Connect with us

NATO

Premierul Florin Cîțu și ministrul Nicolae Ciucă au vizitat șantierul viitorului sediu al Colegiului Național Militar “Tudor Vladimirescu” din Craiova, cel mai modern colegiu liceal din România

Published

on

© Guvernul României

Prim-ministrul Florin Cîțu și ministrul apărării naționale Nicolae Ciucă au vizitat marți șantierul viitorului sediu al Colegiului Național Militar “Tudor Vladimirescu”, ale cărei lucrări de construcție se apropie de final, urmând ca din toamnă, cu ocazia inaugurării, să fie cel mai modern colegiu liceal din România.

“M-am bucurat să vizitez astăzi, la Craiova, obiective de investiţii la care lucrările au demarat deja – Colegiul Național Militar ”Tudor Vladimirescu”, spitalul militar și Tronsonul I al Drumului Expres Craiova-Pitești. Am participat, de asemenea, la semnarea contractului pentru alte două obiective noi de investiţii – reabilitarea și consolidarea Colegiului Național ”Carol I” și a Operei Române din Craiova. Sunt investiţii, ca multe altele din țară, pe care am promis că le putem finaliza la termen, fără amânări cum se întâmpla până acum”, a declarat premierul Florin Cîțu, după vizita efectuată la Craiova.

Separat, ministrul apărării naționale Nicolae Ciucă a subliniat că Armata României este influențată de trei elemente definitorii în prezent: investițiile în infrastructură, înzestrarea cu echipamente performante și sprijinirea luptei pentru combaterea pandemiei de COVID-19 inclusiv prin efortul național de vaccinare.

Astăzi, la Craiova, am vizitat împreună cu premierul trei obiective militare: am fost pe șantierul din care renaște Colegiul Național Militar “Tudor Vladimirescu” (…) La Craiova va fi, din toamnă, cel mai modern colegiu liceal din România, unde 480 de adolescenți se vor pregăti pentru o carieră militară“, a subliniat Ciucă.

 

Școala militară din Craiova, are o tradiție care datează din 1881, anul în care România a fost proclamată regat și când a fost pusă piatra de temelie a viitorului liceu militar, instituție inaugurată în anul 1885, prin prezența la manifestările oficiale a regelui Carol I. Redenumită în mai multe rânduri, școala militară din Craiova primit denumirea de Liceul Militar “Tudor Vladimirescu” în 1978 și până la desființarea sa, în 1998.

În 2016, după o perioadă de aşteptare de 18 ani, unitatea de învățământ a fost reînființată. Astfel, în conformitate cu ordinul ministrului apărării nr. M.S. 53 din 21.04.2016, începând cu data de 15 aprilie 2016, Batalionul instrucție comunicați şi informatică ,,Frații Buzeşti” se transformă în Colegiul Național Militar ,,Tudor Vladimirescu”, act ce certifică reînființarea prestigioasei instituții de învățământ din Craiova.

Lucrarea de la Colegiul Militar Tudor Vladimirescu Craiova este realizată conform HG 1 Design and Build de către compania Leviatan Design în asociere cu Strabag.

Directorul companiei Leviatan Design, Cătălin Podaru, a declarat pentru CaleaEuropeană.ro că această lucrare “reprezintă un proiect de referință pentru compania noastră din punct de vedere al complexității funcțiunilor și a timpilor de realizare”. 

“Ne simțim onorați de șansa de a lucra la un astfel de proiect important pentru învățământul militar și pentru învățământul liceal în general, cât și de aprecierea la nivel înalt a calității lucrărilor privind facilitățile de cazare, asistență medicală, hrănire, activități sportive și învățământ, toate acestea fiind la standarde europene. Proiectul și execuția sunt cu un an înainte de graficul de execuție, aspect ce se datorează modalităților de lucru moderne, atât în faza de proiectare și în faza de execuție, cât și corpului tehnic specializat din partea Ministerului Apărării. Trebuie subliniat că acesta este primul proiect în care am putut aplica standardul internațional de lucru BIM. Suntem recunoscători de fiecare dată când beneficiarii noștri sunt mulțumiți și mândri că acest proiect de referință este doar unul din proiectele noastre prin care putem să probăm că în România se pot realiza lucrări complexe înainte de graficul de execuție la un nivel de calitate ridicat”, a afirmat Podaru.

Colegiul “Tudor Vladimirescu” din Craiova se află în coordonarea Statului Major General, asemenea celor din Alba Iulia, Câmpulung Moldovenesc și Breaza.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

NATO

Mircea Geoană, discurs cu ocazia aniversării a 70 de ani de la înființarea NATO în Italia: Timp de douăzeci de ani, trupele italiene au servit cu profesionalism în Afganistan

Published

on

© NATO

Italia se numără printre cei mai mari contribuabili la misiunile și operațiunile Alianței Atlanticului de Nord, a transmis vineri secretarul general adjunct al Alianței, Mircea Geoană, cu ocazia aniversării a 70 de ani de la înființarea NATO în Italia.

„Astăzi marcăm o aniversare importantă în istoria Alianței noastre. În Irak, forțele italiene fac parte din misiunea noastră de instruire. În Kosovo, conduceți eforturile de menținere a păcii ale NATO, construind o mai mare stabilitate în Balcanii de Vest. Trupele dumneavoastră descurajează confruntările și mențin pacea în cadrul desfășurărilor NATO din Letonia și România. Iar avioanele dvs. ajută la securizarea cerului deasupra Islandei și a Muntenegrului chiar în acest moment”, a declarat acesta, potrivit comunicatului oficial. 

În cadrul discursului său, Mircea Geoană a amintit că timp de douăzeci de ani, trupele italiene au servit cu curaj și profesionalism în Afganistan. Au luptat împotriva terorismului internațional pentru a împiedica această țară să mai devină vreodată un refugiu sigur pentru teroriști.

„Italia a fost una dintre ultimele țări care au părăsit Afganistanul în luna august. Ați jucat un rol-cheie în evacuarea multor persoane – inclusiv a aproape 5000 de afgani – și în aducerea lor înapoi în siguranță. În acest sens, rolul de coordonare al ambasadorului Stefano Pontecorvo, înaltul reprezentant civil al NATO în Afganistan, a fost esențial”, a mai spus el. 

Mai mult, Mircea Geoană a subliniat că Italia este sediul mai multor organisme NATO, precum Colegiul de Apărare al NATO din Roma. 

„În timp ce sărbătorim această aniversare, privim înapoi către șapte decenii de muncă grea și realizări bine meritate. În același timp, trebuie să privim înainte și să ne pregătim pentru ceea ce ar putea să ne iasă în cale în această lume imprevizibilă. Acesta este motivul pentru care, atunci când s-au întâlnit la Summitul NATO de la Bruxelles din iunie, liderii noștri au convenit asupra NATO 2030 – o agendă ambițioasă pentru securitatea noastră viitoare. Pentru a ne asigura că suntem pregătiți pentru provocările de astăzi și pentru cele de mâine”, a punctat secretarul general adjunct al NATO.

În final, Mircea Geoană s-a declarat convins că acest comandament de la Napoli va continua să facă Alianța puternică și  să se asigure că rămâne pregătită să mențină oamenii în siguranță și liberi.

„La mulți ani pentru cea de-a 70-a aniversare. Felicitări pentru tot ceea ce ați făcut”, a secretarul general adjunct al NATO. 

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

SOTEU2021. Ursula von der Leyen anunță că UE și NATO vor adopta o nouă declarație comună: Trebuie să ne bazăm pe puterea unică a fiecărei părți

Published

on

© European Union 2021 - Source : EP

Uniunea Europeană și NATO lucrează la elaborarea unei noi declarații comune de cooperare pe care cele două două organizații o vor prezenta public până la finalul acestui an, a anunțat miercuri Ursula von der Leyen, în discursul său privind Starea Uniunii Europene.

Asistarea la desfășurarea evenimentelor din Afganistan a fost profund dureroasă pentru toate familiile militarilor căzuți la datorie, a spus ea, precizând că există întrebări profund tulburătoare pe care aliații vor trebui să le abordeze în cadrul NATO.

Dar pur și simplu nu există nicio problemă de securitate și de apărare în care o cooperare mai redusă să fie răspunsul. Trebuie să investim în parteneriatul nostru comun și să ne bazăm pe puterea unică a fiecărei părți. Acesta este motivul pentru care lucrăm împreună cu Secretarul General Jens Stoltenberg la o nouă declarație comună UE-NATO care va fi prezentată înainte de sfârșitul anului“, a spus ea, în ce-al doilea său discurs privind Starea UE, susținut în plenul Parlamentului European de la Strasbourg.

Ea a declarat că “Europa poate și, în mod clar, ar trebui să fie capabilă și dispusă să facă mai mult pe cont propriu”, anunțând în acest sens organizarea unui summit european al apărării împreună cu președintele francez Emmanuel Macron, întrucât este nevoie de o Uniune Europeană a Apărării

Prin ideea că Europa trebuie să fie capabilă să facă mai mult, Ursula von der Leyen a vorbit despre trei argumente în favoarea acestei aserțiuni: faptul că UE trebuie să asigure stabilitatea în vecinătate și în diferite regiuni ale lumii, să se adapteze naturii amenințărilor care evoluează rapid – de la atacurile hibride sau cibernetice la cursa accelerată a înarmărilor în spațiu – și  faptul că UE este un furnizor unic de securitate care se va putea implica în misiuni în care NATO și ONU nu o vor face.


Discursul integral al Ursulei von der Leyen este disponibil aici. Puteți citi pe larg despre discursul SOTEU2021 aici.


În prezent, cele două organizații colaborează prin intermediul a 74 de acțiuni comune deja convenite, iar colaborarea politică a atins un nivel înalt în ultimul an, culminând cu participarea în premieră a secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, la o reuniune a Colegiului Comisiei Europene.

În ultimii ani, îndeosebi începând cu 2016, cooperarea NATO-UE a fost impulsionată, informează MAE român, care realizează o cronologie a evoluțiilor din ultimii cinci ani. În februarie 2016 a fost semnat un acord tehnic privind cooperarea în domeniul cibernetic între structurile specializate ale NATO (NATO Computer Incident Response Capability / NCIRC), respectiv UE (Computer Emergency Response Team of the European Union / CERT-EU), iar în martie 2016 au fost parafate aranjamentele la nivel operațional și tactic între NATO (Comandamentul Maritim/MARCOM) și EU (Agenția Europeană pentru Frontiere și Garda de Coastă / FRONTEX). Acestea din urmă sunt utile în mod deosebit în contextul activității NATO din Marea Egee.

Tendința ascendentă a fost reconfirmată la Summit-ul NATO de la Varșovia (iulie 2016). Liderii aliați au subliniat că UE rămâne un partener unic și esențial al Alianței, fiind emisă o Declarație comună a conducerii celor două organizații, semnată de secretarul general al NATO, președintele Consiliului European și președintele Comisiei.

Declarația a fost menită să impulsioneze parteneriatul strategic prin concentrarea pe 7 domenii prioritare: combaterea amenințărilor hibride inclusiv întărirea rezilienței statelor membre, cooperarea în plan operațional, inclusiv în domeniul maritim și în privința fenomenului migrației, securitatea și apărarea cibernetică, capacitățile din domeniul apărării, industria de apărare și cercetarea în acest sector, exerciții, respectiv construirea capacităților în state terțe, în special din vecinătatea Estică și Sudică.

În decembrie 2016, cele două organizații au agreat 42 de măsuri circumscrise acestor 7 domenii prioritare, printre care: creșterea rezilienței la amenințările hibride; cooperarea în plan operațional dintre Operația Sea Guardian (NATO) și Operația Sophia (UE) din Marea Mediterană; schimbul de informații privind amenințările cibernetice; asigurarea coerenței și complementarității între procesele de planificare din domeniul apărării; derularea de exerciții în mod paralel și coordonat (PACE); sprijinirea capacităților din state partenere, în sfera securității și apărării.

În decembrie 2017, cele două organizații au agreat un al doilea set de 32 de măsuri, inclusiv în 3 noi arii de interes: mobilitatea militară pentru a se asigura că personalul militar și echipamentele aferente pot circula rapid în Europa, în caz de necesitate; combaterea terorismului (CT); promovarea rolului femeilor în pacea și securitatea internațională (Women, Peace and Security/WPS).

Secretarul general al NATO și Înaltul Reprezentant al UE raportează constant despre progresele în implementarea celor 74 de măsuri comune.

În contextul Summit-ului de la Bruxelles (11-12 iulie 2018) relațiile NATO-UE au continuat să progreseze semnificativ. Prealabil evenimentului, conducerea celor două organizații a semnat la 10 iulie 2018 o nouă Declarație comună (după cea inițială de la Varșovia din 2016) prin care se reconfirmă angajamentul de dezvoltare a parteneriatului. Totodată, au fost evidențiate 4 domenii prioritare de acțiune: mobilitatea militară, combaterea terorismului, consolidarea rezilienței la riscuri de natură biologică, radiologică, chimică și nucleară (CBRN), respectiv promovarea agendei circumscrise domeniului privind femeile, pacea și securitatea.

La cel mai recent summit aliat (Bruxelles, 14 iunie 2021), NATO a inclus în comunicatul final angajamentul de a lucra “cu partenerii care gândesc la felîn special cu Uniunea Europeană, pentru protejarea infrastructurii critice, întărirea rezilienței, menținerea nivelului tehnologic și pentru a aborda aceste amenințări la adresa ordinii internaționale bazate pe reguli”.

Continue Reading

NATO

Mircea Geoană: NATO rămâne o alianță vigilentă și răspunde acțiunilor de militarizare și destabilizare ale Rusiei în Marea Neagră

Published

on

© Mircea Geoana/ Facebook

NATO rămâne o alianță vigilentă și răspunde în mod adecvat acțiunilor de militarizare și destabilizare ale Federației Ruse în regiunea Mării Negre, a declarat marți secretarul general adjunct al Alianței, Mircea Geoană.

Geoană a prezidat reuniunea Consiliului Nord-Atlantic cu reprezentanții a două țări partenere – Ucraina și Georgia -, reprezentate de Oleksadr Lytvynenko, președintele Serviciului de Informații Externe al Ucrainei, și de Lasha Darsalia, prim-adjunctul Ministrului de Externe al Georgiei.

Cu această ocazie, am purtat o discuție aprofundată cu privire la provocările de securitate din zona Mării Negre și cu privire la coordonarea răspunsului nostru comun“, a subliniat Mircea Geoană, într-o postare pe Facebook.

“Securitatea în regiunea Mării Negre este extrem de importantă pe plan strategic pentru Alianță și partenerii săi. Rămânem vigilenți și răspundem în mod adecvat acțiunilor de militarizare și destabilizare ale Federației Ruse. Ca răspuns, am intensificat prezența NATO în regiune, în plan terestru, naval și aerian, dar și prin intensificarea cooperării în domeniul amenințărilor hibride. Vom continuă să acordăm o atenție strategică și politică specială zonei Marii Negre”, a mai adăugat secretarul general adjunct al NATO.

Declarația Finală a Summitului NATO din 14 iunie 2021 a reconfirmat importanța strategică a Mării Negre.

În Declarația Finală a Summitului NATO, țările aliate solicită Rusiei să renunțe la consolidarea militară și să nu mai restricționeze navigația în anumite părți ale Mării Negre.

De asemenea, documentul face trimitere la sporirea prezenței înaintate adaptate a NATO în regiunea Mării Negre și angajamentul de a o pune în aplicare pe deplin.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
U.E.2 hours ago

Opoziția din Ungaria organizează alegeri primare istorice în încercarea de a-l înlătura de la putere pe premierul Viktor Orban

U.E.3 hours ago

Grecia a inaugurat o nouă tabără pentru refugiați, ce poate găzdui 3.000 de persoane. Centrul a fost finanțat de Uniunea Europeană

INTERNAȚIONAL5 hours ago

Ministrul Bogdan Aurescu va participa la Adunarea Generală a ONU de la New York, precum și la o serie de reuniuni la nivel ministerial

SPECIAL6 hours ago

Astăzi în istorie – 75 de ani de la discursul lui Winston Churchill privind “Statele Unite ale Europei”: Dacă Europa ar fi unită, nu ar exista limită pentru fericire, prosperitate și glorie

U.E.6 hours ago

Ministrul german al apărării propune organizarea de misiuni militare mai rapide și independente, sub umbrela Uniunii Europene

INTERNAȚIONAL7 hours ago

Ministrul francez de externe a convenit cu omologul său indian să lucreze împreună la un program pentru a promova o „ordine internațională cu adevărat multilaterală”

Eugen Tomac7 hours ago

Eurodeputatul Eugen Tomac: Ca stat membru al NATO și al UE, România are în față multe oportunități oferite de Parteneriatul Strategic cu SUA

G208 hours ago

Miniștrii agriculturii din țările G20 fac apel la suplimentarea eforturilor de combatere a foametei și pledează pentru mai multă inovație în agricultură

Alin Mituța1 day ago

Eurodeputatul Alin Mituța a lansat un Ghid al Fondurilor Europene pentru perioada 2021-2027, dedicat actorilor locali din mediul urban și rural din România

COMISIA EUROPEANA1 day ago

Uniunea Europeană și SUA anunță un acord global în vederea reducerii emisiilor de gaz metan. Inițiativa va fi lansată în cadrul COP26

INTERVIURI1 day ago

Comisarul European Adina Vălean, despre rolul tinerilor în Conferința pentru Viitorul Europei: Ideile lor reprezintă o valoare adăugată

INTERVIURI1 day ago

INTERVIU Comisarul european pentru transporturi Adina Vălean: Proiectele europene necesită o guvernanță stabilă

COMISIA EUROPEANA1 day ago

INTERVIU Comisarul european Adina Vălean: Românii vor prefera din nou mersul cu trenul, odată cu creșterea vitezei de deplasare

Marian-Jean Marinescu2 days ago

Marian-Jean Marinescu, îndemn către autoritățile din România pentru a moderniza sistemul feroviar: Avem nevoie de proiecte bine scrise pentru a conecta regiunile slab dezvoltate de Europa de Vest

COMISIA EUROPEANA2 days ago

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, vine în România după Congresul PNL pentru aprobarea PNRR

Dragoș Pîslaru4 days ago

Eurodeputatul Dragoș Pîslaru: Procesul tehnic de aprobare a PNRR-ului României este finalizat. 2 mld. de euro prefinanțare ar putea intra deja în țară în noiembrie

S&D4 days ago

Social-democrații din Parlamentul European se așteaptă ca Ursula von der Leyen să fie „îndrăzneață” pentru înfăptuirea Europei sociale, digitale și ecologice

COMISIA EUROPEANA4 days ago

Ursula von der Leyen pledează pentru apărarea “minunatelor valori europene” care au făcut Cortina de Fier să cadă: Ele sunt garantate de hotărârile CJUE, care trebuie respectate de fiecare stat membru

COMISIA EUROPEANA4 days ago

Ursula von der Leyen: Acoperirea deficitului de finanțare de către UE-SUA în domeniul climei va transmite un semnal puternic întregii lumi

COMISIA EUROPEANA4 days ago

Ursula von der Leyen anunță o nouă inițiativă a UE în domeniul semiconductorilor pentru a reduce dependența de Asia: Este o chestiune de suveranitate tehnologică. Să arătăm că suntem îndrăzneți

Team2Share

Trending