Connect with us

PARLAMENTUL EUROPEAN

Premierul Nicolae Ciucă o felicită pe Roberta Metsola, noua președintă a PE: Vom lucra împreună pentru o UE care protejează valorile democratice

Published

on

© Guvernul României

Premierul Nicolae Ciucă a transmis marți un mesaj de felicitare pentru alegerea Robertei Metsola în funcția de președinte al Parlamentului European, asigurând-o că Guvernul României va lucra cu aceasta pentru o Uniune Europeană care protejează valorile democratice.

„Felicitări Roberta Metsola pentru alegerea ca preşedinte al Parlamentului European. Vom lucra cu dumneavoastră pentru o UE care protejează valorile democratice, asigură prosperitatea cetăţenilor şi susţine activ agenda de reforme a partenerilor din Parteneriatul Estic şi Balcanii de Vest”, a transmis premierul într-o postare pe contul de Twitter al Guvernului.

 

De asemenea, un mesaj de felicitare a venit și din partea președintelui Klaus Iohannis. „Aștept cu nerăbdare cooperarea noastră strânsă pentru consolidarea în continuare a unei UE puternice, coezive și unite”, a scris el, pe Twitter.

Prim-vicepreședinta Parlamentului European, eurodeputata malteză Roberta Metsola (PPE), a fost aleasă marți drept noua președintă a Parlamentului pentru un mandat de doi ani și jumătate, devenind deopotrivă prima femeie care deține această poziție după 20 ani și a treia femeie din istorie în această ipostază politică, după franțuzoaicele Simone Veil (1979-1982) și Nicole Fontaine (1999-2002), ambele provenind din zona politică a creștin-democraților europeni, aceleași valori politice precum ale PPE.

Președintele interimar al PE, după decesul subit al președintelui David Sassoli, a fost ales în funcție din primul tur de scrutin cu 458 de voturi pentru dintr-un total de 690 de voturi. Au fost 74 de voturi nule și 616 voturi exprimate, majoritatea absolută necesară fiind 309 voturi.

De altfel, alegerea lui Metsola a fost mai mult o formalitate având în vedere că eurodeputatul PPE nu avea oponenți din partea celorlalte grupuri majore al legislativului european, social-democrații și Renew Europe, și ținând cont de înțelegerea politică ca, în prima jumătate a mandatului, Parlamentul să fie condus de un eurodeputat social-democrat, poziție pe care a deținut-o David Sassoli. Contracandidații Robertei Metsola au fost alte două femei eurodeputat, Alice Bah Kuhnke (Verzi, Suedia), care a primit 101 voturi și Sira Rego (Stânga, Spania) – 57 de voturi.

Votul de marți a urmat unei ceremonii de omagiere a lui Sassoli, care a avut loc luni seară, în debutul sesiunii plenare.

Prin alegerea lui Metsola la șefia Parlamentului European, trei din cele patru funcții de conducere de top ale instituțiilor UE sunt deținute femei, Comisia Europeană fiind condusă de Ursula von der Leyen, iar Banca Centrală Europeană de Christine Lagarde. Singurul bărbat președinte de instituție importantă a UE este Charles Michel, șeful Consiliului European. Totodată, două dintre aceste patru funcții (Comisia și Parlamentul) revin de acum Partidului Popular European.

De asemenea, este pentru prima dată când Malta, cel mai mic stat membru al UE care a aderat la Uniune în 2004 și care deține șase mandate în Parlamentul European, dă un reprezentant de-al său la conducerea unei instituții europene.

Eugen Tomac

Eugen Tomac, de Ziua comemorării martirilor din închisorile comuniste: Acești oameni au suferit pentru demnitatea poporului român. Trebuie să-i cunoaștem mai bine și să le cinstim memoria

Published

on

© European Union 2021 - Source : EP

Disidenții din perioada comunistă „au suferit pentru demnitatea poporului român” și pentru aceasta „trebuie să-i cunoaștem mai bine”, a transmis eurodeputatul Eugen Tomac (PMP, PPE), de Ziua Națională de Cinstire a Martirilor din Închisorile Comuniste. 

În noaptea de 14/15 mai 1948, sub coordonarea sovieticilor a început o amplă campanie de arestare în toată țara. Au fost astfel aruncați în închisoare politicieni, preoți, profesori, jurnaliști, scriitori și studenți. În total, peste zece mii de români. Printre cei arestați pe 14 mai și apoi chinuit în închisorile comuniste a fost părintele Arsenie Boca. Tot în anul 1948 a fost arestat și episcopul greco-catolic Iuliu Hossu, cel care a citit la 1 Decembrie 1918 Declarația Unirii la Adunarea de la Alba Iulia. Toți cei care au fost considerați un pericol pentru regimul comunist au fost întemnițați și torturați prin înfometare și muncă forțată. În sistemul de învățământ, epurarea a vizat profesorii care își făcuseră studiile în străinătate. Acești oameni au suferit pentru demnitatea poporului român. Trebuie să-i cunoaștem mai bine și să le cinstim memoria”, a scris Eugen Tomac, pe Facebook.

Ziua naţională de cinstire a martirilor din temniţele comuniste este marcată la 14 mai, în amintirea nopţii de 14 spre 15 mai 1948, când au fost arestaţi numeroşi tineri, intelectuali, români care s-au opus regimului comunist.

Această zi a fost instituită prin Legea nr. 127/2017, care prevede că sărbătorirea anuală a zilei de 14 mai poate fi marcată de autorităţile centrale şi locale, precum şi de instituţiile publice de cultură din ţară, prin organizarea de comemorări oficiale, depuneri de coroane şi alte manifestări menite să cinstească memoria acestor martiri, în limita alocaţiilor bugetare aprobate. Totodată, instituţiile de presă ale statului vor transmite emisiuni şi materiale informative dedicate acestei zile.

Continue Reading

CONSILIUL UE

NIS2: Colegiuitorii de la Bruxelles au convenit asupra unor măsuri pentru un nivel comun ridicat de securitate cibernetică în întreaga UE

Published

on

© European Union, 2021/ Source: EC - Audiovisual Service

Consiliul și Parlamentul European au convenit, vineri, asupra unor măsuri pentru un nivel comun ridicat de securitate cibernetică în întreaga Uniune, pentru a îmbunătăți în continuare capacitatea de reziliență și de reacție la incidente atât în sectorul public și privat, cât și în UE în ansamblu.

Odată adoptată, noua directivă, denumită “NIS2”, va înlocui actuala directivă privind securitatea rețelelor și a sistemelor informatice (directiva NIS).

Cooperare și gestionare mai puternică a riscurilor și a incidentelor

NIS2 va stabili baza de referință pentru măsurile de gestionare a riscurilor în materie de securitate cibernetică și pentru obligațiile de raportare în toate sectoarele care intră sub incidența directivei, cum ar fi energia, transporturile, sănătatea și infrastructura digitală.

Directiva revizuită urmărește să elimine divergențele în ceea ce privește cerințele de securitate cibernetică și punerea în aplicare a măsurilor de securitate cibernetică în diferite state membre. Pentru a realiza acest lucru, directiva stabilește norme minime pentru un cadru de reglementare și stabilește mecanisme pentru o cooperare eficientă între autoritățile relevante din fiecare stat membru. Acesta actualizează lista sectoarelor și activităților care fac obiectul obligațiilor în materie de securitate cibernetică și prevede căi de atac și sancțiuni pentru a asigura punerea în aplicare.

Directiva va înființa în mod oficial Rețeaua Europeană de Organizare a Legăturilor privind Crizele Cibernetice, EU-CyCLONe, care va sprijini gestionarea coordonată a incidentelor de securitate cibernetică la scară largă.

Extinderea domeniului de aplicare a normelor

În timp ce, în conformitate cu vechea directivă NIS, statele membre erau responsabile de determinarea entităților care îndeplinesc criteriile pentru a fi considerate operatori de servicii esențiale, noua directivă NIS2 introduce o regulă de plafonare a numărului de entități. Aceasta înseamnă că toate entitățile mijlocii și mari care operează în sectoarele sau furnizează servicii reglementate de directivă vor intra în domeniul de aplicare al acesteia.

În timp ce acordul dintre Parlamentul European și Consiliu menține această regulă generală, textul convenit provizoriu include dispoziții suplimentare pentru a asigura proporționalitatea, un nivel mai ridicat de gestionare a riscurilor și criterii clare de importanță pentru determinarea entităților vizate.

De asemenea, textul clarifică faptul că directiva nu se va aplica entităților care desfășoară activități în domenii precum apărarea sau securitatea națională, securitatea publică, aplicarea legii și sistemul judiciar. Parlamentele și băncile centrale sunt, de asemenea, excluse din domeniul de aplicare.

Întrucât administrațiile publice sunt, de asemenea, deseori ținta atacurilor cibernetice, NIS2 se va aplica entităților administrației publice ale administrațiilor centrale. În plus, statele membre pot decide ca aceasta să se aplice și unor astfel de entități la nivel regional și local.

Alte modificări introduse de colegiuitori

Parlamentul European și Consiliul au aliniat textul la legislația sectorială, în special la Regulamentul privind reziliența operațională digitală pentru sectorul financiar (DORA) și la Directiva privind reziliența entităților critice (CER), pentru a oferi claritate juridică și a asigura coerența dintre NIS2 și aceste acte.

Un mecanism voluntar de învățare reciprocă va spori încrederea reciprocă și învățarea din bune practici și experiențe, contribuind astfel la atingerea unui nivel comun ridicat de securitate cibernetică.

Cei doi colegiuitori au simplificat, de asemenea, obligațiile de raportare pentru a evita să provoace raportarea excesivă și să creeze o sarcină excesivă pentru entitățile vizate.

Statele membre vor avea la dispoziție 21 de luni de la intrarea în vigoare a directivei pentru a încorpora dispozițiile în legislația lor națională.

Acordul provizoriu încheiat astăzi face acum obiectul aprobării de către Consiliu și Parlamentul European.

În ceea ce privește Consiliul, Președinția franceză intenționează să supună acordul aprobării Comitetului Reprezentanților Permanenți al Consiliului la sfârșitul lunii mai 2022.

Continue Reading

Dan Motreanu

Eurodeputatul Dan Motreanu a primit, la Bruxelles, vizita unui grup de reprezentanți ai administrației locale din România

Published

on

© European Union 2021 - Source : EP

Eurodeputatul Dan Motreanu (PNL, PPE) a primit joi, la sediul Parlamentului European din Bruxelles, vizita unui grup de reprezentanți ai administrației locale din România, potrivit unei postări publicate pe Facebook.

 

Eurodeputatul român le-a prezentat cum funcționează democrația parlamentară europeană și activitatea pe care o desfășoară în comisii, în plen și la grupul politic PPE.

De asemenea, Dan Motreanu a  dezbătut împreună cu vizitatorii români politici la nivelul Uniunii, dar și problemele din teritoriu, în special în ceea ce privește capacitatea de absorbție a fondurilor europene și situația administrației publice în România.

Eurodeputatul Dan Motreanu este membru în Comisia pentru Dezvoltare Regională (REGI) și membru al Delegației la Comisia parlamentară mixtă UE-Chile (D-CL) și al Delegației  la Adunarea Parlamentară Euro-Latinoamericană (DLAT). 

Continue Reading

Facebook

ROMÂNIA23 mins ago

Ministrul de interne Lucian Bode, vizită de lucru la Washington, la aniversarea a 25 ani de la lansarea Parteneriatului Strategic România-SUA

ROMÂNIA32 mins ago

Premierul Nicolae Ciucă a prezidat reuniunea Comitetului de monitorizare a PNRR: Timpul și ritmul în care acționăm sunt decisive pentru ca reformele și investițiile să se concretizeze cât mai repede

ROMÂNIA43 mins ago

Premierul Nicolae Ciucă a discutat cu vicepreședintele companiei Lockheed Martin despre consolidarea Parteneriatului Strategic cu SUA

NATO53 mins ago

Klaus Iohannis: România salută decizia Suediei de a adera la NATO și susține un proces rapid de extindere. Alianța noastră va fi mai puternică ca niciodată

COMISIA EUROPEANA2 hours ago

UE pregătește un plan care să permită plata gazului rusesc în ruble fără a încălca sancțiunile impuse Rusiei

NATO2 hours ago

Decizie istorică la Stockholm: Suedia a decis să depună cererea de aderare la NATO, punând capăt unei perioade de două secole de neutralitate

ROMÂNIA2 hours ago

Ministrul Digitalizării, Sebastian Burduja: România trebuie să achite „minim 60 de milioane de euro” din datoria pe care o are la Agenția Spațială Europeană

CONSILIUL UE2 hours ago

UE prelungește până în 2025 sancțiunile împotriva atacurilor cibernetice care amenință statele membre

SUA3 hours ago

Declarație transatlantică privind tehnologia și comerțul: SUA și UE au ajuns la noi înțelegeri pentru investiții în semiconductori, acordarea licențelor sau integritatea informațiilor în situații de criză

BANCA EUROPEANĂ DE INVESTIȚII3 hours ago

Nicolae Ciucă: Acordul între BEI și Transgaz pentru elaborarea strategiei de decarbonizare constituie un pas important pentru România în dezideratul său de a face tranziția către o economie verde

ROMÂNIA32 mins ago

Premierul Nicolae Ciucă a prezidat reuniunea Comitetului de monitorizare a PNRR: Timpul și ritmul în care acționăm sunt decisive pentru ca reformele și investițiile să se concretizeze cât mai repede

NATO1 day ago

Stoltenberg: Vom căuta modalități de a oferi garanții de securitate Finlandei și Suediei pe parcursul procesului de aderare la NATO

NATO1 day ago

Stoltenberg: Am discutat cu ministrul de externe turc și mă aștept să dăm curs rapid cererii de aderare a Finlandei și Suediei. Intenția Turciei nu este de a bloca aderarea la NATO

INTERNAȚIONAL1 day ago

Mai mult ajutor militar din partea SUA este în drum spre Ucraina, a anunțat șeful diplomației ucrainene după întâlnirea cu Antony Blinken

NATO1 day ago

Secretarul general adjunct al NATO: Finlanda și Suedia sunt cei mai apropiați parteneri ai NATO. Vom găsi condițiile pentru un consens dacă decid să solicite aderarea

CONSILIUL EUROPEAN3 days ago

De la Hiroshima, primul oraș din istorie bombardat nuclear, șeful Consiliului European denunță “referirile rușinoase ale Rusiei la utilizarea armelor nucleare”

ROMÂNIA4 days ago

Klaus Iohannis: Inflația și prețurile la energie au o singură cauză, războiul lui Putin împotriva Ucrainei. Vinovat este Putin

MAREA BRITANIE6 days ago

Într-un moment de cotitură pentru monarhia britanică, prințul Charles a deschis o nouă sesiune a Parlamentului britanic în locul reginei Elisabeta a II-a

ROMÂNIA6 days ago

Nicolae Ciucă a cerut tuturor instituțiilor care gestionează implementarea PNRR continuarea dialogului cu experții europeni

REPUBLICA MOLDOVA6 days ago

De la Chișinău, secretarul general al ONU mulțumește R. Moldova pentru ”exemplul de umanitate” în criza refugiaților ucraineni

Team2Share

Trending