un articol de  Alexandra Loy și Laura Burtan

Ediţia din acest an a Eurosfat, forumul anual dedicat dezbaterilor pe teme europene, a coincis cu campania intensă de promovare a candidatilor pentru alegerile europarlamentare din luna mai, care sunt văzute ca aducătoare de schimbare în cele ce priveşte viziunea politică de pe scena europeană şi direcţia spre care se va îndrepta Uniunea Europeană. În acest context, cele doua reuniuni ale forumului Eurosfat din 2014 s-au constituit, în prima parte a zilei, pe tema alegerilor europene și a modalităților de ameliorare a procesului electoral, iar spre finalul zilei, pe dezbaterea privind viitorul Uniunii Europene, la care au fost invitați liderul ALDE, Guy Verhofstadt, unul dintre cei trei candidati sustinuti de marile grupuri politice europene la sefia Comisiei Europene, europarlamentarul din partea S&D, Corina Crețu și Yves Bertoncini, specialist în problematica instituțională europeană și director al think-tankului Notre Europe.

În calitatea noastră de reprezentanți ai Caleaeuropeana.ro și având un interes particular față de afacerile europene, am considerat că Plenara de închidere ar reprezenta highlight-ul zilei și nu ne-am înșelat. Întrebările adresate invitaților de către moderatorul Luca Niculescu au fost tratate cu o atitudine depolitizată și volubilă, in special de către Guy Verhofstadt, care a arătat că poate avea un discurs echilibrat atunci când discută despre viitorul construcției europene, prin prisma acțiunilor trecute ale colegilor din alte familii politice de la Bruxelles. Corina Crețu a avut o scăpare în acest sens, în momentul în care a avut o poziție ofensivă referitor la perioada îndelungată în care popularii europeni s-au aflat la frâiele Uniunii Europene. Potrivit doamnei Crețu, performanțele sociale și economice au scăzut prin adoptarea unor măsuri nepopuliste și pe care socialiștii, din rândul cărora provine, nu le-ar fi adoptat niciodată; a se înțelege de aici mesajul mult mai profund care trimite spre situația internă din România: o guvernare socialistă a reușit să obțină  creșterea economică fără a apela la măsuri drastice. Desigur, este ușor să facem acuzații și să închipuim o istorie alternativă, bazată pe optative, însă nu trebuie să uităm că vocea formațiunii social-democraților din Parlamentul European s-a făcut auzită în momentul luării deciziilor importante si de aceea, trebuie mai degrabă să privim spre viitor și să oferim soluții la situațiile care se vor contura sau care s-au conturat deja, decât  să încercăm să ne promovăm formațiunea politică arătând cu degetul alte grupări.

De asemenea, cu ocazia dezbaterii, am avut plăcerea de a-i asculta și pe domnii Bertoncini și Ioan Oltean, care și-a făcut apariția cu un discurs menit să încheie evenimentul. Față de Yves Bertoncini, care a oferit niște răspunsuri din poziția unui cercetător, a unui statistician familiarizat cu mersul instituțiilor și politicilor de la Bruxelles, Ioan Oltean ne-a prezentat un discurs tipic de campanie, în sensul în care pe cât de corect a fost formulat, pe atât a fost de steril. Cu toate acestea, impresia generală este una pozitivă, considerând că discuția s-a desfășurat într-o manieră relaxată și personalizată în funcție de fiecare invitat. Mai mult, am simțit că a fost un dialog veritabil și nu o seamă de monologuri prin intermediul cărora se încerca să ni se vândă ceva.

Totuși, pentru că ne-am propus să împărtășim cu cititorii noștri modul în care s-au prezentat invitații la reuniunea de final și pentru că nu ne dorim să le oferim impresiile noastre asupra unor forme fără fond, considerăm că este necesar să trecem în revistă subiectele abordate și viziunea care s-a conturat pe baza acestora.

Cum arata viitorul Europei Unite

Întrebările lui Luca Niculescu, care era activ în calitate de moderator, au atins subiecte foarte actuale, dar și populare legate de Uniunea Europeană, precum existența unei viziuni unitare asupra Uniunii, a unei variante europene a visului american; vizibilitatea tot mai crescândă a partidelor eurosceptice și a impactului acestora în PE și implicit în UE; federalismul ca model pentru dezvoltarea Uniunii; coerența la nivelul UE și disponibilitatea statelor membre de a întreprinde acțiuni concertate în fața unor provocări de ordin extern.

În ceea ce privește existența și perpetuarea visului european, invitații au fost de acord că acesta rămâne valabil, deși trece printr-un fenomen de demitizare, așa cum menționa Guy Verhofstadt. Acesta consideră că este nevoie de o reafirmare, de o reconstrucție a visului european, posibilă doar prin intermediul unor lideri politici ale căror viziune și acțiuni să fie îndreptate spre consolidarea unui construct unic, asemenea imperiilor american și chinez ale căror modele s-au afirmat datorită globalizării. Totuși, pentru a realiza acest lucru, este nevoie de efortul comun al liderilor și cetățenilor europeni, care să vadă dincolo de granițele naționale. În această privință, Corina Crețu recunoaște că emergența partidelor naționaliste și eurosceptice ( UKIP, în Marea Britanie, Frontul Național în Franța)îngreunează acest demers, însă spune despre români că sunt în marea lor majoritate pro-europeni și că își doresc să meargă pe această cale, de altfel, singura spre care  poate și spre care trebuie să se îndrepte România, în condițiile în care nu își permite, cel puțin din punct de vedere economic, luxul altor națiuni precum Marea Britanie, care dorește părăsirea Uniunii Europene. De asemenea, este convinsă că statele membre pot funcționa mai bine în comun, decât individual, chiar dacă construcția europeană a avut și momente de fragilitate. Yves Bertoncini pare să pună punctul pe ,,i”  în acest dialog despre visul european și anume, indicând direcția spre care acesta ar trebui să se îndrepte, aceea a unui actor global consolidat. Bertoncini subliniază că în momentul de față este necesar să pășim într-o nouă etapă, în care discuția despre pace și prosperitate nu mai este suficientă; este important ca UE să-și asume rolul de actor global și să se implice cât mai mult în soluționarea unor situații de criză, care apar din ce în ce mai des. Dacă la început am fost uniți de teama față de Stalin, spunea acesta, iar pe parcurs am fost impulsionați de reeducarea și aducerea în sânul familiei europene a acelor state care au trăit vreme de zeci de ani în umbra Cortinei de Fier,  în prezent ne confruntăm cu tendințele agresive ale Rusiei care se opune extinderii Uniunii și mai mult în spațiul estic și care creează instabilitate la granița răsăriteană a acesteia. Astfel de provocări ne privesc pe toți și de aceea trebuie să adoptăm o viziune comună la nivel european.

UE si criza din Ucraina

Legată de viziunea unitară care trebuie să caracterizeze Uniunea Europeană pe plan internațional este și discuția despre disponibilitatea statelor membre de a acționa prin măsuri comune atunci când se confruntă cu o situație delicată în vecinătatea Uniunii. Discuția este îndreptată, desigur, spre situația din Ucraina, a cărei gravitate crește pe zi ce trece. În acest caz, Guy Verhofstadt a recunoscut fără constrângeri că nu există o poziție comună fermă la nivel european, însă este dezirabilă deoarece numai în acest mod  ne putem confrunta cu regimul autoritar condus de Vladimir Putin. Mai mult decât atât, spune acesta, răspunsul la această criză stă în aplicarea unor sancțiuni împotriva cercului apropiat al lui Putin, împotriva oligarhilor care sprijină acțiunile Kremlinului, și mai puțin împotriva celor din ,,eșalonul secundar”. Astfel, Uniunea Europeană ar trebui să aplice în relația cu Rusia același tip de presiuni care au dus la semnarea unui acord între președintele destituit Viktor Yanukovych și opoziția din Parlamentul ucrainean. Yves Bertoncini vine în completarea lui Verhofstadt și întărește ideea unei acțiuni ferme și cât mai rapide din partea Uniunii Europene pentru a opri înrătățirea situației din Ucraina. Pozițiile celor doi sunt conforme cu realitatea și exprimă îngrijorarea cu privire la escaladarea crizei din acea zonă, însă oricât ar pleda pentru un răspuns unitar și cât mai rapid la comportamentul Rusiei, trebuie să revenim de unde am pornit: Uniunea Europeană este incoerenta în reacția ei la evenimente, iar acest lucru nu credem că se va schimba prea curând. În 2008 a fost Georgia, în martie anul curent Crimeea și pare că lucrurile nu se vor opri aici, următoarele ținte vizate de Rusia fiind regiunile Luhansk și Donetsk, cea din urmă fiind locul în care activiști pro-ruși declară independența regiunii și cer organizarea unui referendum pentru proclamarea independenței față de Kiev chiar la momentul scrierii acestui articol. Dacă privim în detaliu, incoerența pe probleme externe a UE în clipa de față se datorează comportamentului unor lideri europeni de frunte, precum cancelarul german Angela Merkel, care are o abordare duală a conflictului cu Rusia: în timp ce susține sancțiunile dure împotriva elitei politice ruse, aceasta menține deschisă comunicare cu Kremlinul. Același Kremlin, care, în mod ironic, dialogheaza în timp ce trimite trupe la granița estică a Ucrainei. Totuși, noi suntem de părere că trebuie privită imaginea de ansamblu a instrumentelor folosite pentru rezolvarea acestei crize: Uniunea Europeană menține o atitudine civilizată, bazată pe dialog diplomatic, sperând să convingă Rusia în a face un pas înapoi în exercitarea influenței sale în Ucraina; Rusia, pe de altă parte, se folosește de instrumente militare, preferând un comportament de intimidare și urmărind același tipar ca în cazul Crimeii în provinciile din estul Ucrainei, populate în mare parte de etnici ruși. Vom asista oare la o dezmembrare a unui stat independent din Europa în timp ce Uniunea Europeană încearcă să ajungă la o poziție comună? Ei bine, poate că dacă am fi fost în locul domnului Niculescu le-am fi adresat această întrebare invitaților.

Solutii anti-euroscepticism

Revenind la o temă menţionată anterior, şi anume creşterea în popularitate a partidelor eurosceptice, trebuie menţionat că au fost oferite soluţii la problema respectivă – pentru Verhofstadt, este vorba de lideri cu viziune, care să reitereze şi să întărească ideile pe bazele cărora s-a format Uniunea Europeană, o opinie împărtăşită în mare şi de Bertoncini, cu precizarea că „nepoţii fondatori şi nepoatele fondatoare” – care vin în completarea rezultatelor obţinute de „părinţii fondatori” – ar reprezenta soluţia mai multor probleme cu care se confruntă Uniunea Europeană în momentul de faţă.  Corina Creţu a avansat şi un procent al euroscepticilor care vor ajunge europarlamentari în urma alegerilor din mai – aproximativ 20% . Pornind de aici, Luca Niculescu i-a provocat pe invitaţi să discute despre impactul pe care un grup atât de numeros cu vederi contrare visului european îl poate avea în Parlamentul European. Din relaxarea cu care Guy Verhofstadt a abordat subectul, am putut deduce răspunsul lui încă de la primele cuvinte – chiar dacă la nivel naţional grupările politice naţionaliste şi eurosceptice câştigă în popularitate, studii de specialitate arată că acest lucru nu este neapărat valabil şi pentru nivelul european, iar că impactul acestora ar fi destul de redus, deoarece nu au o voce unitară. Mai mult, aceleaşi studii indică un procent mai apropiat de jumătatea celui adus în discuţie de doamna Creţu pentru numărul de europarlamentari cu vederi eurosceptice care vor activa în perioada 2014-2019. Ca răspuns la întrebare, Verhofstadt spune că informarea este cheia pentru a contracara discursul populist din campania electorală – problemele nu dispar dacă un stat alege să funcţioneze exclusiv la nivel naţional, ci se multiplică; răspunsul logic este o mai bună colaborare în ariile care au un impact deosebit asupra statelor membre, nicidecum încetarea colaborării. Euroscepticii nu trebuie priviţi cu teamă, fiindcă o informare adecvată a publicului asupra discursului acestora va rezolva problema. Corina Creţu însă este de părere că un număr mai mare de eurosceptici în Parlamentul European va duce în cele din urmă la găsirea unei voci comune în cadrul grupului, ceea ce va avea un impact asupra agendei Uniunii Europene – astfel de politicieni nu au viziune, nu caută soluţii, nu fac decât să caute a fi relevanţi prin discursul populist general şi prin identificarea de ţapi ispăşitori care se fac vinovaţi de problemele prezentului (în acest moment, este vorba despre români şi bulgari). Bertoncini consideră că o tentativă de a elimina temele populiste trebuie să înceapă chiar din cadrul Parlamentului European, ceea  ce va avea impact ulterior şi la nivel naţional – partidele mari, aflate în strânsă competiţie, ar putea apela la teme de tip populist pentru a câştiga voturi.  Nu influenţa euroscepticilor este problema principală a Uniunii Europene, iar grupurile politice din Parlamentul European nu ar trebui să o trateze ca atare.

Federalismul, o solutie?

În cadrul discuţiei pe tema împărţirii atribuţiilor şi puterii între insituţiile Uniunii Europene şi cele ale statelor membre s-a ajuns la subiectul federalismului – Verhofstadt a ţinut să precizeze ce reprezintă „federalismul”, fiindcă termenul poate avea diferite înţelesuri, în funcţie de cel care îl foloseşte. Federalismul poate ajunge chiar un al doilea F-word (după cum a menţionat şi Bertoncini), sinonim cu birocraţia şi manipularea fără precedent ,  iar Guy Verhofstadt a arătat, prin modul în care a formulat un răspuns, că este simpatizant al unei abordări bazate pe subsidiaritate – un anume domeniu va fi gestionat la nivelul care o poate face cât mai eficient – , cu menţiunea că este necesar ca subiecte de genul uniunii monetare să se afle sub o tutelă comună, deoarece reprezintă un domeniu major care vizează mai toate statele membre. Aşadar, răspunsul ar fi unul complex, care necesită o abordare corespunzătoare. Răspunsul doamnei Creţu a fost antifederalist (căci dumneaei consideră că astfel s-ar accentua diferenţele între state) – soluţia este aşadar un cadru strict interguvernamental, cu un Parlament European puternic, cu competenţe consolidate în centru. Domnul Bertoncini porneşte de la ideea că „federaţia de state naţionale” despre care vorbea Jacques Delors este o realitate, iar nivelul naţional şi cel european sunt interdependente – modelul optim este tot unul bazat pe subsidiaritate,  criteriul central fiind cel al eficienţei .

Concluzia noastra

După o trecere în revistă a temelor dezbătute şi a modului de abordare, considerăm că a existat o diferenţă clară a discursului între invitaţii străini şi cei români. Este adevărat că micile derapaje de tip electoral ale politicienilor români care au luat cuvântul pot fi puse pe seama faptului că aceştia se aflau în faţa celor care le pot da (sau nu) votul lor, însă nu pot fi scuzate în totalitate. Temele propuse pentru discuţie au fost cât se poate de actuale, iar abordările, foarte personale – spre exemplu, modul în care au fost formulate răspunsurile la întrebarea care viza problema din Ucraina au fost realiste, ceea ce implică o critică a poziţiei luate de Uniunea Europeană ca o entitate unitară (sau de lipsa acesteia).  Discursul de final al domnului Oltean a fost disonant faţă de spiritul care a dominat dezbaterea – trecerea de la un stil liber şi personal de exprimare la unul arid şi marcat de clişee.

Nota redactiei: Alexandra Loy și Laura Burtan (SNSPA), colaboreaza cu redactia caleaeuropeana.ro, in cadrul unui proiect dedicat stagiului de practica efectuat de o echipa de masteranzi SNSPA, interesati de Afacerile Europene si Globale. 

.