Connect with us

ROMÂNIA

Premierul Marcel Ciolacu anunță o vizită în Valencia în următoarele zile: Vom avea un centru logistic pentru a-i ajuta pe românii din Spania care au suferit în urma inundațiilor

Published

on

© Guvernul României

Premierul Marcel Ciolacu a mărturisit sâmbătă că şi-ar fi dorit ca duminică să facă o vizită în Valencia, regiune din Spania puternic afectată de inundațiile recente și unde locuiește o importantă comunitate de români, dar că, după o discuție cu omologul spaniol Pedro Sanchez, vizita a fost amânată pentru câteva zile, informează Agerpres.

Marcel Ciolacu a menționat sâmbătă, cu prilejul unei vizite la Arad, că există deja creată o celulă de criză la Ministerul de Externe, dar va fi organizat şi un centru logistic în colaborare cu autorităţile spaniole.

Întrebat de jurnaliști despre repatrierea victimelor, premierul a declarat că ”în acest moment am creat o celulă de criză, este o celulă de criză la Ministerul de Externe, m-am văzut cu domnul ministru al Transporturilor, deja s-a discutat, în cazul în care se doreşte…”

Şeful Guvernului a spus că şi-ar fi dorit să fie deja în zona Valencia, afectată de inundaţii, dar, ”după o coordonare cu premierul Petro Sanchez”, această vizită a fost amânată pentru săptămâna viitoare.

”O să amânăm câteva zile pentru că dânsul are încă o mobilizare a armatei. Vom avea un centru logistic, pentru că s-au pierdut şi documente şi cine doreşte să se repatrieze, deci cu alte cuvinte suntem implicaţi, dar cum este corect, că suntem în alt stat, ne coordonăm atât la nivel guvernamental, cât şi la nivel local”, a explicat Marcel Ciolacu.

Premierul spaniol Pedro Sanchez a anunțat că bilanțul deceselor a crescut sâmbătă la 211 persoane, cele mai multe decese înregistrându-se în Valencia și în împrejurimi, informează BBC.

Aproximativ 1 700 de soldați lucrează la operațiunile de căutare și salvare din regiunea Valencia, deși speranța de a găsi mai mulți supraviețuitori este din ce în ce mai mică.

Acestora urmează să li se alăture alți 5 000 de soldați și 5 000 de ofițeri de poliție și ai Gărzii Civile, desfășurarea serviciilor de urgență și a armatei fiind cea mai mare din Spania pe timp de pace, potrivit declarațiilor premierului spaniol.

O parte a eforturilor se concentrează pe pomparea apei din galeriile și parcările subterane, existând temeri că oamenii au fost surprinși acolo de ape.

Ploile abundente care au izbucnit luni au provocat inundații care au distrus poduri și au acoperit orașele cu noroi, izolând comunitățile și lăsându-le fără apă, alimente sau electricitate.

Cetăţenii români afectați de inundații pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Consulatului României la Castellón de la Plana: +34 964.203.331+34 964.216.008+34 964.217.836+34 964.203.234+34 964.216.172+34.964.212.446, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgență al Consulatului României la Castellón de la Plana: +34 677 842 467.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

INTERNAȚIONAL

Luminița Odobescu participă marți și miercuri la reuniunea miniștrilor de externe NATO. Evoluțiile din Ucraina și atacurile hibride ale Rusiei, printre principalele teme

Published

on

© Ministerul Afacerilor Externe/ Ministry of Foreign Affairs, Romania/ Facebook

Ministrul afacerilor externe Luminița Odobescu va participa, în perioada 3 – 4 decembrie 2024, la reuniunea miniștrilor de externe din statele membre NATO, desfășurată la Bruxelles. 

Potrivit unui comunicat al MAE, reuniunea cuprinde trei sesiuni, care vor aborda dezvoltările din vecinătatea sudică a NATO, evoluțiile din Ucraina, inclusiv atacurile Rusiei asupra infrastructurii critice, implicarea forțelor armate din Coreea de Nord, relația NATO-Ucraina, cu accent pe reformele interne și cooperarea NATO-UE.

Ultima sesiune va fi dedicată agendei strategice a NATO, priorităților Aliate din perspectiva Summit-ului de la Haga, în special consolidarea măsurilor de întărire a Flancului Estic, parte a răspunsului Aliat la amenințările din partea Rusiei.

Discuțiile din cadrul sesiunii dedicate vecinătății sudice vor avea loc cu participarea M. S. Regele Abdallah al Regatului Hașemit al Iordaniei.

Sesiunea dedicată Ucrainei va fi în format NUC (Consiliul NATO-Ucraina), cu participarea ministrului de externe ucrainean Andrii Sâbiha și a Înaltului Reprezentant al UE pentru politica externă și de securitate, Kaja Kallas.

Ucraina este aşteptată de asemenea să aibă o nouă tentativă de a o obţine o invitaţie de aderare din partea Alianţei Nord-Atlantice, după ce preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a sugerat că ţara sa fi de acord cu o încetare a focului cu Rusia dacă NATO va asigura protecţia regiunilor din ţară controlate de Ucraina, informează Agerpres.

Miniştrii de externe ai NATO intenţionează de asemenea să discute despre lansarea, lunea trecută, de către Rusia, a unei rachete balistice experimentale asupra Ucrainei şi să examineze nevoile apărării antiaeriene ucrainene.

Continue Reading

ROMÂNIA

“Rusia va eșua din nou”: Reacția Bucureștiului după ce ideologul lui Putin a afirmat că “România va face parte din Rusia”

Published

on

Ideologul rus Alexander Dughin, considerat ”creierul lui Putin”, a scris luni seară pe X (fostul Twitter) că ”Moldova va face parte curând din România, dar România va face parte din Rusia”, poziția sa primind o reacție din partea Ministerului de Externe de la București

”Unde pot fugi din SUA woke și elita Partidul Democrat? Canada? Trudeau a fost recent la Mar-a-Lago. Israel? Acolo există un război. Londra, Paris, Dubai? Exact acolo unde au fugit liberalii ruși. Sau Moldova? Asta va fi parte a României în curând. Dar România va fi parte din Rusia”, a scris Dughin, pe rețeaua de socializare.

Ministerul român de Externe a reacționat, prin purtătorul de cuvânt Andrei Țărnea, pe aceeași rețea de socializare

“Atât de previzibil! Pentru că ieri românii au sărbătorit cu mândrie Ziua Unirii, să ne reamintim că Rusia nu a recunoscut Unirea. A făcut-o doar cu rea-credință, sub efectul combinat al voinței suverane a României și al presiunii puterii occidentale. Același lucru va face ca Rusia să eșueze din nou”, a transmis purtătorul de cuvânt al MAE pe X.

 

Dughin se află pe lista persoanelor interzise în Uniunea Europeană, fiind un promotor al conceptului ”Uniunii Eurasiatice”, din care să facă parte toate statele din URSS, și promotor al unor idei cvasi-naziste despre identitatea rusă.

Filosoful rus l-a lăudat pe Călin Georgescu, candidatul anti-NATO și anti-NATO cu discurs ultranaționalist din turul doi al alegerilor prezidențiale, imediat după anunțul victoriei din primul tur prezidențial, spunând că este un ”patriot” și un ”român autentic”.

Continue Reading

POLITICĂ

Ambasadorul României în SUA: Nu există nicio susținere oficială din partea americană pentru Călin Georgescu. Niciun oficial SUA nu s-ar asocia cu viziunea politică pe care o reprezintă acesta

Published

on

© Ambasada Romaâniei în Statele Unite ale Americii/ Facebook

Ambasadorul României la Washington, Andrei Muraru, a transmis luni că “nu există nicio susţinere oficială din partea americană” pentru candidatul prezidenţial Călin Georgescu şi că echipa preşedintelui republican ales al SUA, Donald Trump, “a negat că vreun oficial american al viitoarei administraţii ar călători în Romania în perioada următoare pentru a participa la evenimente alături de candidatul Georgescu”, subliniind că “informaţia este falsă”.

“Referitor la speculaţiile din presă privind o presupusă susţinere americană pentru candidatul prezidenţial Călin Georgescu, vă pot spune că, la nivelul autorităţilor americane, al politicienilor americani din ambele partide (republican şi democrat) sau al personalităţilor politice sau civice cu orientări democratice care au o voce importantă în spaţiul public american, un astfel de sprijin nu există”, a precizat Muraru într-un comunicat de presă remis CaleaEuropeană.ro.

“Sunt câteva explicaţii pentru asta: în primul rând, este un principiu bine stabilit în mediul politic american de a respinge şi refuza orice acţiune sau opinie care poate fi interpretată ca interferenţă în alegeri. În alegerile americane sau în alegerile din alte ţări. Există legi în Statele Unite care interzic exact un astfel de comportament (cel mai important act normativ se numeşte “Hatch Act” şi interzice oficialilor cu funcţii federale să se pronunţe pe subiecte de campanie politică internă sau externă)”, a adăugat ambasadorul român.

“În al doilea rând”, a mai afirmat Muraru, “nimeni din echipa actualei administraţii democrate sau din echipa viitoarei administraţii republicane, sau din Congres, nu s-ar asocia cu genul de viziune politică pe care o reprezintă şi exprimă candidatul Georgescu”.

Oamenii politici şi oficialii americani sunt foarte atenţi la mesajele antisemite, de negare a Holocaustului şi de glorificare a unor criminali de război fascişti din istorie, precum şi la poziţiile care neagă rolul SUA în asigurarea securităţii României şi care cer o aliniere la interesele Moscovei. În acelaşi timp, sunt foarte sensibili la percepţia publicului intern şi din ţările partenere şi prietene, care, cu siguranţă, s-ar simţi lezat de o posibilă încercare de implicare sau interferenţă în alegerile proprii”, a subliniat el, conform comunicatului.

“În ultimele zile am vorbit cu mulţi congresmeni, republicani şi democraţi, despre evoluţiile din Romania, precum şi cu alţi oficiali americani. Au fost surprinşi şi preocupaţi de ascensiunea acestui candidat cvasi-necunoscut, şi de modul în care s-a putut realiza această mobilizare greu de explicat în termenii unei campanii transparente şi reglementate. Oficialii americani au luat notă de concluziile CSAT cuprinse în comunicatul public din 28 noiembrie a.c. şi urmăresc în continuare foarte preocupaţi aceste evoluţii din România”, a continuat Muraru.

“Pe scurt – nu există nicio susţinere oficială din partea americană pentru candidatul Georgescu. Echipa preşedintelui Trump a negat că vreun oficial american al viitoarei administraţii ar călători în Romania în perioada următoare pentru a participa la evenimente alături de candidatul Georgescu. Informaţia este falsă”, şi-a încheiat ambasadorul român la Washington declaraţia.

Ultranaționalistul Călin Georgescu și candidata USR Elena Lasconi își vor disputa turul al doilea al alegerilor prezidențiale, programat pentru data de 8 decembrie, fiind prima dată când întâia rundă a alegerilor este câștigată de un candidat suveranist și tot pentru prima dată în istorie când candidatul Partidului Social-Democrat nu accede în turul al doilea. Rezultatele primului tur au fost validate luni, 2 decembrie, de către Curtea Constituțională.

Citiți și “Șoc în România” titrează presa internațională după ce “pro-rusul” Călin Georgescu a produs “un cutremur”, câștigând primul tur al prezidențialelor

Marea surpriză a alegerilor prezidențiale din România s-a produs duminică seară, la închiderea urnelor, când exit-poll-urile l-au plasat pe suveranistul Călin Georgescu, a cărui campanie electorală masivă pe rețele sociale precum TikTok a trecut mult timp neobservată de analiști, pe locul al treilea, pentru ca odată cu numărarea proceselor verbale acesta să obțină primul loc la votul în țară și în străinătate, o premieră absolută. Georgescu a făcut de-a lungul timpului afirmații controversate anti-NATO și anti-UE, spunând că NATO “este cea mai slabă alianță de pe fața pământului”, că sistemul antirachetă aliat de la Deveselu reprezintă o “rușine diplomatică” și că fondurile europene și PNRR ar constitui “o acțiune financiară de însclavagizare”.

Ascensiunea fulminantă și surprinzătoare a lui Georgescu a determinat Consiliul Național al Audiovizualului să solicite Comisiei Europene să lanseze o investigație asupra TikTok privind campania lui Călin Georgescu, deoarece există “suspiciuni de manipulare a opiniei publice”.

Totodată, președintele Klaus Iohannis a convocat CSAT pentru a analiza riscuri la adresa securității naționale generate de actori statali și non-statali în context electoral.

Concluziile CSAT au indicat că în perspectiva și în cadrul primului tur al alegerilor prezidențiale “au existat atacuri cibernetice cu scopul de a influența corectitudinea procesului electoral” și că rețeaua de socializare TikTok nu a respectat prevederile legale privind campania electorală din România, un candidat la alegerile prezidențiale beneficiind de “o expunere masivă pe fondul tratamentului preferențial pe care platforma TikTok l-a acordat acestuia prin faptul că nu l-a marcat drept candidat politic”.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Advertisement
INTERNAȚIONAL12 minutes ago

Luminița Odobescu participă marți și miercuri la reuniunea miniștrilor de externe NATO. Evoluțiile din Ucraina și atacurile hibride ale Rusiei, printre principalele teme

U.E.15 minutes ago

”Protestele masive din ultimele zile” din Georgia arată că popoul dorește în continuare ”un viitor în UE”, subliniază Berlinul, criticând Guvernul de la Tbilisi că se îndepărtează de acest obiectiv

MAREA BRITANIE53 minutes ago

Premierul britanic ”respinge cu vehemență” ideea de a alege între SUA conduse de Trump și consolidarea relațiilor cu Europa, amintind de ”sacrificiul comun” din timpul celor două războaie mondiale

INTERNAȚIONAL1 hour ago

SUA furnizează Ucrainei un nou pachet de armament în valoare de 725 mil. de dolari

ROMÂNIA3 hours ago

“Rusia va eșua din nou”: Reacția Bucureștiului după ce ideologul lui Putin a afirmat că “România va face parte din Rusia”

COMISIA EUROPEANA12 hours ago

Comisia Europeană: Vicepreședinta Roxana Mînzatu a evocat “realizarea unei Europe Sociale mai puternice” la prima reuniune cu miniștrii muncii și protecției sociale din UE

POLITICĂ14 hours ago

Ambasadorul României în SUA: Nu există nicio susținere oficială din partea americană pentru Călin Georgescu. Niciun oficial SUA nu s-ar asocia cu viziunea politică pe care o reprezintă acesta

REPUBLICA MOLDOVA14 hours ago

Republica Moldova: Maia Sandu va dona un premiu de 100.000 de dolari primit pentru apărarea democrației

POLITICĂ14 hours ago

Elena Lasconi face apel la liderii politici din România să nu devieze cursul națiunii noastre: Trebuie să ne asumăm un guvern de uniune națională pro-european

POLITICĂ15 hours ago

Curtea Constituțională a validat turul 1 al alegerilor prezidențiale. Finală între Călin Georgescu și Elena Lasconi pe 8 decembrie

COMISIA EUROPEANA12 hours ago

Comisia Europeană: Vicepreședinta Roxana Mînzatu a evocat “realizarea unei Europe Sociale mai puternice” la prima reuniune cu miniștrii muncii și protecției sociale din UE

POLITICĂ2 days ago

Marcel Ciolacu, după alegerile parlamentare: Am înţeles răspunderea pe care o avem faţă de România. Să dezvoltăm țara cu bani europeni și să protejăm valorile naționale

ROMÂNIA3 days ago

Klaus Iohannis: Ne aflăm în fața unei decizii existențiale, între democrație și izolaționism. Votăm pentru a rămâne o ţară a libertăţii sau a ne prăbuşi într-o izolare toxică şi într-un trecut întunecat

REPUBLICA MOLDOVA4 days ago

Maia Sandu, apel emoționant la un vot pro-european în România: Soarta R. Moldova este strâns legată de soarta României. Biruința României este și a noastră, orice greutate o trăim împreună

ROMÂNIA5 days ago

Investiție de peste 1 mld. de euro în modernizarea a trei mari termocentrale din Capitală. Burduja: Vom avea un cost cu gigacaloria la jumătate după finalizarea proiectelor

ROMÂNIA6 days ago

Premierul Marcel Ciolacu anunță creșterea salariului minim brut pe țară la 4050 lei lunar de la 1 ianuarie 2025

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI6 days ago

PE va lucra cu noua Comisie Europeană pentru a construi o UE mai competitivă, subliniază Siegfried Mureșan: Un buget aliniat cu prioritățile UE reprezintă unul dintre instrumente pentru a avea rezultate

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI6 days ago

Dan Nica: Delegația română din grupul S&D va vota noul Colegiu al Comisarilor, dar cu un vot condiționat de îndeplinirea unor criterii clare și importante pentru România și UE

PARLAMENTUL EUROPEAN6 days ago

Prima inițiativă majoră a viitoarei Comisii Europene va fi o busolă pentru competitivitate, axată pe trei piloni ai raportului Draghi, anunță Ursula von der Leyen: Vom pune inovarea în centrul economiei noastre

Comisari europeni, Mînzatu, ursula von der leyen
COMISIA EUROPEANA6 days ago

Ursula von der Leyen îi încredințează Roxanei Mînzatu un rol cheie în inițiativa fanion “busola competitivității” a Comisiei, axat pe competențele oamenilor ca “fundament al economiei UE”

Trending