Connect with us

POLITICĂ

Premierul Ludovic Orban: Președintele este factorul de decizie în politica externă și în afacerile europene

Published

on

© Administrația Prezidențială

Prim-ministrul Ludovic Orban a declarat marţi că, în ultima perioadă, a avut loc o politizare excesivă a Ministerului Afacerilor Externe şi a subliniat necesitatea depolitizării urgente a acestei instituţii. Mai mult, șeful Executivului a ținut să precizeze că, din punct de vedere constituțional, președintele țării este factorul decident în materie de politică externă și în domeniul afacerilor europene.

“În ultima perioadă, am constatat că a avut loc o politizare excesivă a ministerului, de natură să afecteze capacitatea sa instituţională, şi este necesară remedierea acestei deficienţe. Este nevoie de depolitizarea urgentă a acestei instituţii ca a oricărei instituţii a statului român şi a Guvernului şi menţinerea fiecărei instituţii în cadrul legal, în conformitate cu misiunea pe care o are în cadrul statului român”, a spus Orban, la ceremonia de preluare a mandatului de ministru de Externe de către Bogdan Aurescu, relatează Agerpres.

Orban a arătat că este nevoie de o reorganizare a MAE și a dat ca exemplu nevoia de coordonare comună a departamentului pentru afaceri europene, atât de către prim-ministru, cât și de către ministrul afacerilor externe.

“Aveţi în faţa dumneavoastră o sarcină complexă. Este necesară reorganizarea MAE pe principii de profesionalism, integritate, seriozitate, consecvenţă şi mai ales pe eficienţă. În calitate de prim-ministru, voi acorda tot sprijinul meu ministrului Afacerilor Externe în eforturile sale în atingerea acestui obiectiv”, a menţionat el.

Premierul a afirmat că obiectivul principal al politicii externe este creşterea influenţei şi a profilului internaţional al României.

“În calitate de prim-ministru voi acţiona pentru eficientizarea MAE, a acţiunii noastre de politică externă, sprijinind prin intermediul Guvernului şi al MAE activitatea preşedintelui României, care este din punct de vedere constituţional factorul de decizie în domeniul politicii externe şi al afacerilor europene”, a mai spus Orban.

În privinţa alegerilor prezidenţiale, el a arătat că va cere de urgenţă evaluarea stadiului pregătirii şi va lua toate măsurile necesare pentru sprijinirea MAE în organizarea scrutinului.

Citiți și

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu, la preluarea mandatului: ”Este o întoarcere acasă. Diplomaţia română are nevoie de un suflu nou”

Klaus Iohannis, la preluarea mandatului de șef al diplomației române de către Bogdan Aurescu: ”Îmi doresc o colaborare foarte bună cu singurul scop de a-i servi pe români și România”

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și doctorand în domeniul reasigurării strategice a NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

BUSINESS

Președintele Klaus Iohannis, întrevedere cu conducerea combinatului siderurgic Liberty Galaţi pentru prezentarea planurilor de investiții în România

Published

on

© Administrația Prezidențială

Preşedintele Klaus Iohannis a avut marţi o întrevedere cu conducerea combinatului siderurgic Liberty Galaţi, în cadrul căreia Sanjeev Gupta, preşedintele executiv al Gupta Family Group Alliance (GFG Alliance) şi Liberty Steel Group, a prezentat planurile de investiţii în România.

“Liberty Steel Group se află în topul primilor 10 producători de oţel la nivel global şi a preluat în 2019 Combinatul Siderurgic Galaţi, cel mai mare producător integrat de oţel din România. În cadrul întrevederii a fost abordată tema operaţiunilor grupului din România şi au fost prezentate planurile de investiţii în România ale GFG Alliance şi Liberty Steel, atât în industria de profil, cât şi în domenii conexe, respectiv dezvoltarea unor alternative la procesele tradiţionale, poluante, de producere a oţelului, precum şi producerea de ‘energie verde'”, a informat Administraţia Prezidenţială într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

Preşedintele Iohannis a evidenţiat “avantajele competitive” ale economiei României şi a reiterat importanţa investiţiilor semnificative, orientate pe termen lung, “pentru relansarea economică şi pentru refacerea încrederii economice”, mai ales în contextul generat de pandemia de COVID-19.

“Sanjeev Gupta a prezentat perspectivele pe termen lung ale investiţiilor din România, precum şi intenţiile de dezvoltare, în parteneriat cu actorii locali, atât a capacităţilor de producţie curente, cât şi a unor capacităţi noi. De asemenea, preşedintele executiv al GFG Alliance şi Liberty Steel Group a prezentat intenţia grupului de a-şi diversifica portofoliul de active deţinute în ţara noastră. Preşedintele României a subliniat faptul că investiţia grupului în combinatul de la Galaţi reprezintă o oportunitate importantă ca industria siderurgică din România să se dezvolte şi să atingă un nivel înalt de inovare şi a încurajat reprezentanţii GFG Alliance şi Liberty Steel Group să încheie parteneriate de afaceri benefice pentru economia românească”, se precizează în comunicat.

Continue Reading

POLITICĂ

Ministrul apărării Nicolae Ciucă, videoconferință cu omologul eston: România și Estonia susțin consolidarea posturii NATO de la Marea Baltică la Marea Neagră

Published

on

© Nicolae Ciucă/ Facebook

Ministrul apărării naționale, Nicolae-Ionel Ciucă, a avut marți o întrevedere bilaterală, în sistem videoconferință, cu omologul din Estonia, Jüri Luik, informează Ministerul Apărării Naționale într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

Agenda discuțiilor a inclus elemente privind stadiul cooperării militare bilaterale, aspecte privind situația regională de securitate, teme curente de pe agendele NATO și UE, precum și alte aspecte referitoare la relația transatlantică.

În cadrul discuţiilor, cei doi miniștri au abordat aspecte privind situația de securitate de pe flancul estic al NATO, subliniind importanța continuării procesului de consolidare a posturii NATO, de la Marea Baltică la Marea Neagră. În acest context, oficialul român a accentuat importanţa strategică a celor două regiuni pentru securitatea Alianţei, punctând oportunitatea cooperării aprofundate între Aliaţi, într-un context de securitate caracterizat de multiple provocări.

Ministrul român al apărării a reliefat importanța, eforturile naționale și stadiul procesului de operaționalizare a unor structuri multinaţionale aliate de pe teritoriul României, în special Brigada Multinaţională Sud-Est de la Craiova şi Comandamentul Multinaţional de nivel Corp Sud-Est de la Sibiu.

De asemenea, oficialul român a salutat valoarea adăugată pe care o aduce, în domeniul apărării cibernetice, Centrul de excelenţă NATO pentru apărare cibernetică (Cooperative Cyber Defence / CCD CoE) de la Tallinn.

Referitor la cooperarea în cadrul Uniunii Europene, au fost abordate aspecte privind stadiul și perspectivele inițiativelor UE, cu accent pe Cooperarea Structurată Permanentă (PESCO) și Fondul European de Apărare (EDF). În context, a fost subliniată importanţa cooperării NATO-UE, din perspectiva asigurării complementarităţii proiectelor şi inițiativelor curente.

În finalul discuţiilor, cei doi oficiali au evidenţiat interesul pentru dezvoltarea cooperării bilaterale în domeniul apărării. De asemenea, ministrul Nicolae-Ionel Ciucă și-a exprimat disponibilitatea de a continua dezvoltarea programelor de cooperare în domenii de interes comun, precum învățământul militar și apărarea cibernetică.

Continue Reading

POLITICĂ

Eurodeputatul Traian Băsescu, candidatul Partidului Mișcarea Populară la Primăria Capitalei. PMP începe strângerea de semnături

Published

on

© Arhivă personală - Traian Băsescu

Preşedintele PMP și eurodeputatul Eugen Tomac a solicitat luni membrilor şi simpatizanţilor partidului să strângă semnături pentru candidatura eurodeputatului Traian Băsescu la Primăria Capitalei, în ceea ce reprezintă o confirmare a candidaturii fostului președinte și a fostului primar general la Primăria Municipiului București

“În atenţia tuturor colegilor şi susţinătorilor PMP! Vă invităm să ne susţineţi în campania de strângere de semnături pentru viitorul Primar General al Municipiului Bucureşti! Cu Băsescu înainte! Toţi pentru Bucureşti!”, a scris Tomac, pe Facebook.

Alăturat textului, el a postat modelul listei de susţinători în vederea validării candidaturii lui Traian Băsescu pentru funcţia de primar al Capitalei.

Candidatura a fost confirmată apoi și de Traian Băsescu, într-o intervenție la B1 TV.

Astfel, Traian Băsescu va candida din partea PMP la alegerile locale pentru Primăria Capitalei, scrutin pe care l-a câștigat deja de două ori în trecut, și a subliniat că este în competiție cu PSD, nu cu Nicușor Dan, independentul susținut de PNL și USR-PLUS în cursa pentru postul de primar general al Bucureștiului.

Traian Băsescu a fost primar general al Capitalei în perioada 2000-2004, câștigând alegerile locale și din 2004. Victoria la alegerile prezidențiale din 2004 l-a determinat să renunțe la fotoliul de edil, devenind președinte al României. A fost șef al statului în perioada 2004-2014, fiind președintele în mandatul căruia România a aderat la Uniunea Europeană. Între 2016 și 2019 a fost senator în Parlamentul României, iar în urma alegerilor din 26 mai 2019 a devenit membru al Parlamentului European.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending