Connect with us

COMISIA EUROPEANA

Pregătirea pentru Brexit: Comisia Europeană adoptă două propuneri vizând atenuarea impactului asupra pescuitului în UE în situația unui Brexit fără acord

Published

on

Având în vedere continua incertitudine din Regatul Unit cu privire la ratificarea acordului de retragere, Comisia a adoptat astăzi două propuneri legislative menite să contribuie la atenuarea impactului semnificativ pe care l-ar avea un Brexit fără acord asupra pescuitului în UE, se arată într-un comunicat publicat de aceasta.

Aceste propuneri fac parte din activitățile continue desfășurate de Comisie în vederea pregătirii pentru situația unui Brexit fără acord și a realizării de planuri de acțiune în acest sens și vor contribui la asigurarea unei abordări coordonate la nivelul UE într-un astfel de scenariu.

Prima propunere vizează posibilitatea pentru pescarii și operatorii din statele membre ale UE să primească compensații din Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime pentru încetarea temporară a activităților de pescuit. Ele vor contribui la atenuarea parțială a impactului în cazul în care un Brexit fără acord ar duce la închiderea bruscă a apelor Regatului Unit pentru navele de pescuit din UE.

A doua propunere modifică Regulamentul privind gestionarea sustenabilă a flotei externe. Scopul acestei propuneri este de a asigura faptul că UE este în măsură să acorde navelor din Regatul Unit acces în apele UE până la sfârșitul anului 2019, cu condiția ca și navelor UE să li se acorde acces reciproc în apele Regatului Unit. Propunerea prevede, de asemenea, o procedură simplificată de autorizare a navelor Regatului Unit pentru a pescui în apele UE și a navelor UE pentru a pescui în apele Regatului Unit – în cazul în care Regatul Unit ar acorda accesul necesar. Această propunere se limitează la anul 2019 și se bazează pe acordul din 17 și 18 decembrie 2018 al Consiliului Agricultură și Pescuit privind posibilitățile de pescuit pentru 2019. 

Aceste măsuri de pregătire nu diminuează impactul de ansamblu al unui Brexit fără acord și nu reinstituie, în niciun fel, toate beneficiile conferite de apartenența la UE sau termenii unei posibile perioade de tranziție, astfel cum se prevede în acordul de retragere. Ele sunt limitate la aceste domenii specifice în cazul cărora protejarea intereselor vitale ale UE este absolut necesară, iar simpla existență a unor măsuri de pregătire nu este suficientă. Ca regulă generală, măsurile vor avea un caracter temporar, un domeniu de aplicare limitat și vor fi adoptate unilateral de către UE. 

În perioada următoare, Comisia va conlucra cu Parlamentul European și cu Consiliul pentru a asigura adoptarea actelor legislative propuse, astfel încât acestea să intre în vigoare până la 29 martie 2019. De asemenea, Comisia va continua să pună în aplicare planul ei de acțiune vizând pregătirea pentru Brexit și va monitoriza necesitatea unor măsuri suplimentare, sprijinind, în continuare, statele membre în activitatea lor de pregătire.

Reamintim că la data de 19 decembrie 2018, Comisia a publicat cea de a treia comunicare privind pregătirea pentru Brexit, care a pus în aplicare planul de acțiune în caz de Brexit fără acord. Această comunicare a inclus 14 măsuri care vizează un număr limitat de domenii în care scenariul unui Brexit fără acord ar crea perturbări majore pentru cetățenii și întreprinderile din UE-27. Printre aceste domenii se numără serviciile financiare, transportul aerian, serviciile vamale și politica privind clima.

Comisia a publicat, de asemenea, 88 de anunțuri vizând măsuri de pregătire specifice unor sectoare, pentru a informa publicul cu privire la consecințele retragerii Regatului Unit în absența unui acord de retragere. Ele sunt disponibile în toate limbile oficiale ale UE. Comisia a purtat, de asemenea, discuții tehnice cu statele membre ale UE-27, atât în ceea ce privește aspecte generale legate de stadiul pregătirilor, cât și în ceea ce privește măsuri de pregătire vizând sectoare specifice, precum și aspecte juridice și administrative specifice. 

Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

COMISIA EUROPEANA

Parlamentul European cere Comisiei Europene să comunice cine negociază achiziția vaccinurilor în numele său și să facă publice contractele de achiziție

Published

on

© European Union, 2020/Source: EC - Audiovisual Service

Dezvoltarea, achiziționarea și distribuția vaccinurilor în UE trebuie să devină mai transparente, consideră Parlamentul European.

Într-o rezoluție adoptată cu 458 de voturi pentru, 149 împotrivă și 86 de abțineri, europarlamentarii solicită o legislație care să facă mai transparent procesul de cercetare, achiziție și distribuire a vaccinurilor COVID-19. Acest lucru ar permite instituției legislative europene să examineze în mod eficient politicile UE privind vaccinurile. În același timp, Comisia ar trebui să discute aceste politici mai deschis cu cetățenii.

Contracararea ezitării și dezinformării privind vaccinarea

Pentru a spori transparența, deputații europeni cer Comisiei să dezvăluie cine negociază achiziția vaccinurilor în numele său. Aceasta ar trebui să publice contractele de achiziție încheiate cu furnizorii de vaccinuri, inclusiv detalii privind investițiile publice și costurile vaccinurilor, și să facă publice orice potențiale încălcări ale contractului. Europarlamentari subliniază că mai multe informații ar putea ajuta la combaterea ezitărilor și dezinformării cu privire la vaccinuri, iar companiile farmaceutice ar trebui, de asemenea, să facă publice date și rapoarte ample privind studiile clinice.

Vaccinarea la nivel global

Parlamentul European dorește ca viitoarele contracte ale UE să facă vaccinurile mai disponibile în întreaga lume ca un bun public global. UE ar trebui să ajute țările din afara UE să lupte împotriva COVID-19 și să accelereze vaccinarea prin depășirea blocajelor de producție.

Companiile ar putea, de exemplu, să își transfere tehnologia (prin intermediul COVID-19 Technology Access Pool, sau C-TAP, al Organizației Mondiale a Sănătății), iar țările ar putea contribui mai mult la programul COVAX.

De asemenea, UE ar trebui să elaboreze o strategie globală și publică privind vaccinurile, care să abordeze distribuția echitabilă la nivel mondial.

Potrivit mențiunilor președintei Comisiei Europene, Uniunea Europeană va dona în următoarele luni cel puțin 500 de milioane de doze către țările vulnerabile.

”Am atins o etapă importantă în livrarea vaccinurilor COVID-19 în lume. Uniunea Europeană a exportat peste un miliard de doze de vaccin în întreaga lume, în ultimele 10 luni. Vaccinurile produse în UE au fost distribuite în peste 150 de țări de pe toate continentele – din Japonia până în Turcia, din Marea Britanie până în Noua Zeelandă, din Africa de Sud până în Brazilia. Am livrat aproximativ 87 de milioane de doze în țările cu venituri mici și mijlocii prin intermediul COVAX. În mod foarte clar, Uniunea Europeană este cel mai mare exportator de vaccinuri COVID-19. Am împărțit întotdeauna vaccinurile noastre în mod echitabil cu restul lumii. Am exportat la fel de mult cât am livrat cetățenilor UE. Într-adevăr, cel puțin fiecare al doilea vaccin produs în Europa este exportat”, a detaliat von der Leyen, amintind că mai bine de 75% dintre adulții europeni sunt complet vaccinați.

Făcând trimitere la parteneriatul încheiat cu SUA pentru facilitarea vaccinării la nivel global, președinta Comisiei Europene, face apel la implicarea celorlalte țări.

” Împreună cu președintele Biden, ne propunem o rată de vaccinare globală de 70% până anul viitor. Lucrez îndeaproape cu prim-ministrul Draghi și cu președintele Biden pentru a-i mobiliza pe liderii G20 la summitul de la Roma de săptămâna viitoare în favoarea acestui obiectiv ambițios: învingerea pandemiei l nivel global”, a completat Ursula von der Leyen.

Citiți și: 
SUA și UE au încheiat un parteneriat pentru facilitarea vaccinării la nivel mondial. Joe Biden: Vaccinarea, cel mai eficient răspuns la pandemia COVID-19

Parteneriatul UE-SUA anunțat la mijlocul lunii septembrie este construit în jurul a cinci piloni:

  • a partaja doze la nivel global în vederea creșterii ratelor de vaccinare;
  • a consolida aprovizionarea și livrarea de vaccinuri și produse terapeutice în întreaga lume;
  • a sprijini și a se coordona cu organizațiile relevante pentru livrarea de vaccinuri, lanțul frigorific, logistică și programe de imunizare;
  • a coordona investițiile în capacitatea de producție regională cu țările cu venituri mici și mijlocii inferioare;
  • a sprijini crearea unui Fond de Intermediere Financiară (FIF) până la sfârșitul anului 2021 pentru a realiza Securitatea Sanitară Globală.

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

Supercomputerul de clasă mondială Discoverer, inaugurat în Bulgaria, se alătură altor două mașinării din Luxemburg și Slovenia

Published

on

© European Union

Supercomputerul de clasă mondială Discoverer al Întreprinderii Comune Europene de Calcul de Înaltă Performanță (EuroHPC JU), din Bulgaria, a fost inaugurat oficial joi, la Sofia, de comisarul european pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret, Mariya Gabriel, informează un comunicat

La ceremonie au participat, de asemenea, ministrul bulgar al economiei, Daniela Vezieva, ministrul educației și științei, profesorul Nikolay Denkov, viceprimarul Sofiei, Doncho Barbalov, și directorul executiv al EuroHPC JU, Anders Dam Jensen.

Designul Discoverer se bazează pe infrastructura tehnologică BullSequana XH2000 livrată de Atos, această nouă mașină petascale putând executa peste 4,5 Petaflops, echivalentul a 4,5 milioane de miliarde de operații pe secundă.

Finanțat printr-o investiție comună de aproximativ 11,5 milioane de euro din partea EuroHPC JU și a Republicii Bulgaria, Discoverer va oferi servicii HPC unei game largi de utilizatori din Bulgaria, din regiunea Balcanilor și din Europa. Aceste servicii vor sprijini dezvoltarea de aplicații în domeniul științific, în sectorul public și în industrie, în domenii precum sănătatea, ecologia, agricultura sau proiectarea materialelor, de exemplu pentru a sprijini descoperirea de noi medicamente, pentru a înțelege mai bine interacțiunile moleculare sau pentru a facilita simularea climatică și seismică.

Cu ajutorul EuroHPC Discoverer, Bulgaria poate stimula cercetarea și poate fi mai bine integrată în ecosistemele de inovare paneuropene. Acesta va stimula cercetările cu un volum mare de date în domenii precum medicina, industria sau securitatea. Acest nou supercomputer va ajuta utilizatorii europeni să stimuleze cercetarea și inovarea, indiferent de locul în care se află în Europa”, a declarat Mariya Gabriel, comisarul european pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret.

Discoverer se află pe locul 91 în topul TOP500 al celor mai puternice sisteme de supercomputere din lume. Performanța mașinii, situată pe teritoriul parcului științific și tehnologic bulgar Sofia Tech Park, a fost evaluată prin intermediul unor teste speciale efectuate în conformitate cu standardele și cerințele organizației neguvernamentale independente care întocmește această listă.

Accesul la resursele de calcul ale noii unități va fi gestionat în comun de Republica Bulgaria și de EuroHPC JU, proporțional cu investițiile acestora.

Compania Atos a fost selectată în urma licitației lansate în mai 2020 pentru achiziționarea, livrarea, instalarea și întreținerea unui supercomputer Petascale situat în Sofia Tech Park, Bulgaria.

Până în prezent, EuroHPC JU a inaugurat alte două supercomputere Petascale: Vega în Slovenia și MeluXina în Luxemburg. Alte două supercomputere petascale au fost achiziționate: Karolina, în Cehia și Deucalion, în Portugalia. În plus, trei supercomputere EuroHPC pre-exascale sunt în curs de realizare și vor completa în curând mașinăriile petascale: în Finlanda, Italia și  Spania.

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

Summitul social tripartit: Liderii instituțiilor UE subliniază importanța partenerilor sociali în redresarea ”comună, incluzivă, bazată pe coeziune”

Published

on

©European Union, 2021

Partenerii sociali joacă un rol central în punerea în aplicare, cu succes, a planurilor naționale de redresare și reziliență și în redresarea care nu lasă pe nimeni în urmă, a fost mesajul transmis de liderii instituțiilor UE în care summitului social tripartit, a cărui temă principală a fost ”Transformarea redresării Europei într-o creștere durabilă pe termen lung, favorabilă unor locuri de muncă mai numeroase și de mai bună calitate”, potrivit unui comunicat al Consiliului European remis CaleaEuropeană.ro.

Discuțiile din cadrul reuniunii s-au concentrat în jurul a trei întrebări:

  • cum se poate realiza o redresare reușită, de durată și echitabilă din punct de vedere social și care este rolul partenerilor sociali în planurile naționale de redresare și reziliență?
  • cum să reușească dubla tranziție climatică și digitală, în condițiile menținerii prosperității, competitivității și echității sociale?
  • cum se poate asigura munca durabilă (incluzându-se competențele, politicile active în domeniul pieței forței de muncă, sistemele de securitate socială)?

”Pe măsură ce ne continuăm redresarea, trebuie să rămânem concentrați asupra tipului de viitor pe care ni-l dorim – pentru oamenii noștri, pentru economiile noastre și pentru societățile noastre. Pentru o creștere durabilă pe termen lung, care să creeze locuri de muncă mai multe și mai bune, trebuie să investim în competențe și să punem în aplicare politici active pe piața muncii. Așadar, modul în care ne vom reveni va depinde de modul în care investițiile și reformele vor contribui la o tranziție competitivă și echitabilă din punct de vedere social. Ne dorim o redresare comună, incluzivă, bazată pe coeziune. Partenerii sociali au un rol crucial în această privință. Contribuția lor a fost – și va continua să fie – esențială pentru eforturile noastre de redresare. Pachetul nostru masiv de redresare, aprobat de Consiliul European în iulie 2020, va impulsiona aceste eforturi”, a transmis președintele Consiliului European, Charles Michel.

La rândul său, președinta Comisiei Europene a subliniat că Uniunea Europeană se află acum ”într-un moment decisiv.”

”Oamenii au nevoie de competențele adecvate pentru a se adapta la schimbarea parcursului profesional și pentru a găsi noi locuri de muncă pe o piață a muncii în continuă evoluție. Acest lucru este cu atât mai important dacă dorim să realizăm o tranziție echitabilă, durabilă și favorabilă incluziunii către o economie ecologică și digitală. Ne aflăm acum într-un moment decisiv: datorită NextGenerationEU, vom avea parte de reforme cruciale și de investiții fără precedent în educație, formare, ocuparea forței de muncă și măsuri de protecție socială. Acum, mai mult ca oricând, partenerii sociali au un rol central de jucat pentru o punere în aplicare cu succes a planurilor naționale și pentru o redresare care să nu lase pe nimeni în urmă”, a explicat aceasta.

”Acest summit confirmă principiul european conform căruia dialogul social este una dintre valorile fundamentale ale Uniunii Europene și ale statelor membre”, a subliniat, de asemenea, premierul Sloveniei, Janez Jansa, a cărui țară deține președinția semestrială a Consiliului Uniunii Europene.

Acesta a amintit de Pilonul european al drepturilor sociale, un element important pentru ”consolidarea dimensiunii sociale a UE”.

”Cel de-al doilea obiectiv principal al UE, conform căruia cel puțin 60 % dintre adulți ar trebui să participe la programe de formare profesională în fiecare an, este deosebit de important. Învățarea pe tot parcursul vieții este ceea ce poate garanta că, în calitate de indivizi și de europeni, avem competențele și cunoștințele necesare pentru a ne asigura că atât tranziția verde, cât și cea digitală, chiar și în timpul redresării post-pandemice, au loc într-o societate capabilă să facă față provocărilor viitorului într-un mod durabil. În toate aceste eforturi de redresare, instituțiile UE trebuie să aibă în vedere faptul că nimeni nu trebuie să fie lăsat în urmă. Fie ca toate eforturile noastre viitoare să meargă în această direcție”, a mai spus Jansa.

Summitul social tripartit este un forum de dialog între instituțiile UE, la nivel de președinte, și partenerii sociali europeni, la cel mai înalt nivel de conducere. Summitul este coprezidat de președintele Consiliului European, de președintele Comisiei Europene și de șeful de stat sau de guvern al statului membru care asigură președinția prin rotație a Consiliului Uniunii Europene.

Printre partenerii sociali de la nivel european participanți la summit se numără:

  • BusinessEurope;
  • Confederația Europeană a Sindicatelor (CES);
  •  Asociația întreprinderilor cu servicii de interes general (SGI Europe);
  •  Asociația meșteșugarilor și a IMM-urilor din Europa  (SMEunited).

Continue Reading

Facebook

Advertisement
PARLAMENTUL EUROPEAN11 hours ago

Pandora Papers: Parlamentul European solicită să se demareze anchete aprofundate

ENGLISH11 hours ago

Romania among EU countries providing free access to the fewest innovative medicines. How will HTA improve the situation

ROMÂNIA12 hours ago

România, printre țările UE care asigură acces gratuit la cele mai puține medicamente inovatoare. Cum va îmbunătăți situația noul HTA european

CONSILIUL EUROPEAN14 hours ago

Summitul UE: Ciocnirea dintre Varșovia și Bruxelles pe tema primatului dreptului european își face loc pe agendă. Angela Merkel și Emmanuel Macron fac apel la compromis și dialog

U.E.14 hours ago

Viktor Orban consideră planurile Uniunii Europene de combatere a schimbărilor climatice o „fantezie utopică care duce la creșterea prețurilor energiei”

COMISIA EUROPEANA15 hours ago

Parlamentul European cere Comisiei Europene să comunice cine negociază achiziția vaccinurilor în numele său și să facă publice contractele de achiziție

ROMÂNIA15 hours ago

Însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA: Ne vom adapta împreună cu România pentru a ne proteja economiile și popoarele de amenințarea cibernetică

CONSILIUL EUROPEAN15 hours ago

Klaus Iohannis participă joi și vineri la Consiliul European: Șeful statului solicită includerea energiei nucleare și a gazului pe lista investițiilor verzi și sprijinirea R. Moldova în problema gazelor și a energiei

COMUNICATE DE PRESĂ16 hours ago

Compania Leviatan Design, în TOP 10 firme de arhitectură și proiectare din România

ROMÂNIA17 hours ago

Solidaritatea europeană: Austria și Franța oferă României medicamente, ventilatoare și echipamente medicale pentru a lupta în continuare împotriva pandemiei

POLITICĂ18 hours ago

Klaus Iohannis îl desemnează pe ministrul apărării Nicolae Ciucă drept candidat la funcția de prim-ministru

Marian-Jean Marinescu18 hours ago

Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu speră ca ”viitorul apropiat să ne arate că Dunărea va contribui la Green Deal și la dezvoltarea economică a tuturor” statelor străbătute de acest fluviu

Cristian Bușoi21 hours ago

Cristian Bușoi, președintele Comisiei pentru industrie și energie din PE, atrage atenția Comisiei Europene: Companiile din România și din întrega UE au nevoie de sprijin pentru captarea metanului

Cristian Bușoi22 hours ago

Eurodeputatul Cristian Bușoi, intervenție în Parlamentul European: COP26, un moment în care să arătăm că ”Green Deal nu este doar o strategie de mediu, ci și o strategie trigger pentru o UE modernă”

Cristian Bușoi2 days ago

Criza energetică: Cristian Bușoi, președintele Comisiei pentru energie, cere din Parlamentul European adoptarea, cât mai repede, a ”taxonomiei pentru gazele naturale și energia nucleară”

NATO2 days ago

Klaus Iohannis l-a primit pe șeful Pentagonului: SUA sunt hotărâte să își mențină angajamentul ferm în regiunea Mării Negre și salută contribuţia majoră a României în cadrul NATO

COMISIA EUROPEANA2 days ago

Ursula von der Leyen: UE va veni la COP26 cu cel mai înalt nivel de ambiție privind accelerarea tranziției climatice. O facem pentru toate generațiile viitoare!

COMISIA EUROPEANA2 days ago

Criza energetică: Ursula von der Leyen anunță că va prezenta la începutul lui 2022 o strategie pentru dialog internațional privind domeniul energiei: UE trebuie să-și diversifice furnizorii

U.E.3 days ago

Franța face apel la ”fermitate” împotriva încercărilor Poloniei de a pune ”sub semnul întrebării proiectul european”: Tratatele noastre nu reprezintă o simplă bucată de hârtie

COMISIA EUROPEANA3 days ago

Supremația dreptului UE în Polonia: PE solicită Comisiei Europene declanșarea mecanismului de condiționalitate privind statul de drept

Team2Share

Trending