Politico: PPE și campania din 2019 a lui Manfred Weber, în vizorul Parchetului European. Cea mai mare familie politică din UE, investigată pentru fraudă și corupție

Cei mai importanți procurori din Uniunea Europeană analizează acuzațiile de fraudă și corupție, inclusiv utilizarea abuzivă a fondurilor UE legate de campania electorală pentru alegerile europarlamentare din 2019 a lui Manfred Weber, unul dintre cei mai influenți politicieni din Bruxelles și liderul celei mai mari familii politice europene, Partidul Popular European, precum și al grupului omonim din Parlamentul European, cel mai mare din legislativul european.

Ancheta este condusă de Parchetul European (EPPO) condus de Laura Codruța Kövesi, care are sarcina de a eradica abuzurile criminale ale banilor UE, au declarat pentru Politico Europe doi ofițeri de poliție belgieni și un purtător de cuvânt al biroului procurorului belgian.

Poliția belgiană investighează trei persoane, dintre care două de rang înalt, care au legătură cu campania lui Weber din 2019, potrivit persoanelor implicate în campanie interogate de poliție cu privire la rolurile și acțiunile colegilor lor de campanie și documentelor consultate de Politico Europe.

Ancheta se concentrează asupra faptului dacă cele trei persoane au primit în mod necorespunzător plăți atât de la partidul PPE – o organizație umbrelă pan-europeană a partidelor naționale conservatoare – cât și de la grupul PPE, reprezentarea partidului în Parlamentul European.

Banii pentru grupurile parlamentare, care sunt finanțați de contribuabili, nu ar trebui să fie cheltuiți pentru campanii politice.

EPPO colaborează cu poliția belgiană. Un document al poliției belgiene citat de Politico Europe cheamă martori pentru a discuta acuzații penale, inclusiv “falsificarea unui document public”, “falsificarea de documente publice de către un funcționar public în exercitarea atribuțiilor”, “abuz de încredere”, “fraudă” și “corupție publică”.

Grupul PPE a negat că ar avea cunoștință de anchetă.

“Nu am fost contactați de EPPO, de autoritățile belgiene sau de orice altă agenție de aplicare a legii cu privire la o posibilă anchetă de orice fel. Grupul PPE impune standarde riguroase în execuția bugetului său și se supune în mod voluntar unui control pentru a asigura conformitatea”, se arată într-o declarație a grupului PPE.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare