Prim-ministrul britanic Keir Starmer a sosit joi dimineață la Kiev pentru a se întâlni cu președintele Volodimir Zelenski și a semna un „parteneriat istoric pe 100 de ani” cu Ucraina pentru „a aprofunda legăturile de securitate și a consolida parteneriatul pentru generațiile viitoare”, informează Downing Street.
„Pace prin putere. Sunt la Kiev cu un mesaj simplu pentru poporul ucrainean: Parteneriatul nostru de 100 de ani este o promisiune că suntem alături de voi, nu doar astăzi sau mâine, ci pentru o sută de ani – mult după ce acest război se va încheia și Ucraina va fi din nou liberă și prosperă”, a scris Keir Starmer, pe platforma X.
Peace through strength.
I’m in Kyiv with a simple message to the people of Ukraine:
Our 100 Year Partnership is a promise that we are with you, not just today or tomorrow, but for a hundred years – long after this war is over and Ukraine is free and thriving once again. pic.twitter.com/sd7BghKz28
— Keir Starmer (@Keir_Starmer) January 16, 2025
Starmer a fost întâmpinat la gara din Kiev de ambasadorul britanic în Ucraina, Martin Harris, și emisarul Ucrainei la Londra, Valeri Zalujnîi.
Parteneriatul pe 100 de ani este menit să consolideze cooperarea militară în ce privește securitatea maritimă și să întărească poziția Regatului Unit ca partener preferat pentru sectorul energetic, strategia mineralelor critice și producția de oțel verde, tratatul și declarația politică în acest sens urmând să fie prezentate parlamentului britanic în cursul următoarelor săptămâni, scrie Agerpres.
Keir Starmer, care vizitează pentru prima dată Ucraina în calitate de premier al Regatului Unit, a asigurat că acest acord arată că încercările lui Putin de a îndepărta Ucraina de Occident s-au întors împotriva sa.
Vizita are loc cu câteva zile înainte de preluarea de către Donald Trump a celui de-al doilea mandat la președinția SUA, ceea ce ar putea semnala o schimbare în ce privește susținerea americană pentru efortul de război ucrainean în sensul presiunilor spre un acord de pace.




