Premierul Florin Cîțu a declarat luni, 5 aprilie, că Guvernul planifică redeschiderea economiei de la 1 iunie, în acest sens fiind constituit un comitet interministerial. Totuși, șeful Guvernului a precizat că revenirea la normalitate depinde de ritmul de vaccinare al populației, așteptându-se ca la finele lunii iulie să avem 10 milioane de persoane vaccinate împotriva COVID-19.
„Astăzi voi anunța constituirea unui comitet interministerial care să asigure de la 1 iunie revenirea la normalitate a României. Acesta este primul jalon pentru revenirea la normalitate”, a declarat premierul în cadrul unei conferințe de presă de la Palatul Victoria. El a mai precizat, totuși, că revenirea la normalitate „nu înseamnă, o deschidere 100%”.
Astfel, Florin Cîțu a subliniat că redeschiderea economiei depinde de ritmul campaniei de vaccinare anti-COVID, precizând că „vaccinarea este singura soluție pentru a trece peste această perioadă”.
„Campania de vaccinare, știți foarte bine, mă uit, iau în calcul lunile aprilie și luna mai; în aceste două luni vom avea 8,3 milioane de doze de vaccin care intră în România, la finalul lunii mai vom avea poate 5 milioane și, în scenariul optimist, 6 milioane de persoane vaccinate. 5 milioane de persoane vaccinate reprezintă 35% din populație vaccinată. Putem vorbi la sfârșitul lunii mai de revenirea la normalitate. Așa cum arată lucrurile astăzi, vom avea dozele necesare pentru a vaccina 10 milioane de români la finalul lunii iulie. Dar toată lumea trebuie să meargă să se vaccineze”, a declarat premierul României.
Potrivit acestuia, comitetul interministerial se va afla sub coordonarea prim-ministrului și va include toate ministerele, „pentru că toată economia trebuie să fie implicată”, cu posibilitatea de a include și asociații și patronate.
„Avem timp să pregătim deschiderea. Și am arătat clar că atunci când ai discuții rezultatele sunt bune”, a spus Florin Cîțu.
Întrebat în ce constă măsurile de relaxare care vor fi avute în vedere de la 1 iunie, premierul a declarat că acestea vor fi stabilite după întâlnirea comitetului și vor depinde de „discuțiile cu industriile” în contextul începerii sezonului estival.
„Mai exact vom vedea după întâlnirea comitetului care vor fi măsurile. Eu sper să fie cât mai multe măsuri de relaxare. Începe sezonul de vară, aș vrea să avem o vacanță mult mai bună și mai sigură. Sunt sigur că și cei din industria turismului le vor respecta (măsurile, n.r.)”.
Nu în ultimul rând, tot în contextul pregătirilor pentru sezonul estival, premierul Florin Cîțu a mai fost întrebat dacă certificatul verde de vaccinare de la nivel european se va aplica intern și în România, șeful Guvernului a exclus această posibilitate.
„Nu, în niciun caz. Certificatul verde nu se va aplica în România. Românii vor merge în vacanță fără. Avem acest comitet interministerial pentru a ne asigura că sunt reguli care se vor respecta”, a explicat Florin Cîțu.




