Connect with us

MAREA BRITANIE

Premierul Nicola Sturgeon: Uniunea Europeană ne-ar primi înapoi cu brațele deschise dacă Scoția va obține independența față de Marea Britanie

Published

on

Foto: Flickr/Scottish Government

Premierul Nicola Sturgeon a sugerat într-un interviu pentru publicația italiană La Repubblica că o Scoție independentă s-ar putea alătura rapid Uniunii Europene, considerând că ”UE ne-ar primi înapoi rapid cu braţele deschise”, informează DPA, citat de Agerpres.

”Am fost în Europa 40 de ani, suntem foarte mulţumiţi de piaţa unică, standardele şi reglementările UE”, a spus Sturgeon, reluând apelul ca premierul britanic, Boris Johnson, să permită un al doilea referendum asupra independenţei Scoţiei dacă formaţiunea sa, Partidul Naţional Scoţian (SNP), câştigă alegerile parlamentare regionale din mai.

”Avem dreptul la asta. Nu îl poate nega, dacă SNP va avea mai mult de 50% din voturi în mai (…), democraţia va prevala, nu am nicio îndoială în acest sens”, a revendicat premierul Scoției.

La finalul lunii noiembrie, Nicola Sturgeon declara în deschiderea congresului Partidului Național Scoțian (SNP) desfășurat pentru prima dată în istorie în format online că nu a fost niciodată atât de sigură că Scoația își va obține independența cum este acum.

Chiar dacă ”obiectivul nostru principal trebuie să rămână eliminarea COVID-19 de pe teritoriul nostru, Scoţia trebuie să fie pregătită pentru ceea ce vine după”, a completat aceasta din domiciliul său de la Glasgow. ”Poporul scoţian are dreptul de a-şi alege viitorul. Trebuie să ne concentrăm toate eforturile pentru a ne asigura că oferim o ţară mai bună generaţiilor următoare”, a mai spus Sturgeon.

Un referendum privind independența Scoției a mai avut loc și în 2014, când scoțienii au votat în proporţie de 55% pentru rămânerea în Regatul Unit.

Nicola Sturgeon consideră că Brexit-ul a schimbat datele problemei, după ce Scoţia a votat masiv în 2016 împotriva ieşirii din Uniunea Europeană (62%), decisă totuşi la scară naţională şi devenită efectivă de la sfârşitul lui ianuarie 2020.

De altfel, aceasta și-a exprimat speranța în interviul mai sus amintit ca Regatul Unit să încheie un acord comercial cu Uniunea Europeană, dar a criticat în același timpoamenii din spatele Brexit-ului  ”demonstrează în fiecare zi ignoranţa şi inaptitudinea lor”.

În cadrul ultimei sesiuni plenare a Parlamentului European, eurodeputații și-au manifestat speranța să se ajungă la un acord cu privire la viitoarea relaţie dintre Uniunea Europeană şi Regatul Unit, dar  au atras atenția că au nevoie de timp pentru analiza acestuia.

De asemenea, aceştia au reiterat faptul că, în cazul în care s-ar ajunge la un acord după termenul de 20 decembrie stabilit de liderii grupurilor politice joi, Parlamentul European nu va fi în măsură să examineze cu atenţie acordul şi să decidă cu privire la aprobarea intrării sale în vigoare la 1 ianuarie 2021.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

CHINA

Premierul Boris Johnson transmite că Marea Britanie ”nu va da deoparte” investițiile chineze, dar nu va fi ”naivă” când vine vorba de infrastructura esențială a țării

Published

on

© No.10/ Flickr

Premierul britanic, Boris Johnson, nu intenționează să ”dea deoparte” investițiile chineze în Regatul Unit, dar țara sa nu va fi ”naivă” cu privire la infrastructura sensibilă precum 5G sau energia nucleară, anunță AFP, citând un interviu acordat pentru Bloomberg News, informează Agerpres.

”Guvernul britanic nu va da deoparte” orice investiţie chineză, dar ”aceasta nu înseamnă că ar trebui să fim naivi în ce priveşte infrastructurile esenţiale ale ţării”, a declarat Boris Johnson luni seară, cu o zi înaintea deschiderii unui summit dedicat investiţiilor internaţionale în Marea Britanie.

Johnson a dat asigurări că nu este ”sinofob, foarte departe de aşa ceva. China este o mare ţară, o mare civilizaţie.”

”În pofida tuturor acestor dificultăţi, a discuţiilor dificile despre Dalai Lama sau Hong Kong sau uiguri – în care rămânem fidel principiilor noastre -, comerţul cu China a continuat să se dezvolte”, a mai spus premierul britanic. ”China ocupă o parte uriaşă a vieţii noastre economice, iar aceasta pentru mult timp”, a completat șeful Executivului de la Londra.  

Marea Britanie a decis la mijlocul lunii iulie să excludă complet compania chineză Huawei din rețeaua sa 5G, furnizorii britanici fiind nevoiți să înlăture toate echipamentele 5G ale Huawei din rețelele lor până în 2027.

Răgazul de şapte ani este menit să ajute operatorii britanici din sectorul telecomunicaţiilor, precum BT, Vodafone sau Three, care se temeau că vor pierde miliarde de lire sterline pentru a înlocui mai repede echipamentele Huawei.

Continue Reading

MAREA BRITANIE

UE și Regatul Unit au convenit să demareze ”discuții intense și constructive” pentru a găsi un numitor comun referitor la protocolul privind Irlanda de Nord

Published

on

©European Union, 2016/ Source: EC - Audiovisual Service

Uniunea Europeană și Regatul Unit au convenit ”să se angajeze într-un mod intens și constructiv, atât la nivel de experți, cât și la nivel politic” într-un dialog cu privire la măsurile menite să faciliteze tranzitul mărfurilor în Irlanda de Nord.

Vicepreședintele Comisiei Europene, Maros Sefcovic, responsabil pentru relațiile interinstituționale și prospectivă, a avut vineri, la Bruxelles, o întrevedere cu ministrul britanic pentru Brexit, David Frost.

” Vicepreședintele Sefcovic salută faptul că ambele părți au convenit să se implice intens și constructiv atât la nivel de experți, cât și la nivel politic, cu o serie de întâlniri programate săptămâna aceasta la Bruxelles cu echipa britanică. UE încearcă să se concentreze asupra domeniilor care contează cel mai mult pentru cetățenii și întreprinderile din Irlanda de Nord și în care putem găsi un teren comun. Soluțiile comune rapide ar aduce stabilitatea, certitudinea și predictibilitatea pe care Irlanda de Nord le merită, protejând în cele din urmă Acordul din Vinerea Mare (Belfast) în toate dimensiunile sale”, este precizat într-un comunicat al Comisiei Europene.

Comisia Europeană a prezentat săptămâna trecută un set de aranjamente pe măsură pentru a răspunde dificultăților cu care se confruntă cetățenii din Irlanda de Nord din cauza ieșirii Regatului Unit din Uniunea Europeană, prin facilitarea, în continuare, a circulației mărfurilor din Marea Britanie în această provincie.

Această propunere vine în urma unor discuții extinse purtate în ultimele luni cu Guvernul britanic, precum și a unor acțiuni de informare ale Comisiei Europene în rândul liderilor politici, al întreprinderilor, al societății civile și al altor părți interesate din Irlanda de Nord. De asemenea, prezintă idei bazate pe elemente ridicate în documentul de comandă al Regatului Unit publicat în iulie 2021.

Comisia consideră că acest pachet de măsuri va face o diferență reală pe teren în Irlanda de Nord și abordează problemele legate de Brexit în ceea ce privește circulația mărfurilor din Marea Britanie în Irlanda de Nord, probleme care au fost ridicate de cetățenii și întreprinderile nord-irlandeze. Aceste măsuri vin în completarea pachetului care a fost prezentat în iunie 2021, care facilitează circulația animalelor vii din Marea Britanie în Irlanda de Nord.

Pachetul propune flexibilități suplimentare în domeniul alimentelor, al sănătății plantelor și animalelor, al vămilor, al medicamentelor și al angajamentului cu părțile interesate din Irlanda de Nord. Acesta propune un model diferit pentru punerea în aplicare a protocolului, în care fluxul de mărfuri între Marea Britanie și Irlanda de Nord – în ceea ce privește mărfurile destinate să rămână în Irlanda de Nord – este facilitat într-o măsură semnificativă. Această facilitare este posibilă datorită unei serii de măsuri de protecție și de supraveghere sporită a pieței pentru a se asigura că mărfurile nu intră pe piața unică a UE.

Acest pachet deschide calea spre soluționarea tuturor problemelor de punere în aplicare rămase nerezolvate, stabilind astfel predictibilitatea, stabilitatea și certitudinea pentru cetățenii și întreprinderile din Irlanda de Nord.

Continue Reading

MAREA BRITANIE

Regatul Unit dorește să-și revizuiască legislația privind drepturile omului pentru a împiedica CEDO ”să-i dea ordine”

Published

on

© Dominic Raab/ Twitter

Ministrul britanic al justiției, Dominic Raab, a precizat duminică că o viitoare revizuire a legii britanice privind drepturile omului va include un ”mecanism” pentru a ”corecta” hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), informează Politico Europe.

”Dorin ca, în privința interpretării legilor țării, Curtea Supremă să aibă ultimul cuvânt, nu Curtea de la Strasbourg”, a declarat Raab într-un interviu acordat The Telegraph, completând că ”nu este normal” ca judecătorii curţii de la Strasbourg să se pronunţe asupra unor chestiuni privind militari britanici care luptă în străinătate sau despre serviciul public de sănătate (NHS) şi a explicat că studiază posibilitatea de a diminua influenţa CEDO în Regatul Unit.

Legislaţia britanică stipulează în prezent că judecătorii trebuie să ţină cont de deciziile CEDO.

”Nu cred că este treaba Curţii europene de la Strasbourg să ne dea nouă ordine cu privire la NHS, la protecţia noastră socială sau despre forţele noastre de poliţie”, la fel cum ”nu mai vrem ca tribunalul de la Luxemburg să aibă întâietate în faţa tribunalelor noastre” făcând trimitere la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, a apreciat ministrul britanic, vocal susținător al ieșirii Regatului Unit din Uniunea Europeană, potrivit AFP, citat de Agerpres.

Reforma legislaţiei privind drepturile omului vizează totodată să-i împiedice pe delincvenţii de altă naţionalitate decât britanică să se bazeze pe această lege pentru a evita expulzarea. Ministrul Raab a calificat drept o ”problemă gravă” faptul că delincvenţii străini folosesc aşa-numita clauză a ”dreptului la viaţa de familie” din legea privind drepturile omului pentru a evita expulzarea, clauză invocată ”în 100 şi până la 200 de cazuri pe an”, a completat ministrul britanic al justiției.

Propunerea privind reformarea legislaţiei drepturilor omului urmează să fie prezentată parlamentului în primăvară.

 

Continue Reading

Facebook

Advertisement
ROMÂNIA1 min ago

Serbia donează României medicamente și concentratoare de oxigen pentru bolnavii de COVID-19: Suntem alături de voi în cele mai grele momente

U.E.37 mins ago

Comisia Europeană stabilește portofoliul celor mai promițătoare 10 mijloace terapeutice împotriva COVID-19

U.E.60 mins ago

Premierul Poloniei acuză UE că are ”un pistol îndreptat spre tâmpla” țării sale: Ne vom apăra drepturile cu toate armele de care dispunem

ROMÂNIA1 hour ago

Oleg Roibu, director juridic eMAG: Am bugetat peste 250 milioane de lei în următorii trei ani pentru dezvoltarea antreprenoriatului digital

NATO2 hours ago

Premierul desemnat și ministrul apărării Nicolae Ciucă, de Ziua Armatei României: Vom continua să întărim rolul României de pol de stabilitate în regiunea Mării Negre

Marian-Jean Marinescu3 hours ago

Marian-Jean Marinescu subliniază nevoia de mai multă transparență din partea CE privind vaccinurile: Va creștere încrederea oamenilor că vaccinarea este cea mai sigură măsură de protecție

U.E.3 hours ago

Charles Michel a încurajat din nou comunitatea globală să susțină un tratat internațional privind pandemiile în cadrul Summitului Mondial al Sănătății

Daniel Buda3 hours ago

Comisia de anchetă privind protecția animalelor în timpul transportului din Parlamentul European va dezbate două proiecte al căror raportor este eurodeputatul Daniel Buda

POLITICĂ4 hours ago

Ziua Armatei României. Cristian Diaconescu: România respectată este o țară care elogiază eroii și faptele lor de curaj pentru apărarea țării

U.E.4 hours ago

Viktor Orban acuză UE și SUA de amestec în politica internă a Ungariei pentru ca el să piardă alegerile din 2022: Este timpul să înțeleagă că nici măcar comuniștii nu ne-au putut învinge

ROMÂNIA1 min ago

Serbia donează României medicamente și concentratoare de oxigen pentru bolnavii de COVID-19: Suntem alături de voi în cele mai grele momente

ROMÂNIA1 hour ago

Oleg Roibu, director juridic eMAG: Am bugetat peste 250 milioane de lei în următorii trei ani pentru dezvoltarea antreprenoriatului digital

NATO3 days ago

NATO: România, între cele 17 aliate fondatoare ale primului fond de inovare din istoria Alianței Nord-Atlantice

CONSILIUL EUROPEAN3 days ago

Klaus Iohannis, poziție tranșantă la Bruxelles: România va dezvolta centralele pe energie nucleară și rețeaua de gaze naturale. Am insistat ca acestea să fie finanțabile prin bani europeni

POLITICĂ4 days ago

Klaus Iohannis îl desemnează pe ministrul apărării Nicolae Ciucă drept candidat la funcția de prim-ministru

Marian-Jean Marinescu4 days ago

Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu speră ca ”viitorul apropiat să ne arate că Dunărea va contribui la Green Deal și la dezvoltarea economică a tuturor” statelor străbătute de acest fluviu

Cristian Bușoi4 days ago

Cristian Bușoi, președintele Comisiei pentru industrie și energie din PE, atrage atenția Comisiei Europene: Companiile din România și din întrega UE au nevoie de sprijin pentru captarea metanului

Cristian Bușoi4 days ago

Eurodeputatul Cristian Bușoi, intervenție în Parlamentul European: COP26, un moment în care să arătăm că ”Green Deal nu este doar o strategie de mediu, ci și o strategie trigger pentru o UE modernă”

Cristian Bușoi5 days ago

Criza energetică: Cristian Bușoi, președintele Comisiei pentru energie, cere din Parlamentul European adoptarea, cât mai repede, a ”taxonomiei pentru gazele naturale și energia nucleară”

NATO5 days ago

Klaus Iohannis l-a primit pe șeful Pentagonului: SUA sunt hotărâte să își mențină angajamentul ferm în regiunea Mării Negre și salută contribuţia majoră a României în cadrul NATO

Team2Share

Trending