Connect with us

U.E.

Persoanele cu handicap din UE vor avea acces egal la condiții speciale și tratament preferențial în baza noului card de dizabilitate standardizat și a cardului european de parcare îmbunătățit

Published

on

© European Union, 2024/ Source: EC - Audiovisual Service

Parlamentul European și statele membre ale UE au ajuns la un acord cu privire la Directiva de instituire a cardului european pentru persoanele cu handicap și a cardului european de parcare pentru persoanele cu handicap.

Directiva a fost propusă de Comisie în septembrie 2023. La nivelul UE, există 101 milioane de persoane cu un handicap, iar la nivelul României, 28,8% dintre cetățeni suferă de o dizabilitate.

Un card european armonizat pentru persoanele cu handicap și cardul european de parcare îmbunătățit vor asigura o recunoaștere mai ușoară a statutului de persoană cu handicap și un acces egal la condiții speciale și tratament preferențial în întreaga UE, în timpul șederilor pe termen scurt în alte țări ale UE. Aceste carduri vor facilita mobilitatea persoanelor cu handicap. Indiferent dacă sunteți titularul unui card din Spania care călătorește în Polonia sau sunteți rezident polonez, cardul va garanta accesul în aceleași condiții.

Principalele elemente ale directivei includ:

Recunoașterea cardului european pentru persoanele cu handicap ca dovadă a handicapului în întreaga UE. În timpul șederilor de scurtă durată în alte țări ale UE, persoanelor cu handicap li se va garanta accesul egal la condiții speciale și tratament preferențial în ceea ce privește serviciile, activitățile și facilitățile publice și private. Acest lucru poate include accesul prioritar, tarife reduse, asistență personală și ghiduri audio sau în Braille pentru transport, evenimente culturale, muzee, centre de agrement și sportive, precum și parcuri de distracții. Cardul este complementar cardurilor sau certificatelor naționale existente și recunoaște rolul fiecărui stat membru în evaluarea statutului de handicap.

Oferă deținătorilor de carduri europene de parcare aceleași drepturi de parcare în întreaga UE. Cardul european de parcare asigură un acces egal la locurile de parcare rezervate și la alte condiții și facilități de parcare. Acesta înlocuiește cardul de parcare al UE pentru persoanele cu handicap, creat pe bază voluntară printr-o recomandare a Consiliului. Pentru a rezolva problemele legate de recunoașterea inconsecventă în întreaga UE, cardul european de parcare îmbunătățit utilizează un model comun obligatoriu. Acesta include, de asemenea, elemente de securitate pentru a preveni falsificarea și frauda.

Solicită statelor membre să elibereze și să reînnoiască cardul european pentru persoanele cu handicap în mod gratuit, atât în format fizic (cu caracteristici digitale), cât și în format digital.

Solicită ca statele membre să emită și să reînnoiască cardul european de parcare gratuit, sau contra unei taxe mici pentru a acoperi costurile administrative, în format fizic cu caracteristici digitale. Fiecare stat membru poate furniza acest card și în format digital.

Asigurarea accesului public la informații privind condițiile și procedurile de obținere a acestor carduri, precum și la informații generale privind condițiile speciale și tratamentul preferențial oferit persoanelor cu handicap. Fiecare stat membru va crea un site web dedicat în acest scop. În plus, UE va crea, de asemenea, un site web dedicat care va face legătura cu toate paginile web naționale.

Garantarea aplicării și a respectării legislației prin împuternicirea persoanelor cu dizabilități și a reprezentanților acestora de a întreprinde acțiuni în justiție în temeiul legislației naționale. Statele membre trebuie să stabilească mecanisme pentru aceste acțiuni în justiție și să pună în aplicare amenzi și măsuri corective pentru încălcări.

După acordul formal al Parlamentului European și al Consiliului în lunile următoare, directiva va intra în vigoare în a 20-a zi de la publicarea sa în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. În termen de 30 de luni de la intrarea în vigoare, statele membre vor trebui să transpună dispozițiile directivei în legislația națională.

Un an mai târziu, legislația va intra în vigoare, moment în care persoanele cu handicap vor putea solicita cardurile.

Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

NATO

Cehia, Portugalia și Spania condamnă ingerințele străine maligne în România: Doar românii își vot decide viitorul/ Încredere deplină în procesele democratice din România

Published

on

© MAE

Cehia, Portugalia și Spania s-au alăturat sâmbătă aliaților din NATO și partenerilor din Uniunea Europeană care și-au manifestat solidaritatea cu România după decizia Curții Constituționale a României de anulare a alegerilor prezidențiale deoarece “procesul electoral privind alegerea Președintelui României a fost viciat pe toată durata desfășurării lui și în toate etapele de multiple neregularități și încălcări ale legislației electorale”.

“Am luat act de decizia Curții Constituționale a României de a anula rezultatele alegerilor prezidențiale din România. Am deplină încredere în instituțiile și procesele democratice din România. Condamn ferm ingerințele străine maligne în România, care nu își au locul într-o țară care este aliatul nostru important din NATO și partenerul nostru din UE. Cehia va continua să lucreze împreună cu România pentru a ne consolida rezistența și securitatea”, a transmis ministrul ceh de externe, Jan Lipavsky.

Ministerul de Externe de la Lisabona a precizat că Portugalia urmărește “cu îngrijorare rapoartele privind o campanie hibridă rusă care vizează alegerile prezidențiale din România”. “Alegerile libere și corecte sunt un pilon esențial al democrațiilor. Vom continua să colaborăm cu România, UE și NATO în apărarea valorilor noastre comune”, a transmis MAE portughez.

La rândul său, ministrul de externe al Spaniei, José Manuel Albares, a precizat că  urmărește “cu îngrijorare situația din România, un prieten esențial în familia europeană”.

“Doar românii își pot decide viitorul. Democrațiile noastre trebuie să fie libere de interferențe și dezinformări externe”, a subliniat șeful diplomației de la Madrid.

Curtea Constituțională a României a anulat vineri, printr-o decizie în unanimitate a celor nouă judecători constituționali, întregul proces electoral privind alegerea președintelui RomânieiÎn motivarea care a stat la baza deciziei de anulare a alegerilor prezidențiale, CCR a arătat că “procesul electoral privind alegerea Președintelui României a fost viciat pe toată durata desfășurării lui și în toate etapele de multiple neregularități și încălcări ale legislației electorale”.

Principalul partener al României, Statele Unite, și și alți parteneri precum Marea BritanieEstoniaPolonia, Franța și Lituania, și-au reafirmat încrederea în instituțiile și procesele democratice ale României, inclusiv în investigațiile privind influența străină malignă după decizia Curții Constituționale a României de anulare a alegerilor prezidențiale. Și președinția G7, asigurată de Italia, se declară “foarte îngrijorată de activitățile hibride ale Rusiei în influențarea alegerilor din România”.

Interferența Rusiei în alegerile din România confirmă că planurile agresive ale Kremlinului se extind la UE și NATO“, a transmis și ministrul de externe al Ucrainei.

Decizia CCR a venit ca urmare a unor sesizări, inclusiv din partea Calea Europeană, după ce președintele Klaus Iohannis a autorizat desecretizarea documentelor din ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării și după ce România i-a informat pe aliații din NATO că va lua “toate măsurile necesare pentru a proteja democrația, securitatea națională și suveranitatea”, cu ocazia participării ministrului de externe Luminița Odobescu la ministeriala de externe a NATO.

Informațiile desecretizate au indicat că au fost obținute date certe care relevă intențiile unor persoane de pe teritoriul României de a afecta suveranitatea statului român, “stabilindu-și obiectivul comun de a sprijini demersurile politice ale candidatului Călin Georgescu de a accede pe funcția de președinte al României”. Informațiile declasificate au arătat cum conturi de pe rețeaua de socializare TikTok au fost instrumentalizate și activate în acest scop. TikTok nu l-a marcat pe Călin Georgescu drept candidat politic, iar conținutul asociat hashtag-urilor campaniei lui Georgescu a ajuns pe locul 9 la nivel mondial în topul trendurilor de promovare. Totodată, un finanțator a plătit 381.000 de dolari către utilizatori TikTok care să-l promoveze pe Călin Georgescu, iar infrastructura procesului electoral s-a aflat sub presiune, România fiind țintită de 85.000 de atacuri cibernetice prin platforme de criminalitate cibernetică de sorginte rusă, care au fost lansate prin sisteme informatice din peste 33 de țări.

Continue Reading

PARLAMENTUL EUROPEAN

Siegfried Mureșan: Cea mai mare alianţă de centru-dreapta din lume condamnă interferenţa Rusiei în alegerile din România

Published

on

© European Union 2024 - Source : EP

Uniunea Democrată Internaţională (IDU), cea mai mare alianţă de partide de centru-dreapta din lume, din care face parte şi Partidul Naţional Liberal, a adoptat o rezoluţie la Washington în care condamnă agresiunea hibridă a Federaţiei Rusiei împotriva României şi eforturile Kremlinului de a destabiliza democraţiile europene, a anunţat eurodeputatul PNL, Siegfried Mureşan într-o postare pe Facebook.

IDU solicită, totodată, instituţiilor europene să investigheze şi să combată interferenţele externe, inclusiv utilizarea ilegală a platformelor de socializare, precum TikTok, raportată în timpul alegerilor din România.

De asemenea, Uniunea Democrată Internaţională îşi arată sprijinul faţă de România şi faţă de toate ţările care se confruntă cu ameninţări similare, mai precizează sursa citată.

Din IDU fac parte principalele partide de centru-dreapta din Uniunea Europeană, printre care Uniunea Creştin-Democrată din Germania, Partidul Popular din Spania, dar şi Partidul Popular European, cea mai mare alianţă de partide de centru-dreapta din Europa. Partidul Republican din Statele Unite ale Americii, Partidul Conservator din Regatul Unit al Marii Britanii, Partidul Conservator din Canada şi Partidul Liberal din Australia sunt, de asemenea, membre ale Uniunii Democrate Internaţionale.

 

Curtea Constituțională a României a anulat vineri, printr-o decizie în unanimitate a celor nouă judecători constituționali, întregul proces electoral privind alegerea președintelui RomânieiÎn motivarea care a stat la baza deciziei de anulare a alegerilor prezidențiale, CCR a arătat că “procesul electoral privind alegerea Președintelui României a fost viciat pe toată durata desfășurării lui și în toate etapele de multiple neregularități și încălcări ale legislației electorale”. Decizia CCR a venit ca urmare unor sesizări, inclusiv din partea Calea Europeană, după ce documentele desecretizate de Consiliul Suprem de Apărare a Țării au identificat acțiuni nelegale în timpul procesului electoral.

Principalul partener al României, Statele Unite, și și alți parteneri precum Marea BritanieEstoniaPolonia, Franța și Lituania, și-au reafirmat încrederea în instituțiile și procesele democratice ale României, inclusiv în investigațiile privind influența străină malignă după decizia Curții Constituționale a României de anulare a alegerilor prezidențiale.

Decizia CCR a venit ca urmare a unor sesizări, inclusiv din partea Calea Europeană, după ce președintele Klaus Iohannis a autorizat desecretizarea documentelor din ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării și după ce România i-a informat pe aliații din NATO că va lua “toate măsurile necesare pentru a proteja democrația, securitatea națională și suveranitatea”, cu ocazia participării ministrului de externe Luminița Odobescu la ministeriala de externe a NATO.

Informațiile desecretizate au indicat că au fost obținute date certe care relevă intențiile unor persoane de pe teritoriul României de a afecta suveranitatea statului român, “stabilindu-și obiectivul comun de a sprijini demersurile politice ale candidatului Călin Georgescu de a accede pe funcția de președinte al României”. Informațiile declasificate au arătat cum conturi de pe rețeaua de socializare TikTok au fost instrumentalizate și activate în acest scop. TikTok nu l-a marcat pe Călin Georgescu drept candidat politic, iar conținutul asociat hashtag-urilor campaniei lui Georgescu a ajuns pe locul 9 la nivel mondial în topul trendurilor de promovare. Totodată, un finanțator a plătit 381.000 de dolari către utilizatori TikTok care să-l promoveze pe Călin Georgescu, iar infrastructura procesului electoral s-a aflat sub presiune, România fiind țintită de 85.000 de atacuri cibernetice prin platforme de criminalitate cibernetică de sorginte rusă, care au fost lansate prin sisteme informatice din peste 33 de țări.

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

Ursula von der Leyen, după discuția cu Klaus Iohannis: Comisia va lucra pentru ca platformele online să respecte normele UE privind alegerile din Europa

Published

on

© Administrația Prezidențială

Comisia Europeană va continua să lucreze pentru ca platformele online să își respecte obligațiile în conformitate cu normele europene în ceea ce privește alegerile din Europa, a afirmat sâmbătă președinta executivului european, Ursula von der Leyen, după o convorbire telefonică cu președintele român Klaus Iohannis.

Este treaba poporului român să decidă ce este mai bine pentru țara sa, liber de interferențe străine“, a scris ea, pe X, după discuție.

Comisia va continua să lucreze pentru ca platformele să își respecte obligațiile care le revin în temeiul Digital Services Act în ceea ce privește alegerile din Europa“, a adăugat von der Leyen.

Președintele Klaus Iohannis a avut sâmbătă o “discuție telefonică aprofundată” cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, cu care a convenit consolidarea securității social media în Uniunea Europeană.

În urma ultimelor evenimente din România, am avut o discuție telefonică aprofundată cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Am convenit că trebuie să consolidăm securitatea social media, în urma alegerilor din țara noastră“, a scris Iohannis, pe rețeaua socială X.

Discuția telefonică a avut loc după decizia Curții Constituționale a României de anulare a alegerilor prezidențiale deoarece “procesul electoral privind alegerea Președintelui României a fost viciat pe toată durata desfășurării lui și în toate etapele de multiple neregularități și încălcări ale legislației electorale”. În aceeași zi, Comisia Europeană a solicitat rețelei TikTok să se alinieze prevederilor electorale ale regulamentului privind serviciile digitale și să remedieze urgent politicile de moderare a conținutului în lumina alegerilor din România.

Curtea Constituțională a României a anulat vineri, printr-o decizie în unanimitate a celor nouă judecători constituționali, întregul proces electoral privind alegerea președintelui României.

Curtea Constituțională a României arată, în motivarea care a stat la baza deciziei de anulare a alegerilor prezidențiale, că “procesul electoral privind alegerea Președintelui României a fost viciat pe toată durata desfășurării lui și în toate etapele de multiple neregularități și încălcări ale legislației electorale”. Curtea Constituţională mai susţine că, în cadrul alegerilor prezidenţiale, caracterul liber exprimat al votului a fost încălcat prin faptul că alegătorii au fost dezinformaţi prin intermediul unei campanii electorale în cadrul căreia Călin Georgescu a beneficiat de o promovare agresivă, derulată cu eludarea legislaţiei naţionale în domeniul electoral şi prin exploatarea abuzivă a algoritmilor platformelor de social-media. De asemenea, conform Curții Constituționale, Călin Georgescu a încălcat legislaţia electorală referitoare la finanţarea campaniei pentru alegerile prezidenţiale, după ce a raportat la Autoritatea Electorală Permanentă zero cheltuieli, în contradicţie cu datele prezentate de SRI şi MAI.

Decizia CCR a venit ca urmare a unor sesizări, inclusiv din partea Calea Europeană, după ce președintele Klaus Iohannis a autorizat desecretizarea documentelor din ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării și după ce România i-a informat pe aliații din NATO că va lua “toate măsurile necesare pentru a proteja democrația, securitatea națională și suveranitatea”, cu ocazia participării ministrului de externe Luminița Odobescu la ministeriala de externe a NATO.

Informațiile desecretizate au indicat că au fost obținute date certe care relevă intențiile unor persoane de pe teritoriul României de a afecta suveranitatea statului român, “stabilindu-și obiectivul comun de a sprijini demersurile politice ale candidatului Călin Georgescu de a accede pe funcția de președinte al României”. Informațiile declasificate au arătat cum conturi de pe rețeaua de socializare TikTok au fost instrumentalizate și activate în acest scop. TikTok nu l-a marcat pe Călin Georgescu drept candidat politic, iar conținutul asociat hashtag-urilor campaniei lui Georgescu a ajuns pe locul 9 la nivel mondial în topul trendurilor de promovare. Totodată, un finanțator a plătit 381.000 de dolari către utilizatori TikTok care să-l promoveze pe Călin Georgescu, iar infrastructura procesului electoral s-a aflat sub presiune, România fiind țintită de 85.000 de atacuri cibernetice prin platforme de criminalitate cibernetică de sorginte rusă, care au fost lansate prin sisteme informatice din peste 33 de țări.

În tot acest context, Comisia Europeană a intensifcat monitorizarea alegerilor din România și ordonă TikTok “să păstreze neatinse toate datele și dovezile” privind riscurile sistemice asupra procesului electoral.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Advertisement
NATO5 hours ago

Trump, după întâlnirea tripartită cu Zelenski și Macron la Paris: Ucraina ar dori să încheie un acord de pace. Este timpul ca Vladimir să acționeze, China poate ajuta

POLITICĂ5 hours ago

Ministrul Predoiu: Constituția ne cere să respingem orice formă de extremism sau violență și să rămânem parte a lumii europene și euroatlantice

ROMÂNIA5 hours ago

Mesajul premierului de Ziua Constituției: Legea fundamentală rămâne garantul menținerii drumului nostru european și euroatlantic

NATO5 hours ago

Cehia, Portugalia și Spania condamnă ingerințele străine maligne în România: Doar românii își vot decide viitorul/ Încredere deplină în procesele democratice din România

PARLAMENTUL EUROPEAN6 hours ago

Siegfried Mureșan: Cea mai mare alianţă de centru-dreapta din lume condamnă interferenţa Rusiei în alegerile din România

SECURITATE6 hours ago

Trilaterală Macron-Trump-Zelenski la Elysee: Pacea trebuie să conțină garanții puternice de securitate pentru Ucraina, afirmă liderul ucrainean

ROMÂNIA7 hours ago

MApN: Afirmațiile că România pregătește trimiterea de efective ale Armatei în Ucraina sunt “false” şi “manipulatoare”

JUSTIȚIE8 hours ago

Ziua Constituției. Klaus Iohannis: Constituția este un scut împotriva amenințărilor la adresa democrației. Aderarea României la NATO și UE sunt direcții constituționale ireversibile

ROMÂNIA8 hours ago

Mesajul președintelui CCR de Ziua Constituției: CCR va continua să apere Constituția în fața forțelor care amenință valorile fundamentale ale democrației

INTERNAȚIONAL8 hours ago

Siria: Regimul al-Assad a fost răsturnat de la putere după 50 de ani. Donald Trump anunță că Bashar al-Assad a fugit din țară, pierzând “protecția Rusiei lui Putin”

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI3 days ago

Din Parlamentul European, Virgil Popescu îi îndeamnă pe români să iasă la vot: Va fi decisiv pentru viitorul țării. Vrem să avem în continuare fonduri europene să ne dezvoltăm

INTERVIURI4 days ago

INTERVIU Ultimul supraviețuitor din București al Holocaustului este îngrijorat de ascensiunea extremei-drepte și îi îndeamnă pe români să voteze cu Elena Lasconi pentru a-și păstra libertatea

BANCA EUROPEANĂ DE INVESTIȚII4 days ago

Marcel Ciolacu anunță o finanțare de 5 miliarde de euro de la BEI pentru finalizarea de autostrăzi, modernizarea magistralelor feroviare și construcția magistralei de metrou spre Otopeni

INTERVIURI5 days ago

INTERVIU Adrian Furtună, expert la CNCR: Din nevoia de apartenență, romii sunt atrași în cursa întinsă de extrema dreaptă. Mulți nu își cunosc istoria

POLITICĂ5 days ago

Klaus Iohannis: Vom avea alt președinte, alt parlament, alt guvern, dar România rămâne aici, cu mari așteptări de la elitele țării

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI5 days ago

Reprezentanții TikTok, chestionați de eurodeputați români cu privire la respectarea prevederilor europene privind serviciile digitale în contextul alegerilor prezidențiale din România

COMISIA EUROPEANA5 days ago

Plenul Parlamentului European va discuta riscurile dezinformării pe TikTok pentru integritatea alegerilor în Europa ca urmare a scrutinului din România

COMISIA EUROPEANA6 days ago

Comisia Europeană: Vicepreședinta Roxana Mînzatu a evocat “realizarea unei Europe Sociale mai puternice” la prima reuniune cu miniștrii muncii și protecției sociale din UE

POLITICĂ7 days ago

Marcel Ciolacu, după alegerile parlamentare: Am înţeles răspunderea pe care o avem faţă de România. Să dezvoltăm țara cu bani europeni și să protejăm valorile naționale

ROMÂNIA1 week ago

Klaus Iohannis: Ne aflăm în fața unei decizii existențiale, între democrație și izolaționism. Votăm pentru a rămâne o ţară a libertăţii sau a ne prăbuşi într-o izolare toxică şi într-un trecut întunecat

Trending