PPC Iași, premiat la a cincea ediție a Galei Star Construct dedicată celor mai performanți constructori și proiectanți

Coordonatoarea primei sucursale teritoriale a Patronatului Proiectanților în Construcții (PPC), la Iași, Irina Teslărașu, a fost premiată în cadrul celei de-a cincea ediții a Galei Star Construct dedicată celor mai performanți constructori și proiectanți din România, potrivit unui comunicat.

„Suntem mândri de premiul oferit colegei noastre, doamna Irina Teslărașu, coordonatoarea primei sucursale teritoriale a PPC, la Iași. Înființarea acestei structuri reflectă interesul strategic al Patronatului de a avea forță de reprezentare locală, pentru a avea o comunicare eficientă atât cu autoritățile locale, precum și cu beneficiarii serviciilor de proiectare în construcții. O felicităm pe colega noastră și pregătim, în perioada imediat următoare, deschiderea de noi sucursale teritoriale în principalii poli de creștere economică”, a declarat președintele PPC, Alexandru Fulga.

 

Gala Star Construct, organizată de Federația Patronatelor Societăților din Construcții din România, a reunit 400 dintre cele mai puternice firme din acest sector vital pentru economia noastră. Împreună, participanții la cea de-a cincea ediție a Galei au generat, pentru economia României, peste 6 miliarde de euro în ultimul an, cu ajutorul celor peste 30.000 de angajați.

Ca membru al FPSC, Patronatul Proiectanților în Construcții a fost reprezentat de membrii Consiliului Director, condus de președintele Alexandru Fulga.

Evenimentul, organizat pentru a recunoaște meritele celor mai performanți constructori și proiectanți, a fost o bună ocazie de a analiza situația industriei noastre și de a vorbi despre planurile de viitor, precum și despre investițiile publice derulate prin ministerele de linie – Ministerul Dezvoltării și Ministerul Transporturilor.

Nevoia de stabilitate și de predictibilitate fac din colaborarea sectorului nostru cu autoritățile un pilon esențial pentru a continua să valorifică oportunitățile economice oferite de apartenența noastră la Uniunea Europeană.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Alexandra Loy
Alexandra Loy
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Articole Populare