ROMÂNIA
Premierul Nicolae Ciucă, despre interzicerea importurilor de cereale din Ucraina: Sunt în vedere măsuri care să fie stabilite împreună cu Comisia Europeană pentru a avea o abordare ”unitară”
Published
2 years agoon
By
Teodora IonPremierul Nicolae Ciucă a declarat miercuri că orice măsură care va fi luată va respecta regulamentul Uniunii Europene, pentru a nu afecta fermierii din România, menţionând că ţara noastră poate să ia decizii împreună cu Comisia Europeană, informează Agerpres.
”După cum foarte bine ştiţi, am luat o decizie ca, împreună cu alţi cinci premieri, să înaintăm Comisiei o solicitare prin care să se efectueze o analiză concretă a situaţiei legate de impactul pe care l-a avut importul de cereale din Ucraina şi în mod deosebit tranzitul de cereale din Ucraina asupra preţului la anumite contingente de produse agricole. Până în acest moment, vă pot spune că astăzi după-amiază urmează să aibă loc o şedinţă condusă de vicepreşedintele Comisiei Dombrovskis, în care se vor analiza solicitările noastre şi sperăm ca imediat la finalul acestei şedinţe să primim şi un răspuns la scrisoarea pe care am înaintat-o”, a afirmat Ciucă, la Parlament, întrebat în legătură cu suspendarea importurilor de cereale şi de alte produse din Ucraina.
El a spus că sunt în vedere măsuri care să fie stabilite împreună cu Comisia Europeană ”pentru a avea o măsură unitară”, precizând că ţara noastră primeşte de la Comisie sprijin pentru agricultori şi investiţii.
După invazia rusească, Uniunea Europeană a eliminat taxele vamale pentru cerealele din Ucraina, în ideea de a le facilita transportul spre Africa şi Orientul Mijlociu. Însă aceste cereale au ajuns să inunde pieţele din Polonia, România şi alte ţări din UE care trebuiau să fie doar rute de tranzit.
Între timp, o parte din aceste țări, mai precis Polonia, Ungaria, Slovacia, cărora li s-a alăturat Bulgaria, au luat hotărârea de a interzice importurile de cereale din Ucraina, conform Agerpres.
În cazul României, Agerpres anunță că ministrul Agriculturii urmează să aibă miercuri o discuție în format online cu omologul ucrainean.
Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.
You may like
Eurodeputatul Dan Motreanu, apel la combaterea minciunilor răspândite de extremiști: Dezvoltarea României, posibilă doar alături de lumea democratică, UE și NATO
Eurodeputatul Dan Motreanu salută intrarea oficială a României în programul Visa Waiver: Încă o veste bună pentru țara noastră după intrarea în spațiul Schengen
Competitivitatea economiei românești în context european, în centrul discuțiilor lui Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan cu vicepreședintele executiv al CE, Stéphane Séjourné
Ministrul Energiei dezminte că România ar rămâne fără depozite de gaz: Există și știri complet false, nu doar alarmiste
Ministrul Marcel Boloș, după revenirea la MIPE: Așa începe un mandat dedicat dezvoltării României, cu investiții care schimbă vieți și proiecte ce conectează comunități
Lupta împotriva drogurilor, gestionarea migrației ilegale și modernizarea legislației MAI, printre prioritățile ministrului Predoiu: „România rămâne una dintre cele mai sigure țări din Europa”
ADERAREA ROMÂNIEI LA OCDE
2025 începe cu o veste bună pentru aderarea la OCDE, anunță Luca Niculescu: România a primit un nou aviz formal, de data aceasta în domeniul muncii și solidarității sociale
Published
28 minutes agoon
January 14, 2025By
Teodora IonAnul 2025 începe cu o veste bună pentru aderarea României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică prin obținerea unui nou aviz formal care consfințește încheierea unui alt capitol din acest drum care are drept destinație alăturarea unui club de țări dezvoltate ce dețin aproximativ 70% din producția și comerțul globale și 90% din nivelul investițiilor străine directe.
Anunțul a fost făcut de Luca Niculescu, secretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, coordonator național pentru procesul de aderare a României la OCDE.
”Este vorba despre Comitetul pentru Muncă și Afaceri Sociale, ELSAC, care a analizat, printre altele, politicile sociale, pe cele legate de legislația forței de muncă sau migrație. A fost un dosar complex, la care au lucrat colegi din multe ministere și instituții, în special cei de la Ministerul Muncii și de la Ministerul Afacerilor Interne”, a dezvăluit Niculescu într-un mesa publicat pe Facebook.
Acesta a prezentat și o fotografie ”făcută cu câteva minute înainte de ultima evaluare în acest dosar”, în care sunt surprinse emoțiile sale și ale colegilor săi, Gabriela Nica, secretar general adjunct la Ministerul Muncii și de Cătălin Necula, secretar de Stat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
Amintim că țara noastră și-a depus oficial candidatura pentru aderarea la OCDE cu ocazia exercițiilor anterioare de extindere, respectiv în aprilie 2004 şi noiembrie 2012, şi a reînnoit-o anual începând cu 2016, potrivit MAE.
La 25 ianuarie 2022, Consiliul OCDE a decis demararea discuțiilor de aderare cu toate cele 6 țări aspirante: Argentina, Brazilia, Bulgaria, Croația, Peru și România.
În iunie 2022, Consiliul OCDE a adoptat Foaia de Parcurs pentru țara noastră, odată cu cele patru state candidate. Ulterior, în decembrie 2022, țara noastră a depus memorandumul inițial privind aderarea României la această organizație.
În prezent, România se află în etapa tehnică a procesului de evaluare, care constă în transmiterea de informații suplimentare, organizarea de misiuni tematice și susținerea de prezentări în cele 26 de Comitete sectoriale OCDE esențiale pentru acest proces.
ROMÂNIA
Emil Hurezeanu și Kaja Kallas au discutat despre strategia UE la Marea Neagră, extinderea UE cu R. Moldova și Ucraina și sprijinirea Chișinăului în actuala criză energetică
Published
1 hour agoon
January 14, 2025Noul șef al diplomației române, Emil Hurezeanu, a avut luni o primă convorbire telefonică cu Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politică de securitate, Kaja Kallas, cu care a discutat despre sprijinul Uniunii Europene pentru Republica Moldova, avansarea integrării europene a R. Moldova și Ucrainei și strategia UE la Marea Neagră
Într-o postare pe X, Ministerul de Externe de la București a descris discuția telefonică drept un “schimb productiv de opinii” între Hurezeanu și Kallas.
Productive exchange of FM Emil Hurezeanu with HR @kajakallas on: the support for🇲🇩 to manage the current energy crisis; the multilayered support for🇺🇦 while imposing further costs on RU; 🇪🇺enlargement process with🇲🇩&🇺🇦. Also discussed the 🇪🇺 Black Sea Strategy & Hybrid threats. pic.twitter.com/lnP4sT8PvI
— Ministry of Foreign Affairs of Romania 🇷🇴 (@MAERomania) January 13, 2025
Cei doi oficiali au discutat despre sprijinul pentru Republica Moldova în gestionarea actualei crize energetice, sprijinul multidimensional pentru Ucraina în timp ce sunt impuse în continuare costuri Rusiei și procesul de extindere a UE cu Republica Moldova și Ucraina.
Totodată, ministrul român de externe și șefa diplomației UE au discutat despre strategia UE la Marea Neagră și amenințările hibride.
ROMÂNIA
Luminița Odobescu, fost ministru de externe și fost consilier prezidențial, a fost numită consilier de stat al premierului Marcel Ciolacu
Published
1 hour agoon
January 14, 2025Luminița Odobescu, fost ministru al afacerilor externe și fost consilier pentru afaceri europene al președintelui Klaus Iohannis, a fost numită consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului, potrivit unei decizii publicate luni în Monitorul Oficial.
Odobescu a deținut din iunie 2023, odată cu rotativa guvernamentală Ciucă – Ciolacu în cadrul coaliției PSD-PNL, funcția de ministru al afacerilor externe. Anterior, între noiembrie 2021 și iunie 2023 a fost consilier pentru afaceri europene al președintelui Klaus Iohannis.
Luminița Odobescu a fost reprezentantul permanent al României la UE din septembrie 2015 și până în noiembrie 2021, un mandat care a culminat cu gestionarea primei președinții a României la Consiliul UE. România a deținut în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2019 prima sa președinție la nivelul Consiliul Uniunii Europene, un mandat ce se aștepta a fi marcat de ieșirea Marii Britanii din UE la 29 martie, de alegerile pentru Parlamentul European și debutul negocierilor pentru viitoarea garnitură de lideri ai instituțiilor UE, de negocierile pentru Cadrul Financiar Multianual și de pachetul ”primul summit al UE de Ziua Europei, de la Sibiu, și adoptarea Agendei Strategice a UE 2019-2024”.
În această perioadă, președinția română a facilitat adoptarea a 90 de dosare legislative: 7 dosare finalizate în cadrul politicii agricole și politicii de pescuit; 14 dosare finalizate în contextul Brexit (măsurile de contingență); 14 dosare încheiate în privința Pieței Unice (îndeosebi directiva privind dreptul de autor); 21 dosare încheiate în privința Uniunii economice și monetare; 5 dosare adoptate în domeniul afacerilor sociale și muncii; 2 dosare încheiate în domeniul mediului; 3 dosare finalizate în privința funcționării democratice a instituțiilor UE; 7 dosare adoptate în domeniul justiție și afaceri interne; 7 dosare încheiate în domeniile telecomunicațiilor, energiei și infrastructurii (cu accent special pe directiva privind gazele naturale); 10 dosare finalizate în privința viitorului Cadru Financiar Multianual (îndeosebi Fondul European de Apărare și Mecanismul pentru Interconectarea Europei).
Din 2020, o dată cu debutul pandemiei, sub mandatul Luminiței Odobescu, România a propus măsuri de solidaritate care au fost aplicate la nivel european pentru gestionarea crizei sanitare, de la flexibilizarea transferului între fonduri europene, la suspendarea regulilor deficitului bugetar, țara noastră fiind totodată primul stat membru care a găzduit rezerva strategică de echipamente medicale a Uniunii Europene. Nu în ultimul rând, la capătul negocierilor politice, diplomatice și tehnice privind viitorul buget multianual și a planului de redresare post-COVID-19, România a obținut aproape 80 de miliarde de euro pentru următorul deceniu.
Odobescu a fost propusă pentru poziția de reprezentant permanent al României la UE pe 30 aprilie 2015 printr-un decret semnat de președintele Klaus Iohannis.
Luminița Odobescu este diplomat de carieră ce a exercitat între noiembrie 2012 şi august 2015 funcţia de Consilier de stat pentru afaceri europene şi politică externă în cadrul Cancelariei Primului Ministru. În decembrie 2014 i-a fost acordat gradul diplomatic de ambasador.
A fost secretar de stat pentru afaceri europene în cadrul Ministerului Afacerilor Externe în perioada februarie – noiembrie 2012, iar între 2008 şi 2012 a îndeplinit funcţia de director general al Departamentului Uniunea Europeană din Ministerul Afacerilor Externe, fiind responsabilă cu gestionarea ansamblului problematicii UE şi a dialogului politic bilateral cu statele membre UE, AELS şi Turcia.
Între anii 2002 şi 2007 a deţinut diverse poziţii în cadrul Reprezentanţei Permanente a României la Uniunea Europeană – Bruxelles, gestionând o serie de capitole în cadrul negocierilor de aderare a României la UE (energie, uniune economică şi monetară, taxare, comerţ, etc.). De asemenea, a fost responsabilă de gestionarea relaţiilor comerciale dintre România şi UE şi a măsurilor de apărare comercială.
După semnarea Tratatului de aderare a României la UE, Luminiţa Odobescu a asigurat coordonarea şi pregătirea reuniunilor Comitetului Reprezentanţilor Permanenţi Adjuncţi (COREPER I), participând, în paralel, la o serie de grupuri de lucru ale Consiliului şi Comisiei Europene.
Concrete & Design Solutions
INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”
2025 începe cu o veste bună pentru aderarea la OCDE, anunță Luca Niculescu: România a primit un nou aviz formal, de data aceasta în domeniul muncii și solidarității sociale
Într-un discurs-moștenire, Biden îi predă lui Trump o politică externă în care SUA “câștigă competiția mondială”: China nu ne va depăși. De când a început războiul, eu am stat în centrul Kievului, nu Putin
Emil Hurezeanu și Kaja Kallas au discutat despre strategia UE la Marea Neagră, extinderea UE cu R. Moldova și Ucraina și sprijinirea Chișinăului în actuala criză energetică
Luminița Odobescu, fost ministru de externe și fost consilier prezidențial, a fost numită consilier de stat al premierului Marcel Ciolacu
Secretarul general NATO cere europenilor să crească bugetele apărării, folosind “o mică parte” din fondurile de pensii și sănătate: Dacă nu, europenii “se pot apuca de cursuri de limbă rusă”
Liderii europeni, convocați de Antonio Costa la o reuniune excepțională UE-NATO-Regatul Unit consacrată apărării europene pe februarie, la Château de Limont
UE prelungește cu încă un an măsurile restrictive împotriva celor care sprijină sau facilitează acțiunile violente ale Hamas și ale Jihadului Islamic Palestinian
Ministrul Alexandru Rafila: Odată cu aplicarea noului Regulament HTA, România își propune să recupereze decalajele în materie de acces la medicamente inovatoare
Românii vor avea nevoie de o autorizație electronică de călătorie pentru deplasarea în Israel. Cum poate fi obținută
Șefa diplomației germane avertizează asupra riscurilor pentru pacea fragilă din Siria, în contextul discuțiilor despre ridicarea sancțiunilor UE
V. Ponta: Discuţiile din Parlament privind bugetul încep la 14 ianuarie
Mapamond: Care vor fi principalele evenimente ale anului 2013
Angela Merkel: “Mediul economic va fi mai dificil în 2013”
Barometru: Cluj-Napoca înregistrează cea mai ridicată calitate a vieții din România, alături de Oradea și Alba Iulia
9 mai, o triplă sărbătoare pentru români: Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial
Ambasadorul SUA Adrian Zuckerman: România va deveni cel mai mare producător și exportator de energie din Europa
Huffington Post: România a fost condusă din 1989 de “o clică incompetentă de escroci foşti comunişti”
Premierul Italiei, Mario Monti, a demisionat
Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care interzice pentru 10 ani exportul de buștean în spațiul extracomunitar
Acord fără precedent în istoria UE: După un maraton de negocieri, Angela Merkel, Mark Rutte, Klaus Iohannis și ceilalți lideri au aprobat planul și bugetul de 1,82 trilioane de euro pentru relansarea Europei
Într-un discurs-moștenire, Biden îi predă lui Trump o politică externă în care SUA “câștigă competiția mondială”: China nu ne va depăși. De când a început războiul, eu am stat în centrul Kievului, nu Putin
Mark Zuckerberg anunță că “va reduce drastic cenzura” pe Facebook și Instagram și va acorda “prioritate libertății de exprimare”, criticând guvernele, presa tradițională și UE
Președintele Austriei se va întâlni cu liderul extremei-drepte pentru a-i încredința formarea unui guvern
Susținători ai Ucrainei au protestat la Bratislava împotriva politicilor pro-ruse ale premierului Fico: Slovacia e Europa
Donald Tusk, la debutul președinției Poloniei la Consiliul UE: “Suntem pregătiți să pornim din nou pe calea europeană a măreției, forței și suveranității”
“Securitate, Europa!”. Președintele Consiliului European consideră că președinția Poloniei la Consiliul UE va dovedi că “patriotismul și integrarea europeană sunt interconectate”
În acordurile imnului UE, Cătălin Predoiu și omologul bulgar au ridicat simbolic ultima barieră de frontieră în primul minut al anului 2025, marcând aderarea deplină a României și a Bulgariei la Schengen
Guvernul adoptă Ordonanța „Trenuleț”, un set de măsuri fiscal-bugetare pentru reducerea deficitului la 7% în 2025 și menținerea accesului României la fondurile europene și din PNRR
Guvernul a depus jurământul. Klaus Iohannis: Oamenii așteaptă să mențineți ferm traiectoria pro-europeană și euro-atlantică din ultimii 35 de ani. Vă rog să acţionaţi aşa
Guvernul “Ciolacu 2” a primit la limită votul de încredere al Parlamentului României. Cabinetul coaliției PSD-PNL-UDMR va depune jurământul la Cotroceni
Trending
- COMISIA EUROPEANA6 days ago
Vicepreședintele Comisiei Europene, Stéphane Séjourné, vine în România înainte de lansarea dialogului strategic privind viitorul industriei auto. El va discuta la INCAS și despre concurența neloială a Chinei pe piața dronelor
- ROMÂNIA6 days ago
Oficial: România va fi admisă vineri în programul Visa Waiver, iar românii vor putea călători fără vize în SUA
- U.E.1 week ago
Președintele Austriei se va întâlni cu liderul extremei-drepte pentru a-i încredința formarea unui guvern
- U.E.1 week ago
Susținători ai Ucrainei au protestat la Bratislava împotriva politicilor pro-ruse ale premierului Fico: Slovacia e Europa
- INTERNAȚIONAL7 days ago
Mark Zuckerberg anunță că “va reduce drastic cenzura” pe Facebook și Instagram și va acorda “prioritate libertății de exprimare”, criticând guvernele, presa tradițională și UE