Italia și România dau împreună voce unei Europe coerente, hotărâte și solidare, iar angajamentul nostru comun pentru pace, stabilitate și dezvoltare durabilă este o dovadă a ceea ce putem clădi împreună, cu speranță și încredere în viitor, a subliniat premierul interimar Cătălin Predoiu.
Acesta a participat la evenimentul organizat cu prilejul Zilei Naționale a Italiei.
”România și Italia împărtășesc mult mai mult decât o simplă apartenență geografică la Europa. Avem rădăcini latine comune, o apropiere culturală profundă, o legătură umană și spirituală care, de-a lungul timpului, s-a transformat într-un parteneriat strategic autentic – unul care a devenit tot mai solid. Reînnoirea și actualizarea Parteneriatului nostru strategic consolidat, realizată în 2024, este o dovadă clară a profunzimii, vitalității și a viziunii de viitor care definesc relațiile noastre bilaterale. Acest parteneriat reflectă angajamentul nostru comun pentru un dialog politic pragmatic, o cooperare economică consistentă și un schimb cultural bogat și fertil”, a arătat Predoiu, potrivit unui comunicat al Guvernului.
Acesta a amintit că ”Italia este unul dintre principalii parteneri strategici ai României, atât la nivel bilateral, cât și în cadrul Uniunii Europene și al NATO”.
”Colaborăm pentru a promova o Europă puternică, unită și rezilientă, consolidând totodată legătura transatlantică ce stă la baza securității noastre comune. Țările noastre acționează împreună în multiple dosare strategice și împărtășesc un angajament ferm față de valorile democratice, statul de drept și parcursul european al partenerilor noștri din Europa de Est și Balcanii de Vest”, a evidențiat Cătălin Predoiu.
Unul dintre cele mai elocvente simboluri ale legăturii româno-italiene ”este reprezentat de comunitatea românească din Italia”, a mai spus premierul interimar.
”Una dintre cele mai numeroase și mai dinamice. Femeile și bărbații din România care trăiesc și muncesc în Italia contribuie zi de zi la dezvoltarea societății italiene, aducând cu ei bogăția culturii române, construind punți de dialog, respect și prietenie. În același timp, recunoaștem importanța diasporei italiene – cetățeni italieni care, departe de țara natală, poartă cu ei valorile și frumusețea culturii italiene, devenind veritabili ambasadori ai spiritului. Nu este, așadar, o surpriză că relația noastră economică este solidă și într-o continuă dezvoltare. Italia este al doilea partener comercial al României și un investitor esențial, mai ales în domenii în care excelența și tradiția antreprenoriatului italian sunt bine cunoscute: industria, textilă, alimentară, energetică, auto și turism. Ne mândrim cu aceste realizări și privim cu încredere spre viitor”, a continuat Cătălin Predoiu.
Premierul interimar a salutat, de asemenea, ”cooperarea dintre porturile noastre – Constanța și Trieste – ca noduri strategice de legătură cu Europa, și acordăm o importanță deosebită colaborării în domeniul apărării și securității”.
”Italia este un aliat apropiat, iar împreună ne angajăm pentru stabilitate, democrație și pace, inclusiv prin sprijinul nostru constant și ferm pentru Ucraina și Republica Moldova”, a mai spus prim-ministrul interimar.
El a punctat și legăturile culturale adânci dintre România și Italia.
”Pe plan cultural, legăturile dintre România și Italia sunt adânci, asemenea rădăcinilor unui copac secular, hrănite de o istorie comună și de o sensibilitate spirituală împărtășită. Ne unește ecoul limbii latine, ne leagă valorile transmise din generație în generație, iubirea pentru frumos, pentru artă și patrimoniu. De la schimburile academice la studiul limbii, de la sălile de clasă la catedrale și muzee, până la mult-așteptatul An Cultural România–Italia din 2026 și inițiative simbolice, cum este restaurarea statuii Sfântului Petru de pe Columna lui Traian – patrimoniul nostru comun continuă să ne inspire și să ne apropie”, a completat Predoiu.
”Există un proverb binecunoscut în limba italiană, care cred că se potrivește perfect acestei seri: <<Unirea face puterea>>. Trăim un moment istoric complicat. Provocările globale – de la conflictele armate la tranziția ecologică, de la securitatea energetică la tensiunile geopolitice – cer unitate, solidaritate și cooperare. Mai mult ca niciodată, națiunile care împărtășesc valori comune trebuie să se sprijine reciproc. Italia și România dau împreună voce unei Europe coerente, hotărâte și solidare. Angajamentul nostru comun pentru pace, stabilitate și dezvoltare durabilă este o dovadă a ceea ce putem clădi împreună, cu speranță și încredere în viitor”, a conchis prim-ministrul interimar.




