Connect with us

U.E.

Polonia așteaptă concesii pentru a debloca compromisul asupra pachetului de 1,8 triliarde EUR pentru redresarea UE

Published

on

© European Union, 2019/ Source: EC - Audiovisual Service

Polonia așteaptă concesii pentru a debloca compromisul asupra pachetului de 1,8 triliarde EUR pentru redresarea UE, a declarat marţi un purtător de cuvânt al guvernului, transmite Reuters, preluat de Agerpres

Ambasadorii guvernelor UE au participat luni la o reuniune la Bruxelles unde urmau să susțină un compromis la care s-a ajuns pe pachetul de 1.800 de miliarde de euro între Consiliul European și Parlamentul European, însă Ungaria și Polonia, care nu sunt de acord cu condiționarea acordării fondurilor europene de respectarea statului de drept, au respins acordul prin veto. De altfel, încă de săptămână trecută Ungaria le-a transmis celorlalte state membre ale Uniunii Europene că va bloca aprobarea bugetului multianual 2021-2027 şi a Fondului de relansare economică din motivul expus.

Vetoul polono-ungar poate cauza întârzieri în distribuirea banilor pentru redresarea economică a ţărilor UE de pe urma recesiunii declanşate de pandemia COVID-19, planul inițial fiind de a acorda aceste resurse începând din 2021. 

„Aşteptăm noi propuneri care să fie coerente cu tratatele UE şi, în al doilea rând, să fie în concordanţă cu concluziile (deciziile) Consiliului European din iulie, când a fost convenit bugetul UE”, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului de la Varșovia, Piotr Muller, la postul public de radio.

Ambele ţări riscă să piardă accesul la zeci de miliarde de euro din fonduri UE dacă această condiţionare, introdusă de liderii UE în iulie şi întărită de Parlamentul European, va fi menţinută.

De asemenea, potrivit unei surse apropiate guvernului de la Varşovia, citată de cotidianul Dziennik Gazeta Prawna, Polonia este conştientă că va fi imposibil să elimine această condiţionare, dar că va saluta scenarii care să dilueze mecanismul ce leagă finanţarea de conformarea la statul de drept.

Una din propunerile poloneze presupune că executivul UE ar cere unanimitate dacă ar dori să blocheze plăţi către un stat membru, însă mai multe detalii vor fi discutate de statele membre în Consiliul UE începând de joi. 

Președinția germană a Consiliului Uniunii Europene a ajuns marțea trecută la un acord politic cu negociatorii Parlamentului European în cadrul negocierilor menite să asigure acordul Parlamentului pentru următorul cadru financiar multianual, bugetul pe termen lung al UE.

Acordul a fost încheiat în urma unor consultări intensive cu Parlamentul și Comisia care au fost în desfășurare de la sfârșitul lunii august. Acesta completează pachetul financiar cuprinzător de 1.824,3 miliarde de euro negociat de liderii UE în iulie, care combină următorul cadru financiar multianual – 1.074,3 miliarde de euro – și un instrument de recuperare temporară de 750 miliarde de euro, următoarea generație UE (în prețurile din 2018). Acordul va fi prezentat statelor membre și plenului Parlamentului European spre aprobare împreună cu celelalte elemente ale următorului cadru financiar multianual și ale pachetului de recuperare, inclusiv regimul general de condiționalitate a fondurilor UE de respectarea statului de drept pentru protecția bugetului Uniunii, un acord provizoriu fiind obținut la 5 noiembrie în urma tratativelor dintre președinția Consiliului și negociatorii Parlamentului.

 

Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

COMISIA EUROPEANA

CE revine cu precizări asupra declarației comisarului Thierry Breton: Contractul semnat cu AstraZeneca rămâne în vigoare după luna iunie până la îndeplinirea angajamentelor asumate

Published

on

© European Union, 2021/ Source: EC - Audiovisual Service

Contractul semnat cu compania farmaceutică AstraZeneca pentru achiziția și furnizarea de vaccinuri pentru UE rămâne în vigoare după luna iunie până la îndeplinirea angajamentelor asumate, a clarificat luni Comisia Europeană, după ce o declarație din ziua precedentă a comisarului european Thierry Breton a dat de înțeles că odată cu luna iulie vor înceta livrările din acest ser către statele membre, relatează Agerpres.

Thierry Breton a declarat duminică, la o zi după anunţul unui nou contract semnat de UE cu Pfizer, că blocul nu a reînnoit pentru moment contractul pentru furnizarea vaccinurilor împotriva COVID-19 cu AstraZeneca după luna iunie.

Termenul „reînnoire” a contractului „se pretează confuziei şi ar trebui să-l evităm”, a spus purtătorul de cuvânt principal al Comisiei Europene, Eric Mamer. El a precizat că acordul cu AstraZeneca a fost semnat „pe baza distribuirii dozelor prevăzute”, aşadar contractul nu se încheie atât timp cât nu sunt livrate toate dozele cuprinse în document.

La rândul său, purtătorul de cuvânt pentru sănătate al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker, a subliniat că „vaccinul AstraZeneca este foarte important pentru portofoliul nostru’” de vaccinuri anti-COVID-19 şi „este important să primim dozele prevăzute în contract”.

În schimb, cei doi au confirmat anunţul din aprilie al Comisiei Europene, potrivit căruia aceasta nu va opta pentru cumpărarea celor 100 de milioane de doze suplimentare de vaccin AstraZeneca la care are dreptul conform clauzelor contractului.

AstraZeneca a livrat Uniunii Europene în primul trimestru al acestui an numai 29,8 milioane de doze de vaccin şi promite că, până la sfârşitul lunii iunie, numărul dozelor livrate va ajunge la 100 de milioane, adică numai o treime din cele prevăzute în contractul semnat cu Comisia Europeană, care din acest motiv a acţionat în judecată compania farmaceutică britanico-suedeză.

Continue Reading

Dan Motreanu

Eurodeputatul Dan Motreanu, solicitare către statele UE: Agricultorii care aplică practici mai stricte pentru protecția animalelor trebuie să fie sprijiniți financiar

Published

on

© European Union 2019 - Source : EP

Europarlamentarul Dan Motreanu (PNL, PPE), vicepreședintele Comisiei pentru Mediu din Parlamentul European, solicită statelor membre, alături de colegii eurodeputați din Comisia ENVI, să susțină inclusiv prin intermediul programelor naționale de sprijin agricultorii care aplică, în mod voluntar, practici mai stricte pentru protecția animalelor.

„Solicităm statelor UE să susțină, inclusiv prin intermediul programelor naționale de sprijin, agricultorii care aplică, în mod voluntar, practici mai stricte pentru protecția animalelor. Este vorba despre un proiect de aviz la care lucrăm în Comisia pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară (ENVI) a Parlamentului European, pentru punerea în aplicare a legislației UE privind bunăstarea animalelor de fermă”, a scris deputatul european într-o postare pe pagina de Facebook.

De asemenea, Dan Motreanu subliniază că odată cu adoptarea strategiei „De la fermă de la consumator, UE și-a propus să consolideze legislația privind bunul tratament și sănătatea animalelor, cu scopul de a stabili o serie de cerințe clare, ce vor trebui să fie aplicate corect și uniform peste tot în Uniune:„ Astfel, se va revizui legislația privind bunăstarea animalelor, inclusiv în ceea ce privește transportul și sacrificarea animalelor, pentru a o alinia la cele mai recente dovezi științifice. Totodată, se va elabora o etichetă UE, aplicabilă pe produsele alimentare, care va indica gradul de bunăstare al animalelor, o măsura susținuta de marea majoritate a cetățenilor UE.”

Potrivit europarlamentarului PNL, acest aviz face referire și la transferul de cunoștințe: „În cadrul avizului menționat, solicităm organizarea de schimburi periodice cu reprezentanți ai autorităților naționale, asociații ale agricultorilor și experți în domeniul agricol cu privire la bunele practici și posibile îmbunătățiri în domeniul bunului tratament al animalelor. Transferul de cunoștințe în acest domeniu este foarte eficient, în pofida costurilor reduse pe care le implică și trebuie aplicat în practică mai rapid”, a mai adăugat acesta.

„O bunăstare a animalelor superioară îmbunătățește sănătatea animalelor și calitatea produselor alimentare și reduce nevoia de medicație”, a conchis acesta.

Continue Reading

Daniel Buda

Eurodeputatul Daniel Buda participă la Bruxelles la discuțiile comisiilor de specialitate ale PE pe tema programului de acțiune al UE pentru mediu și implicațiilor comerciale ale COVID-19

Published

on

© European Union 2014 - Source EP

Eurodeputatul Daniel Buda (PNL, PPE), vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (AGRI), participă săptămâna aceasta, la Bruxelles, la discuțiile comisiilor de specialitate ale Parlamentului European privind, printre altele programul de acțiune al UE pentru mediu și implicațiile comerciale ale COVID-19. Acesta va participa, de asemenea, la reuniunile grupului PPE.

În cadrul Comisiei AGRI, Daniel Buda informează că se vor examina și supune la vot amendamentele aferente rapoartelor: Programul general al Uniunii de acțiune pentru mediu până în 2030 și Aspectele și implicațiile comerciale ale epidemiei de COVID-19. De asemenea, vor avea loc informări cu privire la situația actuală a negocierilor în curs din cadrul trilogurilor în ceea ce privește Planurile strategice PAC, Regulamentul orizontal și organizarea comună a pieței.

Mai departe, în cadrul Comisiei JURI, vor avea loc schimburi de opinii în contextul dialogului structurat cu Margrethe Vestager, vicepreședintă executivă a Comisiei Europene pentru o Europă pregătită pentru era digitală și cu Věra Jourová, vicepreședintă a Comisiei Europene pentru valori și transparență. De asemenea, va fi realizată o prezentare de EAVA pe tema „Un statut pentru asociațiile transfrontaliere și organizațiile non-profit europene – evaluarea valorii adăugate europene”.

În ultimul rând, Daniel Buda va participa la reuniunea Comisiei de Mediu, sănătate publică și siguranță alimentară din Parlamentul European, în cadrul căreia va avea loc o audiere pe tema Noi tehnici pentru produsele modificate genetic și impactul lor asupra sănătății și mediului.

 

Continue Reading

Facebook

Team2Share

NATO7 hours ago

Declarația Summitului București 9, adoptată în prezența lui Joe Biden: “NATO rămâne piatra de temelie a securităţii euro-atlantice, iar rolul SUA în securitatea Europei este indispensabil”

NATO7 hours ago

Klaus Iohannis, către Joe Biden, la summitul B9: Pledez pentru o creștere a prezenței militare a SUA în România și sudul flancului estic al NATO

ROMÂNIA8 hours ago

Ludovic Orban, întrevedere cu președintele Poloniei: Vizita este o foarte bună oportunitate pentru menținerea și consolidarea relației bilaterale și pe dimensiunea parlamentară

NATO8 hours ago

Secretarul general al NATO: Participarea lui Joe Biden la Summitul “București 9” demonstrează angajamentul SUA de a întări Alianța Nord-Atlantică

COMISIA EUROPEANA8 hours ago

CE revine cu precizări asupra declarației comisarului Thierry Breton: Contractul semnat cu AstraZeneca rămâne în vigoare după luna iunie până la îndeplinirea angajamentelor asumate

ROMÂNIA9 hours ago

Anca Dragu, la reuniunea președinților Parlamentelor din UE: Digitalizarea are potențialul de a îmbunătăți modul în care cetățenii se conectează la instituțiile fundamentale ale democrației

POLITICĂ10 hours ago

Cristian Diaconescu, mesaj de Ziua Regalității: Monarhia României s-a aflat întotdeauna de partea bună a istoriei, a domnit întru legea țării și pentru binele nației noastre

ROMÂNIA11 hours ago

Ludovic Orban a transmis președinților parlamentelor din UE că digitalizarea României este unul din pilonii Planului de Redresare și Reziliență

INTERNAȚIONAL11 hours ago

Raport: Țările G7 trebuie să investească anual 1.000 de miliarde de dolari pentru a asigura o redresare economică solidă în urma pandemiei

Dan Motreanu11 hours ago

Eurodeputatul Dan Motreanu, solicitare către statele UE: Agricultorii care aplică practici mai stricte pentru protecția animalelor trebuie să fie sprijiniți financiar

NATO7 hours ago

Klaus Iohannis, către Joe Biden, la summitul B9: Pledez pentru o creștere a prezenței militare a SUA în România și sudul flancului estic al NATO

NATO8 hours ago

Secretarul general al NATO: Participarea lui Joe Biden la Summitul “București 9” demonstrează angajamentul SUA de a întări Alianța Nord-Atlantică

NATO12 hours ago

Klaus Iohannis: Prezența lui Joe Biden și a lui Jens Stoltenberg la summitul B9 arată că am reușit să creștem reziliența și postura de descurajare a NATO pe flancul estic

COMISIA EUROPEANA13 hours ago

Comisarul european Adina Vălean anunță că trenul Connecting Europe Express își va începe călătoria de promovarea a transportului feroviar verde în toamnă. Pe 18 septembrie, trenul se va opri și la București

CONSILIUL EUROPEAN1 day ago

Moment istoric la Strasbourg. Emmanuel Macron și liderii instituțiilor UE au lansat Conferința privind viitorul Europei: Să ne scriem noi înșine noile noastre legende

COMISIA EUROPEANA1 day ago

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen: Conferința privind viitorul Europei reprezintă oportunitatea de a construi un nou scop comun

PARLAMENTUL EUROPEAN1 day ago

Președintele PE, la lansarea Conferinței privind Viitorul Europei: Dacă reflecțiile cetățenilor implică o actualizare a Tratatelor, să fim curajoși! Nu ar trebui să existe niciun tabu legat de modul în care funcționează UE

Dragoș Pîslaru1 day ago

Dragoș Pîslaru: Prima idee pentru viitorul Europei este legătura dintre economic și social. Europa nu este doar despre milioane de euro, ci despre milioane de cetățeni

Dragoș Pîslaru4 days ago

Dragoș Pîslaru, înaintea Summitului Social de la Porto: Dacă nu înțelegem că trebuie să integrăm categoriile vulnerabile, ne punem valorile democrației în pericol

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI4 days ago

Marian-Jean Marinescu subliniază că cea mai importantă armă a UE împotriva populiștilor este ”conținutul activității noastre” și cere statelor membre să se implice pentru a câștiga ”bătălia comunicării”

Advertisement
Advertisement

Trending