Petre Daea: Bulgaria, Polonia, Slovacia și Ungaria au renunțat la măsurile unilaterale de interzicere a importurilor de cereale din Ucraina. Comisia Europeană va veni imediat cu măsuri comune pentru cele patru state și România

Bulgaria, Polonia, Slovacia și Ungaria au renunțat la măsurile unilaterale de interzicere a importurilor de cereale din Ucraina, urmând ca Executivul european să prezinte măsuri comune imediate pentru aceste state și pentru România, ale căror piețe au fost inundate de produse agricole ucrainene la preț redus, cu impact direct asupra agricultorilor, a anunțat ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Petre Daea, potrivit Agerpres.

„Comisia Europeană a anunţat că cele patru ţări renunţă la măsurile unilaterale pe care le-au luat, dar şi că va veni imediat cu măsuri comune pentru cele cinci state, interzicând importul, aşa cum am propus, pentru patru produse, respectiv pentru grâu, porumb, floarea-soarelui şi rapiţă. Importurile vor fi suspendate până la data de 5 iunie, urmând a se analiza ulterior prelungirea acestei decizii, în funcţie de situaţie”, a subliniat Petre Daea.

Regulamentul UE 870 privind măsurile de liberalizare temporară a comerțului cu Ucraina pentru o listă lungă de exporturi ucrainene destinate UE, inclusiv pentru multe produse agricole, va expira la 5 iunie 2023, dar Comisia a propus prelungirea aplicării acestuia cu încă un an. Propunerea de prelungire include, însă, un mecanism de salvgardare accelerat cu dispoziții mai puternice, o monitorizare și o raportare mai stricte către statele membre, un prag de declanșare mai mic și un termen de evaluare mai scurt, care răspunde în mod specific preocupărilor statelor membre din prima linie și ale părților interesate, inclusiv ale agricultorilor, și care va permite o reacție mai rapidă în viitor pentru a proteja piața UE, dacă este necesar.

De altfel, într-o scrisoare de răspuns către premierii României, Bulgariei, Poloniei, Slovaciei și Ungariei, preocupați de creșterea importurilor de produse agricole ucrainene pe piețele din țările lor, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat la 19 aprilie un al doilea pachet de sprijin financiar de 100 milioane de euro și o rată de cofinanțare de 200%, pentru fermierii afectați, ca parte a unei abordări europene comune, în completarea primului pachet de sprijin rapid de 56,3 milioane de euro pentru cei mai afectați fermieri, care este deja în curs de implementare.

Instituția va lua, de asemenea, măsuri preventive în conformitate cu clauza de salvgardare inclusă în Regulamentul privind măsurile comerciale autonome, care vor contracara imediat deteriorarea situației producătorilor din Uniune pentru produse specifice, și anume grâu, porumb, rapiță și semințe de floarea-soarelui.

În urmă cu două zile, ministrul agriculturii, Petre Daea, a declarat că în cadrul Consiliului AgriFish de la Luxemburg s-a decis ca România să fie protejată prin decizia Comisiei Europene de interzicere a importurilor de grâu, porumb, rapiţă şi floarea soarelui din Ucraina, urmând să primească suma cuvenită pentru a fi acordată fermierilor afectaţi. De asemenea, şeful MADR a susţinut că România nu va primi cea mai mică sumă din fondurile de 100 de milioane de euro, pentru că formula de calcul „s-a schimbat în bine”.

Primele fonduri, de 56,3 milioane de euro, au fost alocate recent de Comisia Europeană pentru compensarea pierderilor economice datorate creşterii importurilor de cereale şi oleaginoase venite din Ucraina şi limitarea impactului dezechilibrelor pieţei, României revenindu-i însă cea mai mică sumă, respectiv 10,05 milioane de euro.

Suma mult prea mică alocată României a adus nemulţumiri în rândul fermierilor români care au solicitat un mecanism real de sprijin pentru agricultori, în urma tranzitului cerealelor din Ucraina, care le-a adus pagube de sute de milioane de euro.

Din datele comisarului europea  pentru agricultură, prin România au trecut 7,3 milioane tone de cereale şi au rămas în ţară 2 milioane, iar restul a fost tranzit.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Alexandra Loy
Alexandra Loy
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Articole Populare