Connect with us

MAREA BRITANIE

Premierul Boris Johnson amenință Uniunea Europeană: Companiile farmaceutice ar putea renunța să mai investească în UE dacă va fi impusă o ”blocadă arbitrară” a vaccinurilor

Published

on

© No. 10/ Flickr

Prim-ministrul britanic, Boris Johnson, a amenințat Uniunea Europeană cu blocarea investițiilor dacă blocul comunitar va decide impunerea unor ”blocade arbitrare” asupra exportului de vaccinuri împotriva COVID-19.

”Aș sugera cu blândețe tuturor celor care se gândesc la blocade sau la întreruperea lanțurilor de aprovizionare că este posibil ca firmele și companiile să se uite la astfel de acțiuni și să se gândească de două ori dacă se investească în țări în care se impun aceste măsuri”, a adăugat Johnson, conform The Independent, citat de Digi24, sugerând că Europa ar putea rămâne fără investiții dacă va decide să blocheze exporturile de vaccin.

”Cred că blocarea vaccinurilor sau a ingredientelor pentru vaccinuri constituie un subiect sensibil”, a spus Johnson, reiterând că vaccinurile sunt rezultatul unei cooperări la nivel internațional.

Remarcile premierului britanic vin în contextul unui conflict între Uniunea Europeană și Regatul Unit în ultimele săptămâni din cauza livrărilor de vaccinuri și unor schimburi de declarații din ce în ce mai aprinse între oficialii europeni și cei britanici.

Comisia Europeană a luat miercuri măsuri suplimentare pentru consolidarea mecanismului de transparență și autorizare pentru exporturile de vaccinuri anti-COVID-19, asigurându-se astfel că UE are acces la seruri la timp pentru a atinge obiectivul de imunizare a 70% din populația adultă până la finalul verii

Astfel, au fost introduse principiile reciprocității și proporționalității, care vor contribui semnificativ la transparența asupra exporturilor de vaccinuri.

Potrivit unui comunicat al Executivului european, noile reglementări aduc două modificări la mecanismul de autorizare existent.

Pe lângă impactul exporturilor provenind de la companii cu care UE a încheiat acorduri preliminare de achiziție (APA), statele membre și Comisia Europeană vor lua în calcul:

1. principiul reciprocității – țara către care se îndreaptă exporturile restricționează exporturi de vaccinuri sau de materii prime, prin lege sau prin alte mijloace?

2. principiul proporționalității – condițiile care prevalează în țara de destinație sunt mai bune sau mai rele decât cele impuse de UE, în special în ceea ce privește situația epidemiologică, rata de vaccinare și accesul la vaccinuri.

Statele membre și Comisia Europeană ar trebui să evalueze dacă exporturile solicitate nu reprezintă o amenințara la adresa securității și aprovizionării cu vaccinuri în Uniunea Europeană.

De asemenea, noile reglementări au introdus 17 noi țări exceptate anterior de la aplicarea acestui mecanism, în vederea unei mai bune imagini a comerțului cu vaccinuri.

Această măsură este direcționată, proporțională, transparentă și temporară. Ea este în deplină concordanță cu angajamentele internaționale ale UE din cadrul Organizației Mondiale a Comerțului și al G20 și în conformitate cu propunerile formulate de Uniune în contextul inițiativei OMC privind comerțul și sănătatea.

Angajată în favoarea solidarității internaționale, UE a exclus din acest mecanism livrările de vaccinuri pentru ajutor umanitar sau destinate unor țări care participă la mecanismul COVAX, precum și transporturile către țările din vecinătate. 

De la aplicarea acestui mecanism, au fost acordate 380 de exporturi către 33 de țări diferite pentru un total de aproximativ 43 de milioane de doze. O singură cerere de export nu a fost acceptată. Principalele destinații de export sunt Regatul Unit (cu aproximativ 10,9 milioane de doze), Canada (6,6 milioane), Japonia (5,4 milioane), Mexic (4,4 milioane), Arabia Saudită (1,5 milioane), Singapore (1,5 milioane), Chile (1,5 milioane), Hong Kong (1,3 milioane), Coreea de Sud (1,0 milioane) și Australia (1,0 milioane).

La 17 iunie, Comisia Europeană a prezentat o strategie europeană de accelerare a dezvoltării, producerii și punerii la dispoziție a unor vaccinuri anti-COVID-19 eficace și sigure. În schimbul dreptului de a cumpăra un anumit număr de doze de vaccin într-un anumit interval de timp, Comisia finanțează o parte din costurile inițiale suportate de producătorii de vaccinuri sub forma unor acorduri preliminare de achiziție (APA).

Finanțarea acordată este considerată un acont pentru vaccinurile care sunt cumpărate efectiv de statele membre. Prin urmare, APA reprezintă o investiție de reducere în amonte a riscurilor față de un angajament obligatoriu de a pre-produce din partea companiei, chiar înainte de a obține autorizația de introducere pe piață. Aceste acorduri ar trebui să permită o livrare rapidă și constantă de îndată ce autorizația a fost acordată.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

MAREA BRITANIE

Premieră: Românca Alexandra Bulat a fost aleasă consilier de comitat în urma alegerilor locale din Regatul Unit

Published

on

© Alexandra Bulat/ Facebook

Românca Alexandra Bulat, stabilită în Regatul Unit, a fost aleasă la alegerile locale desfăşurate joi consilier de comitat în Cambridgeshire din partea Partidului Laburist, printre priorităţile pe care le va urmări în acest post numărându-se drepturile imigranţilor şi combaterea sărăciei în rândul copiilor şi tinerilor, a relatat sâmbătă cambridge-news.co.uk, potrivit Agerpres.

”Sunt foarte bucuroasă să fiu primul român (ales) consilier de comitat în Regatul Unit. Este o zi cu adevărat frumoasă pentru reprezentare”, a declarat Alexandra Bulat, într-o postare pe Facebook.

”Oricare are fi opiniile politice, avem nevoie de mai mulţi imigranţi în politică, indiferent de partid (…), pentru că politica locală ne afectează pe toţi în mod egal şi toţi trebuie să fim reprezentanţi”, adaugă ea.

Anterior activistă pentru drepturile cetăţenilor europeni în Regatul Unit şi voluntară în cadrul unor organizaţii pentru apărarea drepturilor imigranţilor, Alexandra Bulat mărturiseşte că până la anunţarea rezultatului referendumului privind Brexitul nu a interesat-o politica. ”Acela a fost momentul când mi-am dat seama că de fapt deciziile din politică mă afectează şi au un impact direct asupra mea”, explică românca implicată acum în politica britanică, după ce în anul 2017 a devenit membră a Partidului Laburist.

Ea are un mesaj şi pentru românii şi ceilalţi cetăţeni europeni stabiliţi în Regatul Unit. ”În urmă cu opt ani nu eram implicată deloc. Nici măcar nu ştiam că pot vota în această ţară. Iar acum sunt primul român ales consilier de comitat. Sper că aceasta le va trimite un mesaj tuturor de toate naţionalităţile şi minorităţile etnice, acela că vă puteţi implica. Dacă eu o pot face, oricine o poate face. I-aş încuraja pe toţi să-şi facă vocea auzită”, a îndemnat Alexandra Bulat.

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

G7: Miniștrii de externe discută măsuri de contracarare a amenințărilor venite dinspre China și Rusia. Regatul Unit propune crearea unui mecanism de reacție rapidă pentru combaterea dezinformării

Published

on

© Dominic Raab / Twitter

Regatul Unit va încerca marți să își convingă partenerii din G7 să convină acțiuni decisive, menite să protejeze democrațiile împotriva amenințărilor globale, cum ar fi cele reprezentate de China și Rusia, anunță Reuters, citat de Agerpres.

Gazda celei de-a doua zi a reuniunii miniștrilor de externe din G7, ce are loc la Londra, care pregătește summitul liderilor din iunie, ministrul britanic de externe, Dominic Raab, va prezida discuții pe tema amenințărilor la adresa democrației, libertăților și drepturilor omului.

”Preşedinţia britanică a G7 este o oportunitate de a reuni societăţi deschise şi democratice şi de a demonstra unitate într-un moment în care aceasta este foarte necesară pentru a aborda provocările comune şi ameninţările în creştere”, a spus Raab într-un comunicat.

Pe lângă membrii G7 (Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia şi SUA), Marea Britanie a invitat în această săptămână la Londra şi miniştri din Australia, India, Africa de Sud şi Coreea de Sud.

Această primă întrevedere cu prezență fizică după doi ani este privită de Regatul Unit ca o șansă de a consolida sprijinul pentru sistemul internațional bazat pe reguli într-un moment în care influența economică a Chinei și activitarea periculoasă a Rusiei prezintă amenințări.

Luni, după în discuție cu Dominic Raab, secretarul de stat american  Antony Blinken a declarat că este nevoie să se încerce stabilirea unei alianţe globale între ţările iubitoare de libertate, subliniind, pe de altă parte, că nu doreşte să ţină China sub control, ci să se asigure că aceasta respectă regulile.

Marți, miniștrii de externe vor discuta despre lovitura de stat din Myanmar ce necesită acţiuni mai puternice împotriva juntei militare sub formă de sancţiuni extinse, sprijin pentru embargourile asupra armelor şi mai multă asistenţa umanitară.

În cursul după-amiezii, discuţiile se vor concentra asupra Rusiei, inclusiv din perspectiva unui răspuns la manevrele trupelor ruse de la graniţa cu Ucraina şi la situaţia liderului opoziţiei Aleksei Navalnîi, aflat în închisoare.

De altfel, Regatul Unit a anunțat că va propune celorlalte state din G7 să cadă de acord asupra unui mecanism comun de ripostă pentru a contracara dezinformarea rusă.

”Vrem ca G7 să se unească cu un mecanism rapid de respingere, astfel încât, atunci când vedem difuzate aceste minciuni, această propagandă sau ştiri false, să putem (…) dezminţi şi să restabilim adevărul, pentru oamenii din această ţară, dar şi din Rusia sau din China şi din întreaga lume”, a declarat reporterilor ministrul de externe britanic.

Potrivit Sunday Times, un studiu finanţat de Foreign Office a constatat că ”trolii proruşi” postează comentarii rău intenţionate pe site-urile ziarelor britanice pentru a da impresia că publicul susţine agresiunea rusă împotriva Ucrainei.

Acestea sunt apoi utilizate de mass-media de stat ruse pentru a face să pară că opinia publică britanică sprijină Moscova, potrivit ziarului, care susţine că acelaşi proces este folosit şi împotriva mass-media din alte 14 ţări, inclusiv unii membri ai G7, cum ar fi Franţa, Germania, Italia, Japonia şi Statele Unite.

Acest studiu urmează să fie prezentat marţi la Londra, la prima reuniune cu prezenţa fizică a miniştrilor de externe din G7 din ultimii doi ani.

De asemenea, un raport al UE a relevat că presa din Rusia și China încearcă în mod sistematic să semene neîncredere în vaccinurile occidentale împotriva COVID-19, în cele mai recente campanii de dezinformare, menite să divizeze Occidentul.

Din decembrie 2020 până în aprilie anul acesta, presa de stat din cele două țări a promovat știri false în mai multe limbi, accentuând preocupările privind siguranța vaccinurilor, făcând legături nedovedite între vaccin și decese în Europa și promovând vaccinurile rusești și chinezești ca fiind superioare, potrivit raportului.

Kremlinul și Beijingul neagă acuzațiile de dezinformare ale UE, în condițiile în care blocul european încearcă să colaboreze cu Google, Facebook , Twitter și Microsoft pentru a limita răspândirea știrilor false.

Continue Reading

MAREA BRITANIE

Boris Johnson salută ratificarea acordului post-Brexit de către Parlamentul European: Este pasul final dintr-o lungă călătorie, oferind stabilitate noii relații cu UE. Așteptăm cu nerăbdare viitorul

Published

on

© No. 10/ Flickr

Premierul britanic, Boris Johnson, a calificat ratificarea acordului comercial și de cooperare între UE și Regatul Unit drept ”pasul final dintr-o lungă călătorie” și a precizat că țara sa ”așteaptă cu nerăbdare viitorul”, informează AFP și DPA, citate de Agerpres.

”Această săptămână este pasul final dintr-o lungă călătorie, oferind stabilitate noii noastre relaţii cu UE ca parteneri comerciali vitali, aliaţi apropiaţi şi egali suverani. Acum este timpul să aşteptăm cu nerăbdare viitorul şi construirea unei Marii Britanii mai globale”, a declarat Johnson miercuri.

”Anul trecut, ambele părţi au lucrat neobosit pentru a conveni un acord bazat pe cooperare amicală şi comerţ liber între egali suverani”, a susţinut la rândul său negociatorul-şef britanic pentru Brexit, David Frost.

”Votul de astăzi aduce certitudine şi ne permite să ne concentrăm asupra viitorului.Vom avea mult lucru împreună, noi şi UE, prin intermediul noului Consiliu de parteneriat şi suntem decişi să lucrăm pentru a găsi soluţii care funcţionează pentru ambele părţi”, a adăugat David Frost.

Parlamentul European a aprobat cu largă majoritate acordul comercial și de cooperare între Uniunea Europeană și Regatul Unit, la finalul unei povești neașteptate, ce a debutat la 23 iunie 2016 cu un referendum în cadrul căruia 51,9% dintre britanici au decis că doresc să se desprindă de comunitatea europeană.

Citiți și:
Parlamentul European a aprobat acordul comercial și de cooperare între UE și Regatul Unit, cel mai ambițios tratat încheiat vreodată de Uniune cu o țară terță

În urma unei dezbateri-maraton de aproximativ patru ore și jumătate, eurodeputații au adoptat acordul care reglemenentează viitoarele relații între UE și Regatul Unit cu 660 voturi pentru, 5 voturi împotrivă și 32 abțineri.

Aprobarea acestui tratat de către Parlamentul European este ultima etapă, având în vedere că paralamentarii britanici au votat deja acest tratat la 30 decembrie 2020, cu 521 de voturi pentru și 73 de voturi împotrivă.

Uniunea Europeană și Regatul Unit au ajuns la un acord comercial și de securitate la 24 decembrie 2020, după nouă luni de negocieri intense. Bruxelles-ul a încheiat astfel prima înțelegere comercială și de securitate cu un stat a cărui apartenență la UE s-a întins pe parcursul a aproape jumătate de secol, deschizând așadar ușa unei noi relații ”a vechilor prieteni”.

Pe lângă aprobarea acordului comercial și de cooperare, eurodeputații au adoptat o rezoluție în care prezintă evaluarea și așteptările cu privire la acord și califică Brexitul drept ”o greșeală istorică”.

La finalul acestei călătorii de peste patru ani care a cunoscut schimbări de președinți de Comisie Europeană, de premieri britanici, de termene limită, de linii roșii, de argumente privind impactul Brexitului asupra Uniunii Europeane sau Regatului Unit, decizia cu privire la viitorul relațiilor între Londrea și Bruxelles s-a întors din nou la cetățeni. 

Prin vocea Parlamentului European, aceștia au scris epilogul primei declanșări a Articolului 50 din Tratatul privind Uniunea Europeană. 

Continue Reading

Facebook

Team2Share

NATO6 hours ago

Declarația Summitului București 9, adoptată în prezența lui Joe Biden: “NATO rămâne piatra de temelie a securităţii euro-atlantice, iar rolul SUA în securitatea Europei este indispensabil”

NATO7 hours ago

Klaus Iohannis, către Joe Biden, la summitul B9: Pledez pentru o creștere a prezenței militare a SUA în România și sudul flancului estic al NATO

ROMÂNIA8 hours ago

Ludovic Orban, întrevedere cu președintele Poloniei: Vizita este o foarte bună oportunitate pentru menținerea și consolidarea relației bilaterale și pe dimensiunea parlamentară

NATO8 hours ago

Secretarul general al NATO: Participarea lui Joe Biden la Summitul “București 9” demonstrează angajamentul SUA de a întări Alianța Nord-Atlantică

COMISIA EUROPEANA8 hours ago

CE revine cu precizări asupra declarației comisarului Thierry Breton: Contractul semnat cu AstraZeneca rămâne în vigoare după luna iunie până la îndeplinirea angajamentelor asumate

ROMÂNIA9 hours ago

Anca Dragu, la reuniunea președinților Parlamentelor din UE: Digitalizarea are potențialul de a îmbunătăți modul în care cetățenii se conectează la instituțiile fundamentale ale democrației

POLITICĂ10 hours ago

Cristian Diaconescu, mesaj de Ziua Regalității: Monarhia României s-a aflat întotdeauna de partea bună a istoriei, a domnit întru legea țării și pentru binele nației noastre

ROMÂNIA11 hours ago

Ludovic Orban a transmis președinților parlamentelor din UE că digitalizarea României este unul din pilonii Planului de Redresare și Reziliență

INTERNAȚIONAL11 hours ago

Raport: Țările G7 trebuie să investească anual 1.000 de miliarde de dolari pentru a asigura o redresare economică solidă în urma pandemiei

Dan Motreanu11 hours ago

Eurodeputatul Dan Motreanu, solicitare către statele UE: Agricultorii care aplică practici mai stricte pentru protecția animalelor trebuie să fie sprijiniți financiar

NATO7 hours ago

Klaus Iohannis, către Joe Biden, la summitul B9: Pledez pentru o creștere a prezenței militare a SUA în România și sudul flancului estic al NATO

NATO8 hours ago

Secretarul general al NATO: Participarea lui Joe Biden la Summitul “București 9” demonstrează angajamentul SUA de a întări Alianța Nord-Atlantică

NATO12 hours ago

Klaus Iohannis: Prezența lui Joe Biden și a lui Jens Stoltenberg la summitul B9 arată că am reușit să creștem reziliența și postura de descurajare a NATO pe flancul estic

COMISIA EUROPEANA13 hours ago

Comisarul european Adina Vălean anunță că trenul Connecting Europe Express își va începe călătoria de promovarea a transportului feroviar verde în toamnă. Pe 18 septembrie, trenul se va opri și la București

CONSILIUL EUROPEAN1 day ago

Moment istoric la Strasbourg. Emmanuel Macron și liderii instituțiilor UE au lansat Conferința privind viitorul Europei: Să ne scriem noi înșine noile noastre legende

COMISIA EUROPEANA1 day ago

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen: Conferința privind viitorul Europei reprezintă oportunitatea de a construi un nou scop comun

PARLAMENTUL EUROPEAN1 day ago

Președintele PE, la lansarea Conferinței privind Viitorul Europei: Dacă reflecțiile cetățenilor implică o actualizare a Tratatelor, să fim curajoși! Nu ar trebui să existe niciun tabu legat de modul în care funcționează UE

Dragoș Pîslaru1 day ago

Dragoș Pîslaru: Prima idee pentru viitorul Europei este legătura dintre economic și social. Europa nu este doar despre milioane de euro, ci despre milioane de cetățeni

Dragoș Pîslaru4 days ago

Dragoș Pîslaru, înaintea Summitului Social de la Porto: Dacă nu înțelegem că trebuie să integrăm categoriile vulnerabile, ne punem valorile democrației în pericol

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI4 days ago

Marian-Jean Marinescu subliniază că cea mai importantă armă a UE împotriva populiștilor este ”conținutul activității noastre” și cere statelor membre să se implice pentru a câștiga ”bătălia comunicării”

Advertisement
Advertisement

Trending