canalele noastre de comunicare existente între militari, pentru a promova transparența și a reduce riscurile, și să analizăm, de asemenea, înființarea unei linii telefonice civile pentru situații de urgență”, a precizat înaltul oficial aliat.

În al doilea rând, Stoltenberg a invocat securitatea europeană, inclusiv situația din Ucraina și din jurul acesteia.

Suntem pregătiți să ascultăm preocupările Rusiei și să ne angajăm într-o conversație reală cu privire la modul în care să susținem și să consolidăm principiile fundamentale ale securității europene pe care le-am semnat cu toții, începând cu Actul final de la Helsinki. Acestea includ dreptul fiecărei națiuni de a-și alege propriile acorduri de securitate“, a afirmat secretarul general al NATO, în contextul în care Actul din 1975 a consfințit decalogul principiilor care “guvernează” relațiile dintre statele participante și care cuprind principiul respectării suveranității, al nerecurgerii la amenințarea sau la folosirea forței, al inviolabilității frontierelor, al integrității teritoriale a statelor sau a reglementării pașnice a diferendelor.

El a insistat că Rusia ar trebui să se abțină de la poziționarea de forță coercitivă, de la retorica agresivă și de la activitățile răuvoitoare îndreptate împotriva aliaților și a altor națiuni.

De asemenea, Rusia ar trebui să își retragă forțele din Ucraina, Georgia și Moldova, unde sunt desfășurate fără consimțământul acestor țări, iar toate părțile ar trebui să se angajeze în mod constructiv în eforturile de soluționare a conflictelor, inclusiv în formatul Normandia“, a subliniat secretarul general.

De altfel, ministrul de externe al R. Moldova Nicu Popescu s-a aflat luni la Bruxelles, unde a discutat cu Stoltenberg și secretarul general adjunct, Mircea Geoană, despre importanța evitării acţiunilor militare în contextul actualei crize de securitate.

Al treilea domeniu vizează reducerea riscurilor, transparența și controlul armelor.

Stoltenberg a subliniat că aliații sunt pregătiți să se reunească în cadrul Consiliului NATO-Rusia “cât mai curând posibil” pentru a aborda aceste aspecte mai în detaliu, dar nu vor face compromisuri în ceea ce privește principiile fundamentale pe care se bazează securitatea euro-atlantică.

Continue Reading

Facebook

Eugen Tomac4 mins ago

Eurodeputatul Eugen Tomac: Trebuie să veghem cu vigilenţă asupra respectării valorilor noastre europene, iar populismul necruțător să nu se mai repete

NATO24 mins ago

Surse diplomatice: România și SUA au propus un mecanism de transparență. Rusia poate inspecta sistemul defensiv de la Deveselu doar dacă permite acces similar la sistemele sale

ROMÂNIA46 mins ago

Premierul Nicolae Ciucă a prezidat prima reuniune a Comitetului Interministerial de Coordonare a PNRR: Solicit ferm coordonatorilor de reforme și investiții responsabilitate maximă

PARLAMENTUL EUROPEAN1 hour ago

O delegație a Parlamentului European se va deplasa în Ucraina, pe fondul tensiunilor cu Rusia

U.E.1 hour ago

Șefa diplomației germane: Gazoductul Nord Stream 2, vizat de sancțiunile Occidentului împotriva Rusiei în cazul unei agresiuni asupra Ucrainei

ROMÂNIA1 hour ago

Ministerul Justiției, întâlnire cu șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România: SIIJ se va desființa până la sfârșitul lunii martie

PARLAMENTUL EUROPEAN2 hours ago

Eurodeputatul Vasile Blaga: UE trebuie să identifice rapid soluții pentru contracararea creșterii prețurilor la energie

COMISIA EUROPEANA2 hours ago

Pactul Verde European: UE investește încă un miliard de euro în infrastructura energetică

INTERNAȚIONAL3 hours ago

Vladimir Putin a discutat cu liderii de afaceri italieni din industria energetică, chiar dacă Guvernul de la Roma s-a opus: Grupurile energetice italiene continuă să coopereze cu Gazprom pe termen lung

ROMÂNIA3 hours ago

De Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului, MAE reiterează angajamentul său pentru prevenirea și sancționarea antisemitismului

NATO24 hours ago

Klaus Iohannis: Planificarea sancțiunilor UE împotriva Rusiei este accelerată. România se pregătește să gestioneze efectele situației de securitate

NATO1 day ago

Klaus Iohannis: România are un dialog permanent cu NATO, SUA, UE și OSCE. Acțiunile Rusiei încearcă să modifice în mod inacceptabil arhitectura europeană de securitate

NATO1 day ago

Klaus Iohannis: Suntem gata să găzduim o prezență NATO crescută pe teritoriul României. Suntem în contact cu SUA și Franța în acest sens

NATO1 day ago

Klaus Iohannis: CSAT a adoptat un plan de măsuri ca România să fie pregătită pentru orice scenariu. Ca membru al NATO, ne bucurăm de toate garanțiile de securitate

ROMÂNIA2 days ago

Șeful diplomației române, Bogdan Aurescu: Vom continua să condamnăm public, fără ezitare, orice încercare de a nega sau distorsiona Holocaustul

ROMÂNIA2 days ago

Președintele Klaus Iohannis: Suntem un model de bune practici în regiune prin extinderea și consolidarea programelor educaționale despre istoria evreilor și a Holocaustului

INTERVIURI6 days ago

INTERVIU Patriciu Achimaș-Cadariu: Noul Plan Național de Combatere a Cancerului este echivalentul unui ”PNRR al cancerului”. Există proiecte destinate finanțărilor europene

Daniel Buda7 days ago

Parlamentul European a adoptat cu largă majoritate rapoartele lui Daniel Buda prin care este asigurată bunăstarea animalelor în timpul transportului, protejând în același timp interesele fermierilor

COMISIA EUROPEANA1 week ago

Ursula von der Leyen, la Forumul Economic Mondial: Vom propune o Lege Europeană privind Cipurile în februarie

PARLAMENTUL EUROPEAN1 week ago

Liderul Renew Europe îndeamnă președinția franceză la Consiliul UE să fie foarte „îndrăzneață” în ceea ce privește sprijinirea tinerilor și egalitatea de gen

Advertisement

Team2Share

Trending