Premierul Italiei, la București: Suntem siguri că președinția României la Consiliul UE va contribui la definirea pozitivă a cadrului financiar multianual

Prim-ministrul Italiei, Paolo Gentiloni, a declarat joi, în cadrul unei conferințe comune de presă cu președintele Klaus Iohannis, că preşedinţia română a Consiliului UE va contribui la realizarea unui cadru financiar multianual al UE, el adăugând că gestionarea migraţiei trebuie să fie una din marile priorităţi ale Uniunii Europene.

 

“Trăim, evident, un moment de anumite incertitudini şi dificultăţi pe drumul pe care îl va urma Europa. Sunt nişte discuţii în curs. Vorbim şi despre un efort continuu de a încerca să ţinem împreună interesele fiecărei ţări şi în perspectivă europeană, pentru că eu cred că nu se poate accepta ideea că interesele naţionale vor veni pe termen lung în contradicţie cu evoluţia unui proiect comun european. Împărtăşim faptul că şi datorită rolului domnului preşedinte Iohannis şi al Guvernului României semestrul care va fi condus de Preşedinţia României la Consiliul Uniunii Europene, în primele şase luni din 2019, – şi suntem siguri că va da o contribuţie pentru a face astfel încât să mergem către un cadru comun multianual economic al UE, care şi acesta nu poate să fie dominat de interese egoiste, care în final ar conduce la imposibilitatea de a ajunge la o definire pozitivă”, a spus premierul italian.

Discuțiile și poziționările politice la nivelul Comisiei Europene, Parlamentului European și statelor membre privind viitorul buget multianual au început încă din luna ianuaria, executivul european anunțând că pe 2 mai va prezenta o propunere de buget pentru Cadrul Financiar Multianual post-2020.

Până în prezent, mai multe state, printre care și România, au agreat să își crească contribuția la cel puțin 1.1% din venitul național brut, pentru a compensa financiar ieșirea Marii Britanii din UE și pentru a sprijini finanțarea noilor priorități precum migrația, securitatea și apărarea. Pe de altă parte, mai multe scenarii întrezăresc tăieri bugetare cu până la 120 de miliarde de euro pentru politicile de coeziune și cea de agricultură, politici importante pentru România.

”Cred că în aceste luni am ascultat opinii care riscă să ne ducă pe un alt drum şi trebuie să insistăm să mergem pe drumul comunitar. În interiorul acestui drum comunitar există şi implicarea comună asupra tematicilor migratorii şi Italia cred că şi-a făcut treaba sa, a făcut un efort important, dar aceasta trebuie să fie una din marile priorităţi ale UE, ca treptat să gestionăm acest fenomen. (…) Va fi un fenomen care ne va însoţi de-a lungul anilor următori şi poate timp de decenii. Aşadar, este sarcina noastră să gestionăm în aşa fel încât să nu fie acesta un factor de nesiguranţă şi de teamă, ci să fie un factor controlat de dezvoltare şi pentru economiile noastre”, a mai afirmat președintele Consiliului de Miniștri al Italia, după întâlnirea cu preşedintele Klaus Iohannis.

Citiți și Premierul Viorica Dăncilă, întrevedere la Palatul Victoria cu omologul italian: Volumul schimburilor comerciale a atins un nivel record în 2017

Gentiloni a avut joi, la București, și o întrevedere cu prim-ministrul Viorica Dăncilă.

România va prelua în premieră președinția Consiliului Uniunii Europene la 1 ianuarie 2019, iar în timpul mandatului său ar urma să fie stabilit viitorul Cadru Financiar Multianual și, totodată, să aibă loc și ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.

 

.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.