Premierul Bulgariei, Boiko Borisov, a declarat că preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, l-a asigurat telefonic că nu i-a criticat niciodată pe cetăţenii bulgari, aşa cum rezulta dintr-un interviu acordat săptămâna aceasta de liderul de la Palatul Elysée unei publicaţii franceze, informează EFE și Agerpres.
”El (Emmanuel Macron) m-a asigurat că nu i-a criticat niciodată pe cetățenii, lucrătorii sau instituțiile bulgare. Președintele Macron își reafirmă sprijinul față de Bulgaria. În calitate de prim-ministru al Bulgariei, nu voi permite nimănui să ne insulte poporul şi sper că nu se va ajunge la astfel de situaţii de acum înainte.”, a scris Borisov pe contul său de Facebook.
Acest apel telefonic a avut loc după ce vicepremierul bulgar a convocat-o pe ambasadoarea franceză la Sofia, Florence Robine, în semn de protest față de unele declaraţii “arogante” ale preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron referitoare la cetățenii bulgari.
Macron l-a sunat sâmbătă seara pe Borisov după ce în aceeaşi zi Ministerul Afacerilor Externe bulgar i-a cerut ambasadorului ţării sale la Paris să înmâneze o notă de protest pentru declaraţiile polemice făcute de preşedintele francez cu privire la “bandele ilegale bulgare”.




