Premierul italian cere înfiinţarea unei agenţii europene de informaţii: “Europa trebuie să fie unită împotriva terorismului”

MatteoRenziPremierul italian Matteo Renzi a pledat vineri, după atacurile soldate cu 17 morţi în trei zile la Paris, pentru înfiinţarea unei agenţii de informaţii a Uniunii Europene, relatează AFP, noteazâ Gândul.info.

“Avem o monedă comună şi ar trebui, de asemenea, să avem o agenţie comună de securitate şi informaţii. Europa trebuie să fie unită împotriva terorismului”, a declarat Renzi, citat de presa italiană.

Renzi face parte dintre numeroşii şefi de stat şi de guvern care şi-au anunţat participarea la “marşul republican” de duminică de la Paris, organizat ca reacţie la atacurile care au avut loc în ultimele trei zile în Franţa.

“(În Italia) nu avem indicii sigure care să ne determine să considerăm că există un risc pentru o ţintă anume. Dar ne comportăm ca şi cum ar fi cazul, iar serviciile îşi fac datoria”, a adăugat el.

Securitatea Romei şi Vaticanului a fost consolidată în septembrie, după un mesaj telefonic care sugera că radicali islamişti planifică să atace capitala Italiei şi Sfântul Scaun.

Guvernul italian lucrează la o nouă lege împotriva “combatanţilor străini”, a anunţat ministrul de Interne Angelo Alfano.

Guvernului italian va putea, în baza noii legi, să confişte paşapoartele unor posibili candidaţi la jihad.

.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare