PE, reunit în sesiune plenară. Viitorul Europei și războiul din Ucraina, subiecte principale. Premierul Irlandei, discurs în hemiciclu

Parlamentul European se reunește săptămâna viitoare într-o nouă sesiune plenară organizată la sediul din Strasbourg. În perioada 6-9 iunie, deputații europeni vor dezbate cu privire la schimbările climatice, războiul din Ucraina și Viitorul Europei. De asemenea, eurodeputații vor urmări discursul premierului irlandez, care se va adresa în hemiciclul Parlamentului European, iar miercuri, 8 iunie, va fi anunțat câștigătorul Premiul European pentru Film al Publicului 2022.

Schimbările climatice: PE va insista pentru acțiune mai rapidă a UE și independență energetică PE va dezbate și va vota principalele proiecte de lege pentru combaterea schimbărilor climatice prin reducerea drastică a emisiilor de gaze cu efect de seră.

Războiul din Ucraina: Rezultatele summitului UE, președintele Radei și timp afectat întrebărilor cu Borrell Miercuri, PE va dezbate rezultatele ultimului summit UE privind Ucraina. În aceeași zi, președintele parlamentului ucrainean (Verkhovna Rada), Ruslan Stefanchuk, va lua cuvântul în plen.

„Aceasta este Europa”: șeful guvernului irlandez, Micheál Martin, se adresează Parlamentului Eurodeputații vor discuta miercuri despre Uniunea Europeană și perspectivele sale de viitor cu șeful guvernului (Taoiseach) din Irlanda, Micheál Martin.

Viitorul Europei: propuneri de modificare a tratatelor UE PE urmează să solicite joi un prim set de modificări specifice ale documentelor fondatoare ale Uniunii Europene, pentru a asigura îndeplinirea așteptărilor cetățenilor.

Câștigătorul Premiului Publicului LUX urmează să fie anunțat la Strasbourg Miercuri, 8 iunie, câștigătorul Premiul European pentru Film al Publicului 2022 va fi anunțat în hemiciclul Parlamentului European.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Diana Zaim
Diana Zaimhttp://www.caleaeuropeana.ro
Diana Zaim este fotojurnalist și coordonator al rubricii de sănătate, preocupată de politici de sănătate și acces la servicii medicale în România și la nivel european. Este câștigătoare a Premiului Publicului la European Youth Event 2020, cel mai mare eveniment pentru tineri organizat de Parlamentul European. Absolventă a secției germană-portugheză în cadrul Universității din București, Diana a urmat programul de master „Relații Internaționale și Integrare Europeană” în cadrul SNSPA. În activitatea sa jurnalistică, acoperă, inclusiv din teren, activitatea principalelor instituții ale Uniunii Europene.

Articole Populare