
Uniunea Europeană va avea în curând noi puteri de a restricționa treptat și, în cele din urmă, de a interzice fluxul de gaz rusesc pe continent în următorii trei ani, comisarul european pentru energie Dan Jørgensen dezvăluind marți, la Strasbourg, propuneri detaliate menite să elimine importurile de combustibili fosili din Rusia până în 2027, ca parte a inițiativei RePowerEU, în urma aprobării din partea echipei de vârf a președintelui Comisiei Ursula von der Leyen.
„Astăzi am decis să închidem robinetul pentru gazul rusesc”, a spus comisarul european, într-o conferință de presă, la sediul Parlamentului European.
„Prea mult timp, dependențele noastre energetice au rănit Europa și au ajutat Rusia. Asta trebuie să se schimbe. Cu cât importăm mai puțină energie din Rusia, cu atât vom avea mai multă securitate și independență în Europa“, a declarat Jørgensen.
Potrivit propunerii, UE va impune o interdicție totală asupra importurilor de gaz rusesc, în mai mulți pași, cu obiectivul de eliminare completă a gazului rusesc de pe piața europeană până la sfârșitul anului 2027.
Astfel, începând cu sfârșitul acestui an, vor fi interzise toate importurile în baza noilor contracte. Într-o etapă ulterioară, vor fi eliminate toate importurile restante din contractele existente, inclusiv cele pe termen lung.
Pentru a preveni ocolirea interdicției, Comisia Europeană propune introducerea unui sistem de urmărire și monitorizare a gazului rusesc pe piețele UE. Importatorii vor fi obligați să furnizeze autorităților vamale date clare privind originea gazului, identitatea furnizorului, precum și punctele de intrare și livrare pentru gazul natural lichefiat (GNL).
Comisia va avea, de asemenea, acces la informații despre contractele de furnizare, pentru a asigura aplicarea eficientă a interdicției.
„Acest proces de eliminare va fi gradual și bine coordonat cu statele membre. Nu vrem să impunem poveri sau riscuri inutile companiilor noastre”, a precizat comisarul.
Fiecare stat membru va elabora un plan național de diversificare, cu măsuri și termene clare, iar Comisia le va sprijini în fiecare etapă a procesului.
„Acum o lună am prezentat această foaie de parcurs. Astăzi, prin aceste acțiuni concrete, începem să construim drumul – către o Europă mai independentă, o economie mai competitivă și un viitor mai durabil, alimentat de propria noastră energie curată, sigură și accesibilă”, a mai afirmat Jørgensen.
Un proiect de document, consultat de Politico Europe înainte de publicarea sa, promite să elimine „expunerea Uniunii la riscurile semnificative pentru comerț și securitate, care rezultă din comerțul cu gaze naturale cu Federația Rusă, prin stabilirea unei interdicții treptate a importurilor de gaze naturale” și să „introducă norme pentru punerea în aplicare și monitorizarea eficientă a acestei interdicții”.
De la 1 ianuarie 2026, importul de gaze naturale prin conducte sau sub formă de gaze naturale lichefiate transportate pe mare va fi interzis, cu excepția unor circumstanțe specifice, care ar include contractele pe termen scurt încheiate înainte de 17 iunie 2026. De asemenea, în text sunt prevăzute excepții pentru țările fără ieșire la mare care au încheiat acorduri pe termen lung cu Moscova. Termenii textului lasă, de asemenea, deschisă posibilitatea ca unele întreprinderi europene să poată continua să importe gaz rusesc în temeiul unor contracte pe termen lung până la 1 ianuarie 2028.
Într-o măsură fără precedent, gazul care ajunge în UE prin Rusia, cum ar fi prin punctele de interconectare din Serbia, va fi considerat gaz rusesc, cu excepția cazului în care are documente clare care demonstrează că provine din altă parte. De asemenea, țările vor trebui să publice noi „planuri de diversificare” care să arate cum vor pune capăt dependenței de petrolul și gazul rusesc.
Interdicția totală asupra gazului rusesc este considerată una dintre cele mai ambițioase mișcări ale UE de la începutul agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei și marchează o schimbare strategică majoră în politica energetică europeană.





