Connect with us

U.E.

Premierul britanic amenință cu părăsirea Uniunii Europene dacă aceasta nu se va reforma. Propunerile lui David Cameron

Published

on

Viitorul Uniunii Europene, Marea Britanie și moștenirea lăsată de David Cameron au fost aspectele care au dominat întrevederea de astăzi dintre prim-ministrul Marii Britanii și reprezentații Uniunii Europene, relatează politico.eu. David Cameron a detaliat solicitările privind reformarea raportului dintre Marea Britanie și Uniunea Europeană. „Uniunea Europeană trebuie să se schimbe,” a precizat Cameron în discursul său de deschidere de la Chatham House din Londra, făcând apel la flexibilitate.

david cameronPrim-ministrul britanic a menționat că nu dorește să se angajeze într-o „misiune imposibilă”, și anume de a renegocia poziția Marii Britanii în Uniunea Europeană. Acesta a precizat că dorește să rămână în UE, dar nu exclude ca statul său să părăsească Uniunea, dacă nu poate garanta schimbările pe care le solicită.

“Câștigăm de pe urma apartenenței la UE, dar și oferim multe lucruri. Și credem cu tărie că, dacă un stat membru important are îngrijorări majore, îngrijorări pe care le-a exprimat într-un mod echilibrat și constructiv de mai mulți ani, atunci are dreptul să se aștepte ca aceste îngrijorări să fie rezolvate”, a spus premierul britanic.

Cameron a expus solicitările sale într-o scrisoare înaintată lui Donald Tusk, președintele Consiliului Uniunii Europene. Acestea vor fi dicutate de către liderii europeni în cadrul summitului care va avea loc la Bruxelles săptămâna viitoare.

Acesta le-a precizat reporterilor londonezi că negocierile ar trebui să se focuseze pe patru aspecte:

  1. Protejarea pieței unice pentru Marea Britanie și pentru alte state care nu sunt în zona euro.
  2. Creșterea competitivității. Cameron a declarat că dorește „să înscrie competitivitatea în ADN-ul Uniunii Europene” prin reducerea dificultăților cu care se confruntă întreprinzătorii.
  3. Să i se permită Marii Britanii să nu se alinieze la ambiția Uniunii Europene de a forma „o uniune cât mai unită” și de a consolida rolul parlamentelor naționale.
  4. Să li se restricționeze emigranților din UE accesul la beneficii, atât celor care sunt încadrați în câmpul muncii, cât și celor care nu muncesc. Miniștrii britanici doresc să oprească presoanele care vin în Marea Britanie cu scopul de a beneficia de avantaje. Condiția pentru a se bucura de acestea este să fie rezident al Marii Britanii cu o vechime de 4 ani.

Emigranții din cadrul Uniunii Europene s-ar putea confrunta cu dificultăți în ceea ce privește accesul la beneficiile oferite de statul britanic. Guvernul londonez a precizat că peste 40% dintre cei care au sosit în Marea Britanie în ultimii 4 ani au beneficiat de o formă de ajutor.

În cadrul discuției avute cu oamenii de afaceri de luni, Cameron a promis că va demitiza două idei: argumentul campaniei anti –Uniunea Europeană conform căreia Marea Britanie ar putea să urmeze exemplul Norvegiei, care are acces pe piața unică, dar nu are un cuvânt de spus cu privire la modul de funcționare al acesteia, și argumentul pro-Uniunea Europeană conform căruia Marea Britanie nu ar putea să se dezvolte în afara Uniunii.

Cameron a promis că va organiza până la sfârșitul lui 2017 referendumul privind apartenența Marii Britanii la Uniunea Europeană.

El a susținut că dacă Marea Britanie va vota pentru ieșirea din UE, atunci o va face. “Nu va mai exista o altă renegociere sau un alt referendum. Prin urmare, le spun omologilor mei europeni cu care negociez: aceasta este singura noastră șansă de a face lucrurile cum trebuie — pentru Marea Britanie și pentru întreaga Uniune Europeană”, a atras atenția premierul britanic.

Teodora Ion

.

.

Continue Reading
Advertisement
1 Comment

1 Comment

  1. Pingback: Europarlamentarul PNL/PPE Ramona Mănescu: “Nu pot fi de acord cu premierul Cameron atunci când spune că este necesară mai puțină Europă” | caleaeuropeana.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

U.E.

În plină reașezare globală, Angela Merkel se referă la ”Rusia, stat partener”: Geostrategic, Europa nu poate avea un interes în ruperea relaţiilor cu Rusia

Published

on

© Munich Security Conference

Corespondență de la München

De la prezidiul Conferinței de Securitate de la München, cancelarul german Angela Merkel a respins ideea unei competiții strategice globale în care Europa ar deține un rol minor, într-un discurs în care nu a ocolit nici temele sensibile ale conductei Nord Stream 2 sau riscurile unei noi curse a înarmărilor, catalogând Rusia drept un stat ”partener” și argumentând că, din punct de vedere ”geostrategic”, Europa nu își permite să rupă raporturile cu Moscova.

„Dacă în timpul Războiului Rece am importat cantităţi mari de petrol din Rusia, nu ştiu de ce ar trebui să fie mai rău acum. Rusia rămâne un partener”, a declarat Angela Merkel.

„Vrem să facem Rusia dependentă doar de China? Acesta este interesul nostru european? Nu cred”, a adăugat cancelarul german.

Angela Merkel a declarat, de asemenea, că ar fi greşit ca Rusia să fie exclusă din punct de vedere politic.

„Geostrategic, Europa nu poate avea un interes în ruperea relaţiilor cu Rusia”, a spus cancelarul german.

Merkel s-a referit și la problema sensibilă a dependenței europene de gazul rusesc, în contextul în care Germania a negociat cu dificultate un compromis cu țările UE privind revizuirea directivei europene a gazelor naturale, compromis agreat sub mandatul președinției României la Consiliul UE, care a și ajuns la un acord preliminar cu Parlamentul European în acest sens.

“O moleculă de gaz rusesc rămâne o moleculă de gas rusesc, fie că este transportat via Ucraina sau via Marea Baltică”, a spus cancelarul german, referindu-se că această problemă merge dincolo de dezbaterea privind Nord Stream 2.

Replica indirectă pentru Angela Merkel a venit din partea vicepreședintelui SUA, Mike Pence.

Nu putem asigura securitatea aliaților noștri în Occident în timp ce ei sunt dependenți de Est”, a afirmat Pence, într-o declarație care poate fi interpretată drept o replică la discursul anterior de pe scena Conferinței, cel al cancelarului Angela Merkel.

Discuția de pe marginea construcției gazoductului Nord Stream 2, deși reprezintă o afacere bilaterală ruso-germană, a devenit o problemă europeană și euro-atlantică.

Aflat în această săptămână la Varșovia, șeful diplomației american Mike Pompeo a avertizat că Statele vor face tot ce le stă în putere pentru a opri construcţia gazoductului Nord Stream 2, care ar urma să lege Rusia de Germania. Anterior, Polonia a încercat să oprească această construcție în cadrul negocierilor privind noua directivă europeană a gazelor, compromis negociat sub auspiciile președinției române a Consiliului UE și încheiat marți seară la Strasbourg cu uun acord preliminar între instituțiile UECompromisul și acordul preliminar negociate de președinția României întărește regulile europene, norme care nu blochează proiectul ruso-german, dar prin care este asigurat faptul că țările terțe precum Rusia nu pot ocoli legislația UE.

De altfel, reamintim că și tensiunile de la summitul NATO de anul trecut dintre Donald Trump și Angela Merkel au avut la bază declarații anterioare ale președintelui american cu privire la faptul că Germania ”este prizoniera Rusiei” în contextul înțelegerii Nord Stream 2.

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

Comisarul european pentru sănătate și siguranță alimentară, Vytenis Andriukaitis va candida la prezidențiale în Lituania

Published

on

Foto: European Council

Comisarul european pentru sănătate și siguranță alimentară, Vytenis Andriukaitis și-a anunțat candidatura la prezidențialele din Lituania, potrivit postării pe contul său de Twitter. Această decizie a fost luată chiar cu o zi înainte de Ziua Națională a Lituaniei.

 


,,Sunt conștien ca va fi nevoie de echilibru și sacrificiu. Știu că va urma mult de lucru. Sunt pregătit”


Comisarul euopean va fi în concediu fără plată din partea Comisiei Europene de la 1 aprilie până pe 13 mai și “dacă este necesar” între 14 mai și 27 mai, în cazul în care există și un al doilea tur. Comisarul european pentru sănătate și siguranță alimentară Vytenis Andriukaitis și-a anunțat vineri candidatura pentru a deveni președintele Lituaniei.

Liderul Partidului Social Democrat din Lituania i-a cerut  lui Andriukaitis să candideze. El a fost fondatorul partidului în 1989 ca urmare a independenței Lituaniei față de Uniunea Sovietică.

El a spus că va depune eforturi pentru a se asigura că ,,numele Lituaniei să fie asociat cu o țară care nu tolerează nivele ridicate de inegalitate, nedreptate, care respectă fiecare persoană și opiniile sale”, a menționat valorile democratice, știința și protecția drepturilor omului ca unele din prioritățile sale de campanie.

De profesie medic, Andriukaitis a fost anterior membru al parlamentului lituanian, vicepreședinte, lider al Partidului Social Democrat și ministru pentru sănătate.

Continue Reading

#RO2019EU

Cu ajutorul RO2019EU, UE va dispune în curând de un cadru mai solid de reglementare și supraveghere a băncilor

Published

on

Foto: RO2019EU

În curând, UE va dispune de un cadru mai solid de reglementare și supraveghere a băncilor, în data de 15 februarie, ambasadorii la UE au aprobat un acord la care președinția română și Parlamentul European au ajuns cu privire la o serie de norme revizuite care urmăresc reducerea riscurilor în sectorul bancar din UE.


„Măsurile de reducere a riscurilor convenite astăzi vor asigura că sectorul bancar dispune de capital suficient pentru a acorda împrumuturi persoanelor fizice și juridice în condiții de siguranță. Totodată, contribuabilii sunt protejați împotriva eventualelor dificultăți cu care s-ar putea confrunta băncile”.

 Eugen Teodorovici, ministrul finanțelor din România


Pachetul convenit de către Consiliu și Parlament cuprinde două regulamente și două directive, referitoare la:

  • cerințele de capital impuse băncilor (modificări aduse Regulamentului nr. 575/2013 și Directivei 2013/36/UE);
  • redresarea și rezoluția băncilor aflate în dificultate (modificări aduse Directivei 2014/59/UE și Regulamentului nr. 806/2014).

Decizia încheie un proces de negociere început în noiembrie 2016. Un prim acord a fost obținut cu privire la principalele elemente ale pachetului bancar și a fost confirmat de către Consiliu la 4 decembrie 2018. Acum, ambasadorii la UE au aprobat acordul referitor la toate măsurile de reducere a riscurilor.

Pachetul de reducere a riscurilor vizează punerea în aplicare a reformelor convenite la nivel internațional în urma crizei financiare din 2007-2008 în vederea consolidării sectorului bancar și a soluționării provocărilor care au rămas de abordat în privința stabilității financiare. Prezentate în noiembrie 2016, acestea includ elemente convenite de Comitetul de la Basel pentru supraveghere bancară și de Consiliul pentru Stabilitate Financiară (CSF).

Una dintre principalele măsuri convenite pentru reducerea riscurilor în sistemul bancar este consolidarea cadrului pentru rezoluția instituțiilor bancare. Acesta le impune instituțiilor de importanță sistemică globală („G-SII”) să aibă o mai mare capacitate de absorbție a pierderilor și de recapitalizare prin stabilirea de cerințe în ceea ce privește valoarea și calitatea fondurilor proprii și a pasivelor eligibile (MREL) pentru a asigura un proces eficace și ordonat de „recapitalizare internă”. Acesta oferă, de asemenea, garanții provizorii și posibile măsuri suplimentare pentru autoritățile de rezoluție.

Pachetul consolidează și cerințele de capital impuse băncilor în vederea reducerii stimulentelor pentru asumarea excesivă de riscuri, incluzând un indicator obligatoriu al efectului de levier, un indicator obligatoriu de finanțare stabilă netă și stabilirea de norme sensibile la risc pentru tranzacțiile cu titluri de valoare și instrumente derivate.

În plus, pachetul bancar conține măsuri pentru a îmbunătăți capacitatea de creditare a băncilor și pentru a facilita un rol mai important al băncilor pe piețele de capital, cum ar fi:

  • reducerea sarcinilor administrative pentru băncile mai mici și mai puțin complexe, legate în special de cerințele de raportare și de informare;
  • consolidarea capacității băncilor de a acorda împrumuturi IMM-urilor și de a finanța proiecte de infrastructură;

Pachetul bancar conține, de asemenea, un cadru pentru cooperare și schimb de informații între diferitele autorități implicate în supravegherea și rezoluția grupurilor bancare transfrontaliere. Măsurile convenite mențin echilibrul obținut prin poziția Consiliului între competențele autorităților de supraveghere din țara de origine și din țara gazdă pentru a facilita fluxurile transfrontaliere de capital și lichiditate, asigurând, în același timp, un nivel adecvat de protecție a deponenților și creditorilor și stabilitatea financiară în toate statele membre. De asemenea, acordul introduce modificări pentru a îmbunătăți cooperarea între autoritățile competente cu privire la aspecte legate de supravegherea activităților de combatere a spălării banilor.

Etapele următoare

Textul va face obiectul revizuirii de către experții juriști-lingviști. Parlamentul și Consiliul vor fi invitate apoi să adopte în primă lectură regulamentul propus.

Continue Reading

Facebook

Advertisement

Trending