Connect with us

MAREA BRITANIE

Premierul britanic Boris Johnson prezintă marți un vast program de relansare a economiei bazat pe investiții în infrastructuri: Trebuie să punem bazele unei ţări în care fiecare are posibilitatea de a reuşi

Published

on

Premierul britanic, Boris Johnson, va dezvălui un amplu plan de relansare a economiei britanice, axat pe investițiile în infrastructuri, în contextul în care țara sa a fost puternic afectată de pandemia de COVID-19, anunță AFP, citat de Agerpres.

Programul, a cărui valoare se ridică la 1,1 miliarde de euro și care urmează să fie prezentat marți, va include un plan de reconstrucție a școlilor și va avea în vedere 50 de proiecte, au anunțat duminică serviciile premierului britanic.

”Pe măsură ce ne revenim după pandemie, este important să punem bazele unei ţări în care fiecare să aibă posibilitatea de a reuşi, cu tinerele noastre generaţii în centrul acestei misiuni”, a declarat Boris Johnson, citat într-un comunicat.

După ce a fost aspru criticat în legătură cu gestionarea pandemiei de COVID-19, care a făcut peste 43.000 de morţi în Regatul Unit – una din cele mai afectate ţări din Europa -, Boris Johnson are ca sarcină să reuşească ridicarea măsurilor de restricţie şi relansarea economiei.

Măsurile stricte de izolare impuse de la începutul lunii aprilie au avut un puternic impact asupra Produsului Intern Brut al țării, care s-a prăbușit cu 20,4%. Fără ajutor suplimentar din partea statului, rata şomajului ar putea ajunge la niveluri nemaivăzute din anii 1980, depăşind vârful de 3,3 milioane înregistrat în 1984, a scris duminică The Observer, citând o analiză a Bibliotecii Camerei Comunelor.

”A fost un enorm, enorm şoc pentru ţară, dar ne vom reveni foarte bine”, a afirmat Boris Johnson într-un interviu publicat duminică de Daily Mail. ”Dacă boala COVID-19 a fost fulgerul, nu vom întârzia să auzim tunetul în termeni de consecinţe economice. Vom fi pregătiţi”, a dat el asigurări.

Ţara ”nu se va întoarce absolut deloc la austeritate ca în urmă cu zece ani”, sub guvernul conservatorului David Cameron, a ţinut să adauge premierul britanic.

Criticat în privinţa gestionării crizei actuale, Boris Johnson a pierdut din popularitate.

Britanicii sunt de părere că liderul laburiştilor, Keir Starmer, ar fi un şef de guvern mai bun, potrivit unui sondaj Opinium publicat sâmbătă. Circa 37% dintre repondenţi consideră că acesta ar acţiona mai bine decât Boris Johnson, doar 35% fiind de acord că actualul premier este cea mai bună opţiune.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

MAREA BRITANIE

Ministrul de externe britanic îndeamnă Israelul să fie „inteligent” și să nu escaladeze tensiunile cu Iranul

Published

on

© UK Foreign Office/ Flickr

Ministrul britanic de externe, David Cameron, a îndemnat Israelul să acționeze „atât cu capul, cât și cu inima” și să nu escaladeze conflictul prin organizarea unui atac de vendetă împotriva Iranului, relatează The Guardian.

Comentariile sale au lăsat să se înțeleagă că Marea Britanie nu va lua parte la un atac asupra Iranului, dar va continua să apere Israelul dacă acesta va fi supus unui nou atac.

„Spunem că Israelul are dreptul să răspundă, dar nu susținem un atac de represalii. Există momente în care trebuie să fim inteligenți, dar și duri, în care trebuie să folosim atât capul, cât și inima”, a afirmat șeful diplomației britanice.

El a spus că Israelul are dreptul să răspundă, dar a sugerat că ostilitățile din weekend au fost o dublă înfrângere pentru Teheran. „Nu numai că atacul lor a fost un eșec aproape total, dar și restul lumii poate acum să vadă ce influență malignă au în regiune și să înțeleagă adevărata lor natură.”

De asemenea, președintele Emmanuel Macron a declarat luni că Franța va depune toate eforturile pentru a evita o „conflagrație” în Orientul Mijlociu, după un atacul „disproporționat” al Iranului asupra Israelului, pe care va încearcă sa-l convingă „să nu răspundă prin escaladare, ci mai degrabă prin izolarea Iranului”.

Iranul a lansat peste 100 de rachete balistice cu rază medie de acțiune, peste 30 de rachete de croazieră de atac terestru și peste 150 de drone de atac împotriva Israelului, a declarat un oficial militar american de rang înalt. Experții susțin că Israelul a reușit să neutralizeze majoritatea rachetelor și a dronelor.

Forțele americane au ajutat, de asemenea, distrugând „peste 80 de vehicule aeriene fără pilot de atac unidirecțional (OWA UAV) și cel puțin șase rachete balistice destinate să lovească Israelul din Iran și Yemen”, a declarat duminică Comandamentul Central al SUA pe X, fostul Twitter.

Continue Reading

MAREA BRITANIE

SUA, în coordonare cu Regatul Unit, interzic importul de aluminiu, cupru și nichel din Rusia pentru a limita ”capacitatea lui Putin de a duce războiul ilegal împotriva Ucrainei”

Published

on

© President of Ukraine Official Website

Statele Unite, prin Departamentul Trezoreriei, în coordonare cu Regatul Unit, au emis două noi interdicții pentru a întrerupe veniturile pe care Rusia le obține din exportul de aluminiu, cupru și nichel.

Conform unui comunicat al Departamentului Trezoreriei al SUA, aceste noi măsuri interzic importul de aluminiu, cupru și nichel de origine rusă în Statele Unite și limitează utilizarea aluminiului, cuprului și nichelului de origine rusă pe bursele mondiale de metale și în tranzacțiile cu instrumente financiare derivate în afara piețelor bursiere.

”Noile noastre interdicții privind metalele cheie, în coordonare cu partenerii noștri din Regatul Unit, vor continua să vizeze veniturile pe care Rusia le poate obține pentru a-și continua războiul brutal împotriva Ucrainei”, a declarat secretarul Trezoreriei, Janet Yellen.

”Luând această măsură într-un mod țintit și responsabil, vom reduce câștigurile Rusiei, protejându-i în același timp pe partenerii și aliații noștri de efectele nedorite de propagare”, a continuat aceasta.

”Limitarea capacității lui Putin de a duce războiul său ilegal împotriva Ucraina este mai bine realizată atunci când acționăm alături de aliații noștri”, a declarat Jeremy Hunt, ministrul britanic al Finanțelor.

”Mulțumită conducerii Marii Britanii în acest domeniu, acțiunea noastră decisivă împreună cu SUA de a interzice în comun metalele rusești de pe cele mai mari două burse va împiedica Kremlinul să direcționeze mai mulți bani către mașina sa de război”, a mai spus acesta.

Conform unui comunicat al Departamentului de Stat al SUA, măsurile intră în vigoare începând de sâmbătă, 13 aprilie.

Ca urmare a acțiunilor de astăzi, London Metal Exchange și Chicago Mercantile Exchange nu vor mai accepta aluminiu, cupru și nichel noi produse de Rusia. 

Bursele de metale joacă un rol central în facilitarea comerțului cu metale industriale în întreaga lume. 

Continue Reading

MAREA BRITANIE

”DragonFire”: Ministrul britanic al Apărării sugerează că Ucraina ar putea primi un laser militar pentru a doborî dronele rusești

Published

on

© Rt Hon Grant Shapps MP/ Twitter

Ministrul britanic al Apărării, Grant Shapps, a sugerat vineri că Ucraina ar putea primi un nou laser militar, aflat într-o etapă experimentală, pentru a o ajuta să se apere în fața dronelor rusești, anunță DPA, citat de Agerpres.

Arma, care poartă numele de DragonFire, ar urma să fie gata pentru utilizare cel mai târziu în 2027 și ar putea avea ”consecințe uriașe” pentru conflictul din Europa, le-a explicat oficialul britanic jurnaliștilor care l-au însoțit într-o vizită de cercetare la Porton Down, Salisbury, în sudul Angliei.

Ministrul britanic al Apărării a mărturisit că dorește să afle dacă poate fi accelerat ritmul de realizare a laserului, astfel încât nouă armă să poată fi utilizată de ucraineni. ”Am venit să accelerez producţia sistemului laser DragonFire deoarece cred că, având în vedere că sunt în curs două mari conflicte, unul pe mare, unul în Europa, ar putea avea consecinţe uriaşe dacă am avea o armă capabilă în special să doboare drone”, a spus el.

Ministerul speră că această armă va reprezenta o alternativă ieftină la rachete pentru acțiuni cum ar fi doborârea dronelor, mai ales că Ucraina a fost din nou ținta unor atacuri cu astfel de echipament militar.

DragonFire este dezvoltat de companiile MBDA, Leonardo şi QinetiQ din domeniul apărării şi de Laboratorul de Ştiinţă şi Tehnologie pentru Apărare (DSTL), subordonat ministerului.

Conform Ministerului Apărării de la Londra, noi reforme pentru accelerarea achiziţiilor necesare au devansat termenul iniţial din 2032 până la care laserul urma să devină operaţional.

Noul model de achiziţii, intrat în vigoare săptămâna aceasta, ”este conceput pentru a nu aştepta până avem o perfecţiune de 99,9% înainte de a-l trimite pe teren, ci să-l aducem la circa 70%, apoi să-l trimitem şi apoi să îl dezvoltăm în continuare”, a explicat ministrul.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions
ROMÂNIA15 hours ago

Ministrul Apărării a discutat cu ambasadoarea SUA despre planurile de modernizare a Bazei 57 Aeriene Mihail Kogălniceanu

U.E.15 hours ago

„Frâna datoriei” este o frână pentru inflație, susține ministrul german al Finanțelor. Germania are cel mai mic scăzut al inflației din ultimii trei ani

ROMÂNIA16 hours ago

Ministrul Culturii Raluca Turcan anunță lansarea aplicației mobile Patrimonium, pentru creșterea accesului la cultură

U.E.17 hours ago

Scholz îndeamnă Israelul la reținere după respingerea „cu adevărat impresionantă” a atacului iranian

MAREA BRITANIE18 hours ago

Ministrul de externe britanic îndeamnă Israelul să fie „inteligent” și să nu escaladeze tensiunile cu Iranul

ROMÂNIA19 hours ago

Premierul Marcel Ciolacu, întâlnire cu președintele Congresului Mondial al Ucrainenilor: Lucrăm împreună pentru a asigura drepturi egale pentru minoritățile naționale din România și Ucraina

INTERNAȚIONAL19 hours ago

Olaf Scholz transmite că mașinile chinezești vor fi binevenite pe piața germană, dar atrage atenția asupra practicilor comerciale neloiale: Concurența trebuie să fie corectă

INTERNAȚIONAL21 hours ago

Volodimir Zelenski dă drept exemplu sprijinul oferit de aliați Israelului pentru a solicita mai mult ajutor militar pentru Ucraina: ”Unitatea” între aliaţi ”oferă cea mai bună apărare”

U.E.21 hours ago

Franța va face „totul pentru a evita o conflagrație” în Orientul Mijlociu și îndeamnă Israelul „să nu răspundă prin escaladare, ci mai degrabă prin izolarea Iranului”

CONSILIUL DE SECURITATE22 hours ago

Secretarul general al ONU lansează un apel la ”reținere maximă” după atacul Iranului asupra Israelului: ”Nici regiunea, nici lumea nu-şi pot permite mai mult război”

ROMÂNIA19 hours ago

Premierul Marcel Ciolacu, întâlnire cu președintele Congresului Mondial al Ucrainenilor: Lucrăm împreună pentru a asigura drepturi egale pentru minoritățile naționale din România și Ucraina

NATO4 days ago

Klaus Iohannis explică de ce România nu a investit 2,5% din PIB pentru apărare în 2023: Inflația, lipsa lichidităților la momentul achiziției și a echipamentelor militare

PARLAMENTUL EUROPEAN6 days ago

Regele Philippe al Belgiei, în plenul PE: „Europa și întreaga lume au mare nevoie de speranță”

NATO6 days ago

“România – NATO, 20 ani”. Premierul Marcel Ciolacu: Ancorată ireversibil în comunitatea euro-atlantică, România este o ancoră strategică a NATO pe flancul estic

ROMÂNIA1 week ago

Premierul Marcel Ciolacu subliniază că institutele de la Fundeni reprezintă priorități pentru investițiile în sănătate: Nu putem face sănătate performantă în clădiri de 65 de ani

ALEGERI EUROPENE 20241 week ago

Ciolacu, întâlnire cu Scholz la Palatul Victoria: România mizează pe susținerea Germaniei pentru aderarea completă la Schengen și dezvoltarea economiei

ROMÂNIA2 weeks ago

Marcel Ciolacu, la depunerea listei alianței PSD-PNL la europarlamentare: Venim cu o ofertă europeană de stabilitate și de construcție

ROMÂNIA2 weeks ago

Ministrul Bogdan Ivan: Prin mințile geniale ale tinerilor cercetători, Romania devine una din cele mai importante țări din regiune și chiar un potențial hub pentru tehnologii emergente, cercetare și inovare

NATO2 weeks ago

Un discurs cât pentru istoria de 75 ani a NATO. Stoltenberg: Europa are nevoie de SUA pentru securitatea sa. Influența aliaților europeni multiplică puterea Americii

CONSILIUL EUROPEAN2 weeks ago

Klaus Iohannis: Viitoarea agendă strategică UE trebuie să se concentreze pe “consolidarea construcţiei europene” privind securitatea, apărarea și extinderea Uniunii

Trending