Connect with us

POLITICĂ

Premierul Mihai Tudose, la Belgrad: Integrarea Serbiei în UE o fac România-Grecia-Bulgaria prin infrastructură comună și dezvoltare economică

Published

on

Integrarea Serbiei în Uniunea Europeană o fac România, Bulgaria și Grecia prin infrastructură comună, dezvoltare economică și schimburi culturale, ”aderarea efectivă rămânând doar o formalitate la care ne-am angajat toate cele trei țări ale Uniunii Europene să sprijinim cât putem Serbia”, a declarat premierul Mihai Tudose, sâmbătă, într-o conferință de presă comună, la Belgrad, la finalul Reuniunii cvadrilaterale România – Bulgaria – Serbia – Grecia.

Foto: gov.ro

”N-am să repet proiectele pe care le-au prezentat deja colegii mei, o să punctez doar câteva lucruri. Vorbim despre integrarea Serbiei în UE? Aceasta o facem noi. Graniţele Serbiei cu UE sunt reprezentate de noi: de Grecia, de Bulgaria, de România. Integrarea Serbiei se face prin infrastructura comună, prin schimburile culturale, prin studenţii sârbi care învaţă la Timişoara, prin construcţia de drumuri, de autostrăzi, de infrastructură energetică, de infrastructură de IT, apoi aderarea efectivă rămâne doar o formalitate la care ne-am angajat toate cele trei ţări ale UE prezente aici să sprijinim cât putem Serbia şi nu neapărat, poate nu „sprijinit” e cuvântul, ci de a-i uşura şi de a-i facilita, atât pe preşedinţia bulgară, cât şi apoi, în 2019, pe preşedinţia română, tot ceea ce înseamnă ajutor şi îndrumare pentru această oficializare a statutului Serbiei faţă de UE. ”, a declarat prim-ministrul.

Mihai Tudose a adăugat că toate cele patru state au probleme, dar acestea nu sunt de netrecut. “Constatăm că nu există nicio problemă de netrecut și la fiecare problemă există chiar mai multe soluții. Ceea ce reușește să facă acest gen de întâlniri este să armonizeze soluțiile, să avem toate cele patru țări aceeași soluție. Și, mai mult, aseară, în discuții, am stabilit ca de acum, la întâlniri, să participe și miniștrii de profil ai celor patru țări, că e vorba de Transporturi, că e vorba de Infrastructură, Energie, Afaceri Externe, sau miniștrii de Interne, fiindcă o altă problemă comună o reprezintă fenomenul migrației”, a afirmat premierul român.

El a anunțat, în context, că omologii săi din Grecia, Bulgaria și președintele sârb au acceptat ca următoarea reuniune în format de patru să aibă loc “la începutul lunii martie, la București, (…) urmând ca aceste întâlniri să nu mai devină un fapt extraordinar prin simpla întâlnire, ci să devină extraordinare rezultatele acestor întâlniri”. 

 

 

.

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

#RO2019EU

Președintele Klaus Iohannis, reuniuni bilaterale la München cu Manfred Weber, Michel Barnier și Andrej Plenkovic

Published

on

Corespondență de la München

Președintele Klaus Iohannis avut sâmbătă la München, în marja participării sale la Conferința de Securitate, cinci reuniuni bilaterale, cu vicepreședintele SUA Mike Pence, cu liderul grupului PPE în Parlamentul European și candidatul PPE la șefia Comisiei Europene, Manfred Weber, cu negociatorul șef al UE pentru Brexit, Michel Barnier, cu premierul Croației, Andrej Plenkovic, și cu președintele Comitetului Evreiesc American, David Harris.

Prima întrevedere bilaterală a avut loc cu Manfred Weber, cu care șeful statului a discutat despre principalele provocări de pe agenda Președinției României a Consiliului UE, precum și pe viitoarele alegeri europarlamentare, din luna mai a acestui an.

© Administrația Prezidențială

Președintele Klaus Iohannis ”a asigurat că țara noastră va continua să depună eforturi pentru a avansa agenda europeană într-o manieră consensuală și incluzivă, acționând ca mediator imparțial”.

Pe agenda discuțiile s-au mai aflat schimburi de opinii cu privire la obiectivele Summitului informal de la Sibiu din 9 mai, care va fi esențial pentru consolidarea proiectului european, și Cadrul Financiar Multianual, fiind subliniat de către cei doi interlocutori caracterul esențial al politicii de coeziune și al alocării de fonduri corespunzătoare pentru reducerea decalajului de dezvoltare dintre statele membre.

Ulterior, președintele Klaus Iohannis s-a întâlnit cu președintele Comitetului Evreiesc American, organizație din partea căreia șeful statului a primit în 2017, la Washington, distincția ”Light Unto Nations”.

Întrevederea cu Michel Barnier, negociatorul șef al UE pentru Brexit, a avut loc în condițiile în care Klaus Iohannis a afirmat, în cadrul sesiunii la care a participat la Conferința de Securitate, că lucrurile au devenit mai complicate decât UE s-ar fi așteptat în privința Brexit-ului și a unei retrageri ordonate a Regatului Unit din marea familie europeană.

Reuniunile bilaterale ale lui Klaus Iohannis au culminat cu întâlnirea avută cu vicepreședintele SUA, Mike Pence, aceasta fiind prima întâlnire bilaterală dintre șeful statului și cel de-al doilea om al administrației Trump. În cadrul ei, vicepreședintele american și-a exprimat aprecierea față de modul în care președintele Klaus Iohannis susține Parteneriatul cu SUA și față de ”leadership-ul puternic” al șefului statului.

© Administrația Prezidențială

Discuțiile bilaterale de la München s-au încheiat cu o întrevedere cu Andrej Plenkovic, premierul Croației, țara care va închide trio-ul de președinții ale Consiliului UE deschis de România și din care mai face parte Finlanda.

Șeful statului a participat, alături de președintele Egiptului și cancelarul Germaniei, la sesiunea de deschidere a celei de-a doua zi a Conferinței de Securitate de la München, în calitate de reprezentant al președinției române a Consiliului Uniunii Europene.

Președintele Klaus Iohannis a luat parte la cea de-a 55-a ediție a prestigiosului forum care a debutat vineri sub semnul unor schimbări epocale care ar putea culmina cu sfârșitul ordinii internaționale liberale și la care sunt prezenți peste 100 de șefi de stat și de guvern, miniștri de Externe și miniștri ai Apărării și reprezentanți ai organizațiilor internaționale.

Regruparea pieselor pe arena internațională și debutul unei noi competiții strategice globale având în avangardă SUA, China și Rusia, iar în plan secund democrațiile liberale precum Franța, Germania, Marea Britanie sau Japonia, sunt elementele rezonante care reies din raportul anual al Conferinței de Securitate de la Münchenun raport ce portretizează lumea într-un ”mare puzzle” și influențate de dilema ”cine va aduna piesele” în urma unei reașezări impredictibile a scenei internaționale.

Continue Reading

POLITICĂ

DECLARAȚIA ZILEI la Conferința de la München îi aparține lui Klaus Iohannis: Să ne trimitem militarii în misiuni sub drapelul UE este mai credibil decât într-o coaliție a celor puțini

Published

on

© Administrația Prezidențială

Corespondență de la München

Președintele Klaus Iohannis, aflat sâmbătă la cea de-a doua sa participare la Conferința de Securitate de la München, a afirmat că Politica de Securitate și Apărare Comună a Uniunii Europene se fundamentează pe credința comună că a trimite militarii țărilor lor membre în misiuni sub drapelul UE este o metodă mai credibilă și eficientă decât într-o coaliție a celor puțini.

Politica de Securitate și Apărare Comună, cu toate dimensiunile sale, se bazează pe credința comună a statelor membre că a ne trimite oamenii în misiuni sub steagul Uniunii Europene este mai eficient și mai credibil decât să acționăm  în cadrul unei coaliții restrânse”, a susținut președintele Klaus Iohannis.

Șeful statului a participat, alături de președintele Egiptului și cancelarul Germaniei, la sesiunea de deschidere a celei de-a doua zi a Conferinței, în calitate de reprezentant al președinției române a Consiliului Uniunii Europene, transmițând că adaptarea Europei la noile realități își găsește răspunsul în coeziune.

Președintele Klaus Iohannis participă sâmbătă la Conferința de Securitate de la München, la cea de-a 55-a ediție a prestigiosului forum care a debutat vineri sub semnul unor schimbări epocale care ar putea culmina cu sfârșitul ordinii internaționale liberale și la care iau parte peste 100 de șefi de stat și de guvern, miniștri de Externe și miniștri ai Apărării și reprezentanți ai organizațiilor internaționale.

Regruparea pieselor pe arena internațională și debutul unei noi competiții strategice globale având în avangardă SUA, China și Rusia, iar în plan secund democrațiile liberale precum Franța, Germania, Marea Britanie sau Japonia, sunt elementele rezonante care reies din raportul anual al Conferinței de Securitate de la Münchenun raport ce portretizează lumea într-un ”mare puzzle” și influențate de dilema ”cine va aduna piesele” în urma unei reașezări impredictibile a scenei internaționale.

Puteți urmări corespondența specială CaleaEuropeană.ro aici.

Continue Reading

#RO2019EU

Soluțiile României pentru ca Europa să rămână un actor global influent: Klaus Iohannis a propus la München un ”angajament european sporit” și evitarea unei ”competiții transatlantice”

Published

on

FOTO: Administrația Prezidențială

Corespondență de la München

Președintele Klaus Iohannis a făcut sâmbătă, la Conferința de Securitate de la München, un apel pentru un angajament european sporit, afirmând că sistemul internațional multilateral se află sub o presiune crescândă, iar adaptarea sa la noile realități este pentru Europa probabil cea mai mare provocare.  

Șeful statului a participat, alături de președintele Egiptului și cancelarul Germaniei, la sesiunea de deschidere a celei de-a doua zi a Conferinței, în calitate de reprezentant al președinției române a Consiliului Uniunii Europene, transmițând că adaptarea Europei la noile realități își găsește răspunsul în coeziune.

”Securitatea în Europa și Apărarea Europei sunt cu siguranță subiecte esențiale și de actualitate. (…) Astăzi, temerile cu privire la securitate reprezintă o preocupare predominantă a cetățenilor noștri europeni. În același timp, sistemul internațional multilateral se află sub o presiune crescândă, iar adaptarea sa la noile realități este pentru noi probabil cea mai mare provocare. Care ar fi trebui să fie răspunsul nostru european la aceste provocări? Răspunsul meu este coeziunea, în sensul său cel mai larg”, a spus președintele.

Iohannis a evocat că discuțiile privire la viitorul Europei sunt prioritare pe agenda europeană în timpul actualei Președinții a Consiliului Uniunii Europene, deținută de România, și a subliniat că este nevoie de o abordare coezivă și incluzivă din partea Statelor Membre și a instituțiilor europene.  

”Acest mesaj de unitate și de coeziune definește fundamental prioritățile Președinției României la Consiliul Uniunii Europene. Abordarea noastră se concentrează pe facilitarea consensului, pe eliminarea diviziunilor și pe găsirea unei poziții comune în ceea ce privește modalitățile incluzive de consolidare a Uniunii”, a completat șeful statului.

În contextul în care ediția din acest an a Conferinței de Securitate de la München stă sub semnul unor schimbări epocale care ar putea culmina cu sfârșitul ordinii internaționale liberale și plasarea Europei și a statelor sale membre în eșalonul secund al unei competiții strategice globale între SUA, China și Rusia, președintele Iohannis a făcut un apel pentru un „angajament european sporit.

”Este nevoie, de asemenea, să investim mai mult în coeziunea noastră internă, care, în acest caz, se traduce prin convergență strategică.  Obiectivul principal, după părerea mea, ar trebui să fie un Angajament European Sporit. Sporit – deoarece este clar că este nevoie să facem mai mult. European – deoarece astfel de noi eforturi vor fi întreprinse prin intermediul Uniunii Europene, fără a exclude alte structuri. Angajament – deoarece eforturile noastre ar trebui să aibă drept rezultat reînnoirea angajamentului față de NATO și de Națiunile Unite Pe aceste linii de acțiune, un input consolidat din partea Uniunii Europene la securitatea internațională va aduce noi garanții partenerilor noștri strategici, acelor parteneri de care avem nevoie pentru a fi eficienți și credibili. Iar acest lucru duce la întrebarea – este acesta momentul potrivit pentru a fi mai ambițioși?”, a explicat Klaus Iohannis, amintind că anul acesta sunt aniversați 70 de ani de existență a NATO și 20 de ani de cooperare europeană în domeniul securității și apărării.

”Ar trebui să ne concentrăm pe dezvoltarea unui demers armonizat. Ar trebui să obținem acest lucru prin îmbinarea rolului unic, evolutiv și cuprinzător pe care îl are NATO în apărarea noastră colectivă cu abordarea integratoare a Uniunii Europene în gestionarea crizelor și cu capacitatea sa unică de a aduce împreună o mare varietate de instrumente și resurse”, a mai declarat președintele, pledând ca securitatea și apărarea să fie un catalizator pentru diminuarea animozităților temporare de peste Atlantic.

”Nu ne putem permite nici un fel de înțelegere greșită pe subiecte cu asemenea implicații strategice. Trebuie să evităm inițiative care sugerează competiția transatlantică și să ne concentrăm pe construirea unui consens mai puternic pe problemele pe care trebuie să le rezolvăm împreună. Complementaritatea și evitarea dublării între UE și NATO sunt cuvintele cheie ale acestui demers”, a mai susținut Klaus Iohannis.

Președintele Klaus Iohannis participă sâmbătă la Conferința de Securitate de la München, la cea de-a 55-a ediție a prestigiosului forum care a debutat vineri sub semnul unor schimbări epocale care ar putea culmina cu sfârșitul ordinii internaționale liberale și la care iau parte peste 100 de șefi de stat și de guvern, miniștri de Externe și miniștri ai Apărării și reprezentanți ai organizațiilor internaționale.

Regruparea pieselor pe arena internațională și debutul unei noi competiții strategice globale având în avangardă SUA, China și Rusia, iar în plan secund democrațiile liberale precum Franța, Germania, Marea Britanie sau Japonia, sunt elementele rezonante care reies din raportul anual al Conferinței de Securitate de la Münchenun raport ce portretizează lumea într-un ”mare puzzle” și influențate de dilema ”cine va aduna piesele” în urma unei reașezări impredictibile a scenei internaționale.

Puteți urmări corespondența specială CaleaEuropeană.ro aici.

Continue Reading

Facebook

Advertisement

Trending