POLITICĂ
Premierul Dacian Cioloș va merge în Parlament pentru a prezenta raportul privind starea economică
Published
9 years agoon

Premierul Dacian Cioloş va merge în Parlament pentru a prezenta un raport privind starea economică, la solicitarea liderului PSD, Liviu Dragnea, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Liviu Iolu, care a susţinut că cererea PSD este ”o bună iniţiativă”.
”E vorba de o creştere economică de 6% în trimestrul doi, sunt încasări peste program, dar detaliile le va spune premierul Dacian Cioloş în Parlament. E şi o bună oportunitate de a atrage atenţia în Parlament asupra iniţiativelor legislative care pun presiune pe buget şi, pe cale de consecinţă, pe deficitul aprobat tot de Parlament”, a adăugat Iolu, potrivit Gândul.info. El a precizat că premierul aşteaptă doar să fie stabilită data, conform procedurilor.
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, i-a cerut joi prim-ministrului Dacian Cioloş, prin intermediul unei scrisori deschise, prezentarea ”de urgenţă” în Parlament a unui raport privind ”situaţia economică reală a ţării”, declarându-se îngrijorat de ”semnalele alarmante” privind intenţiile Guvernului.
”Vă rog să prezentaţi de urgenţă în faţa camerelor reunite ale Parlamentului un raport privind situaţia economică reală a ţării, inclusiv nivelul de colectare a taxelor, deficitul bugetar, deficitul de cont curent, deficitul comercial şi creşterea economică estimată care stă la baza execuţiei bugetare”, se arată în scrisoarea deschisă trimisă de Dragnea lui Cioloş.
.
You may like
Președintele sud-coreean Yoon Suk Yeol a fost suspendat din funcție. UE se așteaptă la o „soluționare rapidă și ordonată” a crizei politice prin care trece partenerul său strategic
INTERVIU Oana Țoiu avertizează că “nu doar extremismul ne îndepărtează de calea europeană, ci și lipsa reformelor și faptul că oamenii văd risipiți banii lor din taxe. Ne unește ca partide drumul european, dar nu e suficient, partidele trebuie să arate că au înțeles lecția”
Cum arată noul Parlament al României? Câți senatori și deputați are fiecare partid
Eurobarometru: Peste 65% dintre români afirmă un atașament puternic față de UE și consideră că reprezintă o zonă de stabilitate într-o lume turbulentă
Imnul Republicii Moldova și al Uniunii Europene au răsunat la deschiderea ședinței Parlamentului de la Chișinău
SOTEU 2023 | Eurodeputatul Dacian Cioloș cere Consiliului UE să dea undă verde aderării României la Schengen pentru a salva credibilitatea UE: Comportamentul abuziv al Austriei nu poate continua. E de ajuns
POLITICĂ
Bolojan deschide Palatul Cotroceni pentru cetățeni: Trebuie să arătăm, prin ceea ce facem, că suntem în serviciul oamenilor. Ține și de o mândrie și demnitate națională ca tinerii să vadă Batalionul de Gardă, o elită a Armatei României
Published
21 hours agoon
March 14, 2025
Președintele interimar Ilie Bolojan a susținut, vineri, o conferință de presă, în care a anunțat deschiderea Complexului Palat Cotroceni pentru public începând cu săptămâna viitoare, vineri, 21 martie.
“La fiecare final de săptămână, de vineri până duminică, toată această suprafață, inclusiv interioarele, vor fi deschise cetățenilor. Va fi un acces liber atât în grădini, în curtea interioară, la biserică, iar Palatul propriu-zis va fi integrat în circuitul Muzeului Cotroceni. Este un semn de respect față de cetățenii României și un semn de deschidere din partea Administrației Prezidențiale, și cred că un pas de bază în recâștigarea încrederii cetățenilor în instituțiile statului este asigurarea transparenței, a deschiderea acestora și a respectului față de cetățenii noștri”, a spus Ilie Bolojan, într-o conferință de presă.
Șeful statului a fost însoțit de consilierii prezidențiali George-Vladimir Duhan și Mihai Jurca și de directorul general al Muzeului Național Cotroceni, Ana Maria Ludatşer, care ulterior le-au prezentat jurnaliștilor acreditați, într-un tur al grădinii și Palatului, facilitățile în aer liber și muzeale la care vor avea acces cetățenii, inclusiv Batalionul de Gardă.

© Administrația Prezidențială
Întrebat ulterior dacă această decizie poate contribui la restabilirea încrederii între cetățeni, instituții și lideri politici și dacă poate funcționa ca un pansament în acest sens, președintele Bolojan a subliniat că este “o chestiune de obligație din partea noastră ca cei care suntem pe funcții publice să arătăm, nu doar prin vorbe, ci și prin ceea ce facem, că suntem în serviciul oamenilor, indiferent dacă au o orientare politică sau alta”.
“Cred că este o condiție de bază asigurarea transparenței și inclusiv să le arăți oamenilor unde se lucrează, ceea ce s-a făcut din banii acestei țări și faptul că au acces peste tot, așa cum se întâmplă în toate țările europene unde vedem acest lucru. Mă gândesc de la Praga, de exemplu, unde ai acces în spațiile de lucru, la Bratislava, la Londra, și așa mai departe. Și, în plus, cred că a permite tinerilor noștri să vadă în fiecare săptămână Batalionul nostru de Gardă, să ne vadă militarii, ține și de o mândrie și de o demnitate națională“, a conchis Bolojan.

© Administrația Prezidențială
POLITICĂ
PNL condamnă “ingerințele nepermise ale Serviciului de Informații Externe al Rusiei în viața politică românească”
Published
2 weeks agoon
March 4, 2025
Partidul Național afirmă că declarațiile Serviciului de Informații Externe al Rusiei sunt neîntemeiate, inacceptabile și au ca scop știrbirea reputației instituțiilor românești, precum și crearea unor fracturi în cadrul societății noastre și condamnă aceste ingerințe.
Precizările vin după ce Serviciul rus de Informații Externe (SVR) a susținut marți, într-un comunicat de presă, preluat și de TASS, că liderii Uniunii Europene se află în mod evident în spatele deciziei de a aduce acuzații împotriva candidatului la președinția României Călin Georgescu.
”În aceste momente, observăm ingerințele nepermise pe care le face Serviciul de Informații Externe (SVR) al Federației Rusă în viața politică românească, în politicile statului român, dar și în viața societății românești, precum și atacurile nepermise la adresa unor instituții democratice. Declarațiile acestui serviciu, reprezentant al statului rus, sunt neîntemeiate, inacceptabile și au ca scop știrbirea reputației instituțiilor românești, precum și crearea unor fracturi în cadrul societății noastre. PNL condamnă cu toată forța aceste ingerințe, care nu sunt deloc întâmplătoare și care nu sunt primele. După ingerințele constatate de noi în procesul electoral, acum observăm că ele se fac în mod direct și asumat, printr-un serviciu de informații cunoscut pentru tacticile sale de influențare și de slăbire a societăților democratice”, se arată într-un comunicat al PNL.
Potrivit sursei citate, comportamentul serviciilor de informații ruse este deja bine cunoscut în tot spațiul european.
”Știm și tacticile, știm și scopul. Rolul activ pe care îl au serviciile ruse în încercarea lor de a destabiliza instituțiile democratice, de a introduce neîncrederea în țările din componența Uniunii Europene, precum și dorința lor de a produce cât mai multe fracturi în societățile democratice au fost observate de către toți partenerii din cadrul Uniunii Europene”, adaugă liberalii.
PNL arată că va continua să acționeze pentru creșterea rezilienței societății românești și va condamna ferm orice ingerință a Federației Ruse.
”Ne-am ales drumul european pentru că noi credem în valorile democratice și vom lupta să le apărăm și să ne consolidăm instituțiile statului. România este parteneră a structurilor euroatlantice și nu va face niciun pas înapoi. Vom menține relațiile noastre euro-atlantice pentru bunăstarea românilor, precum și pentru siguranța și securitatea acestora!”, mai afirmă liberalii.
La comunicatul SVR a reacționat și prim-ministrul Marcel Ciolacu.
Rusia, o țară unde opozanții politici sunt torturați sau omorâți, nu poate dicta pe cine aleg românii, a afirmat Ciolacu, adăugând: “Faptul că un serviciu secret al Rusiei se poziționează față de decizii ale autorităților române este de netolerat!”.
Și Ministerul Afacerilor Externe a afirmat că afirmațiile recente ale serviciilor rusești “sunt ridicole și complet neavenite”.
POLITICĂ
Rusia, o țară unde opozanții politici sunt torturați sau omorâți, nu poate dicta pe cine aleg românii, afirmă Ciolacu: Faptul că un serviciu secret al Rusiei se poziționează față de decizii ale autorităților române este de netolerat
Published
2 weeks agoon
March 4, 2025
Rusia nu poate transmite autorităților române pe cine să ancheteze și pe cine nu, Rusia nu poate dicta pe cine să aleagă românii și nu poate fi un model de bune practici de democrație, a afirmat premierul Marcel Ciolacu, marți, într-o postare pe pagina sa de Facebook.
“Faptul că un serviciu secret al Rusiei se poziționează față de decizii ale autorităților române este de netolerat! Rusia nu poate transmite autorităților române pe cine să ancheteze și pe cine nu. Rusia nu poate dicta pe cine să aleagă românii și pe cine nu. Rusia nu poate fi un model de bune practici de democrație. Rusia este o țară în care opozanții politici sunt torturați, aruncați în închisori sau omorâți. Pe scurt: în Rusia, drepturile omului și democrația sunt o glumă proastă! Dincolo de retorica politică, românii au ocazia să înțeleagă în mod direct cine sunt forțele care încearcă să submineze parcursul european și euro-atlantic al României”, a scris Ciolacu.
“Conform datelor disponibile, birocrația europeană a declarat război “liderilor nesistemici” care îl susțin deschis pe președintele american Donald Trump și refuză să urmeze instrucțiunile elitelor liberale conducătoare ale UE”, a declarat biroul de presă al SVR, instituție condusă de Serghei Narîșkin.
Potrivit SVR, „Bruxelles-ul este extrem de îngrijorat că noul lider american ar putea slăbi suprastructura globalistă europeană și se bazează în această acțiune pe lideri conservatori cu orientare națională, precum premierul ungar Viktor Orban, premierul slovac Robert Fico și candidatul la președinția României Călin Georgescu”.
“Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care a jucat un rol-cheie în recunoașterea ca nevalabile a rezultatelor primului tur al alegerilor prezidențiale din România, a cerut autorităților actuale de la București să îi interzică lui Georgescu să participe la turul al doilea din luna mai. Ea a avertizat că dacă acest reprezentant al „forțelor nesistemice” își continuă campania electorală, Uniunea Europeană va restricționa accesul României la fondurile sale”, se arată în comunicat.
“Elita totalitar-liberală europeană se teme în mod clar de o “cotitură conservatoare” în Europa sub influența lui Trump”, a subliniat SVR, adăugând că “Bruxelles-ul nu economisește resurse în încercările sale de a implementa un astfel de scenariu”.
“După un atac asupra lui Georgescu, este foarte probabil că mainstream-ul liberal european va face noi încercări de a înăbuși disidența în UE. Principala lor țintă va fi Ungaria, ca ‘bastion al conservatorismului european’, iar un bun pretext vor fi viitoarele alegeri parlamentare din această țară de anul viitor”, a conchis SVR.
Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale în 2024, a fost pus oficial sub acuzare de Parchetul General, săptămâna trecută, pentru săvârșirea a șase infracțiuni, printre care acțiuni împotriva ordinii constituționale; inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter fascist, rasist ori xenofob; promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid.
În aceeași zi cu comunicatul difuzat de SVR, Călin Georgescu a declarat într-o serie de interviuri că susține organizarea unui referendum privind ieșirea României din Alianța Nord-Atlantică și din Uniunea Europeană, precizând totodată că România nu are nevoie de fondurile europene pentru a se dezvolta.
În România, Curtea Constituțională a luat o decizie fără precedent într-o țară democratică, respectiv anularea alegerilor prezidențiale din 2024, constatând că procesul electoral a fost viciat în integralitatea sa. Decizia a venit după ce Consiliul Suprem de Apărare a Țării a desecretizat rapoartele serviciilor de informații, analize și date care au relevat că România a fost vizată de 85.000 de atacuri cibernetice având mod de operare al unui actor statal, au identificat o campanie finanțată și coordonată de creștere accelerată a profilului candidatului independent Călin Georgescu, iar contraspionajul românesc a identificat date privind intențiile unor persoane de a afecta suveranitatea României și de a sprijini accesul lui Călin Georgescu, candidat anti-NATO și anti-UE, la funcția de președinte.
Europenii au condamnat manipularea la scară largă specifică Rusiei în alegerile din România
Ulterior, președintele de la acea vreme, Klaus Iohannis, a nominalizat direct Rusia ca actor ce a stat în spatele acestei operațiuni hibride împotriva României, subliniind că este vorba despre modul de acțiune în această direcție și că procedura de atribuire va dura. În același timp, și președintele francez Emmanuel Macron și fostul premier belgian Alexander De Croo au arătat cu degetul spre Rusia, o poziție de condamnare a ingerințelor la adresa democrației venind și din partea președintelui german Frank-Walter Steinmeier. De asemenea, un raport oficial al guvernului francez a confirmat “manipularea pe scară largă” a alegerilor din România, primele alegeri democratice majore din Europa anulate din cauza ingerințelor străine.
Poziția exprimată de SUA anul trecut vs. poziția exprimată de noul vicepreședinte al SUA
Poziția SUA cu privire la ingerințele externe în alegerile din România a fost exprimată anul trecut pe multiple paliere, în timpul administrației Biden. Delegația Congresului SUA la NATO, s-a arătat “profund îngrijorată de dovezile convingătoare” privind influența Rusiei în alegerile din România, precizând că “suntem alături de România în preocuparea sa de a organiza alegeri prezidențiale libere și corecte”. Și Comisia din SUA pentru securitate și cooperare în Europa a condamnat ferm “interferenţa malignă a Rusiei în alegerile din România”.
“Orice îndepărtare a politicii externe a României de alianțele sale occidentale prin interferența unui actor străin ar avea un impact negativ grav asupra cooperării România-SUA în materie de securitate“, a transmis, la momentul respectiv, și Departamentul de Stat.
Însă, noul vicepreședinte american J.D. Vance a lansat vineri, 14 februarie, de la tribuna Conferinței de Securitate de la München, critici dure la adresa unor decizii recente din Europa, citând anularea alegerilor prezidențiale din România, și avertizând că amenințarea principală pentru democrația europeană nu vine dinspre Rusia sau China, ci din interior, printr-o renunțare treptată la valorile fundamentale comune cu Statele Unite.
El a criticat anularea alegerilor prezidențiale din România și într-un discurs susținut la conferința conservatoare CPAC de la Washington, precizând că nu poți avea valori democratice comune cu Statele Unite dacă “anulezi alegerile pentru că nu-ți place rezultatul”.
Concrete & Design Solutions
INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

UE trebuie să susțină industria oțelului şi a metalelor pentru a fi competitivă, cere eurodeputatul Virgil Popescu Comisiei Europene într-o scrisoare semnată alături de alți colegi din PE

Oficialii BEI subliniază importanța asistenței financiare rambursabile de 4 miliarde de euro acordate României pentru implementarea eficientă a proiectelor strategice

Ilie Bolojan participă sâmbătă la videoconferinţa convocată de premierul britanic Keir Starmer după discuțiile SUA – Ucraina de la Jeddah

Canada: Mark Carney a preluat mandatul de premier de la Justin Trudeau cu mesajul că țara “nu va face parte niciodată din SUA”

Antonio Costa îi convoacă pe liderii UE la summitul Consiliului European axat pe competitivitate, apărare și Ucraina. Va avea loc o primă dezbatere privind viitorul buget pe termen lung

Secretarul general NATO deschide ușa normalizării “pas cu pas” a relațiilor cu Rusia după încheierea războiului: Să nu fim naivi cu privire la ruși, dar Rusia este acolo, nu va dispărea

“Germania s-a întors!”, exclamă Merz după acordul istoric privind creșterea datoriei pentru a finanța înarmarea: “Germania își aduce marea contribuție la apărarea libertății și păcii în Europa”

Trump anunță că SUA au avut “discuții foarte bune și productive” cu Putin: Este o șansă foarte bună ca acest război să se încheie

UE salută finalizarea negocierilor pentru Tratatul de Pace dintre Armenia și Azerbaidjan

Premierul Marcel Ciolacu: Livrarea primelor automobile complet electrice fabricate de Ford Otosan este o realizare ce subliniază puterea unui parteneriat solid

V. Ponta: Discuţiile din Parlament privind bugetul încep la 14 ianuarie

Mapamond: Care vor fi principalele evenimente ale anului 2013

Angela Merkel: “Mediul economic va fi mai dificil în 2013”

Barometru: Cluj-Napoca înregistrează cea mai ridicată calitate a vieții din România, alături de Oradea și Alba Iulia

9 mai, o triplă sărbătoare pentru români: Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial

Ambasadorul SUA Adrian Zuckerman: România va deveni cel mai mare producător și exportator de energie din Europa

Huffington Post: România a fost condusă din 1989 de “o clică incompetentă de escroci foşti comunişti”

Premierul Italiei, Mario Monti, a demisionat

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care interzice pentru 10 ani exportul de buștean în spațiul extracomunitar

Acord fără precedent în istoria UE: După un maraton de negocieri, Angela Merkel, Mark Rutte, Klaus Iohannis și ceilalți lideri au aprobat planul și bugetul de 1,82 trilioane de euro pentru relansarea Europei

Premierul Marcel Ciolacu: Livrarea primelor automobile complet electrice fabricate de Ford Otosan este o realizare ce subliniază puterea unui parteneriat solid

Zelenski denunță manipularea Rusiei privind un armistițiu: Lui Putin îi este teamă să îi spună direct lui Trump că dorește să continue acest război

Extremismul și populismul nu aduc bani și nu construiesc spitale, subliniază vicepreședintele PE Victor Negrescu, prezentând eforturile depuse pentru a aduce mai multe fonduri UE în România

Președintele Consiliului Județean Cluj, după sosirea celor 34 de microbuze electrice achiziționate cu fonduri de redresare: Facilitează accesul tinerilor la școală, asigurându-le dreptul la educație

Vicepreședintele BEI, Thomas Östros, subliniază importanța parteneriatelor pentru a răspunde nevoii universale de acces echitabil la servicii medicale: Provocările în acest domeniu nu cunosc granițe

Ilie Bolojan: Semnarea acordului SUA-Ucraina privind mineralele, o “bază bună” pentru dialog transatlantic aprofundat către o soluție de pace

Nu putem vorbi de securitate la Marea Neagră fără Turcia, afirmă Ilie Bolojan într-un semnal al susținerii României pentru rolul Turciei în securitatea europeană

Ilie Bolojan, după primul său Consiliu European: Am stabilit ca prioritară întărirea flancului estic, de la Baltică la Marea Neagră. Prioritățile militare ale României vor fi stabilite în comun cu NATO

Ilie Bolojan: România nu va trimite trupe în Ucraina, ci poate fi un hub logistic pentru alte trupe; România va participa la reuniunea șefilor apărării de la Paris

Premierul Marcel Ciolacu: Când românii mai aud vreun mistic care le spune că nu avem nevoie de banii europeni, să se gândească cum ar fi arătat astăzi România fără această sursă importantă de finanțare
Trending
- ROMÂNIA1 week ago
Emil Boc, primarul orașului Cluj-Napoca, a fost numit raportor pentru „Uniunea Competențelor” în cadrul Comitetului European al Regiunilor
- INTERNAȚIONAL1 week ago
Înfrângere pentru Trump la o zi după discursul din Congres: Curtea Supremă a respins decizia liderului SUA de a opri ajutoare externe de 2 miliarde de dolari prin USAID
- BANCA EUROPEANĂ DE INVESTIȚII1 week ago
CEO Renault, Luca de Meo, semnalează: Centrul de greutate al industriei auto s-a transferat în China. Este timpul ca Europa să renunțe la reglementările ce constrâng capacitatea de inovare a companiilor
- ROMÂNIA1 week ago
Marcel Ciolacu îi va transmite Ursulei von der Leyen că este de acord cu alocarea suplimentară de fonduri pentru armament: „Cu condiția ca banii să ajungă la fabrici din industria românească de apărare”
- ROMÂNIA1 week ago
INTERVIU Directorul general Nuclearelectrica, Cosmin Ghiță: Proiecte americane de 15 miliarde de dolari implementate în România în parteneriat cu SUA. Continuăm proiectele începute în primul mandat al președintelui Donald Trump