Connect with us

U.E.

Populismul pierde tot mai mult teren în Europa. Mișcarea Cinci Stele din Italia, înfrângere dură în alegerile locale de duminică

Published

on

Principalul partid de opoziţie italian, Mişcarea Cinci Stele (M5S), fondată de comediantul Beppe Grillo (foto), a înregistrat o înfrângere clară în majoritatea oraşelor importante în alegerile locale desfăşurate duminică în unele regiuni şi provincii din Italia.

Foto: ec.europa.eu

Alegerile locale desfăşurate în peste 1.000 de municipalităţi şi la care au fost aşteptaţi circa 9 milioane de alegători, aproximativ o cincime din electoratul italian, sunt considerate un adevărat test în perspectiva alegerilor parlamentare din Italia, prevăzute pentru începutul anului viitor.

Acest vot, la fel ca altele din Europa, arată că partidele populiste au început să scadă în preferințele electoratului, după avansul pe care l-au avut în ultimii doi ani. Alegătorii din tot mai multe state europene au decis să respingă ideile promovate de aceste partide și să opteze pentru cele tradiționale sau pentru unele nou înființate, așa cum a fost cazul în cadrul alegerilor prezidențiale din Franța. Liderul partidului de extremă-dreaptă Marine Le Pen a intrat în turul al doilea al alegerilor prezidențiale pe care l-a pierdut în favoarea lui Emmanuel Macron. Partidul său nu a reușit să capitalizeze popularitatea liderului său și a obținut doar 13,2% din voturi în cadrul primului tur al legislativelor de dumincă. 

În urmă cu o săptămână, populiștii din Marea Britanie au suferit o înfrângere foarte dură. Dacă în urmă cu un an, euroscepticii UKIP erau principalii promotori ai referendumului privind ieșirea Marii Britanii din UE, în cadrul alegerilor legislative anticipate partidul nu au reușit să intre în Parlament, în ciuda campaniei intense în acest sens.

Un vot împotriva populismului a fost înregistrat în acest an și în Olanda, unde partidul premierului Mark Rutte, Partidul Popular pentru Libertate și Democrație (VVD), a câștigat alegerile parlamentare din luna martie. Partidul pentru Libertate (PVV, de extrema dreaptă), condus de Geert Wilders a obținut doar 20 de mandate, o poziție mai slabă decât ce previzionau sondajele dinaintea alegerilor. 

Germania este următoare țară care ar putea să frâneze avântul populismului. Un sondaj dat publicității sâmbătă arată că CDU, partidul condus de Angela Merkel, se situează pe primul loc în preferinţele alegătorilor, 38% dintre aceştia declarând că vor vota partidul cancelarului. Social-democraţii sunt preferaţi de 24% dintre alegători, iar Partidul Verde de 7% dintre alegători. Partidul de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) se situează la pragul de 10%, fiind aproape sigur de intrarea în Bundestag. Cu toate acestea, popularitatea AfD nu se apropie de cea a Frontului Naţional din Franţa, iar riscul ascensiunii acestui partid este scăzut.

Cu toate acestea, ar fi o greșeală să credem că populismul nu mai reprezintă o amenințare pentru Europa și Uniunea Europeană, notează World Economic Forum. Populiștii conduc în state precum Ungaria sau Polonia, iar în Olanda, partidul PVV este, totuși, al doilea cel mai puternic partid din Parlament.

Deși încă un curent prea mic pentru a câștiga alegerile din țările UE, reușește să remodeleaze dezbaterile privind imigrația, zona euro și securitatea națională. Populiștii au discursuri ample ce susțin o retorică a diviziunii, dar sunt destul de vagi în privința planurilor concrete în probleme precum migrația, politica economica sau securitatea națională. Pentru a le demonstra inconsecvențele alegătorilor, aceștia trebuie provocați pentru a releva planuri concrete, moment în care cetățenii vor vedea că multe propuneri ale acestora se dovedesc ineficiente sau nu pot fi aplicare. De asemenea, liderii UE trebuie să ofere soluții reale problemelor care îi împing pe cetățeni dă voteze cu candidații partidelor populiste, notează WEF.

 

.

CONSILIUL EUROPEAN

O relație reciproc avantajoasă cu Turcia este în interesul strategic al UE, au stabilit liderii. Klaus Iohannis: Toată lumea trebuie să înțeleagă că relația cu Turcia este importantă

Published

on

© European Union 2024

Liderii Uniunii Europene, reuniți pentru un summit extraordinar la Bruxelles, au adoptat miercuri seara o declaraţie prin care se afirmă dorinţa unei relaţii reciproc avantajoase cu Turcia şi un interes strategic pentru un mediu stabil în estul Mediteranei.

Consiliul European a desfășurat o dezbatere strategică privind relațiile UE-Turcia, luând act de comunicarea comună a Înaltului Reprezentant și a Comisiei Europene referitoare la situația actuală privind relațiile politice, economice și comerciale dintre UE și Turcia.

“Existența unui mediu stabil și sigur în estul Mării Mediterane și dezvoltarea unei relații bazate pe cooperare și reciproc avantajoase cu Turcia reprezintă un interes strategic al Uniunii Europene”, se arată în concluziile adoptate.

Astfel, Consiliul European a încredințat ambasadorilor statelor membre ale UE sarcina ca, “respectând competențele instituțiilor relevante, să înregistreze progrese la nivelul recomandărilor privind comunicarea comună, în concordanță cu concluziile anterioare ale Consiliului European și într-un mod progresiv, proporțional și reversibil, sub rezerva unor orientări suplimentare din partea Consiliului European”.

“Implicarea constructivă a Turciei va juca un rol crucial pentru înregistrarea de progrese în diferitele domenii de cooperare”, au mai stabilit liderii.

Vorbind în cadrul unor declarații de presă înainte de reuniunea Consiliului European, și președintele Klaus Iohannis a precizat că Turcia este un factor relevant în zonă și un actor foarte important.

“Cred că ușor-ușor trebuie să înțeleagă toată lumea – relația cu Turcia este importantă pentru Uniunea Europeană și trebuie să găsim căi de a construi o relație solidă și funcțională, o relație care, sigur, începe să rezolve și problemele unora, și problemele altora. Eu cred că este bine că avem astăzi Turcia pe agendă. Am discutat și informal acum, la întâlnirea pe care am avut-o cu unii lideri, și constatarea mea este că se dorește construirea unei relații mai bune cu Turcia”, a spus președintele.

 

Continue Reading

CONSILIUL EUROPEAN

Orientul Mijlociu: Liderii UE au decis să impună sancțiuni Iranului după primul atac direct cu rachete al Teheranului împotriva Israelului

Published

on

© European Union 2024

Uniunea Europeană a decis miercuri să impună noi sancţiuni împotriva Iranului, ce vizează producătorii de drone şi rachete după atacul asupra Israelului, liderii europeni condamnând cu ” fermitate și fără echivoc” acest atac lansat de regimul de la Teheran împotriva Israelului.

“Am decis să impunem sancţiuni împotriva Iranului, am vrut să transmitem un mesaj clar” după atacul asupra Israelului, a declarat președintele Consiliului European Charles Michel după prima zi a unui summit extraordinar la Bruxelles, ultimul înainte de alegerile pentru Parlamentul European.

În concluziile adoptate, Consiliul European condamnă cu fermitate și fără echivoc atacul Iranului asupra Israelului și își reafirmă solidaritatea deplină cu poporul israelian și angajamentul față de securitatea Israelului și față de stabilitatea regiunii.

În acest sens, Consiliul European “solicită Iranului și interpușilor săi să înceteze toate atacurile și solicită ferm tuturor părților să dea dovadă de cea mai mare reținere și să se abțină de la orice acțiune care ar putea spori tensiunile în regiune”.

Astfel, cei 27 de șefi de state sau de guverne au stabilit că “Uniunea Europeană va lua măsuri restrictive suplimentare împotriva Iranului, în special în ceea ce privește vehiculele aeriene fără pilot (UAV) și rachetele“.

“Ideea este de a viza companiile care au un rol în producţia de drone şi rachete”, a precizat președintele Consiliului European.

 

Vorbind în cadrul unor declarații de presă înainte de reuniunea Consiliului European, și președintele Klaus Iohannis a precizat că va reitera și la nivelul Consiliului European condamnarea atacului recent al Iranului asupra Israelului. “România este pe deplin solidară cu Israelul și voi reafirma angajamentul nostru față de securitatea și suveranitatea sa”, a spus el.

Iranul a lansat drone şi rachete către teritoriul israelian în noaptea de sâmbătă spre duminică ca răspuns la o lovitură din 1 aprilie asupra anexei consulare a ambasadei Iranului din Damasc, atribuită Israelului.

Aproape toate rachetele şi dronele au fost distruse de către sistemele israeliene, cu sprijinul SUA, înainte de a lovi teritoriul israelian.

Acesta a fost primul atac direct al Iranului împotriva Israelului după înființarea acestui stat, în 1948.

Continue Reading

U.E.

Consiliul European: Scholz, Macron, Iohannis, Rutte și ceilalți lideri au decis că este necesar ca statele UE să furnizeze “urgent apărare antiaeriană Ucrainei”

Published

on

© European Union 2024

Liderii celor 27 de state membre ale Uniunii Europene au stabilit miercuri, la Bruxelles, în cadrul unui summit extraordinar că este necesar să fie furnizată urgent apărare antiaeriană Ucrainei, muniție de artilerie și rachete, cu cancelarul german Olaf Scholz solicitându-le europenilor să urmeze exemplul Germaniei, care a anunţat trimiterea unui sistem suplimentar de apărare antiaeriană Patriot în Ucraina, și cu președintele român Klaus Iohannis pledând pentru  că intensificarea eforturilor coordonate la nivel european “pe palierul de sprijin militar” pentru Ucraina.

Consiliul European subliniază necesitatea de a furniza urgent apărare antiaeriană Ucrainei și de a accelera și intensifica livrarea întregii asistențe militare necesare, inclusiv a muniției de artilerie și a rachetelor“, se arată în concluziile adoptate la ultimul summit european înainte de alegerile pentru Parlamentul European din 6-9 iunie 2024.

Astfel, liderii europeni au invitat Consiliul Uniunii Europene și statele membre să asigure acțiunile ulterioare necesare.

La același punct din cadrul concluziilor, liderii UE subliniază că “sprijinul militar va fi acordat cu respectarea deplină a politicii de securitate și apărare a anumitor state membre și ținând seama de interesele de securitate și apărare ale tuturor statelor membre”

Premergător acestei decizii, Consiliul European a condamnat cu “fermitate” continuarea atacurilor aeriene și cu rachete ale Rusiei împotriva civililor și a infrastructurii civile și critice a Ucrainei, inclusiv recentele atacuri intensificate asupra sectorului energetic.

Decizia a fost precedată de o discuție în regim videoconferință în cadrul summitului între cei 27 de lideri europeni și președintele ucrainean Volodimir Zelenski, care a solicitat în partea sa de Europă nivelul de apărare aeriană din Orientul Mijlociu, referindu-se la respingerea de către Israel, cu ajutorul SUA, Marii Britanii și Franței, a rachetelor și dronelor iraniene.

Cerul nostru ucrainean și cerul vecinilor noștri merită același nivel de securitate“, a subliniat Zelenski.

Astfel, cancelarul german Olaf Scholz a făcut un apel ca exemplul Germaniei, care a anunţat trimiterea unui sistem suplimentar de apărare antiaeriană Patriot în Ucraina, să fie urmat.

“Este util imediat şi vrem să-i încurajăm pe alţii să o facă”, a declarat el la sosirea la Bruxelles pentru un summit al celor 27 de lideri.

Berlinul a anunţat sâmbătă trimiterea acestui sistem Patriot pentru a ajuta Ucraina să contracareze atacurile ruseşti care vizează oraşele şi infrastructurile sale energetice, atacuri care au crescut în ultimele săptămâni. Acesta este al treilea sistem Patriot pe care Berlinul l-a furnizat Kievului.

Vorbind în cadrul unor declarații de presă înainte de reuniunea Consiliului European, și președintele Klaus Iohannis a precizat că “atacurile aeriene ale Rusiei” demonstrează că “trebuie să intensificăm și să urgentăm eforturile coordonate, la nivel european, pe palierul de sprijin militar”.

 

Înaintea reuniunii de la Bruxelles, președintele Iohannis, candidat la șefia NATO, a avut o convorbire telefonică cu secretarul general al Alianței Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, cadru în care înaltul oficial aliat a transmis că îi încurajează pe toți aliații “să sape adânc pentru a furniza mai multă muniție și apărare aeriană”

De altfel, premierii a trei țări UE și NATO – Cehia, Danemarca și Olanda – s-au întâlnit miercuri cu secretarul general al NATO pentru a discuta sprijinul european și occidental pentru Ucraina.

În ceea ce privește sprijinul României pentru Ucraina, Klaus Iohannis a avut săptămâna trecută o întrevedere cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski la Vilnius, cu prilejul summitului Inițiativei celor Trei Mări, cei doi discutând necesitatea de a consolida apărarea aeriană ucraineană și de a crea un scut aerian fiabil.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions
CONSILIUL EUROPEAN16 mins ago

O relație reciproc avantajoasă cu Turcia este în interesul strategic al UE, au stabilit liderii. Klaus Iohannis: Toată lumea trebuie să înțeleagă că relația cu Turcia este importantă

CONSILIUL EUROPEAN27 mins ago

Orientul Mijlociu: Liderii UE au decis să impună sancțiuni Iranului după primul atac direct cu rachete al Teheranului împotriva Israelului

U.E.38 mins ago

Consiliul European: Scholz, Macron, Iohannis, Rutte și ceilalți lideri au decis că este necesar ca statele UE să furnizeze “urgent apărare antiaeriană Ucrainei”

SCHENGEN12 hours ago

Raportul privind viitorul pieței unice prezentat liderilor UE cere stabilirea în 2024 a unui termen clar pentru intrarea României în Schengen pe cale terestră

CONSILIUL EUROPEAN12 hours ago

Raport revoluționar privind viitorul pieței unice: Enrico Letta le propune liderilor UE să integreze telecomunicațiile, energia și finanțele și propune cea de-a 5-a libertate a pieței unice, consacrată inovării

ROMÂNIA13 hours ago

Am discutat în Qatar despre investiții majore în infrastructură, energie, agricultură, anunță Marcel Ciolacu. Va fi creat un grup comun de lucru care să identifice proiecte concrete și de interes pentru ambele părți

COMISIA EUROPEANA13 hours ago

Ursula von der Leyen face apel la “trezirea Europei în materie de securitate și apărare” în fața regimurilor autoritare: Ameninţarea războiului nu este iminentă, dar nu este imposibilă

ROMÂNIA DIGITALĂ14 hours ago

ICI București a lansat NFT Museum în cadrul Digital Innovation Summit Bucharest

INTERNAȚIONAL14 hours ago

Ministrul german de externe, vizită în Israel după atacul Iranului. Annalena Baerbock face apel la ”prudență și responsabilitate” pentru a preveni un scenariu imprevizibil

ROMÂNIA14 hours ago

Directorul general ICI București, în cadrul Digital Innovation Summit: Lumea se schimbă şi va trebui să ne adaptăm. Foarte multe informații nu le mai putem opera decât dacă suntem digitalizați

ROMÂNIA14 hours ago

Directorul general ICI București, în cadrul Digital Innovation Summit: Lumea se schimbă şi va trebui să ne adaptăm. Foarte multe informații nu le mai putem opera decât dacă suntem digitalizați

ROMÂNIA15 hours ago

Ne dorim să dezvoltăm Portul Constanța în perspectiva procesului de redresare și reconstrucție a Ucrainei, subliniază Marcel Ciolacu în Qatar: Avem nevoie de expertiza și experiența companiilor qatareze

ROMÂNIA17 hours ago

Ministrul Adrian Câciu își dorește ca Europa anului 2030 să ”fie un furnizor mondial de tehnologie, un producător de semiconductori şi un producător de software”, fiind convins că România va fi cu totul alta

REPUBLICA MOLDOVA2 days ago

Gala AOR. Președintele Rețelei Orașelor și Municipiilor din R. Moldova din cadrul CALM: Ne dorim parteneriate în care Republica Moldova să se simtă parte a românității de facto și de jure

ROMÂNIA DIGITALĂ2 days ago

Digital Innovation Summit Bucharest explorează în perioada 16-18 aprilie punctul de intersecție dintre inovarea digitală, securitatea cibernetică și eforturile diplomatice într-o lume interconectată

ROMÂNIA DIGITALĂ2 days ago

Digital Innovation Summit/Nicolae Ciucă: Văd următorii 10 ani ca pe un deceniu al siguranței, în care investiția în inovație și tehnologie trebuie să fie parte a noului proiect de țară

ROMÂNIA3 days ago

Premierul Marcel Ciolacu, întâlnire cu președintele Congresului Mondial al Ucrainenilor: Lucrăm împreună pentru a asigura drepturi egale pentru minoritățile naționale din România și Ucraina

NATO6 days ago

Klaus Iohannis explică de ce România nu a investit 2,5% din PIB pentru apărare în 2023: Inflația, lipsa lichidităților la momentul achiziției și a echipamentelor militare

PARLAMENTUL EUROPEAN1 week ago

Regele Philippe al Belgiei, în plenul PE: „Europa și întreaga lume au mare nevoie de speranță”

NATO1 week ago

“România – NATO, 20 ani”. Premierul Marcel Ciolacu: Ancorată ireversibil în comunitatea euro-atlantică, România este o ancoră strategică a NATO pe flancul estic

Trending