Connect with us

MAREA BRITANIE

Premierul britanic Keir Starmer anunță sancțiuni dure împotriva „flotei fantomă” a Rusiei: Vom face tot ce ne stă în putință să o distrugem

Published

on

© Simon Dawson / No 10 Downing Street

Premierul britanic Keir Starmer urmează să anunțe un nou pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, vizând în special așa-numita „flotă fantomă” – până la 100 de nave implicate în transportul de mărfuri în ciuda restricțiilor internaționale impuse Moscovei, relatează BBC.

Anunțul va fi făcut în cadrul unui summit al Forței Expediționare Comune (Joint Expeditionary Force – JEF), desfășurat la Oslo, Norvegia. Evenimentul reunește lideri din zece state europene, iar printre temele centrale se numără întărirea sprijinului pentru Ucraina.

Potrivit biroului premierului, sancțiunile vor viza nave care, de la începutul anului 2024, au transportat mărfuri în valoare de peste 18 miliarde de lire sterline (peste 21 de miliarde de euro), contribuind astfel la finanțarea războiului dus de Kremlin.

Premierul britanic a subliniat pericolul reprezentat de această rețea opacă de nave: „Amenințarea pe care o reprezintă Rusia pentru securitatea națională a Regatului Unit nu poate fi subestimată și vom face tot ce ne stă în putință să distrugem operațiunea flotei fantomă”, a declarat Keir Starmer.

Acesta a adăugat că Marea Britanie este hotărâtă să „înfometeze mașinăria de război a lui Putin lipsind-o de veniturile obținute din petrol și să protejeze infrastructura submarină”.

În urma invaziei ruse în Ucraina în 2022, numeroase state occidentale au impus sancțiuni energetice împotriva Moscovei, limitând importurile și plafonând prețul petrolului. În replică, Rusia a construit o „flotă fantomă” de petroliere cu proprietari și trasee dificil de urmărit, menite să eludeze aceste sancțiuni.

Guvernul de la Londra a acuzat această flotă că „finanțează războiul ilegal al Kremlinului în Ucraina”, catalogând navele implicate drept „vechi, periculoase și responsabile de navigație iresponsabilă” – acuzații care vin în contextul deteriorării unei importante cabluri submarine în Marea Baltică.

Conform noilor măsuri, navele sancționate vor avea interdicție de acces în porturile britanice și riscă să fie reținute în apele teritoriale ale Regatului Unit.

Starmer a subliniat importanța acestui demers atât pentru Ucraina, cât și pentru securitatea europeană: „Fiecare pas care crește presiunea asupra Moscovei și contribuie la pace în Ucraina este un pas înainte către securitate și prosperitate în Regatul Unit.”

Marea Britanie a sancționat anterior 133 de nave din „flota fantomă” în decembrie 2024, tot în cadrul unei reuniuni a JEF. Statele membre JEF – printre care se numără Danemarca, Norvegia și Olanda – sunt așteptate să anunțe noi măsuri de sprijin pentru Ucraina în cadrul actualului summit.

Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

INTERNAȚIONAL

Zelenski a discutat cu Macron și Starmer despre consolidarea sprijinului pentru Ucraina și acțiunile comune din cadrul „Coaliției celor Dispuși”

Published

on

© No. 10/ Flickr

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a avut marți seară convorbiri telefonice separate cu președintele Franței, Emmanuel Macron, și cu premierul britanic, Keir Starmer. Discuțiile s-au concentrat pe consolidarea sprijinului internațional pentru Ucraina, inclusiv pe coordonarea cu Statele Unite și pe acțiunile comune din cadrul „Coaliției celor Dispuși”.

„Am vorbit cu președintele Franței, Emmanuel Macron. A fost o conversație foarte consistentă. Continuăm pregătirea deciziilor în cadrul Coaliției celor Dispuși — totul devine din ce în ce mai concret. Am discutat despre sprijinul pentru armata noastră, cooperarea în domeniul apărării și producția internă de armament în Ucraina. Desigur, am avut și un schimb aprofundat de opinii privind relațiile și coordonarea cu Statele Unite”, a scris Zelenski, pe X.

În discuția cu premierul britanic Keir Starmer, Volodimir Zelenski i-a mulțumit pentru noile sancțiuni impuse de Regatul Unit Moscovei, subliniind că acestea sporesc presiunea asupra Rusiei pentru a opri războiul și a se angaja în negocieri reale de pace.

„Avem o decizie privind sancțiunile din partea Regatului Unit, precum și din partea UE, și ar fi bine dacă și Statele Unite ar ajuta. Partenerii noștri europeni pregătesc deja următorii pași în această strategie esențială de presiune asupra Rusiei pentru a pune capăt războiului. Keir și cu mine am discutat principalele elemente ale eforturilor noastre diplomatice, precum și posibilele întâlniri care ar putea asigura un armistițiu și ar putea duce la progrese reale către o pace durabilă. Am discutat, de asemenea, despre conversația de ieri cu președintele Trump, precum și despre acțiunile comune din cadrul Coaliției celor Dispuși”, a adăugat Zelenski.

Statele membre au adoptat marți cel de-al 17-lea pachet de sancțiuni economice și individuale împotriva Rusiei, vizând limitarea accesului acesteia la tehnologii militare esențiale și reducerea veniturilor din energie care alimentează războiul de agresiune împotriva Ucrainei. Noul pachet sancționează sever „flota fantomă” de petroliere a Rusiei, operatorii acesteia, precum și un important producător rus de petrol.

Continue Reading

MAREA BRITANIE

Ambasadorul britanic îl felicită pe Nicușor Dan: Londra își dorește o cooperare strânsă cu România pentru securitatea flancului estic al NATO

Published

on

© UK Embassy Bucharest/ Facebook

Ambasadorul Regatului Unit în România, Giles Portman, l-a felicitat pe Nicușor Dan pentru victoria în alegerile prezidențiale, exprimându-și încrederea într-o colaborare apropiată între cele două țări, în special în domeniul securității euroatlantice.

“A fost o plăcere să-l cunosc pe Nicușor Dan în calitate de primar al Bucureștiului. Acum aștept cu nerăbdare o cooperare cât mai strânsă britanico-română cu el în calitate de nou președinte al României și să consolidăm în continuare securitatea noastră colectivă pe flancul estic al NATO. Felicitări!”, a transmis ambasadorul Portman, într-un mesaj publicat pe rețelele sociale.

 

Primarul general al Bucureștiului, Nicușor Dan, a fost ales președinte al României, devenind primul lider al republicii care obține funcția supremă în stat din postura de candidat independent, devansându-l pe contracandidatul său George Simion, liderul partidului naționalist Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), după ce a surmontat o diferență de aproape 2 milioane de voturi diferență în favoarea candidatului izolaționist în primul tur de scrutin.

Potrivit rezultatelor turului al doilea al alegerilor prezidențiale, după centralizarea tuturor voturilor, Nicușor Dan a obținut 6,17 milioane de voturi (53,6%), iar George Simion a primit 5,33 milioane de voturi (46,4%).

Victoria lui Nicușor Dan a fost salutată de lideri din întreaga Europă, de la liderii instituțiilor UE – președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, președintele Consiliului European, Antonio Costa, și președinta Parlamentului European, Roberta Metsola – la președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, premierul polonez Donald Tusk, președintele ucrainean Volodimir Zelenski, prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez și șefa guvernului italian Giorgia Meloni.

În același timp, președintele francez Emmanuel Macron a fost primul lider european care l-a sunat pe Nicușor Dan pentru a-l felicita. “În pofida numeroaselor încercări de manipulare, românii au ales în această seară democrația, statul de drept și Uniunea Europeană”, a spus Macron.

Luni, președintele ales al României a mai avut discuții telefonice cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, cu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, cu președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, și cu președintele ucrainean, Volodimir Zelenski.

Continue Reading

CONSILIUL EUROPEAN

Președintele Consiliului European: Acordurile de astăzi deschid un nou capitol în relația dintre Regatul Unit și UE — începutul unui Parteneriat Strategic reînnoit și consolidat

Published

on

© European Union 2025

Acordurile pe care le-am încheiat astăzi nu marchează doar un progres, ci deschid un nou capitol în relația dintre Regatul Unit și UE: începutul unui Parteneriat Strategic reînnoit și consolidat, a declarat președintele Consiliului European, Antonio Costa, în cadrul unei conferințe de presă organizate la Londra, alături de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și premierul britanic Keir Starmer, la finalul primului summit UE-Regatul Unit post-BREXIT.

„În ultimele luni, am muncit neîncetat pentru a reconstrui încrederea. Așa cum am discutat în timpul vizitei mele la Downing Street, în decembrie, într-o lume tot mai instabilă, o colaborare profundă între parteneri cu aceleași valori — aliați firești, așa cum suntem noi — nu este un lux, ci o necesitate”, a precizat Costa.

Președintele Consiliului European a subliniat importanța rezultatelor obținute în urma acestui efort comun: o declarație comună privind cooperarea pe teme globale, un parteneriat în domeniul securității și apărării, precum și o înțelegere comună și o agendă reînnoită de cooperare.

„Aceste acorduri sunt mai mult decât simple declarații pe hârtie. Ele reflectă angajamentele noastre comune — pentru securitate, prosperitate, dezvoltare și, mai presus de toate, pentru cetățenii de pe ambele maluri ale Canalului Mânecii. Relația noastră se bazează pe valori comune, interese reciproce și pe realitatea simplă a apropierii noastre geografice. Suntem vecini, aliați, parteneri. Și suntem prieteni”, a adăugat Antonio Costa.

Făcând referire la ordinea internațională bazată pe reguli, Antonio Costa, a atras atenția că aceasta se află sub asediu, în timp ce multilateralismul este pus la încercare. În acest context, el a subliniat că Uniunea Europeană și Regatul Unit rămân actori esențiali în asigurarea stabilității globale.

„Trebuie să fim apărătorii acestei ordini. Europa se confruntă cu cea mai gravă amenințare la adresa securității din ultimele decenii — provocată de războiul brutal de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei. Dar atât Regatul Unit, cât și Uniunea Europeană sunt unite într-o convingere fundamentală: împărtășim o responsabilitate esențială pentru securitatea Europei. De aceea, ne reafirmăm angajamentul comun de a lucra pentru o pace cuprinzătoare, justă și durabilă în Ucraina — o pace care să garanteze independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei. Mingea este acum în terenul Rusiei. Vom intensifica presiunea asupra președintelui Putin — inclusiv printr-un nou pachet de sancțiuni — pentru a-l aduce la masa negocierilor. Rusia trebuie să accepte o încetare a focului necondiționată. Trebuie să înceteze să fie o amenințare pentru Ucraina și pentru securitatea europeană”, a punctat oficialul european.

Făcând trimitere la noul parteneriat în domeniul securității și apărării dintre Uniunea Europeană și Regatul Unit, Antonip Costa a subliniat că această inițiativă va consolida cooperarea bilaterală, va întări contribuția Europei la NATO și va permite o mai bună aliniere în jurul priorităților strategice comune.

„În domeniul comerțului, ne unește angajamentul pentru stabilitate economică. Credem amândoi în liberul schimb — echitabil, sustenabil și deschis — ca motor al prosperității, atât pentru cetățeni, cât și pentru economia globală. În ceea ce privește migrația, vom colabora pentru a reduce fluxurile neregulate și pentru a consolida cooperarea cu țările de origine și de tranzit”, a adăugat președintele Consiliului European.

În încheiere, Antonio Costa, a subliniat că Regatul Unit și Uniunea Europeană „sunt mai puternice atunci când acționează împreună — pentru prosperitate, pentru securitate și pentru pace, în Europa și dincolo de ea”.

„Acesta este mesajul care stă la baza noii noastre cooperări. Aceasta este direcția pe care o urmăm, împreună, după acest summit reușit — care va fi doar primul dintr-un lung șir. Pentru că, așa cum am convenit astăzi, de acum înainte Uniunea Europeană și Regatul Unit se vor întâlni în fiecare an”, a conchis președintele Consiliului European. 

Citiți și 

Ursula von der Leyen, la primul summit UE–Regatul Unit: Acordurile încheiate astăzi marchează un moment istoric. Europa rămâne unită

UE și Regatul Unit vor parafa un nou pact de apărare și securitate în cadrul primului summit pentru resetarea relațiilor post-BREXIT

Resetarea relației dintre UE și Regatul Unit începe cu un acord privind pescuitul și controalele fitosanitare

Keir Starmer: Acordul de „resetare” a relației cu UE demonstrează că Regatul Unit este „înapoi pe scena internațională”

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Advertisement
ROMÂNIA2 minutes ago

România, alături de UE și alte state membre, condamnă cu fermitate atacul din Washington: Violența și ura antisemită nu își au locul în societățile noastre

NATO5 minutes ago

Nicușor Dan, în deschiderea “Black Sea and Balkans Security Forum”: Viziunea mea pentru România – o țară consolidată intern și activă în UE și NATO

ROMÂNIA22 minutes ago

Nicușor Dan, validat ca președinte al României de CCR: Voi lupta pentru consolidarea instituțiilor statului și prosperitatea economică a țării

ENERGIE57 minutes ago

Ministrul Energiei invită companiile din domeniu să acceseze peste 300 de milioane de euro pentru producția de energie electrică pentru autoconsum astfel încât acestea să devină mai competitive

S&D1 hour ago

Vicepreședintele PE interpelează Comisia Europeană: Un mecanism european pentru reducerea inegalităților de acces la servicii de sănătate, necesar

INTERNAȚIONAL1 hour ago

Doi angajați ai ambasadei Israelului în SUA au fost uciși în apropierea Muzeului Evreiesc din Washington: „Un act odios de terorism antisemit”

ROMÂNIA1 hour ago

Șeful diplomației române a promovat parteneriatul România–Africa la reuniunea ministerială UE-UA de la Bruxelles

PARLAMENTUL EUROPEAN1 hour ago

Propunerile lui Dan Motreanu pentru bugetul UE 2028-2034, susținute de PPE: România va beneficia în continuare de fonduri europene consistente pentru dezvoltare și agricultură

INTERNAȚIONAL1 hour ago

Friedrich Merz temperează așteptările privind o încheiere rapidă a războiului din Ucraina: Germania trebuie să joace un rol ”activ, de susținere, puternic” în eforturile de pace

PARLAMENTUL EUROPEAN2 hours ago

Președinta Sloveniei face apel la o mai mare autonomie strategică a UE în fața crizelor multiple și subliniază responsabilitatea Uniunii de a susține ordinea mondială multilaterală

U.E.2 days ago

Von der Leyen: Bugetul actual al UE a fost proiectat pentru o lume care nu mai există. Următorul trebuie să fie flexibil, coerent, descentralizat și simplificat

EDUCAȚIE3 days ago

Ministrul Daniel David a prezentat raportul de diagnostic al educației și cercetării din România: Șase copii din 20 de se află în zona de analfabetism funcțional

ROMÂNIA1 week ago

Decidenți din Parlamentul României și European își exprimă deschiderea de a consolida dialogul cu mediul de afaceri românesc pentru a crește absorbția fondurilor europene: România trebuie să rămână ancorată în UE

ROMÂNIA1 week ago

Radu Burnete, directorul executiv al Confederației Concordia reliefează caracterul vital al fondurilor UE pentru economia românească: Dacă nu aducem fiecare euro în țară, ne paște recesiunea

ROMÂNIA1 week ago

Romanian Business Leaders face apel la dialog între decidenții politici și antreprenori și avansează un set de 10 măsuri concrete pentru a accesa ”mai mulți bani” europeni, ”mai repede și mai bine”

ROMÂNIA1 week ago

Ministrul Finanțelor, vești bune de la Bruxelles: România va încasa pe 10 iunie 1,3 miliarde de euro din a treia cerere de plată din PNRR

U.E.2 weeks ago

„Stare de urgență în gândire și acțiune”: Von der Leyen și noul cancelar german susțin mobilizarea rapidă privind competitivitatea UE, sprijinirea Ucrainei și gestionarea migrației

ROMÂNIA2 weeks ago

Marcel Boloș confirmă riscul de suspendare a fondurilor europene dacă reforma fiscală nu este implementată

ROMÂNIA2 weeks ago

Boloș: România pregătește cererea de plată nr. 4 din PNRR de 5.7 mld. de euro. La finalul lunii mai, vor fi încasate 1,3 mld. de euro din cererea de plată nr. 3

ROMÂNIA3 weeks ago

Marcel Ciolacu: Am ales ordinea, nu haosul. România are nevoie de un președinte cu majoritate parlamentară

Trending