Connect with us

INTERNAȚIONAL

Polonia a semnat contractul de achiziție pentru rachete HIMARS în prezența vicepreședintelui SUA Mike Pence: Vom creşte securitatea pe flancul estic al NATO

Published

on

Polonia şi Statele Unite au încheiat miercuri un contract în valoare de 414 milioane de dolari (365 de milioane de euro) pentru dotarea armatei poloneze cu lansatoare americane de rachete HIMARS, informează AFP, potrivit Agerpres.

La ceremonia de semnare desfăşurată într-un hangar al armatei, lângă Varşovia, în prezenţa unor militari polonezi şi americani, s-au aflat atât vicepreşedintele Statelor Unite Mike Pence, cât și președintele Poloniei Andrzej Duda.

“Suntem fericiţi să colaborăm cu dumneavoastră pentru apărarea naţională a Poloniei”, a spus Pence, subliniind că SUA vor fi întotdeauna alături de Polonia, ca aliat în cadrul NATO.

La rândul său, potrivit site-ului președinției Poloniei, Andrzej Duda a arătat că achiziţia “va avea un efect enorm nu doar asupra întăririi capacităţii de apărare Poloniei şi a armatei poloneze, ci va creşte şi securitatea în partea noastră din Europa, pe flancul estic al Alianţei Atlantice”.

Citiți și Efectele strategice ale prezenței administrației Trump în Polonia: SUA anunță suplimentarea forțelor militare pe teritoriul acestui stat aliat, iar Varșovia achiziționează lansatoare de rachete HIMARS

Lansatoarele mobile de rachete HIMARS (acronim pentru High Mobility Artillery Rocket System), produse de firma americană Lockheed Martin, au o rază de acţiune de 70 până la 300 de kilometri şi sunt folosite în prezent de Statele Unite şi de alte 18 ţări. Polonia urmează să primească 20 de astfel de sisteme până în 2023.

Reamintim că sistemul de rachete de artilerie cu înaltă mobilitate (M142 HIMARS) a fost achiziţionat şi de România. Sistemul de rachete HIMARS reprezintă un vârf de tehnologie pe plan mondial, fiind unul dintre cele mai fiabile sisteme de acest tip testate în luptă, fiind utilizat, printre alții, de Forțele Terestre și de Corpul de Infanterie Marină ale SUA.

Miercuri și joi, în capitala Poloniei, se află atât vicepreședintele american Mike Pence, cât și secretarul de Stat Mike Pompeo, care participă la o conferință dedicată păcii și securității în Orientul Mijlociu, un eveniment ministerial la nivel înalt găzduit de Polonia și co-organizat împreună cu SUA.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și doctorand în domeniul reasigurării strategice a NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este parte a programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

INTERNAȚIONAL

Ziua Internațională Anticorupție. Fostul ministru al Justiției, Ana Birchall: Pentru a progresa ca țară trebuie eradicată atât ”mica corupție” (bacșis sau șpaga), cât și ”marea corupție” din orice domeniu

Published

on

Pentru a progresa ca țară, trebuie eradicată atât ”mica corupție”, cât și ”marea corupție” din orice domeniu, a menționat într-un mesaj pe pagina sa de Facebook fostul ministru al Justiției, Ana Birchall, cu prilejul Zilei Internaționale Anticorupție.

”În România, corupția a devenit un flagel împotriva căruia trebuie luptat pe toate planurile, în condițiile în care 76% din români cred că mita și relațiile sunt cea mai ușoară cale de a obține servicii publice.”, a menționat Birchall care a invocat în debutul mesajului un citat al lui Edmund Burke și anume că ”pentru ca răul să triumfe, este suficient ca oamenii buni să nu facă nimic.”

Ana Birchall consideră că toleranța față de corupție, indiferent de nivelul la care se manifestă, duce la perpeturarea stării de sărăcie pentru milioane de români.

”Corupţia nu afectează doar încrederea cetăţenilor faţă de instituţiile statului şi unii faţă de alţii, dar îi privează pe români de accesul la servicii de calitate, iar cetăţeanul, în calitatea sa de contribuabil, dar şi beneficiar al serviciilor publice, are dreptul la o prestaţie onestă şi integră din partea statului şi a tuturor celor din jur.”, a mai scris Birchall.

Corupția poate fi combătută prin legislație, educație și instituții puternice, consideră fostul ministru al Justiției.

Astfel, ”România se poate însănătoși și astfel se poate asigura domnia legii sau <<dictatura legii>>, așa cum am spus în primele declarații când am revenit acasă, în 2003! Dar acest lucru depinde de fiecare dintre noi, depinde de cum fiecare dintre noi înțelegem să ducem această luptă împotriva unui fenomen generalizat și perpetuat timp de zeci de ani.”, a mai spus Ana Birchall.

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Agenția Mondială Antidoping interzice Rusiei să participe la Jocurile Olimpice de la Tokyo și la Cupa Mondială de fotbal din Qatar

Published

on

© Russian Olympic Committee

Agenția Mondială Antidoping a decis în unanimitate să interzică Rusiei participarea la competiții sportive internaționale timp de patru ani pentru infracțiuni de dopaj, relatează presa de pe întreg mapamondul.

Potrivit deciziei citate de The Guardian și Deutsche Welle, Rusia are acum 21 de zile la dispoziție pentru a contesta sentința potrivit căreia i-a fost interzisă participarea la Jocurile Olimpice de vară din 2020 de la Tokyo, la Jocurile Olimpice de Iarnă din 2022 de la Beijing, la Cupa Mondială de fotbal din Qatar din 2022.

Decizia cu pricinpa este cea mai severă sancțiune împotriva Rusiei, care a fost acuzată că a desfășurat un program de dopaj sistemic și a șters probele de laborator.

Sportivii ruși individuali, care sunt capabili să demonstreze că nu au fost implicați în nicio activitate de dopaj, vor putea concura independent sub un drapel neutru.

După ce a primit o interdicţie şi pentru jocurile de iarnă de la PyeongChang din Coreea de Sud în 2018, Rusia şi agenţia sa antidoping au primit clemenţă în septembrie 2018, dar oficialii ruşi au fost prinşi din nou manipulând datele de la laboratoarele lor antidoping şi încercând să-i păcălească pe investigatorii agenţiei mondiale.

Toată situaţia reprezintă un nou episod din lungul scandal de doping din Rusia care afectează de ceva timp comunitatea sportivă internaţională.

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Mii de persoane au format un lanț uman la Bruxelles pentru a atrage atenția asupra necesității unor acțiuni urgente împotriva schimbărilor climatice

Published

on

© Climate Coalition BE/ Twitter

Mii de persoane au format un lanț uman în centrul capitalei belgiene, Bruxelles, cu scopul de a atrage atenția asupra necesității unor acțiuni urgente împotriva schimbărilor climatice, anunță Reuters.

Potrivit Poliției, aproximativ 2.400 de persoane au luat parte la manifestația pașnică, care a înconjurat Parlamentul Federal belgian și Palatul Regal.


Demonstrația, care a durat două ore, a avut loc în contextul în care la Madrid se desfășoară Conferința ONU pentru Schimbările Climate.

La 7 decembrie, trei dintre laureații Premiului Nobel din acest an, invitați să comenteze pe marginea conferinței ONU privind clima (COP25) în desfășurare la Madrid, au avertizat că Schimbările climatice afectează omenirea în mod ”disproporționat”, iar acum ”este momentul potrivit” pentru a acționa.

”În viitorul apropiat, încălzirea planetei ar putea pune cu adevărat în pericol majoritatea câştigurilor realizate împotriva sărăciei la nivel mondial”, a declarat Esther Duflo, una dintre cei trei laureaţi ai premiului Nobel pentru Economie din 2019. Alături de colegii săi, cercetătoarea a fost recompensată pentru ”introducerea unei abordări pentru a obţine răspunsuri serioase privind cele mai bune metode de a lupta împotriva sărăciei globale”, conform anunţului făcut în luna octombrie la Institutul Karolinska din Stockholm.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending