Connect with us

U.E.

Polonia a cerut UE fonduri suplimentare pentru a face față afluxului de refugiați ucraineni

Published

on

© Kancelaria Premiera/ Flickr

Premierul polonez, Mateusz Morawiecki, a cerut Uniunii Europene să furnizeze fonduri pentru a ajuta Polonia să facă față recentului aflux de refugiați ucraineni, amintind de faptul că aceasta a oferit un sprijin de 6 miliarde de euro Turciei în timpul valului de refugiați sirieni din 2015-2016, relatează dpa, preluat de Agerpres.

Morawiecki a declarat că ţara sa tratează soldaţi ucraineni răniţi şi şi-a deschis „uşa şi inima” pentru peste 2,5 milioane de refugiaţi din Ucraina.

Polonia are nevoie de bani pentru a contribui la finanţarea acestui efort, dar până acum UE „nu a plătit niciun cent” pentru îngrijirea refugiaţilor, a adăugat şeful executivului polonez.

De la invazia Rusiei, majoritatea celor care au fugit din Ucraina au ajuns în Polonia, 2,7 milioane de persoane traversând granița. În timp ce o parte dintre acestea s-au mutat ulterior în altă parte, iar altele s-au întors în Ucraina, se estimează că majoritatea au rămas în Polonia.

Până în prezent, UE nu a oferit noi fonduri specifice pentru a ajuta statele membre să facă față afluxului de refugiați din Ucraina. În martie, Jarosław Kaczyński, liderul partidului de guvernământ al Poloniei, a declarat că țara sa „merită ceva ajutor [internațional], dar nu vom merge să cerșim” pentru el.

Premierul polonez a amintit că se așteaptă ca Polonia să primească din partea Comisiei Europene același tratament de solidaritate acordat Turciei în criza anterioară a refugiaților din Orientul Mijlociu.

„Deocamdată, finanțăm această acțiune în limita capacităților noastre”, a adăugat Morawiecki. „Dar pentru a ne asigura că se face dreptate și că sistemul european este în vigoare, și în cazul nostru, purtăm un dialog din ce în ce mai intens cu Comisia Europeană în această privință.”

Amintim că spre finele lunii martie, premierul Viktor Orbán solicita, într-o scrisoare adresată președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen,  aprobarea planului de redresare ungar, precum și acordarea imediată a facilității de împrumut alocate în cadrul Mecanismului de Redresare și Reziliență (MRR), pe fondul provocărilor economice generate de războiul din Ucraina. Ungaria a solicitat inițial doar granturi în valoare totală de 7,2 miliarde EUR în cadrul MRR.

Orbán a cerut Comisiei Europene să aprobe de urgență planurile de redresare și de reziliență, acordurile de parteneriat și programele operaționale ale statelor membre care protejează frontierele estice ale Uniunii Europene. De asemenea, el a cerut Comisiei să permită o utilizare rapidă, orientată și flexibilă a resurselor bugetare ale UE prin eliminarea limitelor de prefinanțare, cofinanțare și transferabilitate.

Menționăm că Executivul european nu a aprobat încă planurile de redresare ale Ungariei și Poloniei din cauza disputelor legate de statul de drept. 

În cadrul Fondului de redresare al UE, Polonia ar putea primi aproximativ 58,1 miliarde de euro, dintre care 23,9 miliarde de euro sub formă de granturi și 34,2 miliarde de euro sub formă de împrumuturi,

Astfel, șeful guvernului de la Budapesta a atras atenția asupra faptului că, în situații de criză, păstrarea unității Uniunii Europene și responsabilitatea comună care leagă statele membre sunt deosebit de importante. În acest scop, Ungaria nu solicită decât accesul imediat și efectiv la fondurile europene care i-au fost alocate și posibilitatea de a le utiliza în mod flexibil în scopurile cele mai potrivite pentru a face față crizei, a scris el.

Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

COMISIA EUROPEANA

Comisarul Adina Vălean a semnat, în numele UE, acordurile de liberalizare a transportului de mărfuri cu Ucraina și R. Moldova

Published

on

© European Union, 2022/ Source: EC - Audiovisual Service

Comisarul pentru transporturi, Adina Vălean, împreună cu ministrul ucrainean al infrastructurii, Oleksandr Kubrakov, și cu viceprim-ministrul și ministrul moldovean al infrastructurii și dezvoltării regionale, Andrei Spînu, au semnat acorduri privind transportul rutier de mărfuri între UE și fiecare țară. Acordurile vor contribui la asigurarea lanțurilor de aprovizionare, inclusiv a securității alimentare, ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei și a blocării de către aceasta a rutelor de transport tradiționale.

În plus, comisarul Vălean și ministrul Kubrakov au semnat o înțelegere privind actualizarea rețelei indicative TEN-T a Ucrainei pentru a îmbunătăți conexiunile de infrastructură între UE și Ucraina.

Semnăturile au avut loc în cadrul Zilelor Europei Conectate de la Lyon.

Aceste două acorduri reprezintă un alt exemplu al modalităților concrete prin care UE sprijină Ucraina. În parte, liberalizăm transportul rutier pentru transportatorii ucraineni și moldoveni în UE pentru a menține fluxurile de export și pentru a ne asigura că Ucraina poate importa bunurile de care are nevoie. De asemenea, acestea vor oferi o ușurare pentru Moldova, care a pierdut rute de transport esențiale prin Ucraina pentru propriile exporturi și a cărei economie a fost puternic afectată de războiul din Ucraina. De asemenea, am luat măsuri pentru a lega Ucraina mai strâns de UE în ceea ce privește infrastructura, ceea ce va ajuta la orientarea efortului de reconstrucție după ce Ucraina va fi respins războiul de agresiune al Rusiei”, a declarat comisarul european pentru transportui, Adina Vălean.

Acordurile de transport rutier vor facilita transportul de mărfuri între UE, Ucraina și Moldova, permițând transportatorilor să tranziteze și să opereze între teritoriile celorlalți fără a fi nevoie de autorizații pentru acest tip de operațiuni.

Acordul dintre UE și Ucraina prevede, de asemenea, recunoașterea permiselor de conducere ucrainene și a certificatelor de competență profesională pentru a sprijini și mai mult șoferii ucraineni. În urma înțelegerii la nivel înalt privind rețeaua TEN-T, UE va include în legislația sa hărțile TEN-T actualizate ale Ucrainei, în scopul îmbunătățirii conexiunilor. Înțelegerea subliniază intenția comună de a promova o planificare adecvată și dezvoltarea unei conectivități durabile și eficiente din punct de vedere al resurselor în domeniul transporturilor între cele două părți.

Ambele acțiuni fac parte din Planul de acțiune UE-Ucraina privind coridoarele de solidaritate, un set amplu de activități în domeniul politicii de transport în sprijinul Ucrainei.

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

UE și Noua Zeelandă au încheiat negocierile pentru un acord comercial. Exporturile anuale ale UE ar putea crește cu până la 4,5 mld. de euro

Published

on

© European Union, 2021/ Source: EC - Audiovisual Service

UE și Noua Zeelandă au încheiat astăzi, 30 iunie, negocierile pentru un acord comercial, care va oferi oportunități economice semnificative pentru întreprinderile și consumatorii ambelor părți. Acordul include, de asemenea, angajamente fără precedent în materie de sustenabilitate, inclusiv respectarea Acordului de la Paris privind schimbările climatice și a drepturilor fundamentale ale lucrătorilor, se arată în comunicatul Executivului European. 

Se preconizează ca schimburile comerciale bilaterale să crească cu până la 30% datorită acestui acord, iar exporturile anuale ale UE ar putea crește cu până la 4,5 miliarde de euro. Investițiile UE în Noua Zeelandă au un potențial de creștere de până la 80%. Acordul poate reduce taxele vamale cu aproximativ 140 de milioane de euro pe an pentru întreprinderile din UE începând cu primul an de aplicare.

„Noua Zeelandă este un partener-cheie pentru noi în regiunea Indo-Pacific. Acest acord comercial aduce oportunități majore pentru companiile noastre, pentru fermierii și consumatorii noștri, de ambele părți. El poate contribui la creșterea comerțului dintre noi cu 30%. Acesta include angajamente sociale și climatice fără precedent. Acest nou acord între Uniunea Europeană și Noua Zeelandă vine într-un moment geopolitic important”, a declarat Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Acordul va oferi noi oportunități pentru întreprinderi, printre care:

  • Eliminarea tuturor taxelor vamale pentru exporturile UE către Noua Zeelandă.
  • Deschiderea pieței serviciilor din Noua Zeelandă în sectoare-cheie, cum ar fi serviciile financiare, telecomunicațiile, transportul maritim și serviciile de livrare.
  • Asigurarea unui tratament nediscriminatoriu pentru investitorii UE în Noua Zeelandă și invers.
  • Îmbunătățirea accesului întreprinderilor din UE la contractele de achiziții publice din Noua Zeelandă pentru bunuri, servicii, lucrări și concesiuni de lucrări. Piața de achiziții publice din Noua Zeelandă valorează aproximativ 60 de miliarde de euro pe an.
  • Facilitarea fluxurilor de date, a unor norme previzibile și transparente pentru comerțul digital și a unui mediu online sigur pentru consumatori.
  • Prevenirea cerințelor nejustificate de localizare a datelor și menținerea unor standarde ridicate de protecție a datelor cu caracter personal.
  • Ajutarea întreprinderilor mici să exporte mai mult prin intermediul unui capitol dedicat întreprinderilor mici și mijlocii.
    reducerea semnificativă a cerințelor și procedurilor de conformitate pentru a permite un flux mai rapid al mărfurilor.
  • Angajamente semnificative din partea Noii Zeelande de a proteja și de a pune în aplicare drepturile de proprietate intelectuală, aliniate la standardele UE.

Proiectele de texte negociate vor fi publicate în curând. Aceste texte vor fi supuse unei revizuiri juridice (“legal scrubbing”) și vor fi traduse în toate limbile oficiale ale UE. Ulterior, Comisia Europeană va înainta acordul spre semnare și încheiere Consiliului. După adoptarea de către Consiliu, UE și Noua Zeelandă pot semna acordul. După semnare, textul va fi transmis Parlamentului European pentru aprobare. După aprobarea Parlamentului și după ce Noua Zeelandă îl ratifică, de asemenea, acordul poate intra în vigoare.

Continue Reading

ROMÂNIA

Laura Kövesi, îngrijorată de modul în care România a transpus Directiva privind protecția avertizorilor de integritate: Analizez dacă se impune un raport către CE cu privire la încălcarea principiilor statului de drept

Published

on

© European Union 2020 - Source : EP

Procurorul-șef al Parchetului European, Laura Codruța Kövesi, și-a exprimat îngrijorarea față de modul în care a fost transpusă în legislația națională Directiva UE a privind protecția persoanelor care raportează încălcări ale drepturilor Uniunii (Directiva privind protecția avertizorilor de integritate), fapt pentru care a anunțat că analizează dacă această ”situație persistentă, coroborată cu cele mai recente evoluții”, impune sesizarea Comisiei Europene printr-un raport în vederea unei evaluări calitative aprofundate referitoare la încălcarea principiilor statului de drept.

Parchetul European informează printr-un comunicat că procurorul-șef a luat act de faptul că ”la 29 iunie 2022, Camera Deputaților din România a adoptat în sfârșit o lege care vizează transpunerea Directivei privind protecția avertizorilor de integritate. Pe baza analizei preliminare a legii și, în special, a modificărilor aduse proiectului de lege la 28 iunie 2022, chiar înainte de adoptarea acesteia de către plen, procurorul-șef european evaluează dacă unele dintre aceste dispoziții ar fi contrare Directivei privind protecția avertizorilor de integritate și ar reprezenta un pas înapoi în raport cu nivelul actual de protecție, stabilit de legislația națională încă din 2004”.

”Principalul motiv de îngrijorare este că aceste dispoziții ar putea avea un efect de inhibare, descurajând potențialii avertizori de integritate din România și afectând negativ nivelul de depistare a fraudei în UE. De facto, acest lucru ar duce la o deteriorare a sistemului existent care asigură buna funcționare a serviciilor de anchetă și de urmărire penală în ceea ce privește investigarea și urmărirea penală a fraudei, inclusiv a fraudei fiscale, a corupției sau a altor încălcări ale dreptului Uniunii legate de execuția bugetului Uniunii sau de protecția intereselor financiare ale Uniunii”, explică Kövesi în comunicat, care apreciază că avertizorii de integritate sunt o ”sursă esențială de informații pentru serviciile de investigație și de urmărire penală”.

O altă îngrijorare exprimată de procurorul-șef european este aceea că instituția nu a primit încă din partea României nominalizările a nouă procurori europeni delegați, fapt ce vitregește biroul EPPO din România de ”numărul adecvat de ofițeri de poliție judiciară”.

Așadar, ”procurorul-șef al Parchetului European analizează dacă această situație persistentă, coroborată cu cele mai recente evoluții, impune un raport către Comisia Europeană în conformitate cu considerentul 16 din Regulamentul (UE) 2020/2092 din 16 decembrie 2020 privind un regim general de condiționalitate pentru protecția bugetului Uniunii”. 

Potrivit Capitolului III, Secțiunea 1, Articol 13, Aln. 2 din Regulamentul (UE) 2017/1939 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce privește instituirea Parchetului European (EPPO), ”în fiecare stat membru există doi sau mai mulți procurori europeni delegați. Procurorul-șef european, după consultarea autorităților relevante ale statului membru relevant și ajungerea la un acord cu acestea, aprobă numărul de procurori europeni delegați, precum și diviziunea funcțională și teritorială a competențelor între procurorii europeni delegați din fiecare stat membru”.

Parchetul European, a cărui activitate a demarat la 1 iunie 2021, este primul parchet supranațional responsabil cu anchetarea și urmărirea penală a infracțiunilor.

Citiți și:
Fraude cu fonduri europene și românești: Parchetul European a pus sub acuzare 12 persoane în urma unor anchete desfășurate în România și Austria

În prezent, 22 de state membre participă la EPPO (Austria, Belgia, Bulgaria, Croația, Cipru, Cehia, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Țările de Jos, Portugalia, România, Slovenia, Slovacia, Spania).

Acesta dispune de un parchet central situat în Luxemburg, care este alcătuit din câte un procuror european pentru fiecare stat membru participant și din alte categorii de personal, România fiind reprezentantă de Cătălin-Laurenţiu Borcoman. În plus, procurorii europeni delegați situați în statele membre fac parte integrantă din acest organism independent.

Continue Reading

Facebook

EDITORIALE14 mins ago

Summitul de la Madrid, cel mai important moment strategic pentru securitatea României de la aderarea la NATO. Iată de ce

NATO2 hours ago

Joe Biden laudă România pentru creșterea bugetului apărării și reafirmă creșterea prezenței militare SUA: Vom poziționa o brigadă de luptă în România

NATO2 hours ago

Klaus Iohannis, la finalul summitului NATO de la Madrid: România susține adoptarea cât mai curând a unei noi declarații comune UE – NATO

COMISIA EUROPEANA3 hours ago

Comisarul Adina Vălean a semnat, în numele UE, acordurile de liberalizare a transportului de mărfuri cu Ucraina și R. Moldova

ROMÂNIA4 hours ago

Recep Tayyip Erdogan l-a întrebat pe Klaus Iohannis ce mai face Gică Hagi. Ce a răspuns șeful statului

COMISIA EUROPEANA4 hours ago

UE și Noua Zeelandă au încheiat negocierile pentru un acord comercial. Exporturile anuale ale UE ar putea crește cu până la 4,5 mld. de euro

ROMÂNIA4 hours ago

Laura Kövesi, îngrijorată de modul în care România a transpus Directiva privind protecția avertizorilor de integritate: Analizez dacă se impune un raport către CE cu privire la încălcarea principiilor statului de drept

PARLAMENTUL EUROPEAN4 hours ago

Eurodeputatul Vasile Blaga: Nu putem atinge obiectivul de economie verde în absența gazului și a energiei nucleare ca și combustibili de tranziție

NATO5 hours ago

Iohannis și Erdogan, prima întâlnire bilaterală după șase ani: Președinții României și Turciei doresc organizarea unei reuniuni trilaterale cu Polonia la nivel prezidențial

NATO5 hours ago

Klaus Iohannis salută decizia lui Emmanuel Macron: Franța este dispusă să crească prezența militară în România la nivel de brigadă în cadrul NATO

NATO2 hours ago

Joe Biden laudă România pentru creșterea bugetului apărării și reafirmă creșterea prezenței militare SUA: Vom poziționa o brigadă de luptă în România

NATO9 hours ago

Liderii din 22 țări NATO, inclusiv România, au lansat primul Fond de Inovare al Alianței. România va găzdui două centre de testare ale Acceleratorului menit să păstreze supremația tehnologică NATO

NATO1 day ago

La solicitarea “majoră” a României, NATO va intensifica sprijinul politic și practic pentru R. Moldova pentru a-i consolida reziliența și menține independența

NATO1 day ago

Democrațiile din Indo-Pacific, în premieră la un summit NATO. Stoltenberg: Observăm o aprofundare a parteneriatului strategic dintre Moscova și Beijing

NATO1 day ago

Klaus Iohannis: Marea Neagră, inclusă pentru prima dată în Conceptul Strategic. Și nordul și sudul flancului estic se vor baza pe prezență SUA și grupuri de luptă

NATO1 day ago

Klaus Iohannis: SUA vor disloca un comandament la nivel de brigadă în România. Va fi benefic pentru noi și pentru securitatea întregului flanc estic

FONDURI EUROPENE1 day ago

Marcel Boloș: România trimite oficial documentele pentru accesarea ”bugetului generos” pus la dispoziție prin Politica de Coeziune în perioada 2021-2027

NATO1 day ago

Klaus Iohannis: România a fost implicată în schimbarea de atitudine a Turciei pentru a accepta cererile de aderare ale Finlandei și Suediei la NATO

NATO1 day ago

Klaus Iohannis, la summitul NATO: România va beneficia de forțe aliate pre-alocate și echipamente militare pre-poziționate pregătite să intervină în cazul unui atac rusesc. Marea Neagră este zonă de război

ROMÂNIA1 day ago

Sorin Grindeanu: Redeschiderea liniei de cale ferată din Portul Galați va permite transportul mai eficient al cerealelor din Ucraina

Team2Share

Trending