Connect with us

ROMÂNIA

Premierul Nicolae Ciucă: Măsurile luate deja în primele luni de guvernare primesc validări. Ne aflăm pe drumul corect

Published

on

© Guvernul României

Premierul Nicolae Ciucă salută prognoza recentă publicată de Banca Mondială cu privire la creșterea economică potențială a României, în perioada 2022-2030, la o medie de 5,2%.

„Prognoza de creștere economică a Băncii Mondiale la o medie anuală de 5,2% pentru perioada 2022 – 2030 confirmă trendul pozitiv al economiei românești și potențialul de dezvoltare pe termen lung. Sunt caracteristicile unei economii sănătoase, ale unui progres bazat pe investiții, ancorat în proiecte de reformă și în obiective de perspectivă precum consolidarea statutului de membru al UE, al NATO și aderarea la Organizația pentru Dezvoltare și Cooperare Economică”, a transmis acesta într-un mesaj postat pe pagina de Facebook.

De asemenea, acesta a reamintit reformele ambițioase demare de Guvernul României, „cu rezultate cuantificabile pe termen mediu și lung”: „Reformele începute prin implementarea Proiectului România Educată, extinderea digitalizării, pregătirea tranziției la economia verde, consolidarea fiscală sunt așteptate de cetățeni și reprezintă argumente solide pentru a atrage noi proiecte de investiții cu capital național și străin. Împreună cu finanțările de peste 90 de miliarde de euro în următorii ani din fonduri europene, România va continua perspectivele de dezvoltare și de recuperare a decalajelor față de statele europene”, a mai adăugat acesta.

Potrivit acestuia, „măsurile luate deja în primele luni de guvernare primesc validări de etapă atât din partea instituțiilor naționale – datele Institutului Național de Statistică indică o creștere economică de 5,2% în primul trimestru al acestui an – , cât și din partea Comisiei Europene, care a îmbunătățit prognoza de creștere economică pentru acest an la 3,9%”: „Datele specialiștilor sunt o dovadă a încrederii în economia românească, precum și a faptului că ne aflăm pe drumul corect în ceea ce privește politicile Guvernului de modernizare, dezvoltare și îmbunătățire a vieții cetățenilor.”

Citiți și: Banca Mondială: Potențialul de creștere al României în perioada 2022-2030 ar putea ajunge la 5,2%, grație investițiilor în infrastructura verde și cea digitală

Diana Zaim este foto jurnalist, câștigătoare a Premiul Publicului la European Youth Event 2020, cel mai mare eveniment pentru tineri organizat de Parlamentul European. Absolventă a secției germană-portugheză în cadrul Universității din București, Diana urmează în prezent programul de master ”Relații Internaționale și Integrare Europeană” în cadrul SNSPA. Pasionată de promovarea valorilor europene, Diana este parte a comunității Model European Union, cea mai amplă simulare la nivel european a procesului decizional din cadrul Uniunii Europene.

INTERNAȚIONAL

Finlanda își menține statutul de ”cea mai fericită țară din lume”. România ocupă locul 24 în clasament

Published

on

© European Union, 2017/Source: EC - Audiovisual Service

Finlanda și-a menținut poziția de ”cea mai fericită țară din lume” pentru al șaselea an consecutiv, conform clasamentului World Happiness Report, dat publicității luni, informează Deutsche Welle.

Raportul, care este întocmit de oameni de știință din Statele Unite și se bazează pe sondaje realizate de Institutul Gallup, întreabă un eșantion reprezentativ la nivel național de persoane cât de mulțumite sunt de viața lor.

Podiumul este completat de Danemarca și Islanda, urmate de Israel și Olanda, aflate pe locurile patru și cinci. Printre celelalte țări din top zece se numără Suedia, Norvegia, Elveția, Luxemburg și Noua Zeelandă.

Germania a coborât două poziții față de anul trecut, ajungând pe locul 16, în vreme ce Statele Unite, Regatul Unit și Franța s-au clasat pe locurile 15, 19 și, respectiv, 21. România se clasează pe locul al 24-lea, cu un scor de 6,589.

© World Happiness Report

Între timp, Afganistanul și Libanul au rămas cele mai nefericite două țări.

Raportul a identificat factorii care contribuie la evaluarea vieții, printre care ”venitul, sănătatea, faptul de a avea pe cine să te bazezi, sentimentul de libertate de a lua decizii importante în viață, generozitatea și absența corupției”.

Sănătatea mintală a fost evidențiată ca fiind o componentă cheie a bunăstării subiective și ”un factor de risc pentru sănătatea fizică și longevitatea viitoare”.

Raportul a subliniat faptul că orice persoană are dreptul la drepturile fundamentale ale omului fără discriminare, inclusiv dreptul la viață și libertate, dreptul de a nu fi supus sclaviei și torturii, libertatea de opinie și de exprimare și dreptul la muncă și educație.

În iulie 2012, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a declarat ziua de 20 martie drept Ziua Internațională a Fericirii, care promovează ideea că ”urmărirea fericirii este un obiectiv uman fundamental”.

                            

Continue Reading

ROMÂNIA

Bogdan Aurescu va susține, la Bruxelles, furnizarea cât mai rapidă de echipament militar și instruire Ucrainei și înăsprirea sancțiunilor la adresa Rusiei

Published

on

© European Union, 2022

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu va participa luni, 20 martie, la reuniunea miniștrilor afacerilor externe din statele membre ale UE – Consiliul Afaceri Externe (CAE), care va avea loc la Bruxelles. În aceeași zi, ministrul Bogdan Aurescu va participa și la reuniunea comună a miniștrilor afacerilor externe și a miniștrilor apărării din statele membre UE, precum și la Conferința internațională a donatorilor în sprijinul populațiilor din Turcia și Siria, afectate de seismul din 6 februarie 2023, informează un comunicat remis caleaeuropeana.ro.

Afaceri externe și apărare europeană

La CAE, miniștrii de externe europeni vor avea o discuție aprofundată cu privire la agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, precum și cu privire la implementarea Planului de Acțiune al UE pentru gestionarea consecințelor geopolitice ale agresiunii Rusiei, Dialogul Belgrad-Priștina, situația din Tunisia și evoluțiile din Iran.

Discuțiile privind agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei vor avea loc cu participarea, prin videoconferință, a ministrului afacerilor externe al Ucrainei, Dmytro Kuleba. Ministrul Bogdan Aurescu va susține necesitatea menținerii unui sprijin multidimensional pentru Ucraina, atât la nivelul UE, cât și al statelor membre, cu accent pe furnizarea cât mai rapid posibil de echipament militar și instruire pentru armata ucraineană în cadrul Misiunii UE de asistență militară pentru Ucraina, exprimând susținere pentru noile măsuri pe această linie aflate în discuție la nivel european.

De asemenea, șeful diplomației române va exprima sprijin pentru consolidarea regimului de sancțiuni la adresa Rusiei, concomitent cu eficientizarea implementării măsurilor restrictive în vigoare. Va accentua importanța continuării eforturilor diplomatice în vederea izolării internaționale a statului agresor și continuarea demersurilor europene și a partenerilor like-minded către statele terțe, pentru a contracara narativul rus.

Ministrul Bogdan Aurescu va menționa acțiunile de sprijin desfășurate de România pentru Ucraina, inclusiv date actualizate cu privire la exportul de cereale ucrainene cu ajutorul țării noastre, care în prezent au ajuns la peste 14 milioane de tone.  

În context, ministrul de externe va face referiri la situația de securitate din Republica Moldova și acțiunile de destabilizare care vizează administrația pro-europeană și va încuraja statele membre să continue transmiterea de susținere pentru guvernul pro-european din Republica Moldova. În acest context, va solicita continuarea sprijinului UE pe multiple paliere pentru autoritățile de la Chișinău. De asemenea, va sublinia necesitatea creării unui nou regim de sancțiuni, propunere pe care ministrul Bogdan Aurescu a lansat-o la CAE din luna februarie 2023, care să vizeze persoanele responsabile de acțiuni de destabilizare a Republicii Moldova, aspect la care România lucrează deja.

Dezbaterile referitoare la Iran au loc în contextul adoptării celui de-al șaselea pachet de sancțiuni în domeniul drepturilor omului, situației legate de proteste, cooperarea militară cu Federația Rusă în contextul agresiunii acesteia împotriva Ucrainei și programul nuclear. Ministrul Bogdan Aurescu va reitera sprijinul pentru o abordare fermă din partea UE pentru a menține presiunea asupra regimului de la Teheran și a determina modificarea conduitei acestuia.

În cadrul reuniunii comune a miniștrilor afacerilor externe și miniștrilor apărării din statele membre UE, oficialii europeni vor evalua stadiul implementării Busolei Strategice, la un an de la adoptarea acesteia, precum și sprijinul necesar în continuare pentru Ucraina. Ministrul Bogdan Aurescu va saluta rezultatele implementării Busolei Strategice, inclusiv din perspectiva răspunsului la consecințele agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei și va sublinia necesitatea menținerii și consolidării sprijinului pentru Ucraina, precum și pentru Republica Moldova.

Conferința internațională a donatorilor în sprijinul Turciei și Siriei

De asemenea, ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu va participa și la Conferința internațională a donatorilor în sprijinul populațiilor din Turcia și Siria, afectate de seismul din 6 februarie 2023, care va prilejui coagularea acțiunii solidare a comunității internaționale, în vederea abordării crizei umanitare de proporții și a nevoilor de redresare și reconstrucție, pe fondul dezastrului natural care a afectat cele două state. În cadrul sesiunii dedicate anunțării angajamentelor financiare, ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu va afirma angajamentul constant al României pentru continuarea susținerii eforturilor umanitare, de ajutorare a populației afectate din cele două state și va anunța un nou pachet de asistență financiară din partea României în sprijinul celor două state puternic afectate de cutremure.  

Continue Reading

ROMÂNIA

Klaus Iohannis, în vizită la Masdar City. România și Emiratele Arabe Unite vor continua să facă pași în a se susține reciproc în tranziția verde și digitală

Published

on

© Administrația Prezidențială

România și Emiratele Arabe Unite vor continua să facă pași în a se susține reciproc în tranziția verde și digitală atât prin intermediul cooperării la nivel guvernamental, cât și prin proiecte comune între companii românești și emirateze, transmite Administrația Prezidențială cu prilejul vizitei oficiale a președintelui Klaus Iohannis în statul din Golf, unde a vizitat duminică, 19 martie, Masdar City, un oraș situat lângă Abu Dhabi și axat pe asigurarea unui grad ridicat de sustenabilitate, ca proiect de dezvoltare urbană.

Alături de Președintele Klaus Iohannis s-au aflat la Masdar City și membri ai Guvernului României, ministrul Energiei, Virgil Popescu, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Sebastian Burduja, precum și ministrul Educației, Ligia Deca.

Vizita la Masdar City are loc și pe fondul intensificării relației la nivel guvernamental și al semnării dintre România și Emiratele Arabe Unite a unor memorandumuri de înțelegere pe domenii vizând energia, educația și respectiv tranziția verde și cea digitală.

Potrivit sursei citate, vizita Președintelui Klaus Iohannis a fost centrată pe zona de campus și laborator în aer liber a Masdar City, teren de testare pentru transportul și respectiv pentru arhitectura urbană sustenabile. Având în vedere tendința ascendentă a urbanizării în România, similară altor țări europene, decarbonizarea eficientă a orașelor joacă un rol important în limitarea efectelor schimbărilor climatice.

Emiratele Arabe Unite organizează în acest an COP28, conferința ONU pe tema schimbărilor climatice, care își propune să asigure o mai bună coordonare la nivel internațional în ceea ce privește limitarea efectelor generate de această amenințare globală.

Cu prilejul vizitei la Masdar City, Președintele Klaus Iohannis a evidențiat faptul că tranziția către orașe mai sustenabile necesită inovare, precum și investiții în cercetare și dezvoltare.

La Masdar City Președintelui României i-au fost prezentate soluții de transport și de arhitectură urbană sustenabilă, de răcire și ventilație urbană, de generare a energiei la nivelul clădirilor, precum și de utilizare optimă a luminii naturale în unitățile de cercetare și învățământ.

Tehnologiile și soluțiile testate în Masdar City pot inspira proiecte din alte orașe, inclusiv orașe din România, care sunt din ce în ce mai interesate de sustenabilitate. La dezvoltarea acestor soluții contribuie inclusiv cercetători români, afiliați institutelor de cercetare din Masdar City.

Președintele României a remarcat că o tranziție verde de succes presupune investiții în educație și asigurarea de personal calificat, iar tinerii în special pot juca un rol important în tranziția verde și cea digitală.

Dincolo de cooperarea la nivel guvernamental sau în materie de cercetare și inovare, a fost evidențiat interesul dezvoltării unor proiecte comune între companii românești și companii din Emiratele Arabe Unite, inclusiv companii implicate în conceptul Masdar City. Aceste proiecte vor accelera ritmul folosirii transportului de energie cu dioxid de carbon redus în România.

România și Emiratele Arabe Unite vor continua să facă pași în a se susține reciproc în tranziția verde și digitală pe mai multe paliere, inclusiv prin a învăța din experiența dobândită în dezvoltarea unor proiecte și concepte, precum Masdar City.

Șeful statului și-a început vizita în Emirate sâmbătă, 18 martie, cu depunerea unei coroane și vizita la ansamblul Memorialului Martirilor Wahat Al Karama, primul memorial de război construit în memoria tuturor eroilor emiratezi care au căzut în luptă pentru edificarea statului emirarez, precum și la Marea Moschee din Abu Dhabi. 

Președintele României va mai avea întrevederi luni, 20 martie, cu Alteța Sa Șeicul Mohamed bin Zayed Al Nahyan, președintele Emiratelor Arabe Unite și conducătorul Emiratului Abu Dhabi, la Palatul Prezidențial, iar marți, 21 martie, cu Alteța Sa Șeicul Mohammed bin Rashid Al Maktoum, vicepreședinte și prim-ministrul Emiratelor Arabe Unite, conducătorul Emiratului Dubai. 

Continue Reading

Facebook

INTERNAȚIONAL10 mins ago

Miniștrii justiției din peste 40 de țări se reunesc la Londra pentru a consolida sprijinul internațional privind investigarea crimelor de război din Ucraina

INTERNAȚIONAL20 mins ago

Finlanda își menține statutul de ”cea mai fericită țară din lume”. România ocupă locul 24 în clasament

ROMÂNIA1 hour ago

Bogdan Aurescu va susține, la Bruxelles, furnizarea cât mai rapidă de echipament militar și instruire Ucrainei și înăsprirea sancțiunilor la adresa Rusiei

U.E.3 hours ago

UE salută decizia Curții Penale Internaționale de a emite un mandat de arestare împotriva lui Putin: Este un început de tragere la răspundere a liderilor ruși pentru crime și atrocități

G717 hours ago

G7: Este regretabilă lipsa de reacție a Consiliului de Securitate al ONU în privința testelor cu rachete ale Coreei de Nord

U.E.20 hours ago

Germania își închide ultimele trei centrale nucleare la 15 aprilie

U.E.20 hours ago

Liderii țărilor din UE ar urma să solicite companiilor „să utilizeze pe deplin” mecanismul de achiziție în comun a gazelor naturale

U.E.24 hours ago

Serbia și Kosovo au convenit asupra pașilor pentru normalizarea relațiilor în cadrul procesului mediat de UE

ROMÂNIA1 day ago

Klaus Iohannis, în vizită la Masdar City. România și Emiratele Arabe Unite vor continua să facă pași în a se susține reciproc în tranziția verde și digitală

INTERNAȚIONAL2 days ago

Acordul care permite exportul în siguranță al cerealelor din porturile ucrainene a fost prelungit, anunță Turcia și ONU

NATO3 days ago

Războiul Rusiei în Ucraina, “semnal de alarmă” pentru industria de armament din Europa. MBDA, grupul care produce sistemul MAMBA amplasat de Franța în România, lansează un apel la cooperare europeană

ROMÂNIA4 days ago

Nicolae Ciucă, la semnarea proiectului privind gazoductul Tuzla-Podişor: Un pas decisiv, penultimul în seria demersurilor pentru exploatarea gazelor de la Marea Neagră în perimetrul Neptun Deep

POLITICĂ4 days ago

Premierul Nicolae Ciucă: Este necesară elaborarea unui plan comun de acțiune în țările francofone contra dezinformărilor Rusiei

MAREA BRITANIE4 days ago

R. Moldova va primi un nou sprijin de 10 milioane de lire sterline pentru modernizare din partea Regatului Unit

ROMÂNIA4 days ago

”România, stat-far al Francofoniei”. Klaus Iohannis: Ne propunem să transformăm România într-un centru regional de formare în limba franceză a diplomaților și funcționarilor publici din țările francofone

Eugen Tomac4 days ago

Eugen Tomac a cerut Comisiei Europene să vină cu un plan concret pentru a sprijini R. Moldova în fața încercărilor de destabilizare din partea Rusiei

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI5 days ago

Rareș Bogdan le cere liderilor UE ”să decidă plata unor compensații” pentru fermierii români care ”au pierdut enorm după declanșarea invaziei ruse în Ucraina”

INTERNAȚIONAL6 days ago

AUKUS: De pe coasta Pacificului, liderii SUA, Regatului Unit și Australiei au lansat programul submarinelor cu propulsie nucleară pentru a garanta securitatea globală

U.E.1 week ago

Israelul vrea să accelereze ”livrările de gaz către Europa prin Italia”, anunță Benjamin Netanyahu după discuții cu Giorgia Meloni

Cristian Bușoi2 weeks ago

Cristian Bușoi prezintă contribuția comisiei pe care o prezidează în PE la măsurile adoptate de UE în domeniul energetic în contextul războiului rus din Ucraina: Lumea, așa cum o știam, s-a schimbat

Team2Share

Trending