Connect with us

FONDURI EUROPENE

Premierul Florin Cîțu prezintă miercuri Planul Național de Redresare și Reziliență de 29,2 miliarde de euro pe care Guvernul l-a trimis la Comisia Europeană

Published

on

© Guvernul României/ Facebook

Premierul Florin Cîţu va prezenta miercuri, 2 iunie, la Palatul Victoria, Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), a informat Guvernul într-un comunicat

Prezentarea PNRR va fi făcută alături de vicepremierul Dan Barna şi de ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, mai arată sursa citată.

PNRR va fi prezentat într-o conferință de presă cu începere de la ora 16:00. Evenimentul va fi transmis LIVE pe www.caleaeuropeana.ro și pe pagina de Facebook Calea Europeană.

Premierul Florin Cîţu a anunţat, pe 30 mai, că documentul oficial privind Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă va fi transmis Comisiei Europene pe 2 iunie, urmând ca, timp de două luni, acesta să fie evaluat pentru a se ajunge la forma finală.

Citiți și Oficial – România a trimis PNRR la Bruxelles: “Am terminat de încărcat cele 240 de fișiere. Suntem aproape de capătul drumului”

Ministrul investițiilor și proiectelor europene, Cristian Ghinea, a anunțat, luni, că a trimis în mod oficial Planul Național de Redresare și Reziliență la Comisia Europeană, în baza căruia România ar urma să accese granturi și împrumuturi în valoare de 29,2 miliarde de euro.

Ulterior, și Comisia Europeană a precizat că a primit un plan oficial de redresare și reziliență din partea României, care prezintă reformele și proiectele de investiții publice pe care România intenționează să le pună în aplicare cu sprijinul mecanismului de redresare și reziliență (RRF).

Am primit Planul de Redresare și Reziliență al României. Acesta include reforme și investiții pentru a sprijini tranziția verde și digitală, creșterea inteligentă, sănătatea și reziliența și politici pentru următoarea generație. #NexGenerationEU va contribui la construirea unui viitor mai ecologic și mai durabil în România“, a scris președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen, pe Twitter.

Felicitări României pentru depunerea Planului de Redresare și Rezistență. PNRR ne va ajuta să ieșim mai puternici din criză, va face economiile și societățile UE mai durabile și mai rezistente, va sprijini tranzițiile verzi și digitale”, a afirmat, în context, și vicepreședintele executiv al Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis.

Prezentarea planului României urmează unui dialog intens între Comisie și autoritățile române în ultimele luni, mai arată sursa citată, care precizează că România a solicitat 14,3 miliarde EUR sub formă de granturi și 15 miliarde EUR sub formă de împrumuturi în cadrul RRF.

Planul României este structurat în jurul a șase piloni: tranziția ecologică, transformarea digitală, creșterea inteligentă, coeziunea socială și teritorială, sănătatea și reziliența și politicile pentru generația următoare. Planul include măsuri privind transportul durabil, educația, asistența medicală, renovarea clădirilor și digitalizarea administrației publice. Proiectele din plan acoperă întreaga durată de viață a RRF până în 2026. Planul propune proiecte în toate cele șapte domenii emblematice europene. Proiectele din plan acoperă întreaga durată de viață a RRF până în 2026.

Comisia va evalua acum planul României pe baza celor unsprezece criterii stabilite în regulament și va transpune conținutul acestuia în acte obligatorii din punct de vedere juridic. Această evaluare va include, în special, o analiză a măsurii în care planurile contribuie la abordarea eficientă a tuturor sau a unui subset semnificativ de provocări identificate în recomandările relevante specifice fiecărei țări, emise în contextul semestrului european. De asemenea, Comisia va evalua dacă planul alocă cel puțin 37 % din cheltuieli pentru investiții și reforme care sprijină obiectivele climatice și 20 % pentru tranziția digitală.

Consiliul va avea la dispoziție, de regulă, patru săptămâni pentru a adopta propunerea Comisiei de decizie de punere în aplicare a Consiliului.

În prezent, Comisia a primit 22 de planuri de redresare și de reziliență din partea Belgiei, Danemarcei, Germaniei, Greciei, Spaniei, Franței, Croației, Italiei, Irlandei, Ciprului, Letoniei, Lituaniei, Luxemburgului, Ungariei, Austriei, Poloniei, Portugaliei, României, Sloveniei, Slovaciei, Finlandei și Suediei. Comisia va continua să se implice intensiv cu celelalte state membre pentru a le ajuta să elaboreze planuri de înaltă calitate.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

FONDURI EUROPENE

476 de autospeciale de stingere a incendiilor vor fi achiziționate din fonduri europene. IGSU a semnat două acorduri-cadru în valoare de peste 150 de milioane de euro

Published

on

© Lucian Bode/ Facebook

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a semnat marți două acorduri-cadru în valoare de aproximativ 159 milioane de euro, fonduri europene, pentru furnizarea a 276 autospeciale de stingere cu capacitatea de 4.000l, respectiv 200 autospeciale de stingere cu capacitatea de 10.000l.

Potrivit unui comunicat al IGSU, autospecialele vor fi achiziționate prin proiectul VIZIUNE 2020, finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare, a cărui valoare este de aproximativ 682 milioane de euro.

Mijloacele tehnice vor fi destinate intervenției pentru stingerea incendiilor în mediul urban și rural, ce necesită cantități însemnate de substanțe stingătoare, punându-se accentul pe deplasarea rapidă, realizarea în timp scurt a dispozitivului de intervenție și utilizarea apei cu randament de stingere ridicat.

”Voi fi un susținător al inițiativelor prin care se pune accentul pe creșterea performanței și pe eficientizarea modului de gestionare a intervențiilor, precum și pe implementarea de programe de formare continuă a resurselor umane. Utilizarea la maxim a fondurilor europene aflate la dispoziția țării noastre reprezintă cheia dezvoltării serviciilor publice de urgență, servicii prompte si de calitate puse în slujba salvării de vieți”, a transmis într-un mesaj pe Facebook ministrul de Interne, Lucian Bode.

Prin implementarea proiectului se asigură îmbunătățirea nivelului de dotare, înlocuirea autospecialelor cu durata normată de exploatare depășită și acoperirea deficitului.

Reînnoirea parcului auto a reprezentat și reprezintă în continuare o prioritate pentru IGSU, având în vedere că unitățile operative încă dețin tehnică de intervenție cu durată de exploatare depășită, înregistrându-se un număr mare de autospeciale de stins incendii cu o vechime de peste 20 de ani.

Continue Reading

FONDURI EUROPENE

Premierul Florin Cîțu dorește realizarea unui plan de investiții pe termen lung care să includă măsuri pentru punerea în practică a proiectelor de dezvoltare realizate prin fonduri UE și resurse naționale

Published

on

© Guvernul României

Premierul Florin Cîțu dorește realizarea unui plan de investiții până în 2028 care să includă măsuri pentru absorbția fondurilor europene care vor veni prin Planul Național de Redresare și Reziliență și din bugetul multianual al Uniunii Europene, valoarea totală a acestora ridicându-se la 76 de miliarde de euro.

”Prioritatea mea, ca prim-ministru, și a Guvernului pe care îl conduc este realizarea unui plan de investiții până în 2028, care să includă măsuri pentru pregătirea punerii în practică a acestor proiecte de dezvoltare. România va beneficia de 76 de miliarde de euro până în 2027, reprezentând sumele alocate prin Planul Național de Redresare și Reziliență și celelalte fonduri europene, la care se adaugă resursele naționale, respectiv cel puțin 60 de miliarde de lei anual. Sunt fonduri consistente, iar economia trebuie pregătită să le atragă și să implementeze proiectele de investiții”, a precizat Cîțu într-un mesaj publicat pe Facebook în urma unei întrevederi cu reprezentații Coaliției pentru Dezvoltarea României.

În acest context, premierul a apreciat ”interesul și implicarea oamenilor de afaceri” și că ”sunt parteneri pe care ne putem baza în ceea ce ne propunem să facem”.

De asemenea, Florin Cîțu a transmis un mesaj ferm, și anume că ” Guvernul va menține stabilitatea fiscală, va pune în practică reforme structurale amânate de mulți ani în România și va crește anual resursele bugetare alocate investițiilor”.

”Sunt un susținător al mediului de afaceri am transmis că rezolvăm lucrurile stricate de fostele guvernări. Am spus că nu vom umbla la taxe, și asta este cea mai buna decizie. Iar planul de investiții este pe termen lung: până în 2028. De asemenea, la nivelul Guvernului avem în vedere măsuri care să ducă la extinderea capacității de producție și la eliminarea blocajelor legislative în implementarea proiectelor de investiții. Pregătim modificarea legislației achizițiilor publice, simplificarea legislației privind insolvența și implementarea proiectului e-facturare, pentru eficientizarea sistemului economic și a productivității”, a mai spus Cîțu.

Potrivit acestuia, guvernul va lucra împreună cu specialiştii Coaliţiei pentru Dezvoltarea României pentru pregătirea, implementarea şi monitorizarea acestor proiecte.

La începutul lunii iunie, premierul a declarat că  strategia fiscal-bugetară anunțată de Guvern, cu revenirea deficitului bugetar sub 3% în 2024, a fost acceptată ca strategie principală de Comisia Europeană, care a publicat recomandările privind deficitul excesiv pentru România. 

Continue Reading

FONDURI EUROPENE

MIPE: 2,7 miliarde de lei din fonduri europene, alocați în ultimul an pentru dotarea spitalelor din România pe fondul pandemiei de COVID-19

Published

on

© Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), prin Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014 – 2020, a asigurat, în perioada 15 mai 2020 – 15 mai 2021, finanţări în valoare de 2,7 miliarde de lei pentru spitale şi centre sociale din România, pe fondul provocărilor apărute în urma pandemiei de COVID-19.

Conform unui comunicat remis CaleaEuropeană.ro, în cadrul apelurilor dedicate, în perioada menţionată, MIPE a semnat cu beneficiarii din sectorul medical 169 de contracte de finanţare, la nivelul întregii ţări.

© MIPE

Apelul POIM/819/9/1/Consolidarea capacităţii de gestionare a crizei sanitare COVID-19, deschis în perioada 15.05.2020 – 30.09.2020, a fost redeschis la finalul anului trecut, ca urmare a unui Memorandum aprobat de Guvernul României, în perioada 30.11.2020 – 30.03.2021, pentru proiecte de spitale modulare.

Valoarea totală a apelului dedicat spitalelor modulare a fost de 50 milioane de euro, iar proiectele se află în stadiul de evaluare.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
U.E.9 hours ago

Papa Francisc face primul pas în direcția canonizării „Venerabilului” Robert Schuman, unul dintre părinții fondatori ai UE

ROMÂNIA13 hours ago

Ministrul Energiei, noutăți cu privire la gazul din Marea Neagră: Romgaz și ExxonMobil au semnat un Acord de Exclusivitate pe o perioadă de 4 luni

Alin Mituța14 hours ago

Alin Mituța, la plenara inaugurală a Conferinței privind Viitorul Europei: E o șansă enormă pe care noi, românii, o avem pentru a face o Europă a viitorului care să arate așa cum ne-am dori

RUSIA15 hours ago

Angela Merkel și Emmanuel Macron îndeamnă țările UE să își coordoneze politica de redeschidere a frontierelor pentru a se proteja de noile variante COVID-19

NATO17 hours ago

NATO: Mircea Geoană a primit vizita delegației Senatului României. Președinta Anca Dragu l-a asigurat de susținerea sa în promovarea României ca partener strategic

COMISIA EUROPEANA17 hours ago

Plenara inaugurală a CoFoE. Dubravka Šuica, vicepreședinte al CE: Pentru prima dată, voi, cetățenii, aveți această Conferință pe picior de egalitate cu reprezentanții aleși

NATO18 hours ago

Antony Blinken și Zbigniew Rau au discutat despre forța parteneriatului SUA – Polonia în cadrul NATO și al comunității transatlantice

COMISIA EUROPEANA19 hours ago

Plenara inaugurală a Conferinței privind Viitorul Europei. Guy Verhofstadt, copreședinte al comitetului executiv: Instituțiile UE și parlamentele naționale vor dezbate și defini în premieră o nouă viziune pentru viitorul Europei

NATO19 hours ago

Emmanuel Macron, la Berlin: Autonomia europeană în materie de apărare și apartenența la NATO pot merge mână in mână

Dragoș Pîslaru19 hours ago

Dragoș Pîslaru, întâlnire cu ministrul francez al sportului, Roxana Mărăcineanu: Sportul are puterea de a uni, de a reduce diferențele și de a promova incluziunea

Alin Mituța14 hours ago

Alin Mituța, la plenara inaugurală a Conferinței privind Viitorul Europei: E o șansă enormă pe care noi, românii, o avem pentru a face o Europă a viitorului care să arate așa cum ne-am dori

COMISIA EUROPEANA17 hours ago

Plenara inaugurală a CoFoE. Dubravka Šuica, vicepreședinte al CE: Pentru prima dată, voi, cetățenii, aveți această Conferință pe picior de egalitate cu reprezentanții aleși

ROMÂNIA3 days ago

Klaus Iohannis: Estonia este un campion al digitalizării și e-guvernării de la care avem foarte mult de învățat

INTERNAȚIONAL3 days ago

Summitul SUA-Rusia: Joe Biden și Vladimir Putin au convenit să înceapă consultări privind securitatea cibernetică și ca ambasadorii celor două țări să revină la post

Daniel Buda4 days ago

Daniel Buda, vicepreședintele Comisiei pentru agricultură din PE, cere Comisiei Europene să pună capăt diferențelor ”impardonabile” de plăți directe între fermierii din Estul Europei și cei din Vest

S&D5 days ago

With Courage. For Europe: Partidul Socialiștilor Europeni organizează pe 26 iunie o nouă conferință la nivel înalt dedicată viitorului Europei

NATO5 days ago

Klaus Iohannis anunță că România și-a îndeplinit obiectivele la Summitul NATO: Prin deciziile luate, securitatea României și a cetățenilor săi este mai bine asigurată

NATO6 days ago

Începe summitul NATO: Ce decizii majore vor lua astăzi Joe Biden, Klaus Iohannis și ceilalți 28 de lideri aliați la un summit crucial pentru viitorul Alianței și securitatea celor 30 de națiuni aliate

Marian-Jean Marinescu1 week ago

Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu: Certificatul UE COVID-19, un prim pas către o înțelegere în comun a politicii de sănătate

MAREA BRITANIE1 week ago

Pacta sunt servanda. Ursula von der Leyen și Charles Michel îi cer lui Boris Johnson să respecte protocolul privind Irlanda de Nord: Vom folosi toate instrumentele pentru a proteja integritatea pieței unice

Team2Share

Trending