Connect with us

FONDURI EUROPENE

Premierul Nicolae Ciucă anunță că România va trimite Comisiei Europene prima cerere de plată din PNRR în valoare de 3 miliarde de euro

Published

on

© Guvernul României

Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a prezidat luni reuniunea extraordinară a Comitetului Interministerial de Coordonare a Planului Național de Redresare și Reziliență, dedicată pregătirii demersurilor pentru depunerea primei cereri de plată la Comisia Europeană, până la 31 mai, context în care șeful Guvernului a subliniat că România va trimite executivului european prima cerere de plată din PNRR în valoare de 3 miliarde de euro.

”Calendarul foarte strâns pe care l-am urmărit pentru îndeplinirea jaloanelor și țintelor din PNRR și dialogul permanent între instituțiile statului român și între Guvern și Comisia Europeană fac posibilă transmiterea primei cereri de plată prin care România va beneficia de aproximativ trei miliarde euro sub formă de grant și împrumut. Aceste resurse importante vor finanța proiecte din toate componentele PNRR și vor avea impact în mai multe domenii strategice pentru România. Este un efort instituțional care trebuie continuat pentru a obține rezultate concrete, cu beneficii pentru cetățeni”, a declarat prim-ministrul Nicolae Ciucă, conform unui comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

 În prima cerere de plată sunt incluse, conform calendarului de implementare al PNRR, cele 21 de jaloane și ținte îndeplinite de România în trimestrul patru al anului 2021. Cererea de plată include atât sprijin nerambursabil în valoare de 2.037.146.414 euro, cât și sprijin sub formă de împrumut în valoare de 907.669.494 euro.

În cadrul reuniunii a fost analizat stadiul îndeplinirii jaloanelor și țintelor aferente trimestrului al II-lea 2022 și implementarea celor din trimestrul I ale aceluiași an.

Totodată, s-a discutat despre calendarul de lansare a apelurilor de proiecte și au fost prezentate concluziile rapoartelor privind auditul de sistem și de operațiuni.

În cadrul PNRR, au fost prevăzute și aprobate investiții care includ 70 apeluri de proiecte competitive, cu o valoare totală de 13,909 miliarde euro (aproape jumătate din valoarea totală a PNRR), iar 60 dintre apelurile de proiecte au termen asumat de lansare anul acesta. Aceste proiecte sunt din următoarele domenii sănătate, solidaritate socială și egalitate de șanse, mediu, investiții, infrastructură și lucrări publice, cercetare-inovare-digitalizare, energie, educație și cultură.

Șeful Executivului a apreciat eforturile instituțiilor implicate în gestionarea PNRR și a cerut menținerea unui ritm susținut pentru implementarea eficientă și de calitate a proiectelor de investiții și a reformelor.

“Instituțiile statutului s-au mobilizat și au colaborat pentru a asigura respectarea angajamentelor și calendarului asumat de România în cadrul PNRR. Este un efort care trebuie continuat și extins pentru a valorifica cele 30 de miliarde de euro de care România va beneficia prin PNRR în proiecte de modernizare și dezvoltare a țării”, a declarat prim-ministrul Nicolae Ciucă.

România beneficiază de fonduri în valoare de 29,2 miliarde euro după ce Comisia Europeană a dat undă verde PNRR-ului la data de 27 septembrie 2021 , iar Consiliul Uniunii Europene a aprobat la 28 octombrie 2021, în mod oficial, Planul Național de Redresare și Reziliență al României

Din cele 29,2 miliarde euro, 14,24 miliarde de euro sunt finanțări nerambursabile, iar 14,94 miliarde de euro – împrumut acordat în condiții avantajoase, la nivelul costurilor Comisiei Europene, din care a primit deja 3,7 miliarde, adică 1,8 miliarde de euro sub formă de granturi, în luna decembrie, și 1,9 miliarde de euro sub formă de împrumuturi, în luna ianuarie.

România are pentru anul 2022 o finanțare de aproximativ 6,171 miliarde euro, a căror accesare depinde de îndeplinirea condiționalităților din program.

Până la finele lunii mai, Guvernul trebuie să transmită Comisiei Europene prima cerere de plată din PNRR, în valoare de aproximativ 3 miliarde de € din care 2,037 miliarde de euro granturi. A doua cerere de plată, programată pentru luna octombrie a acestui an, este în valoare de peste 3 miliarde de euro, din care 2,147 miliarde de euro granturi.

Planul Național de Redresare și Reziliență este structurat pe cei 6 piloni prevăzuți de Regulamentul Mecanismului de Redresare și Reziliență și împărțit în 15 componente, astfel încât să acopere nevoile României și să urmărească concomitent prioritățile Comisiei Europene: tranziția verde, transformarea digitală, creștere inteligentă, coeziune socială și teritorială, sănătate și reziliență economică, socială și instituțională, politici pentru generația următoare, copii și tineri.

 

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

FONDURI EUROPENE

Nicolae Ciucă, la reuniunea Comitetului de monitorizare a PNRR: Toate ministerele trebuie să depună eforturile necesare pentru a implementa reformele asumate

Published

on

© Guvernul României

Premierul Nicolae Ciucă a convocat, într-o reuniune extraordinară, Comitetul Interministerial de Coordonare a Planului Național de Redresare și Reziliență. În cadrul reuniunii, au fost prezentate elementele de dialog cu Comisia Europeană realizate după depunerea de către țara noastră a primei cereri de plată aferente PNRR, în valoare de 3 miliarde de euro, se arată într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro

Cu același prilej, participanții au prezentat stadiul procedurilor de validare a jaloanelor și țintelor asumate pentru trimestrul I al acestui an. Totodată, a fost evaluat stadiul implementării măsurilor necesare pentru îndeplinirea țintelor și jaloanelor cu termen de realizare în trimestrul al doilea.

Mai mult, premierul Nicolae Ciucă a cerut dinamizarea ritmului de lansare a apelurilor și ghidurilor de proiecte din PNRR.

„Guvernul a lansat deja o serie de programe de finanțare, în domenii precum dezvoltarea comunităților locale, educație, energie, cultură. Anul acesta, România are șansa de a folosi 10 miliarde de euro din PNRR, din prefinanțări și cereri de plată. Toate ministerele trebuie să depună eforturile necesare pentru a implementa reformele asumate, dar să și atragă banii europeni conform programărilor. Alături de programele operaționale și cele naționale, vom genera, astfel, mecanismul necesar dezvoltării economice și modernizării țării”, a declarat șeful Executivului.

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a transmis Comisiei Europene, pe 31 mai, prima cerere de plată din cadrul PNRR, în valoare de aproximativ 3 miliarde de euro. Din această sumă, 2,03 miliarde euro reprezintă sprijin financiar nerambursabil, iar 0,90 miliarde euro sprijin sub formă de împrumut. 

Din suma solicitată spre rambursare prin cererea de plată, România va încasa 2,56 miliarde euro, valoarea ce rezultă după deducerea prefinanțării primite până în prezent. Concret, din componenta de granturi va fi rambursată o sumă de 1,77 miliarde euro, iar din cea aferentă împrumuturilor 0,78 miliarde euro.

Comisia Europeană are o perioadă de două luni pentru verificarea cererii de plată, perioadă în care mai poate să solicite informaţii care consideră că mai sunt necesare pentru definitivarea verificărilor.

Continue Reading

FONDURI EUROPENE

Ministerul Proiectelor Europene: Au fost semnate zece noi contracte în valoare de 1,23 miliarde de lei pentru extinderea rețelelor de distribuție a gazelor naturale

Published

on

©mfe.gov.ro

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene anunță semnarea a 10 noi contracte de extindere a rețelei de distribuție a gazelor naturale în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare.

Potrivit unui comunicat al MIPE remis CaleaEuropeană.ro, peste 46.000 de gospodării, agenți economici și instituții publice din 29 de unități administrativ teritoriale aflate în județele Suceava, Hunedoara, Olt, Bihor, Sibiu, Călărași și Constanța vor beneficia de serviciul public de distribuție a gazelor naturale, iar rețeaua de transport și distribuție va fi extinsă cu aproximativ 1000 km.

”Prin Programul Operațional Infrastructură Mare, comunitățile locale au acces la finanțare pentru proiecte esențiale de modernizare, din bani europeni. În zonele rurale ale României, lipsa accesului la utilități încă afectează atât calitatea vieții oamenilor, cât și nivelul de dezvoltare economică. Cele 10 contracte de finanțare semnate astăzi se adaugă celor deja încheiate recent pentru a oferi acestor comunități șansa de a reduce decalajele față de alte zone din România și față de alte țări europene. Mesajul nostru către autoritățile locale este acela de a valorifica la maximum această șansă de construi proiecte durabile pentru comunitățile lor, cu bani europeni”, a declarat Carmen Moraru, secretar de stat în Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Valoarea totală a contractelor semnate astăzi este de peste 783 milioane de lei, iar finanțările vor fi acordate prin axa prioritară 8 – Sisteme inteligente și sustenabile de transport al energiei electrice și gazelor naturale a Programului Operațional Infrastructură Mare.

În această lună au fost semnate alte 5 contracte în valoare de 457 milioane de lei pentru a asigura accesul la rețeaua de gaze a unor localități din județele Buzău, Giurgiu, Prahova, Hunedoara și Constanța. Astfel, valoarea cumulată a celor 15 contracte semnate se ridică la 1,23 miliarde lei.

Până la începutul lunii iunie 2022, Comisia Europeană a rambursat României aproximativ 5 miliarde euro în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare.

Continue Reading

FONDURI EUROPENE

România și alte opt state UE solicită Comisiei Europene alocări suplimentare de fonduri pentru a gestiona creșterile de prețuri ce pot afecta proiectele de infrastructură

Published

on

© Ministerul Transporturilor/Facebook

România și alte opt state membre UE solicită Comisiei Europene alocări suplimentare de fonduri pentru a gestiona creșterile de prețuri ce ar putea afecta proiectele de infrastructură.

”Într-un demers comun cu alte 8 state membre (Bulgaria, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia și Slovacia), am semnat astăzi o Declarație privind acțiunile la nivel european pentru finalizarea investițiilor în infrastructură. Vrem astfel să fie acordate fonduri suplimentare pentru a evita neîndeplinirea obiectivelor asumate în contractele semnate și rezilierea contractelor, din cauza creșterii prețurilor la materialele de construcție”, a anunțat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, într-un mesaj publicat pe Facebook.

Acesta a detaliat că demersul urmărește să obțină sprijinul Comisiei Europene ”prin extinderea perioadei de eligibilitate pentru fondurile de coeziune până în 2024, pe modelul fondurilor gestionate de către DG MOVE”.

”Extinderea solicitată vizează obiectivul global de finalizare a rețelei TEN-T în termen și menținerea finanțării europene pentru proiectele contractate în curs de implementare sau planificate. Astfel, evităm un blocaj al proiectelor de infrastructură mare din Uniunea Europeană din cauza creșterii prețurilor la materialele de construcție sau de lipsa/ întârzierea furnizării acestora”, a explicat Grindeanu.

Politica UE privind rețeaua transeuropeană de transport (TEN-T) vizează construirea în întreaga UE a unei rețele de transport eficace, multimodale și care să se întindă pe întregul teritoriul UE. Aceasta cuprinde căile ferate, căile navigabile interioare, rutele de transport maritim pe distanțe scurte și drumurile legate de orașe, porturile maritime și interioare, aeroporturi și terminale.

Politica TEN-T face acest lucru prin identificarea infrastructurii de transport din statele membre care are o valoare adăugată ridicată la nivel european și care ar trebui să facă parte din rețeaua TEN-T.

Aceasta stabilește, de asemenea, cerințe pe care această infrastructură trebuie să le respecte, inclusiv în ceea ce privește siguranța, calitatea pentru un transport foarte performant și alinierea la obiectivele de mediu.

Rețeaua TEN-T este compusă din două niveluri: o rețea centrală care urmează să fie finalizată până în 2030 și o vastă rețea afluentă care aduce trafic în aceasta și care urmează să fie finalizată până în 2050. 

În ceea ce privește România, țara noastră va fi traversată de două din cele nouă coridoare de transport, principalele artere de transport ale Uniunii Europene:

  • Coridorul Rin-Dunăre reprezintă principala legătură est-vest din Europa continentală. Urmând traseul fluviului Dunărea, acesta leagă Strasbourg și sudul Germaniei de orașele central-europene Viena, Bratislava și Budapesta, înainte de a trece prin capitala României, București, pentru a se opri în portul Constanța de la Marea Neagră. O a doua ramură a coridorului urmărește o cale de la Frankfurt până la granița dintre Slovacia și Ucraina, legând München, Praga, Zilina și Kosice. Proiectele cheie situate de-a lungul coridorului includ îmbunătățiri ale stării de bună navigație a fluviului Dunărea în toate țările riverane;
  • Coridorul ”Marea Baltică – Marea Neagră – Marea Egee” cuprinde părți din fostul coridor al rețelei centrale ”Orient-Mediterana de Est” și din coridorul feroviar de transport de marfă ”Amber”. Acesta va dezvolta conexiuni de transport multimodal de la nordul la sudul frontierei estice a Uniunii Europene;
  • O conexiune feroviară între Budapesta și București, al cărei termen-limită intermediar este 2040. 

Continue Reading

Facebook

NATO10 mins ago

Mircea Geoană: Noul Concept Strategic al NATO va veni cu o abordare coerentă a celor cinci domenii operaționale ale Alianței și cu elemente „de o calitate și o sofisticare fără precedent”

INTERNAȚIONAL2 hours ago

Dmitro Kuleba: Ucraina este alături de poporul și guvernul „Moldovei prietene în fața amenințărilor reînnoite din partea Moscovei”

INTERNAȚIONAL3 hours ago

Șeful diplomației UE anunță că Iranul și Statele Unite vor relua negocierile privind Acordul nuclear iranian „în zilele următoare”

G75 hours ago

Miniștrii de externe ai G7 și Josep Borrell cer Moscovei să deblocheze porturile ucrainene de la Marea Neagră pentru exporturile de alimente

INTERNAȚIONAL5 hours ago

Premierul britanic se teme că Ucraina ar putea fi obligată să încheie cu Rusia o pace neconvenabilă

INTERNAȚIONAL7 hours ago

Casa Albă: SUA, Australia, Japonia, Noua Zeelandă și Marea Britanie au lansat o alianță pentru a combate influența Chinei în Pacific

INTERNAȚIONAL8 hours ago

Volodimir Zelenski: Ucraina nu mai este o țară terță, este un viitor partener egal pentru cel puțin 27 de țări UE

INTERNAȚIONAL9 hours ago

Șeful diplomației române, apel la acțiune globală fermă și pragmatică în rezolvarea rapidă a actualului blocaj privind exportul de cereale din porturile ucrainene

INTERNAȚIONAL9 hours ago

Bogdan Aurescu și ministrul de externe din Republica Coreea au convenit să reia agenda de vizite oficiale la București și consultările politice cu caracter regulat

SUA22 hours ago

O zi “seismică” în SUA: Curtea Supremă revocă protejarea dreptului femeilor la avort. Joe Biden denunță o decizie care “duce America cu 150 de ani înapoi în timp”

CONSILIUL EUROPEAN2 days ago

Klaus Iohannis: Îmi doresc să ajungem la ce am descris în prima mea campanie prezidențială, ca România și Moldova să fie împreună în UE

CONSILIUL EUROPEAN2 days ago

Klaus Iohannis, despre amânarea aderării României la spațiul Schengen: “Și pentru noi reprezintă o frustrare”

CONSILIUL EUROPEAN2 days ago

Klaus Iohannis, despre renunțarea la votul în unanimitate la nivelul UE: Este de dorit o arhitectură decizională “mai suplă”, dar acest lucru implică multe “complicații procedurale”

CONSILIUL EUROPEAN2 days ago

Klaus Iohannis este de acord cu comunitatea politică europeană propusă de Macron: Nu creăm un înlocuitor la aderare, dar nici așteptarea falsă că un stat va deveni automat membru UE

CONSILIUL EUROPEAN2 days ago

Klaus Iohannis, optimist că R. Moldova și Ucraina vor deveni candidate la UE: Acest statut este o “garanție că integrarea europeană se va întâmpla”

Cristian Bușoi2 days ago

Dosarul Stocării Gazelor: Acordul negociat de eurodeputatul Cristian Bușoi asigură că depozitele de gaze din UE vor fi umplute la cel puțin 80% din capacitate până în noiembrie

PARLAMENTUL EUROPEAN3 days ago

Din plenul PE, Andrej Plenković transmite sprijinul „de neclintit” al Croației pentru ca Ucraina să devină țară candidată la UE

INTERNAȚIONAL4 days ago

Într-un discurs adresat Uniunii Africane, Volodimir Zelenski acuză Rusia că ține Africa ”ostatică”: Pentru a elimina riscul de foamete, ”războiul de colonizare” împotriva Ucrainei trebuie să înceteze

INTERNAȚIONAL5 days ago

Declarația Summitului celor Trei Mări de la Riga: Klaus Iohannis și ceilalți lideri regionali au acordat Ucrainei statutul de “țară parteneră participantă” la Inițiativă

Eugen Tomac1 week ago

Ședință comună a Parlamentelor României și R. Moldova. Eugen Tomac: Suntem două state cu aceeași istorie, vorbim aceeași limbă. Trebuie să ne gândim la viitorul comun

Team2Share

Trending