Raportul Comitetului Juridic din Congresul Statelor Unite care acuză Comisia Europeană că interferează cu alegerile din statele membre, inclusiv România, este un document “ideologic, partizan, căruia nu îi acordă nimeni nicio atenție”, a afirmat luni senatoarea democrată Jeanne Shaheen, aflată într-o vizită în România, în cadrul unei discuții cu jurnaliști români.
Membră a Comisiilor pentru servicii armate și relații externe din cadrul Senatului Statelor Unite, Shaheen a condus luni o vizită în România a unei delegații a Senatului american, având întrevederi cu președintele Nicușor Dan, cu ministrul de externe Oana Țoiu și cu ministrul apărării naționale Radu Miruță.
Ea a fost întrebată despre raportul preliminar din Comisia juridică a Camerei Reprezentanților, dominată de republicani, care la începutul lunii februarie punea sub semnul întrebării decizia anulării alegerilor din România și acuza Comisia Europeană de interferență în scrutinul din țara noastră.
“Este un document ideologic, partizan, căruia nu îi acordă nimeni nicio atenție – nici în cadrul establishment-ului de apărare, nici în Statele Unite, nici în rândul publicului. Considerăm că este eronat, că nu se bazează pe fapte și nu îi acordăm nicio atenție”, a declarat Shaheen.
Senatoarea democrată a îndemnat România și poporul român să ignore acest document care nu va produce niciun rezultat.
“Poporul român ar trebui să îl ignore, pentru că nu va duce nicăieri. Vă pot garanta acest lucru. După cum știți, avem un Congres cu două camere și două partide reprezentate. Partidul majoritar din Cameră a decis să adopte o abordare extrem de partizană în privința mai multor chestiuni, iar aceasta este una dintre ele”, a mai spus Jeane Shaheen.
Citiți și
Raportul cu pricina este intitulat “Amenințarea cenzurii străine, partea a II-a: campania desfășurată de Europa de-a lungul unui deceniu pentru a cenzura internetul global și modul în care aceasta afectează libertatea de exprimare a americanilor în Statele Unite”. Cele mai agresive măsuri de cenzură ar fi fost adoptate, potrivit raportului, în timpul alegerilor prezidențiale din România din 2024, când Curtea Constituțională a anulat rezultatele primului tur de scrutin, câștigat de candidatul independent Călin Georgescu, descris ca populist și puțin cunoscut. Decizia instanței constituționale a fost luată după ce serviciile de informații românești au susținut că Rusia l-ar fi sprijinit în secret pe Georgescu printr-o campanie coordonată desfășurată pe platforma TikTok.
Într-o reacție de la vârful statului român, președintele Nicușor Dan a precizat că România nu este subiectul acestui raport, iar referirile din document la adresa țării noastre sunt strict contextuale, într-o dezbatere mult mai amplă despre libertatea de exprimare.



