Pentru prima dată, țările G7 s-au angajat să elimine treptat cărbunele. SUA și Germania își asumă rolul de lideri către tranziție climatică și energetică

Miniștrii climei și energiei din cadrul G7 s-au angajat vineri să reducă semnificativ utilizarea cărbunelui și a altor combustibili fosili în producția de electricitate – cu scopul de a renunța “eventual” la aceste surse de energie, potrivit unui comunicat final consultat de Deutsche Welle, în timp ce Reuters arată țările G7 nu au căzut de acord privind stabilirea unui termen-limită. În egală măsură, Germania și SUA au semnat o declarație de intenție prin care își asumă un rol de lider la nivel internațional în stabilirea cadrului pentru o tranziție energetică de succes în vederea protejării climei.

Anunțul făcut de Germania, Marea Britanie, Franța, Italia, Japonia, Canada și SUA – la finalul unei reuniuni de trei zile la Berlin – vine în contextul în care Europa se străduiește să găsească noi surse de energie și să își reducă dependența de petrolul și gazele rusești din cauza războiului din Ucraina.

Germania, care deține actualmente președinția grupului G7, a insistat că găsirea de combustibili fosili alternativi nu se va face în detrimentul obiectivelor de mediu.

Miniștrii țărilor G7 și-au luat astfel pentru prima dată angajamentul de a renunța la energia alimentată cu cărbune, care este responsabilă pentru o mare parte din emisiile globale de gaze cu efect de seră.

Într-un comunicat comun al miniștrilor G7, aceștia au convenit “să se angajeze în continuare să atingă obiectivul de a realiza sectoare de energie electrică predominant decarbonizate până în 2035”, ceea ce include “pași concreți și oportuni în vederea atingerii obiectivului de eliminare treptată a producției interne de energie electrică pe bază de cărbune fără diminuare”.

Miniștrii au declarat că își vor spori ambițiile în ceea ce privește energiile regenerabile și “vor extinde rapid tehnologiile și politicile necesare pentru tranziția către o energie curată”.

G7, inclusiv Japonia pentru prima dată, au convenit să pună capăt finanțării publice internaționale a combustibililor fosili până la sfârșitul anului, cu câteva excepții, cum ar fi cele aprobate pentru securitatea națională și interesele geostrategice.

Recunoscând pentru prima dată că subvențiile pentru combustibilii fosili sunt incompatibile cu obiectivele Acordului de la Paris din 2015 privind schimbările climatice, miniștrii au declarat că vor pune capăt subvențiilor pentru combustibilii puternic poluanți până în 2025.

Pentru prima dată, G7 recunoaște că trebuie să sprijine țările vulnerabile pentru a face față efectelor schimbărilor climatice. Aceștia s-au angajat să crească finanțarea pentru climă pentru țările în curs de dezvoltare până în 2025.

Miniștrii au cerut băncilor de dezvoltare din lume să își prezinte planurile la timp pentru summitul ONU privind clima COP27 de la Sharm El-Sheikh, Egipt, din noiembrie.

Într-o altă premieră, aceștia s-au angajat, de asemenea, să asigure un sector al transporturilor puternic decarbonizat până în 2030 prin creșterea utilizării vehiculelor cu emisii zero și s-au angajat să decarbonizeze industria – în special în sectorul oțelului și al cimentului.

Miniștrii au declarat că vor stimula, de asemenea, cooperarea în ceea ce privește proiectele de hidrogen ecologic, iar comunicatul final a inclus, de asemenea, un accent puternic pe protejarea biodiversității, a oceanelor și pe combaterea poluării cu plastic.

Declarația comună a Parteneriatului pentru climă și energie semnată bilateral de SUA și Germania identifică trei domenii-cheie de colaborare: accelerarea acțiunilor în domeniul climei pentru a asigura un viitor net zero; dezvoltarea și implementarea de tehnologii pentru a accelera tranziția energetică; și promovarea unor politici climatice ambițioase și a securității energetice în țările terțe.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare