Instituțiile UE și parlamentele naționale vor dezbate și defini în premieră o nouă viziune pentru viitorul Europei începând cu plenara inaugurală a Conferinței privind Viitorul Europei de sâmbătă, 19 iunie, de la Strasbourg, a subliniat copreședintele comitetului executiv, eurodeputatul Guy Verhofstadt, în deschiderea evenimentului.
„Este pentru prima dată când instituțiile UE, împreună cu toate parlamentele naționale, vor dezbate și defini o nouă viziune pentru viitorul Europei, dincolo de documentele strategice și de numeroasele rapoarte de inițiativă elaborate de Comisie, Consiliu și Parlament. Ce funcționează bine în cadrul Uniunii, ce trebuie schimbat, cum să stabilim o uniune care să fie adecvată pentru următoarele decenii, cum să creăm o Uniune mai rezistentă, care să acționeze mai rapid, care să fie mai eficientă… trebuie să răspundem urgent la toate aceste întrebări”, a susținut Guy Verhofstadt în intervenția sa.
Acesta a subliniat nevoia de reformă și de adaptare a Uniunii Europene la nevoile cetățenilor și la provocările globale dintr-o lume în care marii actori au devenit tot mai asertivi:
„În timp ce lumea se schimbă rapid și, cu siguranță, nu așteaptă, o lume cu noi provocări care depășesc granițele statelor noastre naționale, o lume care, de asemenea, nu mai este centrată pe Europa, ci pe giganți precum Rusia, precum China, precum India, precum Statele Unite, o lume, din păcate, din ce în ce mai puțin democratică, condusă tot mai mult de atitudini și reguli autoritare cu sumă nulă. Așadar, trebuie să vedem cum să ne protejăm în această nouă lume emergentă idealurile, valorile sau principiile, interesele noastre, cum să ieșim din impasul în care ne aflăm, adesea cauzat de procesele noastre decizionale, cum să ocolim veto-urile de la Bruxelles; cu alte cuvinte, cum să creăm spațiul necesar pentru reformă, bazat pe ideile și nevoile cetățenilor”, a mai adăugat politicianul belgian.
De asemenea, copreședintele comitetului executiv al evenimentului a mai arătat că „prin convocarea acestei Conferințe, statele membre care au ales în mod direct reprezentanții europeni și Comisia, în calitate de organ executiv al Uniunii, au răspuns pozitiv la întrebarea privind necesitatea schimbării și a reformelor”. Astfel, „singura întrebare care rămâne este modul în care vom face acest lucru. Și aceasta va fi principala noastră sarcină în următoarele nouă luni”, a adăugat Guy Verhofstadt.
La sesiunea plenară a conferinței participă 108 reprezentanți ai Parlamentului European, 54 de reprezentanți ai Consiliului (doi pentru fiecare stat membru) și trei reprezentanți ai Comisiei Europene, precum și 108 reprezentanți ai tuturor parlamentelor naționale, în condiții de egalitate, și cetățeni. 108 cetățeni, alături de președintele Forumului European de Tineret, vor discuta ideile cristalizate în cadrul grupurilor de dezbatere ale cetățenilor și al platformei digitale multilingve.
Din toamnă, vor exista patru grupuri de dezbatere ale cetățenilor europeni. Fiecare dintre acestea va fi alcătuit din 200 de participanți și va include cel puțin o femeie și un bărbat din fiecare stat membru.
Cetățenii vor fi selectați aleatoriu, pentru a se asigura că sunt reprezentativi pentru diversitatea UE în ceea ce privește originea geografică, genul, vârsta, mediul socioeconomic și nivelul de educație. Tinerii între 16 și 25 de ani vor reprezenta o treime în cadrul fiecărui grup de dezbatere.
În termenul prevăzut, plenul își va prezenta propunerile comitetului executiv, care va elabora un raport, în deplină colaborare și transparență cu plenul. Raportul va fi publicat pe platforma digitală multilingvă. Platforma digitală multilingvă constituie locul în care vor fi colectate, analizate și publicate contribuțiile rezultate în urma tuturor evenimentelor legate de conferință.
Plenara Conferinței are un rol central în cadrul acesteia, întrucât reprezentanții instituțiilor UE, ai guvernelor și ai societății civile se vor întâlni cu cetățenii pentru a discuta și a elabora propuneri de schimbare. Parlamentul European a făcut presiuni pentru o plenară puternică din punct de vedere politic, cu mulți reprezentanți aleși, precum și pentru un rol important al cetățenilor.
Evenimentul le-a oferit participanților ocazia de a discuta despre așteptările lor cu privire la conferință cu cei trei copreședinți ai Comitetului executiv: Ana Paula Zacarias, secretară de stat pentru afaceri europene a Portugaliei , Guy Verhofstadt, membru al Parlamentului European și copreședinte al comitetului executiv, și Dubravka Šuica, vicepreședinta pentru democrație și demografie a Comisiei Europene.
La eveniment au luat parte și alți reprezentanți și observatori din cadrul Comitetului executiv, organismul responsabil cu luarea deciziilor privind activitatea Conferinței.
În vederea organizării plenarei Conferinței, Comitetul executiv a luat act de modalitățile practice finale ale celor patru grupuri de dezbatere ale cetățenilor europeni, inclusiv de tematicile alocate fiecăruia: valori, drepturi, statul de drept, democrație, securitate; schimbări climatice, mediu/sănătate; o economie mai puternică, justiție socială, locuri de muncă/educație, tineret, cultură, sport/transformare digitală și UE în lume/migrația.
În plus, au fost elaborate orientări pentru a ajuta statele membre și alte părți interesate să organizeze grupuri de dezbatere ale cetățenilor și alte evenimente la nivel național, regional sau local, sub egida conferinței.




