Connect with us

EDITORIALE

Poziția Comisiei Europene este doar începutul: Posibile scenarii pentru România – în nucleul dur european sau la periferia lui

Published

on

de Robert Lupițu

Abordarea pe care Comisia Europeană și-a asumat-o în raport cu România, o țară care se pregătește deopotrivă de o președinție dificilă la Consiliul UE și de găzduirea primului summit al liderilor europeni chiar de Ziua Europei (9 mai 2019), a fost interpretată în mai multe feluri. Nepotrivită, imixtiune, un avertisment sau o poziție necesară. Un lucru este cert: la numai câteva luni după ce președintele Comisiei Europene uzita numele României de cele mai multe ori în discursul său privind Starea Uniunii, îndeosebi în susținerea aderării noastre la Schengen și pentru găzduirea summitului din 2019 post-Brexit, executivul UE mută bătălia noastră internă pe tematica justiției pe agenda europeană și o face în ajunul învestiturii unui nou guvern.

Situația merită analizată pe câteva coordonate/ scenarii distincte și fixată în timp: apelul cuplului Juncker-Timmermans, un duet care asigură reprezentarea celor două mari familii politice (PPE și PES), este lansat înaintea votului de învestitură al celui de-al treilea guvern PSD-ALDE din ultimele 12 luni cu care Comisia Europeană va începe să lucreze, inclusiv în pregătirea președinției la Consiliu. Mesajul este cu atât mai ascuțit cu cât viitorul prim-ministru are o experiență de 9 ani de lucru în Parlamentul European, inclusiv ca lider al delegației PSD în legislativul european. Cu alte cuvinte, este posibil ca în această discuție privind îngrijorarea Comisiei Europene și apelul către Parlament să fi fost ignorat un alt destinatar la fel de important: prim-ministrul desemnat, care face parte din aceeași familie politică ca Frans Timmermans și cu care va avea întrevederi în formatul liderilor socialiștilor europeni. Scrisoarea celor mai importanți oameni din Comisia Europeană deschide, totodată, cadrul pentru dezbaterea de pe 7 februarie 2018 din plenul Parlamentului European privind situația justiției și a democrației din România, a doua în decurs de un an de zile.

Un alt element pe care îl decodific ca aducând greutate gestului Comisiei Europene este dubla semnătură din subsolul scrisorii: a președintelui Comisiei Europene și a prim-vicepreședintelui aceleiași instituții, cel din urmă fiind și titularul portofoliului privind statul de drept și drepturile fundamentale în cadrul executivului UE. 

Poziția Comisiei Europene este, însă, doar începutul. Ea deschide calea spre noi scenarii de care România va trebui să țină cont pentru că ele au potențial de interconectare și pentru că fiecare scenariu pe care îl descriu în rândurile ce urmează atinge câte un dosar important pentru București, interese strategice naționale la nivel european, asocieri nefericite, dar și agenda executivului UE, care își va urma cursul, indiferent de direcția pe care scena decizională românească consideră că este necesar să o urmeze.

Scenariul România în nucleul dur al UE? Da, iată condițiile: Schengen, Euro și o președinție cu un summit de Ziua Europei de succes

Un scenariu care nu se schimbă, cel puțin declarativ, este consensul politic privind dorința României de a face din parte nucleul dur al Uniunii Europene, mai ales după ambiția prezidențială folosită zilele trecute și intitulată ”România – pilonul estic al UE”. În urma discursului flamboiant al președintelui francez la Davos și îndemnul de a nu-i ”aștepta pe toți de la masă până se decid să meargă înainte”, decizia României privind calea de urmat este iminentă. Indubitabil, ea există la nivel declarativ și chiar la nivelul câtorva inițiative grele: înființarea procurorului european și lansarea cooperării structurate permanente în materie de apărare. Însă România nu va putea să închidă ușa fiind convinsă că se află în încăperea nucleului dur sau în primul vagon (prima viteză) până când nu va fi parcurs două scenarii: aderarea la zona euro și, anterior, la Spațiul Schengen.

Aceste două dosare – zona euro și spațiul Schengen – au nevoie de o clarificare cât mai rapidă. În privința zonei euro, dincolo de obligația asumată prin tratat, este un calcul politic simplu. Țările partenere mai puternice sunt dispuse să accelereze această integrare cu cei care doresc să procedeze în consecință. Opțiunea României este pentru, dar ea trebuie concretizată ca demers incipient. Firește, calculul politic nu este suficient, el necesitând calculul economic, însă tergiversarea prin argumente tehnice ar trebui substituită de măsuri corective ale impedimentelor. Obiectivul aderării la spațiul de liberă circulație a primit o fereastră de oportunitate atât după semnalul de susținere al lui Jean-Claude Juncker, cât și după anunțarea sudării unui tandem româno-bulgar, în contextul președințiilor la Consiliul UE, pentru a promova agenda comună. Pe de altă parte, legătura politică făcută de anumite state membre între criteriile aderării la Spațiul Schengen și recomandările MCV este acum amplificată de semnalul dat de către Comisia Europeană pe legile justiției. 

Dorința de a face parte din nucleul dur care decide viitorul Europei beneficiază de o altă oportunitate intitulată președinția Consiliului UE și summitul de la Sibiu de Ziua Europei, reuniune post-Brexit și ante-alegeri europene și care are pe ordinea zi pregătirea agendei strategice a UE pentru 2019-2014. Cu alte cuvinte, adoptarea orientărilor generale pentru o perioadă politică ce echivalează un întreg mandat legislativ și executiv european. Însă, României îi va dificil să ofere substanță discursului politic și să întărească adeziunea sa la nucleul dur dacă va păși în prima sa președinție rotativă și va găzdui summitul european din 9 mai cu următoarele scenarii juxtapuse: indecisă privind aderarea la moneda euro, cu dificultăți în a dialoga cu Comisia Europeană și în a obține sprijinul guvernelor europene pentru Schengen și având pe masa europeană problematica justiției. Practic, prin bifarea acestor scenarii România s-ar putea situa într-un scenariu mai mare, unul periferic față de nucleul decizional european.

MCV la rever? Un scenariu cu care ne-am obișnuit. O inițiativă a Comisiei Europene privind statul de drept? Un scenariu necunoscut

Alteori aș fi completat înșiruirea anterioară de dosare și ”cu MCV la rever”, însă direcția spre care ne îndreaptă semnalele politice ne arată că vom intra în președinția rotativă monitorizați sub mecanismul pe care l-am moștenit la aderare și care atrage de la sine mai multe scenarii subsecvente. Preocuparea României nu ar trebui să fie finalizarea MCV în sens de ridicare a mecanismului, ci în sens de îndeplinire a recomandărilor.

Peste această monitorizare merită să suprapunem faptul că anul 2018 va fi ultimul în care actuala Comisie Europeană va mai iniția legislație, iar o mare ambiție a executivului de la Bruxelles este foaia de parcurs – o Uniune mai unită, mai puternică și mai democratică – lansată de Jean-Claude Juncker la utimul discurs privind Starea Uniunii și în care se stipulează angajamentul Comisiei pentru a propune o inițiativă privind asigurarea respectării statului de drept” (pe care am analizat-o pe larg aici).

Încă este neclar ce va conține această inițiativă pe care Comisia Europeană și-a propus să o lanseze în ultima parte a anului 2018, cu puțin timp îniante ca România să preia președinția Consiliului UE, însă ea va fi modelată pe diferite modele patentate. Unul dintre acestea MCV, iar un altul este mecanismul de dialog structurat privind statul de drept, inițiat în cazul Poloniei și care a decurs până la procedura de activare a articolului 7 din Tratatul UE, deschizând precedentul pentru supranumita ”opțiune nucleară”.

Scenariul ”cuplajul nefericit și indezirabil cu Polonia”

Un alt scenariu periferic ar fi, fără discuție, o evoluție a României și a abordării Comisiei Europene față de București similare cu cele ale Varșoviei și în raport cu aceasta. Inclusiv eludarea acestei posibilități este un risc, unul pe care polonezii și l-au asumat și au făcut-o în mod eronat. Cu alte cuvinte, un cuplaj cu Polonia în sensul deschiderii căii spre o activare a articolului 7 privind încălcarea valorilor fundamentale ale UE este o chestiune absolut indezirabilă. 

Pentru rigoarea argumentației, este necesar să fim conștienți că România nu reprezintă un risc iminent de încălcare a valorilor fundamentale și de activare a articolului 7 din tratat, iar această procedură nu este lansată ad-hoc, ci ea ca vine ca urmare a unor semnale, dublate de dialog politic constant. În cazul Poloniei s-au consemnat doi ani de semnale politice, lansare și derulare a mecanismului de dialog structurat privind statul de drept până la activarea articolului cu pricina, care nu presupune automat sancționarea cu pierderea dreptului de vot. Acea sancțiune apare în ultimă instanță și este dependentă de un cumul de factori și de o pondere de voturi care o face aproape imposibilă pentru a fi pusă în practică. Dar numai simpla activare a acestui articol este o pată rușinoasă peste istoria oricărei națiuni, mai ales a celor care au luptat să scape de un sistem politic în care domnia legii și respectul față de drepturile fundamentale nu existau.

Scenariul nevralgic: fondurile europene și statul de drept

Apelul Comisiei Europene către Parlamentul României a fost dublat, în aceeași zi, de aducerea, în spațiul public și politic european, a discuției privind condiționarea alocării fondurilor europene de respectarea valorilor statului de drept. Un subiect sponsorizat de mai multe state, dintre cele contributoare net și care vor fi dezavantajate de ”gaura” lăsată de ieșirea Marii Britanii din UE pentru viitorul buget multianual. Asumarea de către Comisia Europeană a introducerii unei definiții privind statul de drept în dezbaterile pentru viitorul Cadru Financiar Multianul și producerea unei corelări între acordarea fondurilor europene și obligativitatea ca țările membre să aibă ”sisteme judiciare funcţionale şi independente”, reprezintă un semnal care vulnerabilizează poziția mai multor țări, îndeosebi România și Polonia, în negocieri.

Pe de altă parte, este greu de imaginat că un asemenea principiu va trece de negocierile dintre țările membre și că statele beneficiare net vor accepta această condiționalitate, însă prezența acestui element la tratative va afecta poziția României, atât ca stat care va asigura moderarea dezbaterilor privind CFM 2021-2027 din postura de președinte al Consiliului, cât și ca al doilea cel mai mare beneficiat net de fonduri europene și care are o balanță financiară pozitivă în materie de fonduri europene de aproape 30 de miliarde de euro din 2007 încoace.

 

.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

EDITORIALE

Globalizarea Războiului Rece

Published

on

© CaleaEuropeană.ro

Corespondență din Bruxelles – Dan Cărbunaru

În timp ce încălzirea globală provoacă frisoane în cancelariile occidentale, globalizarea Războiului Rece începe să fie recunoscută de aliații trans-atlantici.

Occidentul se pregătește serios de confruntarea de sistem la nivel mondial. Liderii vorbesc din ce în ce mai apăsat de nevoia democrațiilor de a se proteja de efectele regimurilor autoritare, având ca vârf de lance Rusia și China.

Dacă după cel de-al Doilea Război Mondial URSS și SUA plus aliații din Europa Occidentală au tras Cortina de Fier și au răcit pentru prima oară războiul, iar ca efect au antrenat în această răcire o parte a lumii, iată că acum globalizarea Războiului Rece este prefigurată de semnalele apăsate transmise de Rusia și China.

G7, NATO, UE par să se pregătească deja și lucrează la șanțurile de apărare, simultan cu întărirea rezilienței în fața acestei provocări. Chiar dacă în cazul G7 doar indirect, prin liderii instituțiilor europene, România e prezentă în toate cele trei formule de stabilitate, pace și bunăstare generate de de Occidentul politic.

Dacă Războiul Rece ne găsea sub ocupație a trupelor sovietice, secătuiți de resurse și sub regim autoritar, azi noua rivalitate dintre autoritarism și democrație ne oferă garanțiile de securitate NATO și bunăstarea generată de UE. În plus, văduviți, în secolul trecut, de salvarea economică prin Planul Marshall, azi avem zeci de miliarde de euro – bani europeni din PNRR plus MFF.

Dacă ne înțelegem corect interesele și șansele, putem trece cu bine peste valurile geopolitice generate de noile realități globale.

Continue Reading

EDITORIALE

Patru summituri care vor dicta cursul relațiilor internaționale către 2030: Alianța transatlantică și democrațiile lumii dau testul pre-eminenței globale în fața Chinei și Rusiei. Mize pentru România

Published

on

© Official G7, NATO, EU and White House Photos

Joe Biden vine în Europa pentru prima călătorie externă de la preluarea stindardului de lider al (încă) celei mai mari superputeri a lumii. Atunci când președintele Statelor Unite va păși pe sol european, Europa, America de Nord, alianța transatlantică și partenerii lor democratici din Asia-Pacific vor intra într-un maraton de trei summit-uri și reuniuni politice ce au ca unic scop pregătirea democrațiilor pentru competiția cu regimurile autocratice care pulsează, de la Beijing și Moscova, propriile modele ale ordinii internaționale. “Încărcat” de mult așteptata reînnoire a relațiilor transatlantice, Joe Biden nu va fi doar liderul SUA, ci și reprezentantul lumii democratice într-o întâlnire unu-la-unu cu cel mai longeviv exponent al regimurilor autocratice influente global, președintele rus Vladimir Putin.

Momentul în care vor fi trase cortinele peste summit-urile G7 (11-13 iunie), NATO (14 iunie), UE – SUA (15 iunie) și Statele Unite – Federația Rusă (16 iunie) va fi clarificator pentru întreg desfășurător al relațiilor internaționale în deceniul ce tocmai am intrat și care, conform previziunilor, anticipează să se închidă cu devansarea Americii de către China în ierarhia puterii mondiale.

Un desfășurător care va trebui să probeze, din perspectiva lumii transatlantice, implicit a României, reziliența democrațiilor, deci capacitatea acestora de a se adapta politic, economico-financiar, societal și cultural pentru un scop atent sintetizat de noul președinte al SUA: acela ca “democrațiile, și nu autocrațiile, să stabilească regulile” ordinii globale. Un desfășurător care, iată, va fi o prefață pentru competiția globală dintre democrațiile reprezentate de SUA, Europa, restul țărilor G7, partenerii like-minded din Asia-Pacific și autocrațiile întrupate de o Chină în ascensiune și o Rusie imprevizibilă.

Greutatea acestor momente reține și o recunoaștere istorică. În preambulul vizitei sale în Europa, Joe Biden a scris un editorial pentru Washington Post al cărui deznodământ ne oferă imaginea răpită de anii în care administrația Trump și aliații occidentali europeni s-au confruntat politic, șubrezind unitatea transatlantică: “Pot democrațiile să se unească pentru a obține rezultate reale pentru cetățenii noștri într-o lume în schimbare rapidă? Își vor dovedi alianțele și instituțiile democratice care au modelat atât de mult secolul trecut capacitatea de a face față amenințărilor și adversarilor din zilele noastre? Cred că răspunsul este da. Și în această săptămână, în Europa, avem șansa de a demonstra acest lucru”.

Fraza de mai sus este recunoașterea că așa cum Europa Occidentală a avut nevoie de Statele Unite pentru a se elibera de dominația nazistă și pentru a croi Uniunea Europeană, așa cum Europa Centrală și de Est a avut nevoie de SUA, UE și NATO pentru a se îndepărta de întunecatul și înrădăcinatul trecut comunist și sovietic, în același fel, Statele Unite și Europa unită au nevoie una de altă, în cadrul NATO și în rândul celorlalte forme instituționale de cooperare, pentru a apăra democrațiile și pentru a preveni răsturnarea ordinii mondiale printr-o concurență geopolitică multi-stratificată – politic, economic, tehnologic, hibrid, militar – fără precedent.

România va juca direct la două dintre cele patru reuniuni – summitul NATO și summitul UE-SUA – și va fi parte indirectă prin suma efectelor celor la discutate la summiturile G7 și la întâlnirea Biden – Putin. Mizele pentru România derivă dintr-o serie de acțiuni pe care Bucureștiul le-a întreprins și le desfășoară de aproape un an: accentuarea dezbaterilor în direcția consolidării unei reziliențe comune europene și euro-atlantice, utilizarea platformei președinției României la Comunitatea Democrațiilor drept “carte de intrare” înspre Summitul Democrațiilor dorit de președintele american Joe Biden, creșterea prezenței NATO în regiunea Mării Negre. În acest sens, orice rezultat care culmină cu unitate și solidaritate transatlantică în fiecare din cele patru momente este un succes pentru România europeană și transatlantică.

Câteva aspecte care merită urmărite pentru a înțelege potențialele urmări ale reuniunilor la vârf la nivelul G7, NATO, UE – SUA și Statele Unite și Federația Rusă ar fi următoarele:

G7 + 3 – reduta democrațiilor își dă testul preeminenței globale

1. Desfășurarea, în Marea Britanie, a primului summit G7 din ultimii doi ani cu un nou președinte “transatlantic” este un semnal pentru binele relației transatlantice post-Brexit și post-Trump, cele două curente care au zguduit lumea democratică. Va proiecta imaginea unui careu al democrațiilor din Asia-Pacific și America de Nord până în Regatul Unit, continuând spre Europa Occidentală, garantând locul Marii Britanii ca putere importantă în reduta democrațiilor globale. Acest fapt va fi confirmat și de situația simbolică prin care premierul Boris Johnson va fi primul lider european cu care președintele american Joe Biden se întâlnește în persoană, iar Biden va fi primit de regina Elisabeta a II-a;

2. G7 va avea și un format extins cu trei invitați democratici de calibru – Australia, Coreea de Sud și India -, care însumează de fapt jumătate din statele membre ale G20, transmițând un semnal de redută din partea democrațiilor lumii;

3. Agrearea unui consens privind impozitarea cu minim 15% a companiilor are rolul de catalizator pentru alte decizii importante în combaterea schimbărilor climatice, a luptei împotriva dezinformării, în direcția unei redresări economice puternice și a siguranței sanitare și, de ce nu, a edificării unui nou model și lanț de producție și aprovizionare pentru a reduce dependența de China;

NATO 2030: o transformare istorică la orizont

4. Cea mai importantă decizie preconizată este cea prin care cei 30 de lideri euro-atlantici îi vor mandata pe secretarul general Jens Stoltenberg să elaboreze un nou Concept Strategic bazat pe trei dimensiuni – politic, militar și proiecție globală -, iar tematica este cât se poate de concisă: “reziliența” aliaților. Prima dimensiune (politică) va viza recalibrarea NATO ca unic forum politic transatlantic în materie de securitate și apărare colectivă, ceea ce ar putea limita tensiunile între aliați, așa cum am asistat între Washington și Berlin, respectiv între Paris și Ankara. Sub acest regim, vor fi importante și întrevederile bilaterale din marja summitului, inclusiv prima întâlnire între președintele SUA și cel al Turciei. Cea de-a doua dimensiune (militară) cuprinde spectrul cheltuielilor pentru apărare și al posturii de descurajare și apărare a NATO, esențiale pentru securitatea României, dar și idei mai inovatoare precum crearea unui accelerator tehnologic în materie de apărare și sporirea unei finanțări comune pentru operațiunile și acțiunile aliate, ceea ce ar îndrepta eforturile europene în materie de apărare către un “in house” approach în cadrul Alianței. Cea de-a patra dimensiune (proiecție globală) vizează pregătirea NATO, inclusiv prin extinderea parteneriatelor globale, pentru ascensiunea Chinei, care urmărește să devină principala putere militară a lumii până în 2050.

5. China va fi abordată și inclusă în deciziile NATO la un nivel fără precedent, în vreme abordarea față de Rusia va continua pe baza schemei “măsuri de descurajare și apărare puternice, combinate cu dialog politic”.

6. Un moment central și asigurator va fi acela al reafirmării angajamentului pentru articolul 5 privind apărarea colectivă, invocat o singură dată, în 2001, și a cărui autenticitate a fost dovedită vreme de două decenii până la retragerea din Afganistan, așteptată a fi reconsfințită la acest summit.

Reuniunea UE – SUA: revitalizarea alianței transatlantice

7. Venirea lui Biden la Bruxelles cu discursul nuanțat al “unei Europe unite, libere și pașnice” și cu o concesie strategică pentru Germania prin renunțarea la a sancționa principala companie implicată în conducta Nord Stream 2 vor fi o adevărată simfonie care vor permite deblocarea relației transatlantice în domenii cheie: – combaterea schimbărilor climatice, reguli echitabile pentru comerțul global (un potențial preambul și pentru un viitor acord de liber schimb UE-SUA), o alianță transatlantică digitală.

8. O componentă cheie va fi, indubitabil, dialogul strategic UE – SUA cu privire la China, principalul competitor geopolitic al Statelor Unite și un rival sistemic pentru Uniunii.

SUA – Rusia: Prea departe pentru a fi pe urmele lui Reagan și Gorbaciov

9. Chiar dacă se vor întâlni pentru prima oară în calitate de președinți, Joe Biden și Vladimir Putin vor fi departe de a pregăti o resetare a relațiilor dintre Washington și Moscova, așa cum liderii SUA și URSS o făceau în același loc, la Geneva, în 1985.

10. Deși sunt șanse slabe ca reuniunea dintre Biden și Putin să producă vreo schimbare palpabilă în relația bilaterală, obiectivele cheie pentru SUA, NATO, Europa și România vor fi atinse: abordarea stabilității strategice, importantă pentru postura de descurajare nucleară în Europa, transmiterea de către Joe Biden a unei poziții unitare transatlantice privind provocările generate de Rusia la adresa securității europene și reafirmarea capacității și determinării occidentale de a sancționa Rusia atunci când instrumentalizează atacuri hibride ori cibernetice împotriva Europei și Statelor Unite.

Consistența celor patru summit-uri va fi, în mod limpede, mult mai vastă. Accentul și nuanțele ce vor fi date de limbajul diplomatic-politic din comunicatele finale ale reuniunilor și declarațiile oficiale ale liderilor vor stârni dezbateri, analize prospective și necesitatea unor anticipări strategice în anii ce vor veni. În mod cert, însă, deciziile luate în acest interval de G7, NATO, UE și SUA și care vor fi comunicate lui Vladimir Putin de Joe Biden vor trebui să dea semnalul că democrațiile sunt pregătite și echipate pentru confruntarea inevitabilă cu autocrațiile.

Continue Reading

EDITORIALE

Ziua R

Published

on

de Dan Cărbunaru

Luni, după-amiază, România a dat o gaură în nori și a proiectat, pe cerul mohorât al Bucureștiului, doi vectori occidentali autentici. Centrul Euro-Atlantic pentru Reziliență (E-ARC) a fost inaugurat fără pompă, dar cu invitați de calibru – Președintele Românei, Premierul, secretarul general adjunct al NATO, vicepreședintele Comisiei Europene, miniștrii Apărării și de Externe.

Printre scrâșnetele de roți ale tramvaiului care trecea pe strada Vasile Lascăr, oficialii au trasat perspectiva și miza pe care Reziliența societății noastre le generează. Părinții fondatori ai NATO și UE știau că orice plan economic, politic sau militar are nevoie de o societate care să facă față provocărilor pe care istoria anterioară le generase, dar și celor care aveau să apară. Nicio construcție guvernamentală sau inter-guvernamentală nu poate, azi, să ignore sensibilul și influentul țesut social care asigură, de fapt, funcționarea democrațiilor bazate pe valori occidentale.

Alegerea României de a înființa și găzdui un centru Euro-Atlantic pentru Reziliență, prin intermediul căruia își propune să devină un pol de excelență și un furnizor de expertiză pentru statele membre ale NATO și ale Uniunii Europene, confirmă că există înțelegere corectă a mizelor jocului geo-politic actual. Mai puțin vizibil, dar cu accente cu potențial dramatic, începe să devină tot mai persistent, prin efectele sale, efortul statal sau non-statal de a decredibiliza proiectul de pace și bunăstare generat de fondatorii NATO și UE. A asista impasibil la acest proces, înseamnă să uiți cea mai recentă și aspră lecție primită de UE prin producerea prin mijloace democratice a Brexit-ului. A doua economie a Uniunii și prima sa armată s-a desprins prin referendum influențat categoric de erorile de comunicare și înțelegere ale Bruxelles-ului.

În aceeași Zi R, după-amiază, România urca în sistemul informatic al Comisiei Planul Național de Redresare și Reziliență. Planul de aproape 30 de miliarde de euro care va pune țara noastră, prin implementare, în clasa țărilor occidentale cu reforme implementate, cu economie verde, digitală, bazată pe educație.

Reziliența unei țări targhetate de mesaje anti-occidentale, anti-europene, anti-modernizare, mai ales în această parte a Europei, nu poate depinde doar de numărul avioanelor de vânătoare sau al rachetelor, tancurilor sau trupelor.

România a crescut mult de când a intrat în NATO și UE, dar și așteptările oamenilor au crescut. Poate chiar mai repede. Vaccinarea oamenilor împotriva pandemiei de dezinformare are nevoie de viziune politică, de soluții concrete și de comunicare lor corectă.

Apărarea Uniunii și Alianței Nord-Atlantice începe acasă, iar datoria unei țări este de a-și proteja cetățenii, mai ales când variatele tipuri de provocări care ne vizează societățile au început să își facă simțite efectele chiar și în rândul unor națiuni cu tradiție democratică mult mai îndelungată decât a noastră.

Invazia minților poate fi mai periculoasă decât cea a tancurilor.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
COMISIA EUROPEANA1 week ago

Comisarul european Janez Lenarcic îi răspunde premierului sloven, care l-a acuzat că acționează împotriva intereselor țării sale: Prejudiciile sunt provocate de cei care subminează statul de drept

INTERNAȚIONAL1 week ago

Emmanuel Macron, aflat la Tokyo pentru Jocurile Olimpice, a discutat cu premierul japonez despre lupta împotriva schimbărilor climatice și despre o regiune ”indo-pacifică liberă”

REPUBLICA MOLDOVA1 week ago

Republica Moldova: Bogdan Aurescu a anunțat un nou sprijin de 300.000 euro pentru societatea civilă și presa independentă

REPUBLICA MOLDOVA1 week ago

Vizita lui Bogdan Aurescu la Chișinău: România va fi mereu alături de Maia Sandu. R. Moldova poate deveni un model de orientare pro-europeană în vecinătatea estică a UE

ROMÂNIA1 week ago

Premierul Florin Cîțu apreciază că viteza cu care România va face tranziția la o economie verde va fi diferită de cea a altor țări UE: Partenerii europeni trebuie să ne sprijine mai mult

IMAGINEA ZILEI1 week ago

IMAGINEA ZILEI Militari ai Forțelor Aeriene SUA ajută localnicii afectați de inundațiile devastatoare din Germania

ROMÂNIA1 week ago

Premierul Florin Cîțu: Se vor construi trei centre de mari arși la București, Timișoara și Târgu Mureș. Finanțarea se va face printr-un program cu Banca Mondială

ROMÂNIA1 week ago

Premierul Florin Cîțu: Recunoștință și respect față de militarii români care au participat la acțiunile din Afganistan. Sunt eroi ai României

ROMÂNIA2 weeks ago

România: CE constată o îmbunătățire a cadrului general privind situația statului de drept în 2021, dar subliniază necesitatea desființării SIIJ și modificarea codurilor penale

COMISIA EUROPEANA2 weeks ago

Comisia Europeană publică al doilea raport privind situația statului de drept în toate țările membre UE: Progresele au fost neuniforme și există motive serioase de îngrijorare determintate de mai multe țări

Team2Share

Trending