INTERNAȚIONAL
Directorul general al PIMCO: Portugalia va fi următoarea Grecie
Published
12 years agoon
By
REDACTIAMohamed El-Erian, directorul general al PIMCO, cel mai mare fond de obligaţiuni din lume, anticipează că Portugalia va fi următoarea ţară din zona euro intrată într-o criză severă, devenind “următoarea Grecie” până la sfârşitul acestui an, potrivit unui interviu prezentat de Der Spiegel, preluat de Mediafax.ro.
Întrebat dacă crede că Portugalia va deveni următoarea Grecie până la sfârşitul acestui an, El-Erian a spus: “Da, din păcate asta se va întâmpla”.
Pacific Investment Management Co. (PIMCO) este cel mai mare fond de obligaţiuni din lume, cu active în administrare de 1.360 miliarde de dolari. PIMCO este divizie a grupului german de asigurări Allianz, însă funcţionează în mare parte autonom.
Sursa articol: Mediafax.ro
Sursa foto: macrobusiness.com.au
You may like
Portugalia: Liderul de centru-dreapta Luis Montenegro a fost desemnat premier după aproape un deceniu de guvernare socialistă sub Antonio Costa
Portugalia va contribui cu 100 milioane de euro la inițiativa Cehiei pentru a furniza Ucrainei muniție din afara UE. Primul lot ar ajunge pe câmpul de luptă în iunie
Klaus Iohannis a aprobat numirea a patru noi ambasadori: Ovidiu Raețchi – Japonia, Daniela Gîtman – Portugalia, Daniela Cămărășan – Croația și Sebastian Mitrache – Arabia Saudită
Interviu | Ambasadorul Italiei la București: Modelul nostru de cooperare economică de succes ar trebui să evolueze spre a treia fază, axată pe sectoarele inovatoare care servesc tranziția ecologică și digitală
INTERVIU Leonard Orban, fost comisar european: Solicitările fermierilor sunt justificate, dar nu toate sunt realiste. Legislația UE nu se modifică în 48 de ore
INTERVIU Deputatul Iulius Firczak: Sper ca în 2024 să trecem pragul psihologic de 30% al nivelului de încasări pentru sănătate
INTERNAȚIONAL
Joe Biden cere Congresului ”să adopte urgent” ajutorul pentru ”prietenii” ucraineni și israelieni: Există momente în istorie care necesită curaj. Acesta este unul dintre ele | Pachetul, supus la vot sâmbătă
Published
3 hours agoon
April 18, 2024By
Teodora IonPreședintele american Joe Biden a publicat miercuri un editorial în Wall Street Journal pentru a spori presiunea asupra Congresului în vederea adoptării legii referitoare la ajutorul extern care va contribui la consolidarea apărării ucrainene și israeliene și la furnizarea de asistență umanitară în Gaza, informează Politico Europe.
”Acum nu este momentul să ne abandonăm prietenii. Congresul trebuie să adopte urgent o legislație de securitate națională pentru Ucraina și Israel, precum și ajutorul umanitar de care au nevoie disperată palestinienii din Gaza”, a scris Biden în editorial, promițând că SUA nu vor ”scrie cecuri în alb” pentru niciuna dintre aceste țări.
”Trimitem echipament militar din propriile noastre rezerve și folosim apoi banii aprobați de Congres pentru a reface acele stocuri prin achiziții de la furnizorii americani. Investim în industria americană, cumpărăm produse fabricate în SUA de muncitorii americani, sprijinim locurile de muncă în aproape 40 de state și ne consolidăm propria securitate. Ne ajutăm prietenii în timp ce ne ajutăm pe noi”, a explicat Biden în apelul său.
De altfel, acest mesaj venea cu doar câteva ore înainte ca președintele republican al Camerei Reprezentanților, Mike Johnson, să prezinte o propunere a planului său de ajutor extern. Propunerea în patru părți a lui Johnson împarte ajutorul pentru Israel, Ucraina și Taiwan în proiecte de lege separate, iar o parte din asistență ar fi condiționată ca un împrumut și ar include dispoziții privind strategia militară și supravegherea.
Chiar dacă legiuitorii americani se află în fața unei urgențe crescute privind acordarea unui ajutor militar Israelului, lovit săptămâna trecută de Iran cu rachete și drone, unii republicani radicali au promis că vor încerca să distrugă pachetul, în vreme ce doi dintre ei și-au exprimat public susținerea pentru înlăturarea lui Johnson din funcția de președinte al Camerei Reprezentaților, acesta din urmă anunțând că pachetul va fi suspus votului sâmbătă, conform AFP și Reuters, citate de Agerpres.
În editorial, președintele american a prezentat pachetul ca pe o investiție făcută astăzi care va evita ca trupele americane să fie nevoite să se implice direct în conflictele de mâine.
”Dacă Rusia învinge, forțele lui Putin se vor apropia mai mult ca niciodată de aliații noștri din NATO. <<Un atac împotriva unuia este un atac împotriva tuturor>> înseamnă că, dacă Putin invadează un aliat NATO, îi vom veni în ajutor, așa cum aliații noștri din NATO au făcut-o pentru noi după atacurile din 11 septembrie. Ar trebui să acordăm sprijin Ucrainei acum, pentru a-l opri pe Putin să invadeze aliații noștri din NATO și pentru a ne asigura că nu atrage trupele americane într-un viitor război în Europa”, a scris Biden.
Planul nu ar trebui să fie ”ținut ostatic” de un grup de republicani conservatori, a adăugat Biden. ”Există momente în istorie care necesită leadership și curaj. Acesta este unul dintre ele”, a conchis președintele SUA.
Recent, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a dat drept exemplu sprijinul de care s-a bucurat Israelul în timp ce era atacat de Iran pentru a lansa un apel la adresa aliaților în vederea suplimentării ajutorului militar destinat Kievului, cu trimitere la pachetul american.
Reuniți la Bruxelles, șefii de stat sau de guvern din Uniunea Europeană au decis că este necesar ca statele UE să furnizeze “urgent apărare antiaeriană Ucrainei”.
INTERNAȚIONAL
Ministrul german de externe, vizită în Israel după atacul Iranului. Annalena Baerbock face apel la ”prudență și responsabilitate” pentru a preveni un scenariu imprevizibil
Published
20 hours agoon
April 17, 2024By
Teodora IonMinistrul german de externe, Annalena Baerbock, a subliniat clar în discuțiile cu premierul Benjamin Netanyahu, cu ocazia unei vizite pe care a efectuat-o în Israel după atacul direct al Iranului asupra acestei țări, că nu trebuie permis ca Orientul Mijlociu să alunece într-un scenariu cu un rezultat complet imprevizibil, informează Deutsche Welle.
”Toată lumea trebuie să acționeze acum cu prudență și responsabilitate. Nu vorbesc despre a ceda, ci despre reținere prudentă”, a declarat Baerbock înainte de a părăsi Israelul pentru a participa la o reuniune a miniștrilor de externe din G7, găzduită de președinția italiană, întâlnire în cadrul căreia urmează să fie abordată și chestiunea sancțiunilor asupra Iranului.
Prime Minister Benjamin Netanyahu met today with British Foreign Secretary David Cameron and with German Foreign Minister Annalena Baerbock.
During the meetings, Prime Minister Netanyahu reiterated that Israel would maintain its right to self-defense. pic.twitter.com/KoJ4soCcHw
— Prime Minister of Israel (@IsraeliPM) April 17, 2024
La rândul său, premierul israelian a mulțumit Germaniei pentru sprijinul manifestat în urma atacului Iranului.
”Vreau să vă mulțumesc pentru sprijinul pe care l-ați acordat Israelului, în timpul atacului iranian. Este important pentru noi. Este un lucru pe care ar trebui să îl luăm în considerare și noi, printre alte lucruri pe care le vom discuta. Așa că vă mulțumesc”, a menționat Netanyahu.
În discuțiile sale cu miniștrii de externe britanic și germani aflați în vizită, biroul lui Netanhyahu a declarat că acesta ”a respins afirmațiile organizațiilor internaționale privind situația de foamete din Gaza și a spus că Israelul face mai mult decât este necesar” în ceea ce privește ”problema umanitară”.
El a mai spus că Israelul ”își va rezerva dreptul de a se proteja”, a precizat biroul.
”Vreau să fie clar – ne vom lua propriile decizii, iar statul Israel va face tot ce este necesar pentru a se apăra”, se arată în declarația biroului său.
Reuniunea miniștrilor de externe din UE are loc într-un context al inflamării tensiunilor în Orientul Mijlociu după ce Iranul a atacat direct Israelul cu drone și rachete.
Așa se face că miniștrii de externe din UE au avut marți o reuniune de urgență în format de videoconferință în cadrul căreia au abordat acest subiect, România, prin șefa diplomației sale, Luminița Odobescu, profitând de context pentru a sublinia importanța coordonării cu SUA, Marea Britanie și partenerii regionali pentru dezescaladare.
Tema va fi abordată și de șefii de stat sau de guvern, care se reunesc zilele acestea la Bruxelles pentru a discuta, printre altele, și despre agenda strategică a Uniunii Europene.
În preambulul acestor întâlniri, reprezentanții țărilor din Occident în frunte cu președintele Franței, Emmanuel Macron, cancelarul german Olaf Scholz, dar și președintele României, Klaus Iohannis, au lansat apeluri la reținere pentru a nu escalada și mai mult situația din zonă, afectată deja de conflictul dintre Israel și Hamas.
NATO
Instrument-prototip de evaluare a percepțiilor sociale privind reziliența societală dezvoltat de echipa de cercetători a Universității București, primit cu mare interes de Grupul de Protecție Civilă al NATO
Published
23 hours agoon
April 17, 2024By
Teodora IonReprezentanți ai Universității din București au participat, în calitate de special guests, la întâlnirea plenară a Grupului de Protecție Civilă (Civil Protection Group) al NATO, care s-a desfășurat la sediul NATO din Bruxelles în perioada 15 – 16 aprilie 2024.
Potrivit unui comunicat remis CaleaEuropeană.ro, evenimentul a reunit reprezentanții tuturor țărilor NATO și partenere și a fost dedicat evoluțiilor și dezvoltărilor la nivel NATO în domeniul rezilienței.
În cadrul întâlnirii au avut loc discuții despre agenda Comitetului pentru Reziliență al NATO cu privire la aspectele civile în dezvoltarea conceptului de apărare colectivă, precum și informări și discuții privind instrumentele și capacitățile de evaluare a formelor și aspectelor rezilienței în domeniile de interes strategic.
Universitatea din București a fost reprezentată la eveniment de două cadre didactice ale Facultății de Administrație și Afaceri, prof. univ. dr. Dragoș – Paul Aligică și prof. univ. dr. Elena Druică.
În ultimii patru ani, Universitatea din București a desfășurat, în colaborare cu Centrul Euro-Atlantic pentru Reziliență, un program de cercetare asupra rezilienței care a implicat dezvoltarea exploratorie a unor instrumente pentru evaluarea rezilienței societale în fața unei game variate de provocări, incluzând crize, șocuri și evoluții destabilizante, atât la nivel intern, cât și extern. Coordonată de prof. univ. dr. Dragoș – Paul Aligică, această abordare inovatoare în direcția cercetării aplicate a fost considerată de autoritățile și experții organizației transatlantice ca fiind de o relevanță specială pentru agenda NATO și de interes aplicat pentru toate țările membre și partenere.
„Participarea Universității din București la întâlnirea plenară a Grupului de Protecție Civilă al NATO a fost un moment care a marcat din nou recunoașterea internațională a calității cercetărilor noastre și a contribuției noastre la dezvoltarea conceptelor și analizelor aplicate de reziliență societală. În ultimii patru ani, în colaborare strânsă cu Centrul Euro-Atlantic pentru Reziliență, am dezvoltat o linie inovatoare de cercetări aplicate care contribuie semnificativ la evaluarea și îmbunătățirea capacității de protecție în fața unor riscuri și provocări la nivel național și internațional, reflectând încă o dată aplicabilitatea practică a cercetărilor realizate de experții noștri pentru politicile și deciziile publice”, a remarcat rectorul Universității din București, prof. univ. dr. Marian Preda.
Prototipul unui instrument de evaluare a percepțiilor sociale privind reziliența societală dezvoltat de către echipa de cercetători a UB a fost prezentat în cadrul sesiunii plenare și a fost primit cu mare interes de participanți, ceea ce a demonstrat succesul colaborării instituționale între UB și structurile naționale de profil, precum Centrul Euro-Atlantic pentru Reziliență de la București.
Rezultatele prezentate la Bruxelles reflectă angajamentul și contribuția României la promovarea parteneriatelor strategice, concretizând, încă o dată, angajamentul Universității din București pentru cercetarea de vârf.
Concrete & Design Solutions
Sebastian Burduja, maraton de întâlniri în Qatar pentru atragerea investițiilor în sectorul energetic: Se prefigurează investiții de miliarde de euro din 2025 în perimetre pentru centralele eoliene din Marea Neagră
Ministrul Bogdan Ivan: Proiecte de 1 miliard de euro în digital, securitate cibernetică, cloud computing și cercetare, propuse partenerilor din Qatar
Eurostat: Pentru a treia lună la rând, România are cea mai ridică rată anuală a inflației din UE, de 6,7%, departe de media europeană de 2,6%
Joe Biden cere Congresului ”să adopte urgent” ajutorul pentru ”prietenii” ucraineni și israelieni: Există momente în istorie care necesită curaj. Acesta este unul dintre ele | Pachetul, supus la vot sâmbătă
Șeful diplomației europene: Nu permiteți Iranului să distragă atenția de la criza din Gaza
Ministrul Finanțelor, întâlniri cu oficiali din cadrul Băncii Mondiale cu prilejul vizitei la Washington: România va continua să își mențină echilibrul macroeconomic și angajamentul ferm să continue reformele
Marcel Ciolacu: România continuă să atragă investitori din Emiratele Arabe Unite în infrastructura aeriană, digitalizare, energie și agricultură
Ministrul Adrian Câciu, la DISB-CIP Forum: România beneficiază de 7.5 mld. euro fonduri europene pentru digitalizare, până în 2029
Deputatul Ionuț Stroe, mesaj din Plenul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei: Am reușit o radiografie obiectivă și clară a situației din Albania. Procesul de monitorizare, încheiat
La ultimul summit UE înaintea alegerilor europene, liderii Belgiei și Cehiei cer noi sancțiuni pentru a contracara influența Rusiei în procesele electorale europene
V. Ponta: Discuţiile din Parlament privind bugetul încep la 14 ianuarie
Mapamond: Care vor fi principalele evenimente ale anului 2013
Angela Merkel: “Mediul economic va fi mai dificil în 2013”
Barometru: Cluj-Napoca înregistrează cea mai ridicată calitate a vieții din România, alături de Oradea și Alba Iulia
Ambasadorul SUA Adrian Zuckerman: România va deveni cel mai mare producător și exportator de energie din Europa
Huffington Post: România a fost condusă din 1989 de “o clică incompetentă de escroci foşti comunişti”
9 mai, o triplă sărbătoare pentru români: Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial
Premierul Italiei, Mario Monti, a demisionat
Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care interzice pentru 10 ani exportul de buștean în spațiul extracomunitar
Acord fără precedent în istoria UE: După un maraton de negocieri, Angela Merkel, Mark Rutte, Klaus Iohannis și ceilalți lideri au aprobat planul și bugetul de 1,82 trilioane de euro pentru relansarea Europei
Directorul general ICI București, în cadrul Digital Innovation Summit: Lumea se schimbă şi va trebui să ne adaptăm. Foarte multe informații nu le mai putem opera decât dacă suntem digitalizați
Ne dorim să dezvoltăm Portul Constanța în perspectiva procesului de redresare și reconstrucție a Ucrainei, subliniază Marcel Ciolacu în Qatar: Avem nevoie de expertiza și experiența companiilor qatareze
Ministrul Adrian Câciu își dorește ca Europa anului 2030 să ”fie un furnizor mondial de tehnologie, un producător de semiconductori şi un producător de software”, fiind convins că România va fi cu totul alta
Gala AOR. Președintele Rețelei Orașelor și Municipiilor din R. Moldova din cadrul CALM: Ne dorim parteneriate în care Republica Moldova să se simtă parte a românității de facto și de jure
Digital Innovation Summit Bucharest explorează în perioada 16-18 aprilie punctul de intersecție dintre inovarea digitală, securitatea cibernetică și eforturile diplomatice într-o lume interconectată
Digital Innovation Summit/Nicolae Ciucă: Văd următorii 10 ani ca pe un deceniu al siguranței, în care investiția în inovație și tehnologie trebuie să fie parte a noului proiect de țară
Premierul Marcel Ciolacu, întâlnire cu președintele Congresului Mondial al Ucrainenilor: Lucrăm împreună pentru a asigura drepturi egale pentru minoritățile naționale din România și Ucraina
Klaus Iohannis explică de ce România nu a investit 2,5% din PIB pentru apărare în 2023: Inflația, lipsa lichidităților la momentul achiziției și a echipamentelor militare
Regele Philippe al Belgiei, în plenul PE: „Europa și întreaga lume au mare nevoie de speranță”
“România – NATO, 20 ani”. Premierul Marcel Ciolacu: Ancorată ireversibil în comunitatea euro-atlantică, România este o ancoră strategică a NATO pe flancul estic
Trending
- ROMÂNIA1 week ago
Zi istorică pentru viitorul energiei românești: Camera Deputaților, for decizional, a adoptat Legea energiei eoliene offshore
- ROMÂNIA6 days ago
Gala AOR 30: Celebrând trei decenii de activitate neîntreruptă a Asociației Orașelor din România
- NATO1 week ago
“România – NATO, 20 ani”. Nicolae Ciucă: Avem nevoie de un proiect de țară în care următorii 10 ani să fie un deceniu al siguranței pentru România și români
- ROMÂNIA3 days ago
Ministrul Apărării a discutat cu ambasadoarea SUA despre planurile de modernizare a Bazei 57 Aeriene Mihail Kogălniceanu
- ROMÂNIA DIGITALĂ2 days ago
Digital Innovation Summit/Nicolae Ciucă: Văd următorii 10 ani ca pe un deceniu al siguranței, în care investiția în inovație și tehnologie trebuie să fie parte a noului proiect de țară